InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Arad

Anulare act dministrativ

(Sentinta civila nr. 398 din data de 29.01.2013 pronuntata de Tribunalul Arad)

Domeniu Acte ale autoritatilor publice | Dosare Tribunalul Arad | Jurisprudenta Tribunalul Arad

Prin sentinta civila nr. 398 din 29.01.2013 a Tribunalului Arad, pronuntata in dosar nr. 5792/108/2012, s-a respins actiunea in contencios administrativ formulata de reclamanta pentru anularea in tot a deciziei emisa de parata si pe cale de consecinta obligarea acesteia sa emita decizia de solutionare a contestatiei astfel incat sa i se ofere posibilitatea atacarii pe fond a acesteia in contencios administrativ si astfel sa-i fie inlaturata vatamarea cauzata de nesolutionarea contestatiei in termenul legal de 45 de zile, cu despagubiri in cuantum de 0,15%/zi de intarziere aplicate la suma stabilita prin decizia de impunere si pusa in executare de la expirarea termenului antementionat si pana la data emiterii deciziei in solutionarea contestatiei ca si stabilirea unui termen de catre instanta pentru emiterea deciziei mentionate sub sanctiunea aplicarii unor amenzi pentru intarziere si obligarea paratei si la daune morale pentru reaua sa credinta si culpa pe care o are vis-a-vis de nesolutionarea contestatiei.
S-a statuat in considerente ca dispozitiile in materie ale legii de procedura fiscala care au stat la baza emiterii deciziei atacata prin actiunea reclamantei, respectiv art. 216 alin. 4 din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedura fiscala in conformitate cu care se poate suspenda solutionarea cauzei prin decizie in conditiile prevazute de art. 214 din acelasi cod ca si art. 214 alin. 1 lit. a din cod, in conformitate cu care procedura de solutionare a contestatiei pe cale administrativa poate fi suspendata de catre organul de solutionare competent prin decizie motivata atunci cand organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele in drept cu privire la existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa; astfel fiind, in pofida sustinerilor si criticilor elaborate pe care reclamanta le-a adus prin cererea introductiva de instanta referitor la masura adoptata de catre parata prin decizia atacata este vadit ca in conformitate cu limitele investirii sale instanta de judecata poate si este datoare in acelasi timp a examina numai legalitatea masurii de suspendare a solutionarii contestatiei formulata in procedura prealabila si aceasta prin prisma dispozitiilor legale in materie si a cerintelor impuse de legiuitor in mod expres pentru adoptarea respectivei masuri.
Or, lucrarile dosarului demonstreaza fara niciun dubiu temeinicia apararilor formulate de catre parat prin intampinare, in conformitate cu care cu adresa indicata, inregistrata la Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Arad sub nr. mentionat, Activitatea de Inspectie Fiscala a completat dosarul cauzei cu fotocopia adresei acestei din urma institutii din care rezulta ca s-a transmis la Directia Nationala Anticoruptie - Serviciul Teritorial Timisoara inscrisurile necesare in legatura cu sesizarea penala, intocmita pentru asociatul unic al societatii comerciale cu raspundere limitata expres mentionata, cu precizarea ca la reclamanta susnumitul detine 90% din capitalul social si are calitate de administrator.
Tocmai in vederea solutionarii contestatiei reclamantei s-a solicitat directiei susmentionate, prin adresa, relatii in sensul daca exista dosar penal in cauza si daca exista persoane cercetate penal in legatura cu aspectele consemnate in raportul de inspectie fiscala si decizia de impunere amintite deja pe parcursul considerentelor sentintei, iar prin adresa, inregistrata la Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Arad, Directia Nationala Anticoruptie - Serviciul Teritorial Timisoara a comunicat si confirmat efectuarea cercetarilor penale fata de persoana mentionata ca si fata de numitul, administrator la aceeasi societate comerciala cu raspundere limitata despre care s-a facut vorbire mai sus, fiind prin urmare incidente situatiile de exceptie reglementate la art. 70 alin. 2 din Codul de procedura fiscala, in conformitate cu care in situatiile in care pentru solutionarea cererii sunt necesare informatii suplimentare relevante pentru luarea deciziei termenul reglementat la alin. 1 al aceluiasi text antementionat si anume de 45 de zile de la inregistrare se prelungeste cu perioada cuprinsa intre data solicitarii si data primirii informatiilor solicitate.
In acest context, cu temei a invederat parata in apararile formulate prin intampinare ca pentru a fi posibila emiterea deciziei de suspendare a solutionarii contestatiei motivata de existenta unei sesizari penale trebuie ca intre obligatiile stabilite si totodata contestate si stabilirea caracterului infractional al faptelor savarsite sa existe o stransa interdependenta de care depinde solutionarea procedurii administrative, aceasta chiar daca fapta infractionala ar apartine partenerilor de afaceri ale contestatorului, nefiind lipsit de importanta a fi reamintite dispozitiile deciziei nr. 4461 din 20.11.2007, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care instanta suprema, pronuntandu-se intr-o situatie similara, a statuat referitor la aceea ca legatura stransa dintre posibilul caracter infractional al faptelor si solutionarea contestatiei administrative a reclamantei consta in necesitatea de a determina realitatea operatiunilor comerciale evidentiate prin facturile emise si inregistrate in evidenta contabila a contestatoarei cu efect direct asupra cuantumului obligatiilor stabilite prin decizia de impunere atacata prin contestatie, precum in cauza de fata.
De altfel, in virtutea rolului activ al instantei, in sedinta publica s-a dispus a se face dovada nu numai a existentei cercetarilor penale care au determinat masura suspendarii solutionarii contestatiei, dar si a celei privind stadiul de solutionare a cercetarilor, depunandu-se la dosar, de catre parata, adresa emisa de Directia Nationala Anticoruptie - Serviciul Teritorial Timisoara prin care s-a confirmat, in completarea raspunsului initial, mentionat deja mai sus, ca in dosar se efectueaza cercetarile penale fata de persoanele aratate sub aspectul savarsirii infractiunii prevazuta de art. 9 alin. 1 lit. b, c si d si alin. 3 din Legea nr. 241/2005.
Astfel fiind si in contextul tuturor celor evidentiate mai sus, se impune cu necesitate concluzia ca cerintele legale impuse de catre legiuitor pentru adoptarea masurii de suspendare a procedurii de solutionare a contestatiei pe cale administrativa au fost indeplinite la momentul emiterii deciziei atacata prin actiunea de fata si in orice caz, contrar sustinerilor petentei facute prin demersul judiciar initiat in fata instantei de contencios administrativ, aceasta nu isi vadeste calitatea de persoana vatamata in sensul art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004, dupa cum nu se pune problema nici a existentei refuzului nejustificat de solutionare a contestatiei in sensul art. 2 alin. 1 lit. i din aceeasi lege, tocmai pentru aceea ca nu exista nici partea paratei o exprimare explicita dar cu exces de putere a vointei de a nu rezolva respectiva contestatie in sensul in care excesul de putere a fost definit de catre legiuitor la art. 2 alin. 1 lit. n din aceeasi lege.
De altfel, este stiut si de necontestat ca in conformitate cu art. 214 alin. 3 din OG nr. 92/2003 procedura administrativa este reluata la incetarea motivului care a determinat suspendarea, iar ca urmare a netemeiniciei petitului principal din actiune vizand anularea in tot a deciziei prin care s-a dispus suspendarea solutionarii contestatiei administrative apar ca fiind nefondate, ca un corolar, si petitele subsidiare din actiune referitoare la obligarea la emiterea deciziei de solutionare  contestatiei cu despagubirile, termenul si daunele morale cerute.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Acte ale autoritatilor publice

SOCIETATI COMERCIALE - Sentinta civila nr. 2593 din data de 20.09.2017
Modificare documenta?ie de urbanism vs. indreptare eroare materiala. - Decizie nr. 2746 din data de 26.09.2017
Masurile de remediere luate de autoritatea contractanta in conf. cu art.3 din Legea nr.101/2016. Posibilitatea de revenire asupra raportului procedurii aprobat de conducatorul acesteia. - Decizie nr. 2295 din data de 23.08.2017
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 774 din data de 20.09.2016
PRETENTII - Sentinta civila nr. 167 din data de 20.04.2016
ANULARE NOTA LA PURTARE - Sentinta civila nr. 2098 din data de 04.12.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 689 din data de 15.07.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 458 din data de 06.05.2016
ANULARE NOTA LA PURTARE - Sentinta comerciala nr. 2098 din data de 04.12.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 689 din data de 15.07.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 458 din data de 06.05.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 545/CA din data de 06.06.2016
Anulare partiala dispozitie emisa de viceprimar si obligarea acestuia la - Sentinta civila nr. 2116 din data de 04.12.2015
LITIGIU CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL - Sentinta comerciala nr. 2059 din data de 30.10.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 1875 din data de 30.10.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 610/CA/2015 din data de 24.03.2015
LITIGIU PRIVIND FUNCTIONARII PUBLICI - Sentinta civila nr. 728/CA/2015 din data de 07.04.2015
ANULARE PROCES VERBAL - Decizie nr. 458 din data de 30.04.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 229/CA din data de 17.02.2015
ANULARE ACT EMIS DE AUTORITATI PUBLICE LOCALE - Sentinta comerciala nr. 2956/CA/2014 din data de 02.12.2014