Plangere contraventionala

Prin decizia civila nr. 13 din 18.01.2011 a Tribunalului Arad, pronuntata in dosarul nr. 9214/55/2010, s-a respins recursul declarat de petenta impotriva Sentintei civile nr.8575 din 07.10.2010 pronuntata de Judecatoria Arad, in dosarul nr.9214/55/2010.
Astfel, s-a statuat ca judecatorul primei instante a facut o ampla evaluare a probatiunii administrate in cauza cu referire la transportul de zahar format din 3 autoutilitare din data de 21.05.2010, reprezentand achizitie intracomunitara de marfa, transport realizat de catre petenta si supus controlului in punctul de trecere a frontierei Nadlac, concluzionand in mod corect referitor la aceea ca CMR-urile de care s-a prevalat petenta contin mentiuni incomplete si contradictorii, de natura sa induca in eroare si in acelasi timp contrare dispozitiilor legale care reglementeaza contractul de transport international de marfuri pe sosele, in detaliu evidentiate in considerentele sentintei recurate, ca si la aceea ca nu a fost justificat intr-un mod plauzibil faptul detinerii mai multor seturi de CMR-uri, facandu-se referire in mod corect si la dispozitiile legale in materie, aplicabile spetei de fata, conform celor aratate in hotararea pronuntata.
In acest context, corect a conchis judecatorul fondului ca prin fapta sa petenta a efectuat acte de comert de natura celor prevazute in Codul comercial sau in alte legi, fara indeplinirea conditiilor stabilite prin lege si ca prin urmare sunt intrunite elementele constitutive ale contraventiei ce a fost retinuta in sarcina sa, fapta contraventionala reglementata la art. 1 lit. a din Legea nr. 12/1990, temei de drept corect evidentiat si in procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei contestat in fata judecatoriei.
Pe de alta parte, in mod intemeiat a retinut prima instanta incidenta dispozitiilor art. 6 teza a II a din aceeasi lege mai inainte mentionata privitor la masura confiscarii marfurilor, de vreme ce bunurile confiscate sunt lucrurile dobandite prin savarsirea faptei contraventionale, si ca numai indicarea eronata a art. 4 din lege, ca temei al confiscarii, nu este de natura sa atraga nulitatea procesului verbal de contraventie in conditiile in care masura complementara este intemeiata legal, iar art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, stabileste ca instanta competenta sa solutioneze plangerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa in termen, asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, si hotaraste asupra sanctiunii, despagubirii stabilite, precum si asupra masurii confiscarii, text legal care indrituieste instanta de fond sa reincadreze in drept contraventia sau dupa caz masurile adoptate atunci cand acestea au suport legal.
Cat priveste sustinerea din recurs a petentei, referitoare la decizia in interesul legii nr. 1/2002, a Curtii Supreme de Justitie - Sectiile Unite, aceasta nu poate fi primita in sensul preconizat de catre petenta si care rezida din chiar calea de atac extraordinara exercitata in cauza, cata vreme dispozitiile obligatorii ale acestei decizii fac referire la modul in care trebuie interpretate si aplicate dispozitiile art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 126 din 29 august 1998, statuandu-se ca prezentarea ulterioara, in fata instantelor judecatoresti, a actelor prin care se dovedeste provenienta licita a bunurilor ce nu erau insotite, in momentul constatarii contraventiei, de astfel de documente atrage anularea procesului-verbal de contraventie, exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate si restituirea marfii confiscate, astfel incat este vadit ca acestea exced cadrului procesual al cauzei de fata in raport cu temeiurile de drept care au stat la baza constatarii si sanctionarii faptei contraventionale retinuta in sarcina petentei.
Nu in ultimul rand, in ceea ce priveste criticile din recurs privitor la neincidenta art. 4 din Legea nr. 12/1990, republicata, pentru aceea ca marfurile nu sunt ale contravenientului, nici acestea nu pot fi primite in sensul dorit de parte in conditiile in care pe de-o parte s-au facut asertiuni pertinente de catre judecatorul fondului privitor la temeiurile juridice ale confiscarii, iar pe de alta parte, incumba pretinsului proprietar al acestora sa revendice proprietatea asupra lor, or in cauza este lesne de observat ca nu s-a formulat plangere contraventionala de catre o alta persoana juridica pretins proprietara in contextul dat in care petenta din cauza de fata a sustinut ca nu este proprietara marfurilor confiscate.
Astfel fiind, in raport cu considerentele sentintei recurate si cu cele ale deciziei de fata, instanta si-a insusit apararile formulate de catre intimata privitor la motivele de recurs ale petentei, aparari cuprinse in intampinarea depusa la dosar in fata instantei de recurs, care au corespondent probator in dosarul primei instante.