Litigiu de munca - Brepturi banesti

Prin sentinta civila nr. 354 din 24 februarie 2009 a Tribunalului Arad s-a respins actiunea formulata de reclamantii persoane fizice salariate, impotriva paratului angajator - institutie publica locala, pentru alocarea, calcularea si plata catre reclamanti a drepturilor banesti reprezentand "indemnizatia de dispozitiv" lunara.
In motivare s-a retinut ca prin actiunea formulata, reclamantii au solicitat obligarea paratilor la alocarea, calcularea si plata catre reclamanti a drepturilor banesti reprezentand indemnizatia de dispozitiv lunara, in cuantum de 25% din salariul de baza retroactiv, incepand cu 1 ianuarie 2004 si in continuare pana la incetarea contractului de munca; obligarea paratilor la actualizarea sumelor reprezentand indemnizatia de dispozitiv cu coeficientii ratei inflatiei, de la data scadentei fiecarei indemnizatii si pana la data platii; obligarea primarilor parati sa dispuna serviciilor competente sa consemneze in carnetele de munca ale reclamantilor dreptul salarial privind indemnizatia de dispozitiv incepand cu 1 ianuarie 2004 si in continuare.
In considerentele hotararii, tribunalul a statuat ca, temeiul acordarii indemnizatiei de dispozitiv il constituie art. 3 din Legea nr. 138/1999, privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din institutiile publice de aparare nationala, de ordine publica si siguranta nationala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste institutii. Astfel, cadrele militare in activitate si militarii, cu contract de munca, au dreptul, intre alte categorii salariale si la indemnizatia de dispozitiv. Art. 13 din aceeasi lege stabileste ca salariatii civili, cadrele militare si militarii cu contract de munca beneficiaza de indemnizatia de dispozitiv lunara de 25 % din diferite categorii salariale, pentru salariatii civili fiind mentionat salariul de baza.
Autoritatile publice locale, nu fac parte din structurile de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, la care se refera actul normativ mentionat, fiind autoritati publice locale reglementate prin Legea nr. 215/2001.
Chiar daca in anul 2004 structura Ministerului de Interne a suferit modificari, acesta devenind minister si pentru administratia locala, prin trecerea la aceasta administratie a unor servicii detinute anterior de Ministerul de Interne, cum sunt pasapoartele, evidenta personalizata, etc, natura de autoritati publice locale si regimul juridic al acestora ramane unul distinct reglementat prin legea organica proprie.
In urma reorganizarii Ministerului de Interne s-a emis Ordinul nr. 496/2003, in care se specifica faptul ca pentru personalul civil trecut in randul administratiei publice locale, functiile specifice din armata sunt asimilate noilor functii care sunt strict enumerate.
In privinta Ordinului Ministerului de Interne, nr.496/2003, se impune constatarea ca nu a fost publicat in monitorul oficial si ca nu produce efecte juridice nici fata de reclamanti si nici fata de parati. De asemenea, acesta nu este un act normativ pe care sa poata fi fundamentata motivarea in drept a unei hotarari judecatoresti. In acest sens trebuiesc remarcate dispozitiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnica legislativa, care prevede ca in vederea intrarii in vigoare, legile si celelalte acte normative, inclusiv actele normative ale autoritatilor administrative autonome, ordinele si instructiunile si alte acte normative emise de conducatorii organelor administratiei publice centrale de specialitate se publica in Monitorul Oficial al Romaniei Partea I. Art. 10 alin. 11 reglementeaza doua exceptii in care unele acte normative nu sunt publicate, dar ordinul mentionat excede aceasta categorie, intrand in sfera  ordinelor, instructiunilor si a altor acte normative emise de conducatorii organelor administratiei publice centrale de specialitate.
Data fiind aceasta situatie a ordinului, este evident ca instanta nu poate stabili ca reclamantii sunt indrituiti la acest drept salarial ca urmare a aplicarii dispozitiilor invocate de reclamanti. Cum reclamantii nu sunt cadre militare in activitate, militari cu contract de munca si nici salariati civili intr-o institutie publica de aparare nationala ori de siguranta nationala, nu beneficiaza nici de dispozitiile art. 3 si 13 din Legea nr. 138/1999.
In concluzie, sporul de dispozitiv in cuantum de 25 % din salariul de baza, reglementat pentru cadrele militare si celelalte categorii de salariati civili, din institutiile la care se refera Legea nr. 138/1999, precum si Ordinul Ministerului Internelor nr. 496/2003, nu au in vedere categoria salariatilor din administratia publica locala, motiv pentru care dreptul salarial solicitat nu poate fi acordat reclamantilor.
Cum drepturile salariale din cele doua acte normative sunt reglementate pentru personalul din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, nu se poate pune problema discriminarii, intrucat reclamantii nu au acelasi statut, ei fiind salariati civili ai unor institutii publice locale, in privinta carora  Legea nr. 215/2001, Codul Muncii, contractele colective de munca si contractele individuale de munca reglementeaza drepturile salariale, neexistand nici un temei de fapt si de drept de a fi raportati la alte categorii de salariati intre care si cei vizati de Legea nr. 138/1999 si Ordinul nr. 496/2003.