Drepturi salariale

Prin sentinta civila nr. 1309 din 07 iulie 2010 a Tribunalului Arad, in dosarul nr. 2906/108/2010, s-a respins actiunea formulata de reclamanta pentru drepturi salariale si efectuare mentiuni in carnetul de munca.
In motivare s-a retinut ca prin actiunea formulata, reclamanta a solicitat obligarea paratilor sa ii calculeze si sa ii plateasca indemnizatia lunara de dispozitiv in cuantum de 25% din salariul de baza, retroactiv, incepand cu data de 01.09.2005 pana in prezent, actualizata cu indicele de inflatie de la data nasterii dreptului pana la plata efectiva si sa se dispuna obligarea acestora si la completarea carnetului de munca cu acest drept salarial.
In considerentele hotararii, tribunalul a statuat ca, temeiul acordarii indemnizatiei de dispozitiv il constituie art. 3 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din institutiile publice de aparare nationala, de ordine publica si siguranta nationala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste institutii, conform caruia, cadrele militare in activitate si militarii, cu contract de munca, au dreptul, intre alte categorii salariale si la indemnizatia de dispozitiv. Art. 13 din aceeasi lege stabileste ca salariatii civili beneficiaza de indemnizatia de dispozitiv lunara de 25% din salariul de baza.
Orasul Nadlac, prin autoritatile parate chemate in judecata, nu face parte din structurile de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, la care se refera actul normativ mentionat, in conditiile in care acesta este autoritate publica locala reglementata astfel prin Legea nr. 215/2001.
Chiar daca prin OUG nr. 63/2003 (abrogata prin OUG nr. 30/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Internelor si Reformei Administrative) structura Ministerului de Interne devenit Ministerul Administratiei si Internelor a suferit modificari, acesta devenind minister si pentru administratia locala, prin trecerea in domeniul administratiei publice a Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor, Directia Generala de Pasapoarte (conform art. 11 alin. 1) a unor servicii detinute anterior de Ministerul de Interne natura de autoritati publice locale si regimul juridic al acestora ramane unul distinct reglementat prin legea organica proprie.
In urma reorganizarii Ministerului de Interne s-a emis Ordinul nr. 496/2003, ce nu a fost depus la dosar si care nu este un act public, despre care reclamanta sustine, fara a fi contrazisa de parati in aceasta privinta, ca prevede faptul acordarii indemnizatiei de dispozitiv si pentru personalul civil care isi desfasoara activitatea in domeniul administratiei publice. 
Insa, Ordinul Ministerului de Interne nr. 496/2003 nu a fost publicat in monitorul oficial, astfel ca nu produce efecte juridice nici fata de reclamanta, nici fata de parati, neavand valoare de act normativ. In acest sens art. 10 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa, prevede ca in vederea intrarii in vigoare, legile si celelalte acte normative, inclusiv actele normative ale autoritatilor administrative autonome, ordinele si instructiunile si alte acte normative emise de conducatorii organelor administratiei publice centrale de specialitate se publica in Monitorul Oficial al Romaniei Partea I. Art. 10 alin. 11 reglementeaza doua exceptii in care unele acte normative nu sunt publicate, si anume deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii, respectiv actele normative clasificate, potrivit legii, precum si cele cu caracter individual, emise de autoritatile administrative autonome si de organele administratiei publice centrale de specialitate. Astfel, ordinul mentionat excede acestor categorii, intrand in sfera ordinelor, instructiunilor si a altor acte normative emise de conducatorii organelor administratiei publice centrale de specialitate.
Data fiind aceasta situatie a ordinului, instanta nu poate stabili ca reclamanta este indrituita la indemnizatia de dispozitiv in baza prevederilor Ordinul Ministerului de Interne nr. 496/2003. In plus, reclamanta nu este cadru militar in activitate, militar cu contract de munca si nici salariat civil intr-o institutie publica de aparare nationala ori de siguranta nationala, astfel ca nu beneficiaza nici de dispozitiile art. 3 si 13 din Legea nr. 138/1999.
Cum drepturile salariale din cele doua acte normative sunt reglementate pentru personalul din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, nu se poate pune problema discriminarii, intrucat reclamanta nu are acelasi statut, ea fiind functionar public cu statut civil a unei institutii publice locale, in privinta careia Legea nr. 215/2001, Legea nr. 188/1999 republicata, Codul Muncii, contractele colective de munca si contractele individuale de munca reglementeaza drepturile salariale, neexistand nici un temei de fapt si de drept de a fi raportat la alte categorii de salariati intre care si cei vizati de Legea nr. 138/1999 si Ordinul nr. 496/2003.
In consecinta, actiunea reclamantei apare ca fiind nefondata, in raport cu considerentele hotararii de fata, pentru perioada de timp cuprinsa incepand cu 01.09.2005 si pana la intrarea in vigoare a Legii - cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitara a persoanelor platite din fonduri publice.
Cat priveste perioada de timp ulterioara acestui moment, pana in prezent, solicitata de catre reclamanta a fi, de asemenea, avuta in vedere la darea hotararii judecatoresti, nici pentru aceasta nu poate fi primita solicitarea acesteia de a-i fi calculat si platit acest spor in cuantumul aratat raportat la salariul de baza, intrucat, imprejurare ignorata de catre partea reclamanta, potrivit Notei la Anexa nr. III/3 lit. B "functii publice de executie" din Legea - cadru de salarizare la care s-a facut referire mai inainte, care vizeaza si functia ocupata de catre reclamanta, la pct. 20, in coeficientul prevazut in coloana "Baza" este cuprins, printre alte sporuri, si cel de dispozitiv, or in speta este de observat ca reclamanta nu a contestat in nici un fel modul de calcul al salariului de baza, care cuprinde, deci, sporul ce face obiectul litigiului de fata, ci a solicitat calcularea si plata acestuia in plus fata de salariul de baza, ceea ce evident ca nu poate fi primit in raport cu dispozitiile imperative ale legii de salarizare mentionata deja.