Procedura insolventei

Prin Sentinta comerciala nr.2536/3 noiembrie 2010, pronuntata de Tribunalul Arad in Dosar nr. 4899/108/2010, a fost admisa in parte actiunea formulata de reclamantul A IPURL  ,  in calitate de lichidator judiciar al debitorului SC A SRL, cu sediul in
A obligat paratul sa suporte suma de 40.018 lei din pasivul debitorului SC A SRL aflat in procedura  insolventei in Dosar nr. 558/108/2008  al Tribunalului Arad, Sectia Comerciala.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca, impotriva debitorului SC A SRL, a fost deschisa procedura insolventei in Dosar nr.558/108/2008 al Tribunalului Arad, Sectia Comerciala, fiind desemnat practician in insolventa A IPURL Arad.
La data deschiderii procedurii, paratul avea calitatea de  administrator statutar al debitorului.
1. Raportat la pierderile inregistrate prin continuarea activitatii debitorului
Judecatorul-sindic retine situatia de fapt expusa de reclamant cu privire la evolutia activelor imobilizate si a pierderilor, situatie necontestata de parat.
Raportand aceasta situatie la prevederile art. 138, aliniatul 1 litera c) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei, judecatorul-sindic constata ca nu este indeplinita una din conditiile impuse de acest text legal pentru angajarea raspunderii paratului. Astfel nu se poate retine faptul ca paratul a dispus continuarea activitatii debitorului SC A SRL in interesul personal al paratului, nefiind evidentiat nici un avantaj material in patrimoniul acestuia.
2. Raportat la restituirile din creditare
Judecatorul-sindic retine ca acestea s-au facut anterior deschiderii procedurii insa in conditiile in care era pornita o executare silita de catre  creditorul A Arad. Deci, dupa incetarea platilor  cel putin fata de un creditor, paratul si-a  restituit sume de bani din cele cu care creditase firma, asigurandu-se astfel statutul de creditor platit cu preferinta in dauna celorlalti creditori, fapta prevazuta de art. 138 alin. 1, lit.g  din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
Fata de cele retinute, judecatorul-sindic va obliga paratul la plata sumei de 24.500 lei  reprezentand restituire creditare firma.
Judecatorul-sindic apreciaza ca nefondate apararile paratului raportat la aceasta suma deoarece contrar sustinerilor acestora dispozitia de plata il identifica pe parat ca si beneficiar al sumelor si este semnata.
3.  Raportat la  suma reprezentand avansuri  de trezorerie
In calitate de  administrator al debitorului,  paratul avea  obligatia de a  urmari derularea operatiunilor banesti ale debitorului si folosirea sau restituirea sumelor luate cu titlu de avans de trezorerie. Prin neurmarirea circulatiei acestor sume,  paratul a creat conditiile  ca bani sa fie folositi de o alta persoana decat debitorul, fiind astfel intrunite conditiile prevazute de art. 138 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
Fata de cele retinute, judecatorul-sindic va obliga paratul la plata sumei de 15.469,62 lei  reprezentand avansuri de trezorerie.
 Raportat la considerentele anterioare, judecatorul-sindic va admite in parte cererea obligand paratul sa suporte suma totala de 40.018 lei din pasivul debitorului .

Prin Decizia civila nr. 276/R/ 14 februarie 2011 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara  in dosarul nr. 4899/108/2010, a fost admis  recursul declarat de paratul G impotriva sentintei comerciale nr. 2536/03.11.2010, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 4899/108/2009.
A fost  modificata  sentinta recurata, in sensul ca respinge actiunea formulata de reclamanta A IPURL Arad impotriva paratului.
  Pentru a hotari  astfel, Curtea  a retinut ca, reclamanta A IPURL, in calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC A SRL, a formulat impotriva paratului G actiunea de atragere a raspunderii, considerand ca paratul, in calitate de administrator statutar al debitorului, este vinovat de savarsirea faptei prevazuta de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
Asa cum rezulta in mod expres din actiune, din notele de sedinta depuse de reclamanta la prima instanta si din concluziile scrise depuse in cadrul recursului actiunea reclamantei a fost intemeiata pe prevederile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, respectiv  faptul ca paratul ar fi dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati.
Cu toate ca acesta a fost cadrul procesual stabilit de catre parti in cauza, judecatorul sindic in mod gresit a admis in parte actiunea reclamantei impotriva paratului, fiind obligat acesta sa suporte suma de  40.018 lei din pasivul debitorului SC A SRL in baza art. 138 lit. a si g din Legea nr. 85/2006, in conditiile in care nu a fost sesizat sa se pronunte cu privire la aceste temeiuri legale.
Astfel, prin sentinta comerciala recurata, prima instanta a schimbat cadrul procesual, stabilind in sarcina paratului motive de atragere a raspunderii straine de cererea introductiva si raportul privind cauzele si imprejurarile privind insolventa debitoarei, respectiv cele prevazute de art. 138 alin.1 lit.a si g, acesta fiind un motiv de nelegalitate a sentintei comerciale recurate.
Curtea retine ca raspunderea reglementata de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului societatii sau a altei persoane din cadrul debitoarei. Aceasta raspundere este o raspundere personala care intervine numai atunci cand prin savarsirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de incetare a platilor de catre societate.
Natura juridica a raspunderii institute de art.138 din Legea insolventei este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale. Fiind vorba de o raspundere delictuala inseamna ca, pentru a fi angajata, trebuie indeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 - 999 din Codul civil (fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate, culpa), conditii care capata, in aceasta situatie, unele conotatii speciale.
Faptele enumerate in dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, respectiv greseala de gestiune (in sens larg), trebuie sa fi contribuit la insuficienta activului. Prin urmare, trebuie sa se probeze ca administratorul, prin fapta sa culpabila, a contribuit la aducerea societatii in stare de insolventa. Raspunderea pentru insuficienta activului trebuie angajata doar daca prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabila (greseala de gestiune) a administratorului.
Sarcina probei incumba celui care face o afirmatie in fata judecatii, iar invocarea prevederilor art.138 lit. c din Legea insolventei nu atrage automat raspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestuia, ci a prevazut posibilitatea atragerii acestei raspunderi doar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia certa ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
In prezenta cauza, fiind sesizata doar cu privire la incidenta prevederilor art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, prima instanta trebuia sa se pronunte numai cu privire la acest text de lege si nu sa dispuna atragerea raspunderii paratului in temeiul unor texte legale cu care nu a fost sesizata.
In ceea ce priveste prevederile art. 138, aliniatul 1, litera c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, judecatorul-sindic a constatat in mod corect ca nu este indeplinita una din conditiile impuse de acest text legal pentru angajarea raspunderii paratului, neputandu-se retine faptul ca paratul a dispus continuarea activitatii debitoarei SC A SRL in interesul personal al paratului, nefiind evidentiat nici un avantaj material in patrimoniul acestuia.