Despagubiri materiale conform Legii 221/2009

Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Olt - Sectia  I Civila la data de 07.12.2011 sub nr.4849/104/2011, reclamanta D. F. a chemat in judecata pe paratul S. R. prin M. F. P. B. - D. G. a F. P. O., solicitand sa se dispuna obligarea S. R. la plata sumei de 10.000 euro, reprezentand contravaloarea bunurilor mobile si imobile confiscate de regimul comunist autorului sau, P. M., care a fost condamnat politic, si 5.000 euro reprezentand prejudiciul cu caracter moral suferit de familie si implicit de autorul sau, ca urmare a condamnarii suferite.
In motivare, reclamanta a aratat ca autorul sau, P.M., nascut la data de 3 iunie 1908 in comuna I., judetul Olt, in perioada 1952-1977 a fost condamnat la pedeapsa de 25 de ani de munca silnica, la 10 ani degradare civila si confiscarea averii personale, fiind declarat ,,culpabil pentru crima de favorizare a infractorului in baza dispozitiilor art.6 din Decretul 199/1950’’, asa cum reiese din sentinta nr.232 din 11 noiembrie 1952 a T. M. T. B., ramasa definitiva ca urmare a respingerii recursului formulat in cauza prin decizia nr.272/1953 de la 5 martie 1953 pronuntata de Tribunalul Suprem.
Reclamanta precizeaza ca la data de 30 aprilie 1953, autorul sau a fost inregistrat la colonia de munca M. B. S. in vederea executarii pedepsei la care a fost condamnat, fiind pus in libertate la data de 18 aprilie 1964, anterior implinirii termenului privind masura luata impotriva lui.
Arata reclamanta ca pe toata perioada detentiei, autorul sau a fost supus unor torturi crancene, indurand suferinte fizice si psihice si, avand in vedere ca prin aceasta condamnare a fost considerat un pericol la adresa regimului comunist, i-a fost confiscata intreaga avere mobila si imobila, iar la data de 27 iulie 1985 a decedat in comuna I., judetul Olt.
De asemenea, se mai arata ca tatalui sau i-au fost confiscate bunurile mobile si imobile, respectiv: 0,50 ari si casa de locuit; 2 boi, 2 cai; car, plug si alte utilaje folosite de familie la munca campului.
In drept, au fost invocate dispozitiile Legii nr.221/2009.
Au fost depuse la dosar, in copie,  CI,  acte de stare civila,  sentinta nr. 232 din 11 noiembrie 1952 pronuntata de T. M. T Bucuresti in dosarul nr.390/1952, adeverinta eliberata de Penitenciarul Craiova, decizia nr.272 din 5 martie 1953 pronuntata de Tribunalul Suprem - Colegiul Militar, adresa nr.895/1953 a Penitenciarului Baia Sprie, proces verbal nr.895 din 30 aprilie 1953 a CNSAS-SIPRD, dosarul CNSAS, mandat de arestare nr.272 din 7 martie 1953, certificat nr.93024 din 1 februarie 1993 eliberat de Directia Generala a Arhivelor Statului,.
Paratul S. R. prin M. F. P. - D. G.a F. P. Olt a formulat intampinare, solicitand respingerea actiunii formulata de  reclamanta D. F.
Fata de capatul de cerere prin care se solicita despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea autorului reclamantei, paratul arata ca prin decizia nr.1360 din 21.10.2010, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate invocata, constatand ca  prevederile art.5  alin.1, lit.(a) teza I (privind acordarea unor despagubiri morale) din Legea 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 06.03.1945-22.12.1989, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt neconstitutionale.
Mai mult, Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr.12 a admis recursul in interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in sensul ca, urmare a deciziilor  Curtii Constitutionale nr.1358/2010 si nr.1360/2010, dispozitiile art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea 221/2009 privind condamnarile  cu caracter politic si masuri administrative asimilate acestora  si-au incetat efectele si nu pot constitui temei juridic  pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii  deciziilor instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial.
Referitor la daunele materiale solicitate, paratul precizeaza ca legea a instituit ca masura reparatorie acordarea de despagubiri  reprezentand echivalentul valorii bunurilor  confiscate  prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, tinandu-se seama daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr.10/2001 sau ale Legii 247/2005.
Pentru acordarea acestor despagubiri se impune a se face dovada calitatii de proprietar asupra acestor bunuri, dovada confiscarii bunurilor respective (este necesar ca aceasta confiscare  sa fie facuta prin hotararea de condamnare, aceasta fiind o conditie imperativa pentru a putea beneficia de despagubiri pentru bunurile confiscate si nerestituite), dovada nerestituirii bunurilor, dovada faptului ca nu a fost obtinuta nicio despagubirile prin echivalent, etc.
In drept, au fost invocate prevederile art.115 cod procedura civila.
Prin sentinta civila nr. 869/23.05.2012 Tribunalul Olt a respins ca neintemeiata actiunea reclamantei D. F., in contradictoriu cu paratul S. R. prin M. F. P. B. - DGFP Olt.
S-a retinut, relativ la primul capat de cerere, ca dovada condamnarii politice a autorului reclamantei s-a facut in cauza prin sentinta nr. 232 din 11 noiembrie 1952 pronuntata de Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti in dosarul nr.390/1952 (filele 23-34 dosar) si decizia nr.272 din 5 martie 1953 pronuntata de Tribunalul Suprem - Colegiul Militar (filele 37-45), potrivit carora  aut. P. M. a fost condamnat in temeiul dispoz art.6 din Decr.199/1950 comb. cu art.284 pct.1 si final C.P.
Potrivit art.5 al.1 lit.b) din Legea nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative  asimilate acestora pronuntate in perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instantei obligarea statului la acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare.
In speta, pentru a beneficia de despagubirile solicitate reclamanta era tinuta potrivit dispoz art.1169 C.civ din 1864, a face dovada calitatii de proprietar a autorului sau asupra acestor bunuri, dovada confiscarii bunurilor respective (este necesar ca aceasta confiscare  sa fie facuta prin hotararea de condamnare), dovada nerestituirii bunurilor, dovada faptului ca nu a fost obtinuta nicio despagubirile prin echivalent.
Prin sentinta de condamnare a def. P. M. s-a dispus si confiscarea averii personale a acestuia, insa la dosarul cauzei nu s-a depus nici un inscris din care sa rezulte in concret bunurile ce au facut obiectul confiscarii.
Cu privire la cel de-al doilea petit, s-a retinut ca prin Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, dispoz. art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009 care stabileau un drept la despagubiri pentru persoanele condamnate si mostenitorii acestora, si pe care reclamanta si-a intemeiat cererea de chemare in judecata, au fost declarate neconstitutionale,  astfel ca instanta trebuie sa aiba in vedere art. 31 alin. 1 din Legea 47/1992 si dispozitiile art. 147 din Constitutie potrivit carora, decizia prin care o norma de drept a fost declarata neconstitutionala isi inceteaza efectele dupa 45 zile de la publicarea deciziei in Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen  dispozitiile sunt suspendate de drept. La data solutionarii cererii de fata termenul de 45 zile prevazut de textul constitutional  a expirat, astfel ca cererea este lipsita de temei juridic.
In conditiile stabilite de art. 31 alin.1 si 3 din Legea 47/1992 si art.147 alin.4 din Constitutie, decizia care a declarat neconstitutionala o dispozitie legala este definitiva si obligatorie, efectele sale se rasfrang si in alte cauze, nu numai in cauza in care a fost invocata exceptia. Decizia este general obligatorie, opozabila erga omnes, inclusiv pentru instantele judecatoresti si are putere numai pentru viitor, ceea ce inseamna ca, dupa publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate in curs de solutionare sau care se vor solutiona in viitor.
Caracterul obligatoriu opozabil tuturor al deciziilor Curtii Constitutionale, prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante, implica antrenarea raspunderii juridice in cazul nerespectarii acestor decizii, raspundere similara cu aceea a nerespectarii unei legi adoptate de catre Parlament sau a unei ordonante emise de Guvern, care decurge din caracterul imperativ al dispozitiilor art.1 alin.(3) din Constitutie, potrivit cu care Romania este stat de drept. Concluzia care se impune este aceea ca dispozitia din lege declarata neconstitutionala nu se mai poate aplica, instanta investita cu solutionarea unei actiuni careia i se aplica norma declarata neconstitutionala avand obligatia sa nu aplice in acea cauza dispozitiile legale a caror neconstitutionalitate a fost constatata prin decizia Curtii Constitutionale.
De altfel prin Decizia in interesul legii nr.12/19.09.2011 pronuntata de ICCJ, s-a statuat ca declararea neconstitutionalitatii dispozitiilor art.5 alin. (1) lit.a) teza I din Legea nr.221/2009 a avut drept consecinta atat incetarea efectelor juridice ale acestora, cat si  imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic in cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziilor instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial.
Constatand aceasta situatie de fapt, tribunalul a retinut ca cererea reclamantei nascuta din dispozitiile normei invocate mai sus nu poate fi primita, atata timp cat legiuitorul nu a modificat sau completat dispozitiile art. 5 ce a fost declarat neconstitutional, situatie ce a impusrespingerea si a celui de-al doilea capat de cerere, ca neintemeiat.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta D. F. criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, cale de atac admisa prin decizia nr. 11407/29.11.2012 pronuntata de Curtea de Apel  Craiova, prin care s-a casat sentinta si  s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
S-a retinut de instanta de recurs ca s-a solicitat de catre reclamant administrarea probei cu inscrisuri,  proba cu expertiza tehnica de specialitate pentru a putea fi expertizate  bunurile precizate ca fiind  confiscate,  aceste probatorii nu au mai fost administrate, fara nici o motivare  in acest sens din partea instantei de fond.
Aceasta echivaleaza cu o nesolutionare a fondului cauzei si, pentru a nu lipsi partile de un grad  de jurisdictie se impune  rejudecarea cauzei in fata aceleiasi instante.
Cauza s-a reinregistrat pe rolul Tribunalului Olt sub nr. 4849/104/2011* la data de 21.01.2013.
La rejudecare, tribunalul a incuviintat si a administrat proba cu martori si proba cu expertiza.
A. J. a F. P. Olt pentru DGFP C.  in numele M. F. P. B., reprezentant legal al S. R., a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea actiunii reclamantei, ca neintemeiata.
Fata de capatul de cerere prin care reclamanta solicita daune morale, apreciaza ca cererea nu poate fi solutionata favorabil de catre instanta de fond, fara a-si depasi  limitele puterii judecatoresti acordate si fara a-si aroga atributii de legiferare, avand in vedere neconstitutionalitatea dispozitiilor invocate, respectiv a dispoz. art. 5 alin. 1 lit. a din legea nr. 221/2009.
In privinta despagubirilor materiale, legea a instituit ca masura reparatorie, acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare, fiind necesar a se tine seama daca bunurilor respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile legii nr. 10/2001  sau ale legii nr. 247/2005.
Pentru acordarea acestor despagubiri se impunea  a se face dovada calitatii de proprietar asupra bunurilor a caror contravaloare se solicita, dovada confiscarii bunurilor respective.
Considera ca, avand in  vedere inscrisurile de la dosar nu este dovedita proprietatea bunurilor, nu este dovedita confiscarea si mai mult decat atat nu pot fi acordate despagubiri pentru bunurile solicitate dar care nu se subsumeaza sferei de aplicare a legii nr. 10/2001.
De asemenea, subliniaza faptul ca prin incheierea din data de 14.02.2013, s-a pus in vedere reclamantei sa depuna la dosarul cauzei o lista cu bunurile mobile si imobile a caror contravaloare se solicita si inventarul agricol la momentul confiscarii bunurilor.
 Mai arata ca, prin incheierea din data de 18.04.2013 s-a retinut precizarea reclamantei, in sensul ca lista solicitata este la fila 21 din dosarul C.A. Craiova, insa la fila 21 asa cum se poate observa nu este decat Buletinul cladirilor si locuintelor pe anul 1941, sat I., jud. R., ceea ce nu reprezinta un act de proprietate ori o dovada a confiscarii, nicidecum o lista a bunurilor ori inventar agricol la data confiscarii.
Sustine ca nu se poate retine ca bunuri confiscate la data arestarii, respectiv anul 1941, bunurile care erau mentionate in Buletinul  de cladiri si locuinte aferent anului 1941, intre perioade existand o diferenta mai mare de 10 ani.
Fata de cele  prezentate, rezulta ca reclamantei i-au fost efectiv confiscate doar bunurile retinute in fisa personala intocmita la data arestarii, bunuri care se aflau in proprietatea autorului reclamantei la data arestarii, respectiv teren - 0,50 ari si o casa.
Apreciaza ca pentru restul bunurilor solicitate nu este dovedita proprietatea, nu este dovedita confiscarea si mai mult decat atat nu pot fi acordate despagubiri pentru bunurile care se subsumeaza sferei de aplicare a legii nr. 10/2001.
S-a solicitat judecarea cauzei in conditiile art. 241 alin. 2 C.p.civ.
Analizand cererea reclamantei in considerarea dispozitiilor legale incidente in cauza si prin raportare la probele de la dosar, tribunalul apreciaza ca aceasta este intemeiata in parte, avand in vedere urmatoarele considerente:
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (denumita in continuare Legea nr. 221/2009), orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei de judecata, obligarea statului la acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare.
Potrivit art.1 din Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusa printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, pronuntata in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte savarsite inainte de data de 6 martie 1945 sau dupa aceasta data si care au avut drept scop impotrivirea fata de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
In speta de fata, defunctul P. M., autorul reclamantei, a fost condamnat pentru fapta prevazuta si pedepsita de art. 6 din D. 199/1950 comb. cu art. 284 pct. 1 si al. final C.P. la o pedeapsa de 25 ani munca silnica, condamnare dispusa prin sentinta nr. 232/11.11.1952, pronuntata de Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti in dosarul nr.390/1952 (f. 23-34 dosar), si decizia nr.272 din 5 martie 1953 pronuntata de Tribunalul Suprem - Colegiul Militar (f. 37-45), prin care s-a dispus si confiscarea averii personale.
Aceasta condamnare se incadreaza in dispozitiile art. 1 din Legea nr. 221/2009, fiind de drept  o condamnare cu caracter politic, astfel incat, reclamanta este  indreptatita sa beneficieze de prevederile acestei legi speciale de reparatie.
Din coroborarea inscrisurilor de la dosar (dosar de penitenciar f. 49, buletinul cladirilor si locuintelor din satul Ianca, plasa Dunarea, judetul Romanati f. 36, 37) cu depozitiile martorilor C.D. si A. F. (f. 18, 19), tribunalul retine ca, anterior condamnarii, autorul P. M. avea in proprietate o casa cu doua camere, un grajd, magazie, o anexa cu doua camere, care avea si beci, impreuna cu terenul aferent de 0,50 ari, doi boi, un car, un plug, grapa, prasitoare, butoaie, intrucat era dogar.
Potrivit concluziilor raportului de expertiza de specialitate agricultura, completat (f. 62, 63), valoarea terenului ce a apartinut autorului este de 302,5 lei, iar potrivit concluziilor raportului de expertiza de specialitate constructii, completat (f. 94), valoarea de piata pentru imobilele constructii sus-mentionate este de 27.209 lei.
In aceste conditii, primul petit formulat de reclamanta este apreciat intemeiat in parte,aceasta fiind indreptatita a primi contravaloarea imobilelor confiscate autorului sau, urmand ca paratul sa fie obligat la plata sumei de 27.511,5 lei.
Desi reclamanta a solicitat, prin primul capat de cerere, obligarea paratului si la plata contravalorii bunurilor mobile confiscate, aceasta pretentie nu poate fi primita de tribunal.
Se are in vedere in acest sens Decizia nr. 6/15 aprilie 2013, cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, modificata si completata, in referire la bunurile confiscate prin hotarari de condamnare sau ca efect al masurilor administrative cu caracter politic, ce pot fi restituite prin echivalent, pronuntata de ICCJ, prin care s-a statuat, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, ca pot fi acordate despagubiri materiale numai pentru aceleasi categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparatie, respectiv Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legea nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, sub imperiul carora partea interesata sa nu fi obtinut deja o reparatie.
Or, in domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificata si completata prin Legea nr. 247/2005, nu intra decat terenurile si constructiile (imobile prin natura) si utilajele si instalatiile preluate odata cu imobilul (imobilele prin destinatie). In acest sens sunt dispozitiile art. 6 alin. 1 si 2 din Legea nr. 10/2001, potrivit carora:
"(1) Prin imobile, in sensul prezentei legi, se inteleg terenurile, cu sau fara constructii, cu oricare dintre destinatiile avute la data preluarii in mod abuziv, precum si bunurile mobile devenite imobile prin incorporare in aceste constructii.
(2) Masurile reparatorii privesc si utilajele si instalatiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odata cu imobilul, in afara de cazul in care au fost inlocuite, casate sau distruse."
In consecinta, in baza art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 pot fi acordate despagubiri materiale numai pentru bunurile imobile care se subsumeaza sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv terenuri si constructii (imobile prin natura) si utilaje si instalatii preluate odata cu imobilul (imobile prin destinatie).
In cauza insa, bunurile a caror contravaloare este solicitata de reclamanta (2 boi, 3 cai, car, plug si alte utilaje folosite la munca campului) sunt bunuri mobile care, data fiind natura lor, nu intra in sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, nefiind astfel indeplinita conditia impusa in acest sens de art. 5 alin. ) lit. b din Legea nr. 221/2009, pentru acordarea despagubirilor solicitate.
Cat priveste cel de-al doilea petit, privind obligarea paratului la plata daunelor morale, tribunalul constata ca problema de drept care se pune in speta este daca dispozitiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate actiunii formulate in baza lor si daca mai pot constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale, in conditiile in care au fost declarate neconstitutionale, printr-un control a posteriori de constitutionalitate, prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicata in M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Cu privire la efectele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1358/2010 asupra proceselor in curs de judecata s-a pronuntat Inalta Curte in recurs in interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicata in M. Of. nr. 789/7.11.2011, stabilindu-se ca, urmare a acestei decizii a Curtii Constitutionale, dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 si-au incetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziei instantei de contencios constitutional in M. Of.
Conform art. 3307 alin. 4 C.proc.civ., dezlegarea data problemelor de drept judecate in recurs in interesul legii este obligatorie pentru instante de la data publicarii deciziei in M. Of., asa incat, in raport de decizia in interesul legii sus-mentionata, se impune respingerea celui de-al doilea capat de cerere.
Tribunalul retine ca potrivit art. 147 alin. (1) din Constitutie, dispozitiile din legile in vigoare, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale, daca in acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispozitii fiind suspendate de drept.La alin. (4) al articolului mentionat se prevede ca deciziile Curtii Constitutionale, de la data publicarii lor in M. Of. al Romaniei, sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor, aceleasi dispozitii regasindu-se si in textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cu modificarile si completarile ulterioare.
Fata de aceasta reglementare, constitutionala si legala, s-a pus problema daca declararea neconstitutionalitatii unui text de lege prin decizie a Curtii Constitutionale, care produce efecte pentru viitor si erga omnes, se aplica si actiunilor in curs sau numai situatiei celor care nu au formulat inca o cerere in acest sens.
Aceasta problema de drept a fost dezlegata prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronuntata de Inalta Curte in solutionarea recursului in interesul legii, in sensul ca Decizia nr. 1358/2010 a Curtii Constitutionale produce efecte juridice asupra proceselor in curs de judecata la data publicarii acesteia in M. Of., cu exceptia situatiei in care la aceasta data era deja pronuntata o hotarare definitiva.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curtii Constitutionale, dispozitiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 si-au incetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziei instantei de contencios constitutional in M. Of.
Or, in speta, cererea reclamantei a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Olt la data de 07.12.2011, ulterior deci publicarii in M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1358/2010.
Este de necontestat ca masura arestarii si condamnarii la 25 de ani munca silnica, 10 ani degradare civica si confiscarea totala a averii luata impotriva autorului P.M. prin sentinta penala nr. 232/11.11.1952 i-a generat prejudicii de netagaduit si ca aceasta, in baza textului initial al legii era indreptatita la a primi daune morale pentru prejudiciul creat (facand aplicarea art. 5 alin. (1) lit. a) raportat la art. 1 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 221/2009).
Cu toate acestea, textele legale declarate neconstitutionale nu isi mai pot produce efectele juridice. Cum norma tranzitorie cuprinsa la art. 147 alin. (4) din Constitutie este una imperativa de ordine publica, aplicarea ei generala si imediata nu poate fi tagaduita, deoarece altfel ar insemna ca un act neconstitutional sa continue sa produca efecte juridice, ca si cand nu ar fi aparut niciun element nou in ordinea juridica, ceea ce Constitutia refuza in mod categoric.
In acest context al analizei, se retine ca ultraactivitatea unui text de lege si dupa publicarea in Monitorul Oficial a deciziei Curtii Constitutionale prin care se constata neconformitatea acestuia cu legea fundamentala - a fost de altfel definitiv transata de Inalta Curte de Casatie si Justitie care (in compunerea prevazuta de art. 3306 alin. 1 C.proc.civ., astfel cum acesta a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010) prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 - publicata in M. Of. nr. 789/7.11.2011 a statuat ca in situatia in care judecatorul continua sa aplice o norma de drept inexistenta din punct de vedere juridic, ale carei efecte au incetat, acesta "nu mai este cantonat in exercitiul functiei sale jurisdictionale, pe care si-o depaseste, arogandu-si puteri pe care nici dreptul intern si nici normele conventionale europene, nu i le legitimeaza".
Avand in vedere caracterul obligatoriu al solutiei pronuntate in cadrul recursului in interesul legii, tribunalul apreciaza ca solutia ce se impune in cadrul prezentei cauze nu poate fi decat respingerea capatului 2 de cerere.
Raportat la aceste considerente, tribunalul va admite in parte actiunea formulata de reclamanta, va obliga pe parat sa plateasca reclamantei suma de 27.511,5 lei cu titlu de despagubirii civile reprezentand daune materiale, si va respinge ca neintemeiat capatul 2 de cerere.
In temeiul art. 274 C.proc.civ. si la cererea reclamantei, va fi obligat paratul sa plateasca reclamantei suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata. 
Data publicarii pe portal:3 aprilie 2014