Litigiu de munca - Drepturi salariale

Prin sentinta civila nr. 1280 din 01 septembrie 2009 a Tribunalului Arad s-a respins actiunea formulata de reclamantii magistrati pentru drepturi salariale si dobanzi legale.
In motivare s-a retinut ca prin actiunea formulata reclamantii au solicitat instantei sa dispuna obligarea paratilor la plata catre fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite in perioada  2006 - 2008, de un consilier juridic asimilat magistratilor  din cadrul Ministerului Justitiei, cu dobanzi legale, de la data nasterii dreptului la actiune, cu cheltuieli de judecata, in motivare  aratand ca  in perioada mentionata personalului din cadrul Ministerului Justitiei i-au fost acordate  in repetate randuri stimulente din fondul constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 147/1997,  context in care despagubirile solicitate prin actiunea de fata rezulta din existenta unei stari de discriminare, posibilitatea ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal  nu trebuie interpretata ca fiind un drept discretionar al acestuia devreme ce art. 5 din  Codul muncii consacra principiul nediscriminarii, de altfel consilierii juridici din Ministerul Justitiei sunt cu prisosinta   platiti cu indemnizatii mai mari decat cele ale magistratilor, in orice caz in toate cazurile de discriminare persoanele prejudiciate au dreptul sa pretinda despagubiri proportional cu prejudiciul suferit.
In considerentele hotararii, tribunalul a statuat ca, este indeniabil, ca  drepturile salariale  pretinse  prin actiunea de fata nu sunt prevazute in favoarea reclamantilor de nici o dispozitie legala in vigoare cu titlu imperativ, pentru perioada enuntata in cererea introductiva de instanta.
Pe de alta parte, in conformitate cu dispozitiile in materie ale O.G. nr. 137/2000, republicata, privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, persoana care se considera discriminata poate sesiza Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, care solutioneaza sesizarea prin hotarare a Colegiului director, care dispune masurile specifice constatarii existentei discriminarii, iar hotararea acestuia poate fi atacata, in conditiile legii, la instanta de contencios administrativ (art. 20), dispozitiile mentionate fiind declarate neconstitutionale  numai in masura in care  sunt interpretate in sensul ca  acorda C.N.C.D. competenta ca, in cadrul activitatii sale  jurisdictionale, sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii,  si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara  sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative,  ori este lesne de observat ca reclamantii din cauza de fata  nu s-au adresat institutiei deja mentionate  pentru a-i solicita sa ia masurile care se impun  pentru inlaturarea consecintelor  faptelor pretins  discriminatorii si respectiv restabilirea situatiei anterioare discriminarii.
Dintr-un alt punct de vedere, prin Decizia nr. 819 din  03.07.2008 a Curtii Constitutionale, care este definitiva si general obligatorie,  s-a statuat ca  prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 si art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 sunt neconstitutionale in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii si sa le inlocuiasca cu norme create  pe cale judiciara sau cu prevederi  cuprinse in alte acte normative.
Astfel fiind, singura concluzie judicioasa care se impune cu necesitate este aceea ca, in masura in care institutia abilitata sa se pronunte in materia discriminarii nu a emis o hotarare prin care sa consfinteasca existenta unei atare stari, precum in speta de fata,  in ceea ce ii priveste pe reclamanti, pretentiile acestora apar ca fiind nefondate.