Contestatia la executare. Interpretarea gresita a dispozitiilor prevazut de art. 461 alin.1 lit. d Cod procedura penala

 Prin sentinta penala nr. 105 din 11 aprilie 2012 Judecatoria Viseu de Sus, in baza art. 461 al. 1 lit. d Cod procedura penala, a admis contestatia formulata de contestatorul S.T. si in consecinta a dispus reducerea pedepselor aplicate pentru savarsirea infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat, fara a poseda permis de conducere si avand in sange o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala prevazuta de art. 86 al. 1, 86 al. 1 si 87 al. 1 din OUG 195/2002 de la cate 1 (un) an inchisoare la cate 6 (sase) luni inchisoare pentru fiecare, iar in baza art. 33 lit. a si 34 lit. b Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 (luni ) inchisoare.
In baza art. 81 si 82 Cod penal, a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata termenului de incercare de 2 ani si 6 luni si a atras atentia inculpatului asupra consecintelor prevazute de art. 83 Cod penal.
Din ansamblul probator administrat in cauza, instanta de fond a retinut ca prin contestatia la executare inregistrata sub nr. 793/336/2012, contestatorul S.T. a solicitat instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa desfiinteze sentinta penala nr. 92 din 20 aprilie 2010 pronuntata  de Judecatoria Viseu de Sus in dos. nr. 921/336/2010, sentinta ramasa definitiva la data de 4 mai 2010 prin neexercitarea cailor de atac prin care instanta de judecata l-a condamnat la cate un an inchisoare pentru fiecare dintre infractiuni si a facut aplicarea art. 33 lit. a si 34 lit. b Cod penal aplicandu-i pedeapsa cea mai grea de 1 an inchisoare.
Examinand sentinta mentionata, instanta a retinut urmatoarele:
Contestatorul a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat, fara a poseda permis de conducere si avand in sange o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala prevazuta  de art. 86 al. 1, 86 al. 1 si 87 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal, limita minima a pedepselor pentru fiecare dintre infractiuni fiind de 1(un) inchisoare.
Contestatorul, inculpat in dosarul nr. 921/336/2010, a recunoscut savarsirea faptelor si a declarat ca le regreta, motiv pentru care nu au fost readministrate probele din cursul urmaririi penale.
Atat concluziile reprezentantului parchetului de pe langa Judecatoria Viseu de Sus, cat si concluziile aparatorului inculpatului au fost de condamnare, iar la individualizarea pedepselor sa fie facuta aplicarea art. 74 si 76 Cod penal, adica sa se aplice circumstante atenuante.
Despre circumstante atenuante se vorbeste si in motivarea sentintei penale nr. 92/20 aprilie 2010, in expresia "la individualizarea pedepselor se va tine seama de atitudinea sincera a inculpatului din timpul  cercetarilor penale si se va face aplicarea art. 74 lit. c  si 76 C. pen., urmand ca pedepsele sa fie reduse sub limita minimului special" .
In dispozitivul sentintei s-a dispus condamnarea pentru fiecare din cele trei infractiuni " cu aplicarea art. 74 lit. "c" si art. 76 lit. "d" c. pen.", dar pedeapsa a redus-o sub limita de cate un an inchisoare (pedepsele minime pentru fiecare din cele trei infractiuni, fara aplicarea circumstantelor atenuante).
Omisiunea judecatorului din dispozitivul sentintei de a reduce efectiv cuantumul fiecareia dintre pedepse, desi, intelectiv, hotararea acestuia era luata si judicios motivata nu mai poate fi indreptata pe caile ordinare de atac deoarece termenul pentru exercitarea acestora a trecut.
Singura cale de a reforma hotararea mentionata cu privire la cuantumul pedepsei este calea prezentei contestatii in modalitatea prevazuta de art. 461 lit. d Cod procedura penala care admite ca modificarea pedepsei se poate face "cand se invoca amnistia, prescriptia, gratierea sau orice cauza de stingere ori de micsorare a pedepsei, precum si orice alt incident ivit in cursul executarii".
Daca instanta ar fi aplicat efectiv prevederile art. 76 lit. d Cod penal, ar fi trebuit sa aplice de fapt efectele prevederilor textului de mai sus care spune ca "pedeapsa principala pentru persoana fizica se reduce dupa cum urmeaza: cand minimul special al pedepsei inchisorii este de un an sau mai mare pedeapsa se coboara sub acest minim pana la minimul general".
Dupa cum se observa cu usurinta din redactarea textului, norma cuprinsa in acest text este imperativa si nu supletiva, fiind obligatorie aplicarea ei.
Odata aplicate circumstantele atenuante judecatorul trebuie sa se supuna regulilor de stabilire a pedepselor, acolo prevazute. Facultativa este aplicarea circumstantelor atenuante, dar odata aplicate, judecatorul este obligat sa se supuna normelor care le guverneaza.
In situatia de fata cuantumul pedepselor se situeaza in mod obligatoriu sub minimul de un an, iar instanta a apreciat ca suficient cuantumul de 6 (sase) luni.
Celelalte dispozitii ale hotararii vor fi mentinute (dispozitiile privitoare la suportarea executarii pedepsei rezultante si la cheltuielile judiciare).
Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentei contestatii au ramas in sarcina statului.
La individualizarea pedepselor judecatorul cauzei a retinut in favoarea sa circumstante atenuante, insa nu a redus concomitent si cuantumul fiecareia dintre pedepse sub limita minimului special, desi era obligatoriu.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs Parchetul de pe langa Judecatoria Viseu de Sus, considerand hotararea nelegala si netemeinica, solicitand, pe cale de consecinta, respingerea ca inadmisibila a contestatiei la executare.
In considerentele deciziei, tribunalul a retinut ca prin sentinta penala nr. 92 din 20 aprilie 2010 pronuntata  de Judecatoria Viseu de Sus inculpatul (contestatar) S.T. a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 1 an inchisoare, iar in temeiul art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe un termen de incercare de 3 ani atragandu-i-se atentia inculpatului asupra consecintelor prevazute de art. 83 Cod penal.
Tribunalul a constatat ca atat in dispozitivul sentintei, cat si in considerentele hotararii mentionate anterior, judecatorul a facut referire la continutul dispozitiilor art. 74 lit. c Cod penal si 76 lit. c Cod penal, retinand in favoarea inculpatului circumstante atenuante, fara insa a da eficienta acestora si a aplica pedepse sub limita minima prevazuta de lege pentru infractiunile respective, hotararea care a ramas definitiva prin neapelare intrand in puterea autoritatii de lucru judecat.
Potrivit art. 461 Cod procedura penala, contestatia se poate face in cazurile expres prevazute de lege, in cuprinsul articolului mentionat, iar motivele pe care se intemeiata prezenta contestatie nu se regasesc in niciunul dintre cazurile textului legal indicat.
Tribunalul a apreciat ca in mod nelegal s-a admis contestatia apreciind ca este incident cazul prevazuta la art. 461 lit. d Cod procedura penala, fiind in situatia unei "cauza de stingere ori de micsorare a pedepsei precum si orice alt incident ivit in cursul executarii" constatand ca instanta de fond a facut o confuzie cu privire la momentul intervenirii unei astfel de cauze care ar face admisibila contestatia la executare, moment care trebuie situat dupa pronuntarea hotararii ramasa definitiva in cursul executarii acesteia si nicidecum indreptarea unei erori de judecata a hotararii primei instante, care trebuia indreptata in caile ordinare sau extraordinare de atac.
Pentru toate considerentele de mai sus, in temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C.pr.pen.  a fost admis recursul  iar hotararea a fost casata integral, respingan du-se contestatia la executare.