Anulare act administrativ

Prin sentinta civila nr. 1055 din 26 mai 2010 a Tribunalului Arad, in dosarul nr. 209/108/2010, s-a respins exceptia tardivitatii formularii actiunii si a fost admisa actiunea in  contencios administrativ formulata de reclamanta in contradictoriu cu paratele Directia de Munca, Solidaritate Sociala si Familie Arad si  Agentia Judeteana pentru Prestatii Sociale Arad  si a fost anulata Decizia emisa de parata de ordinul I, a fost obligata parata Agentia Judeteana pentru Prestatii Sociale Arad  la  plata unei indemnizatii lunare pentru cresterea celui de-al doilea copil in cuantum de 800 lei lunar pentru perioada cuprinsa intre 24.02.2006 - 31.12.2006 si a unei indemnizatii lunare pentru cresterea celui de-al doilea copil in cuantum de 600 lei lunar  pentru perioada cuprinsa intre 01.01.2007 si 24.02.2008.
In motivare s-a retinut ca prin actiunea formulata, reclamanta a cerut anularea Deciziei emisa de parata de ordinul I; obligarea  paratei  Agentia  Judeteana pentru Prestatii Sociale Arad  la plata unei indemnizatii lunare pentru cresterea celui de-al doilea copil in cuantum de 800 lei lunar pentru perioada cuprinsa intre 24.02.2006 - 31.12.2006 si a unei indemnizatii lunare pentru cresterea celui de-al doilea copil in cuantum de 600 lei lunar  pentru perioada cuprinsa intre 01.01.2007 si 24.02.2008.
In considerentele hotararii, tribunalul a statuat ca, potrivit art. 9 alin. 5 din OUG nr. 148/03.11.2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, reclamanta nemultumita de Decizie avea posibilitatea de a formula contestatie in conditiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. 
Mai precis, avea obligatia legala  prevazuta de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 ca inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ sa se adreseze organului emitent al actului cu o plangere  prealabila  in termen de 30 de zile de la data  comunicarii actului, pentru a cere revocarea in tot sau in parte a acestuia.
Legiuitorul a prevazut o derogare expresa de la aplicarea prevederilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, reglementata in art. 7 alin. 7 din aceeasi lege, oferind posibilitatea legala celor care se considera vatamati intr-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral de a introduce actiunea  si peste termenul legal de 30 de zile, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data emiterii actului, cu conditia existentei  unor motive temeinice.
Legiuitorul a prevazut expres in acelasi text de lege ca termenul de 6 luni este de prescriptie, ceea ce inseamna ca neexercitarea actiunii inlauntrul acestui termen este sanctionata de legiuitor cu paralizarea actiunii in justitie, avand drept consecinta dezinvestirea instantei de la cercetarea celorlalte exceptii de fond, in cazul de fata a exceptiei de nelegalitate a actului administrativ contestat, dar si de la cercetarea fondului.
Potrivit art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, instanta judecatoreasca si organul arbitral sunt obligate din oficiu sa cerceteze daca dreptul la actiune sau la executare silita este prescris.
Legiuitorul a reglementat in termeni categorici efectele prescriptiei extinctive, aratand ca  dreptul la actiune  privind un obiect patrimonial se stinge prin prescriptie daca nu a  fost exercitat in termenul stabilit de lege, conform dispozitiilor art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
In alin. 3, legiuitorul a prevazut ca orice clauza care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei este nula, iar in alin. 2 a prevazut ca odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal se stinge si dreptul la actiune  privind drepturile accesorii.
Decizia contestata a fost emisa la data de  15.06.2006, iar emitentul actului nu a putut face dovada comunicarii ei  nici pe parcursul judecarii procesului, motiv pentru care instanta apreciaza ca reclamanta nu poate fi sanctionata  pentru omisiunea emitentului actului de a-i comunica in timp rezonabil  actul administrativ, acesta fiind motivul real  pentru care nu a putut formula contestatie in termenul legal de 30 de zile  prevazut de  Legea nr. 554/2004.
Mai mult decat atat,  instanta a retinut ca ne aflam si in situatia prevazuta de art. 2 alin. 1 litera h) din Legea nr. 554/2004, potrivit careia  se asimileaza actelor administrative unilaterale  si refuzul nejustificat  de a nu raspunde  solicitantului cererii inlauntrul termenului legal de 30 de zile de la inregistrarea cererii  prevazut de art. 2 alin. 1) litera h) din acelasi act normativ.
Cu privire la exceptia de nelegalitate, reclamanta a aratat ca nu a inteles sa se prevaleze de dispozitiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004  a contenciosului administrativ  ca temei de drept  a nelegalitatii deciziei contestate, ci a invocat ca pe o aparare raportat la interpretarea data de I.C.C.J. dispozitiilor art. 2 din HG nr. 1825/2005, care a facut obiectul unei exceptii de nelegalitate admise de catre Inalta Curte, fapt ce rezulta din Decizia civila nr. 1947/04.04.2007 cand aceste norme au fost declarate nelegale.
Potrivit  art. 6 al.1 din O.U.G. nr.148/2005 concediul si indemnizatia lunara la care se refera art.1, respectiv art. 2 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nasteri sau dupa caz pentru primii 3 copii adoptati, luati in plasament sau in plasament in regim de urgenta ori incredintati in vederea adoptiei.
De asemenea, Hotararea Guvernului nr.1825/2006 de aprobare a Normelor Metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr.148/2005 defineste nasterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau mau multi copii vii.
Din coroborarea celor 2 texte legale,  instanta nu poate retine ca indemnizatia in cuantum de 800 lei, respectiv 600 lei se acorda pentru o singura nastere indiferent de numarul copiilor rezultati din aceasta, fiind un drept de care beneficiaza parintele aflat in situatia prevazuta de art.1 si 2 din O.U.G. nr.148/2005.
Interpretarea corecta a dispozitiilor cuprinse la art. 6 al.1 din O.U.G. nr.148/2005 trebuie sa conduca la concluzia ca acordarea indemnizatiei lunare se raporteaza la numarul de copii nascuti si nu la numarul nasterilor, deoarece, in caz contrar, o alta  interpretare este de natura sa incalce   principiul egalitatii de tratament intre copiii  proveniti dintr-o nastere simpla sau dintr-o nastere multipla, creindu-se o discriminare, ori nu credem ca aceasta  a fost vointa legiuitorului, stiut fiind ca sunt greu de suportat costurile intretinerii si cresterii unor copii proveniti dintr-o sarcina multipla.
Este de observat, ca in prezent art.2 din O.U.G. nr.148/2005, asa cum a fost modificat prin Legea nr.341/2009, prevede ca plata indemnizatiei se majoreaza cu 600 lei pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti incepand cu cel de al doilea copil. Chiar daca aceste dispozitii legale nu sunt aplicabile in speta, neputand retroactiva in situatia reclamantei, aceasta modificare legislativa este de natura a confirma punctul de vedere emis mai sus,  acela potrivit caruia cuantumul indemnizatiei trebuie raportat la numarul de copii nascuti, iar nu la numarul nasterilor, modificarea legislativa intervenita ulterior dovedind astfel ca legiuitorul a constientizat carenta ce rezulta din interpretarea dispozitiilor cuprinse in Hotararea Guvernului nr.1825/2006 care definea nasterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii.
Parata  nu se poate  prevala in emiterea decizie atacate de dispozitiile art.8 al.1 si 2 din Hotararea Guvernului nr.1825/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.U.G. nr.148/2005,  intrucat normele metodologice sunt emise in aplicarea unei legi si in nici un caz nu pot deroga de la dispozitiile legii si nici nu pot veni in contradictie cu acestea ori  modul in care este definita nasterea in cuprinsul normelor metodologice vine in contradictie cu scopul urmarit de O.U.G. nr.148/2005,  in sensul  acordarii  unor masuri de protectie parintilor in cazul nasterii unui copil.
Prin urmare, criteriul de determinare a acestui drept trebuie sa-l constituie existenta unui copil nascut, dreptul la indemnizatia lunara multiplicandu-se in cazul gemenilor rezultati din aceeasi nastere.