Anulare act administrativ

Prin sentinta civila nr. 5718 din 17.09.2013 a Tribunalului Arad, pronuntata in dosar nr. 4391/108/2013, s-a respins actiunea in contencios administrativ formulata si precizata de reclamanti pentru anularea hotararii paratului partid politic si obligarea acestuia din urma la plata daunelor morale in cuantum de 5.000 Euro pentru fiecare reclamant.
S-a statuat in considerente ca este cu totul intemeiata apararea esentiala a paratului din intampinare in conformitate cu care Legea partidelor politice nr. 14/2003 exclude prin dispozitiile imperative si in egala masura lipsite de orice echivoc ale art. 15 si 16 alin. 3 posibilitatea derularii unei proceduri jurisdictionale in fata instantelor judecatoresti intre membrii partidului si conducerea organizatiei acestuia dandu-se competenta exclusiva comisiilor de arbitraj constituite la nivelul partidelor sau a organizatiilor acestora de a solutiona conflictele aparute intre partile litigante.
Potrivit art. 15 din Legea nr. 14/2003, pentru solutionarea diferendelor dintre membrii unui partid politic sau dintre acestia si conducerile organizatiilor partidului, se constituie comisii de arbitraj la nivelul partidului si al organizatiilor sale teritoriale, membrii comisiei de arbitraj sunt alesi pe o durata de cel mult 4 ani, iar comisia de arbitraj este organizata si functioneaza conform unui regulament aprobat de organul statutar, care trebuie sa asigure partilor dreptul la opinie si dreptul de a se apara, precum si proceduri echitabile de decizie, iar potrivit art. 16 alin. 3 din aceeasi lege, dobandirea sau pierderea calitatii de membru al unui partid politic este supusa numai jurisdictiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului, impunandu-se asadar cu necesitate concluzia ca, intrucat art. 73 alin. 3 lit. b din Constitutie statueaza ca organizarea, functionarea si finantarea partidelor politice se reglementeaza prin lege organica, iar printr-un atare act normativ nu numai ca nu s-a prevazut in favoarea instantelor de judecata competenta de a solutiona diferendele dintre membrii partidului si conducerile organizatiilor acestuia, ba dimpotriva s-a stipulat expres privitor la competenta exclusiva a comisiilor de arbitraj constituite potrivit cerintelor statutare demersul judiciar al reclamantilor derulat in contradictoriu cu partidul mentionat nu poate fi primit de catre instanta in sensul preconizat de catre partile reclamante si care rezida din dosar.
De altfel, se ignora de catre reclamanti, intr-o maniera cu totul nejustificata, ca si Curtea Constitutionala a Romaniei prin decizii repetate a respins exceptiile de neconstitutionalitate ale prevederilor art. 16 alin. 3 din Legea nr. 14/2003, decizii definitive si obligatorii, constatand fara niciun dubiu ca acestea nu contravin dispozitiilor art. 21 din Constitutie care consacra dreptul de acces liber la justitie in care sens, prin decizia nr. 283 din 27 martie 2012, statuandu-se in sensul celor aratate, s-a considerat ca nu se impune o revizuire a jurisprudentei in materie ce se regaseste si in deciziile nr. 399 din 13 aprilie 2010, nr. 1255 din 06 octombrie 2009 si nr. 952 din 25 iunie 2009, fiindca si cu alte prilejuri, Curtea a constatat ca partidele politice sunt grupari asociative care functioneaza pe baza statutelor proprii care contin reguli create si acceptate de membrii lor si ca instantele judecatoresti nu sunt legitimate sa exercite functia de infaptuire a justitiei in ceea ce priveste actele de incalcare a disciplinei interne din cadrul partidelor politice, deoarece raspunderea in materie nu este reglementata prin norme juridice de drept comun, ci prin norme de etica si deontologie proprii, pe care membrii acestora s-au angajat sa le respecte inca din momentul in care, in mod liber consimtit, au aderat la acest tip de asociatii cu caracter politic, retinandu-se de catre Curte ca "este firesc ca raspunderea disciplinara a membrilor partidului sa fie stabilita de catre organisme interne, acestea fiind singurele care pot aprecia, in functie de ideologia care directioneaza actiunile partidului, in ce masura comportamentul membrilor acestuia este compatibil cu normele statutare care contureaza rolul concret pe care acesta si-a propus sa il aiba in viata politica si sociala a tarii si daca acest comportament este conform cu modalitatile specifice de actiune agreate de fiecare partid, si, implicit, de fiecare dintre membrii acestuia".
 Pe aceasta linie de idei, Curtea a retinut ca, spre deosebire de alte forme de asociere, regimul juridic al partidelor politice este de ordin constitutional - art. 8 si art. 40 din Legea fundamentala, dezvoltat in legea lor organica nr. 14/2003, iar prin Constitutie sunt exprimate juridic scopurile partidelor politice si coordonatele in care acestea se pot organiza si functiona si asa cum sunt definite in art. 1 din Legea nr. 14/2003, partidele politice sunt asociatii cu caracter politic ale cetatenilor romani cu drept de vot, care participa in mod liber la formarea si exercitarea vointei lor politice, indeplinind o misiune publica garantata de Constitutie.
Dar caracteristica esentiala a acestora o reprezinta existenta unei ideologii comune, pe care si-au insusit-o toti membrii acestora, a unei doctrine la care toti membrii lor au aderat in mod constient si voluntar, in lipsa oricarei constrangeri, context in care decizia inscrierii intr-un anumit partid are ca izvor exclusiv convingerea intima a fiecaruia dintre membri ca politica promovata de respectivul partid constituie cea mai inspirata si mai eficienta modalitate de actiune in viata sociala si politica a tarii, iar odata cu dobandirea calitatii de membru de partid, cetateanul isi asuma si obligatia statutara de a respecta disciplina interna a partidului, or, aceasta obligatie si-o asuma cunoscand rigorile instituite de statutul partidului si fiind constient de consecintele pe care le poate atrage nerespectarea acesteia, cea mai drastica dintre acestea fiind excluderea din partid.
Asadar, in principiu, pierderea calitatii de membru al unui partid politic se produce fie in mod voluntar - prin demisie, fie prin excludere - ca sanctiune hotarata si aplicata de catre organismul statutar stabilit in mod expres in acest scop, iar in cea de-a doua ipoteza, cea a excluderii, pierderea calitatii de membru poate interveni in situatia in care persoana in cauza a incalcat prevederile Statutului ori hotararile organismelor de conducere ale partidului sau cand a savarsit abateri grave de la disciplina partidului, inclusiv prin actiuni ori prin declaratii publice impotriva hotararilor luate prin vot de organismele de conducere ale partidului sau impotriva conducerii partidului, la toate nivelele, dar asemenea cazuri este evident ca pot fi analizate numai de organele specifice ale partidului, acestea fiind singurele in masura sa aprecieze daca, si in ce masura, membrul de partid se face vinovat de nerespectarea disciplinei interne si daca aceasta nerespectare este de natura sa conduca la excluderea sa din partid.
Pentru a ajunge la aceasta concluzie, Curtea a retinut ca functia definitorie a instantelor judecatoresti este aceea de a veghea la respectarea legii, termenul de lege fiind inteles in sens larg, nu doar ca actul emis de Parlament cu acest titlu, ci ca orice act cu caracter normativ, care are, asadar, un continut juridic, insa normele cuprinse in statutele partidelor politice nu au natura juridica in sensul aratat, ci reprezinta reguli de conduita interna a caror respectare este necesara pentru buna functionare a partidului ca structura asociativa si acesta este motivul pentru care instantele judecatoresti nu au competenta de a cenzura hotararile organelor de asa-numita "jurisdictie interna" a partidelor, hotarari care au caracter de acte politice, emise in baza unor norme proprii statutelor acestora.
De asemenea, interventia unei instante de judecata care sa aprecieze cu privire la legalitatea sau temeinicia deciziei de excludere nu este necesara nici in ipoteza in care excluderea este consecinta condamnarii la o pedeapsa privativa de libertate sau a interzicerii exercitarii drepturilor politice sau cetatenesti, prin hotarare judecatoreasca definitiva ori, de exemplu, a dovedirii, pe cale judecatoreasca, a calitatii de colaborator sau lucrator al fostei Securitati si aceasta, deoarece motivele excluderii sunt strict obiective, iar organele de disciplina interna nu fac altceva decat sa ia act de situatii care au fost deja anterior constatate si transate in mod definitiv de instantele judecatoresti.
In fine, Curtea a observat ca legiuitorul a impus necesitatea interventiei instantelor judecatoresti cu prilejul verificarii indeplinirii conditiilor cerute pentru constituirea legala a partidelor politice, acestea dobandind personalitate juridica de la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii Tribunalului Bucuresti sau, dupa caz, a Curtii de Apel Bucuresti, privind admiterea cererii de inregistrare, in care sens, potrivit art. 18 din Legea nr. 14/2003, in vederea inregistrarii unui partid politic, Tribunalul Bucuresti va examina o serie de documente referitoare la activitatea viitoare a acestuia, printre care si statutul acestuia, in care, asa cum prevede art. 10 lit. g) din Legea nr. 14/2003, trebuie sa fie stabilite sanctiunile disciplinare, dar si procedurile prin care acestea pot fi aplicate membrilor, cu acest prilej, instanta de judecata va verifica, asadar, daca aceste proceduri asigura petentului nemultumit de o decizie a partidului dreptul de a-si sustine in mod efectiv si eficient cauza si astfel cum prevede art. 15 din Legea nr. 14/2003, statutele partidelor trebuie sa prevada reguli procedurale care sa asigure membrilor lor dreptul la opinie si dreptul de a se apara, oferindu-le posibilitatea de a da explicatii in fata organelor de disciplina referitoare la faptele ce pot fi considerate abateri sanctionabile, prin urmare, o instanta judecatoreasca analizeaza indirect relatia dintre partide si membrii lor, prin validarea regulilor procedurale statutare, valabile exclusiv in interiorul partidului ca structura asociativa.