InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Arad

Contestatie la executare. Inadmisibilitatea apararilor de fond impotriva titlului executor constand in hotararea judecatoreasca. Reanalizarea exactitatii debitului in cadrul contestatiei la executare, prin reevaluarea unor chitante liberatorii...

(Sentinta civila nr. 5197 din data de 18.06.2009 pronuntata de Tribunalul Arad)

Domeniu Contestatie la executare | Dosare Tribunalul Arad | Jurisprudenta Tribunalul Arad

Contestatie la executare. Inadmisibilitatea apararilor de fond impotriva titlului executor constand in hotararea judecatoreasca. 

Reanalizarea  exactitatii  debitului in cadrul contestatiei la executare, prin reevaluarea unor chitante liberatorii datand din perioada  anterioara pronuntarii hotararii judecatoresti ce constituie titlul executoriu, ar echivala cu incalcarea  unor norme imperative, respectiv atat a dispozitiilor 1202 alin.2 Cod civil care interzic dovada impotriva puterii de lucru judecat, cat si a dispozitiilor art.399 alin. ultim Cod proc. civ. care la randul lor interzic expres si imperativ invocarea si examinarea oricaror aparari de fond in faza contestatiei la executare.

(Tribunalul Arad, sectia civila, decizia civila nr.758 R din data de 24 septembrie 2009,dosar nr.4777/55/R/2009)  Prin sentinta civila nr. 5917/18 iunie 2009, pronuntata in dosar nr.4777/55/2009  Judecatoria Arad a admis in parte contestatia la executare formulata si precizata de catre contestatoarea S.C. A. S.R.L in contradictoriu cu intimatii P.D. si  B.E.J. G. A. si pe cale de consecinta  a constatat stinsa in parte, prin plata, datoria de 1250 Euro stabilita in sarcina contestatoarei debitoare S.C. A. S.R.L. si in favoarea intimatului creditor P. D. prin sentinta civila nr. 4261/12.06.2008 pronuntata de Judecatoria Arad in dosar nr. 2916/55/2008, in limita sumei de 1225 Euro, dispunand anularea actelor de executare si intoarcerea executarii in ceea ce priveste suma de 1225 Euro reprezentand chirie restanta, achitata anterior inceperii executarii si  mentinand, in rest   actele de executare silita in ceea ce priveste diferenta de 25 Euro, chirie restanta.
Pentru a se pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca prin sentinta civila nr.4261/12.06.2009 pronuntata de Judecatoria Arad in dosar nr. 2916/55/2008 a fost admisa actiunea  formulata si precizata de intimatul creditor P.D. in contradictoriu cu contestatoarea debitoare S.C. A. S.R.L., sens in care aceasta din urma a fost obligata la plata fata de cel dintai a sumei de 1250 Euro, reprezentand contravaloare chirie aferenta perioadei 20.02.2006 - 20.03.2008, pentru recuperarea carora s-a deschis la intimatul B.E.J. G. A. dosarul de executare nr.23/2009.
 Instanta de fond a mai constatat ca, in cadrul prezentei proceduri judiciare, debitoarea contestatoare a prezentat dispozitii de plata emise de aceasta si semnate de imputernicitul creditorului, prin care s-a atestat plata catre creditor a sumei de  1225 Euro, in contul chiriei datorate de societate. Astfel, avand in vedere plata sumei de 1225 Euro, care nu a fost pusa in discutie in dosarul nr. 2916/55/2008, pentru a se putea sustine intemeiat existenta autoritatii de lucru judecat in prezenta cauza, instanta de fond a constatat stingerea partiala  prin plata a creantei de 1250 Euro stabilita in sarcina contestatoarei debitoare S.C. A. S.R.L. si in favoarea intimatului creditor P. D., prin sentinta civila nr. 4261/12.06.2008 pronuntata de Judecatoria Arad in dosar nr. 2916/55/2008, in limita sumei de 1225 Euro.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs  intimatul P. D. solicitand modificarea sentintei atacate in sensul respingerii contestatiei la executare formulata si precizata de reclamanta si sustinand ca este inadmisibila invocarea pe calea contestatiei la executare a unor aparari cu privire la care exista autoritate de lucru judecat, intinderea obligatiei contestatoarei fata de intimat fiind clar si precis stabilita prin sentinta civila nr. 4261/12.06.2008.
Analizand sentinta atacata din prisma criticilor aduse prin motivele de recurs si ale prevederilor art.304 si art.3041 Cod proc.civ., tribunalul a apreciat ca recursul este fondat, solutia instantei de fond fiind consecinta unei gresite aplicari ale legii - art.304 pct.9 Cod proc.civ. ,iar critica fundamentata pe efectul pozitiv al autoritatii de lucru judecat este perfect intemeiata.
In analiza acestui aspect, este necesar a se pleca de la prevederile art.399 alin. ultim Cod proc. civ. conform carora numai in cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanta judecatoreasca, se pot invoca in contestatia la executare aparari de fond impotriva titlului executoriu si aceasta numai daca legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac.
In cauza de fata, titlul executoriu este constituit de sentinta civila nr.4261/12 iunie 2008 a Judecatoriei Arad, hotarare ramasa definitiva prin nerecurare, astfel ca, in ceea ce priveste cuantumul debitului datorat de catre contestatoarea-debitoare, nu mai pot fi realizate ajustari in cadrul procedurii contestatiei la executare, apararile putandu-se margini exclusiv la imprejurari legate de legalitatea actelor de executare silita ori legate de stingerea debitului prin plata voluntara, constatata prin acte juridice survenite dupa emiterea titlului executor. Practic, efectul pozitiv de putere de lucru judecat, cu prezumtie juris et de jure de adevar consacrata de art.1200 pct.4 coroborat cu art.1202 alin.2 Cod civil, stabilit de sentinta civila sus-mentionata, consta in aceea ca la data de 12 iunie 2008, contestatoarea-debitoare S.C.A. S.R.L.  datora creditorului-recurent P. D. suma de 1250 Euro cu titlu de chirie aferenta perioadei februarie 2006 - martie 2008.
In cazul in care debitoarea ar fi apreciat ca nu datora la data de 12 iunie 2008 suma stabilita prin sentinta sus-amintita, avea posibilitatea legala  de a exercita calea de atac a recursului. Neexercitarea caii de atac pusa la dispozitie de lege este consecinta conduitei procesuale proprii pe care debitoarea a inteles sa o urmeze, asumand-si in acelasi timp si toate riscurile unei pasivitati generate culpa ei exclusiva, conduita culpabila care nu poate determina ulterior nerespectarea unor dispozitii legale imperative de catre instantele de judecata.  
In acest context, tribunalul apreciaza ca a reanaliza exactitatea acestui debit in cadrul contestatiei la executare, prin reevaluarea unor chitante liberatorii datand din perioada 2006-2007, ar echivala cu incalcarea  celor doua norme imperative, respectiv atat a dispozitiilor 1202 alin.2 Cod civil care interzic dovada impotriva puterii de lucru judecat, cat si a dispozitiilor art.399 alin. utim Cod proc. civ. care la randul lor interzic expres si imperativ invocarea si examinarea oricaror aparari de fond in faza contestatiei la executare. Data fiind puterea de lucru judecat de care se bucura sentinta civila nr.4261/12 iunie 2008 ce constituie titlu executor, singurele aparari legate de stingerea debitului, care pot fi luate in considerare in faza executarii silite ca fiind in masura sa modifice cuantumul sumei urmarite ori chiar sa conduca la stingerea creantei, sunt platile efectuate dupa data emiterii titlului executor.
Avand in vedere ca intimata S.C.A. S.R.L. nu a produs nicio dovada liberatorie, cu data certa ulterioara momentului emiterii sentintei ce constituie titlu executor, tribunalul concluzioneaza ca toate chitantele depuse la dosar, indiferent de valoarea lor probatorie, sunt inapte a produce vreun efect juridic, datorita puterii de lucru judecat care impiedica o reanalizare a fondului pricinii iar contestatia la executare promovata de debitoare este nefondata. 
Avand in vedere aceste considerente de fapt si de drept,  in temeiul art.312 alin.1 si 3 Cod proc.civ. rap. la art.304 pct.9 Cod proc.civ., tribunalul a admis recursul declarat de recurentul P. D. in contradictoriu cu intimata S.C.A. S.R.L. si B. E.J.  G.A. impotriva sentintei civile nr.5917/18 iunie 2009, pronuntata de Judecatoria Arad in dosar nr.4777/55/2009, avand ca obiect contestatie la executare si a modificat in totalitate sentinta atacata in sensul respingerii ca nefondata a contestatiei la executare.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contestatie la executare

Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 143 din data de 13.04.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 387 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 710 din data de 20.09.2017
Recurs nul - oral - Hotarare nr. 1913 din data de 25.01.2010
Conflict de drepturi. Contestatii la titlu - Sentinta civila nr. 16/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comuna - Decizie nr. 930 din data de 26.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Sentinta civila nr. 900 din data de 19.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Decizie nr. 900 din data de 19.11.2015
Plangere contraventionala admisa. Obligatia de restituire a amenzii achitate. - Decizie nr. 118 din data de 02.04.2014
Anularea incheierii de incuviintare a executarii silite - Decizie nr. 60 din data de 30.01.2014
Acte de executare emise de autoritatile germane de tragere la raspundere a reprezentantei contestatoarei - Sentinta civila nr. 287 din data de 18.04.2013
Contestatie impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii - Decizie nr. 175 din data de 14.03.2013