Refuz solutionare cerere

Prin sentinta civila nr. 1351 din 21.07.2010 a Tribunalului Arad, pronuntata in dosar nr. 2310/108/2010, s-a admis actiunea in contencios administrativ exercitata de reclamanta, a fost obligata parata sa raspunda reclamantei la adresele ce i-au fost inaintate, in sensul acceptarii la plata sau compensare a sumei ce a facut obiectul dosarului nr.2732/108/2008 a Tribunalului Arad in jurisdictia muncii, iar in caz contrar, sa ii plateasca suma reprezentand despagubirile.
In considerentele hotararii, tribunalul a statuat ca, in profida faptului ca in cauza de fata nu se pune problema incidentei exceptiei autoritatii lucrului judecat, este indeniabil ca desi in privinta tertilor, hotararea judecatoreasca nu isi produce efectele direct, pentru ca acestia nu au fost parti in proces, totusi nici ei nu pot sa ignore un fapt juridic nou-aparut in viata juridica, prin emiterea unei hotarari judecatoresti, astfel incat, indirect, hotararea judecatoreasca isi rasfrange efectele si fata de terti, fenomen care este indeobste cunoscut sub sintagma de opozabilitate.
In concret, in cauza de fata instantele judecatoresti au apreciat, mai intai Tribunalul Arad, prin sentinta mai sus mentionata, ca reclamantul este indreptatit la acordarea masurilor de protectie sociala prevazuta de art.2 alin.1 lit.a si art.2 alin.1 lit.b din Legea nr.174/2006, iar mai apoi Curtea de Apel Timisoara, prin decizia enuntata, pronuntandu-se in acelasi sens, a statuat cu titlu irevocabil ca desi este adevarat ca potrivit Legii nr.174/2006 masurile de protectie sociala se suporta din bugetul asigurarilor de somaj, paratei din procesul respectiv i-a revenit obligatia de a efectua toate demersurile necesare pentru ca reclamantul sa beneficieze de aceste masuri, stabilite prin dispozitivul sentintei, fiind obligata la plata tocmai ca urmare a faptului ca nu le-a intreprins pana la pronuntarea hotararilor judecatoresti.
Astfel fiind, este vadit ca parata din cauza de fata nu se poate prevala de inexistenta unei obligatii in sarcina sa, cum eronat a considerat aceasta in intampinarea depusa la dosarul cauzei, atunci cand a subliniat ca prin admiterea acestei actiuni s-ar infrange dispozitiile deciziei Curtii de Apel Timisoara prin care s-a stabilit ca respectiva obligatie de plata ar reveni numai Directiei Silvice, aparare care evident ca nu poate fi primita.
Cat priveste celelalte aparari in fond, ca atare calificate, potrivit celor dezbatute in conditii de contradictorialitate si consemnate in practicaua sentintei de fata ale paratei referitoare la "procesul rau condus" este evident ca acestea sunt nefondate si in egala masura superflue, pentru ca daca ar fi acceptate aceasta imprejurare ar fi de natura sa infranga chiar prevederile imperative ale art.3 din Legea nr.174/2006 privind unele masuri de protectie sociala a personalului disponibilizat din cadrul Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva, prin concedieri colective, ca urmare a restituirii padurilor catre fostii proprietari Sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevazute la art. 2 alin. (1) si (4) se suporta din bugetul asigurarilor pentru somaj.
Ca atare, pentru toate considerentele expuse mai sus, singura concluzie judicioasa care se impune cu necesitate este aceea ca, in conditiile in care cererile adresate de catre reclamanta paratei nu au fost solutionate, desi intemeiate si justificate, demersul judiciar al reclamantei pentru recunoasterea dreptului pretins este deplin fondat in sensul dispozitiilor art.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, dupa cum este intemeiata si cererea acesteia privind repararea pagubei ce i-a fost cauzata prin faptul nevirarii de catre parata, din fondul de somaj, a sumelor achitate de catre reclamanta persoanei disponibilizate.