InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Maramures

Ordonanta presedentiala pronuntata fara citarea partilor. Procedura de solutionare are loc tot in sedinta publica si nu in camera de consiliu.

(Decizie nr. 634/R din data de 30.06.2010 pronuntata de Tribunalul Maramures)

Domeniu Ordonanta Presedintiala | Dosare Tribunalul Maramures | Jurisprudenta Tribunalul Maramures

Ordonanta presedintiala este acel mijloc procedural ce intruneste conditiile unei actiuni civile, avand insa un caracter specific, determinat de insusi caracterul particular al masurilor ce pot fi luate pe aceasta cale. Ordonanta presedintiala apartine procedurii contencioase, judecata se desfasoara cu respectarea regulilor de drept comun, solutionarea acesteia facandu-se in sedinta publica.

Prin sentinta civila nr. 407/10 mai 2010 data in camera de consiliu, in dosarul nr. 432/319/2010, a fost respinsa cererea de ordonanta presedintiala formulata de catre reclamanta SC AGECOM SA in contradictoriu cu un numar de 71 de parati.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca reclamanta este proprietara imobilului in litigiu. Reclamanta a fost proprietara imobilului in anul 2002, dupa care l-a donat Consiliului local al orasului Tg.Lapus, dupa care in anul 2007 a redevenit proprietara imobilului prin rezolutiunea contractului de donatie.
Conform sustinerilor reclamantei acest imobil este ocupat abuziv, fara un just titlu de catre parati de circa 8 ani de zile. Reclamanta solicita evacuarea paratilor pe calea ordonantei presedintiale. Aceasta cerere, instanta o va judeca in conditiile art.581 alin.3 Cod procedura civila, fara citarea partilor.
In cadrul procedurii prevazute de art.581 Cod procedura civila, instanta nu poate rezolva fondul cauzei ci doar il va verifica sumar, respectiv va verifica numai aparenta dreptului, solutia ce urmeaza a se da fiind vremelnica.
Se retine totodata, nu in ultimul rand ca reclamanta solicita evacuarea unui numar de 71 de persoane dintr-un imobil. Ori luarea unei astfel de masuri impune o analiza atenta a fondului cauzei, raportat la imprejurarea ca o astfel de masura creeaza si anumite efecte sociale si care nu pot fi ignorate. Evacuarea paratilor impune o analiza detaliata pe fond a cauzei care insa nu poate fi facuta in cadrul procedurii ordonantei presedintiale.
Pentru aceste considerente, instanta in baza art.581 Cod procedura civila, a respins cererea reclamantei, conform dispozitivului, ca neintemeiata.
Impotriva sentintei civile nr. 407/10.05.2010 a formulat recurs, in termenul prevazut de art. 582 alin. 2 teza a II-a Cod procedura civila, recurenta - reclamanta SC AGECOM SA, solicitand admiterea recursului si modificarea sentintei, in sensul admiterii cererii de ordonanta presedintiala.
In motivarea recursului, recurenta - reclamanta a aratat ca este proprietara "Blocului de locuinte P+4 etaje" situat in Targu Lapus, str. Tiblesului, nr. 102, cu 40 unitati locative, inscris in CF nr. 2760 Targu Lapus nr. topo. 794/2/24 si a suprafetei de 1052 mp teren aferent acestuia.
In prezent, imobilul este ocupat abuziv de cei 71 de parati, fara ca acestia sa detina contracte de inchiriere pentru aceste locuinte.
A formulat cererea de ordonanta presedintiala intrucat ocuparea abuziva de catre parati a suprafetelor de locuit, in absenta unui titlu locativ, deschide posibilitatea restabilirii situatiei anterioare prin ordonanta presedintiala, urgenta fiind definita de necesitatea inlaturarii cu precadere a abuzului savarsit de parati.
Raportat la numarul mare de persoane care locuiesc ilegal in imobil, s-a procedat gresit prin solutionarea cererii fara citarea partilor, instanta realizand doar o cercetare sumara, prezentarea lor in fata instantei ar fi format convingerea ca toate aceste persoane nu detin titlu.
Un alt motiv pentru care s-a ales calea ordonantei presedintiale a fost pentru a scurta demersurile judiciare, cu atat mai mult cu cat, dupa cum rezulta din copia actiunii anexate, s-a promovat o actiune de drept comun, separata de prezenta cerere, astfel incat caracterul vremelnic al hotararii sa aiba efectele urmarite de legiuitor prin art. 581 alin. 1 Cod procedura civila.
Analizand sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs invocate si in conformitate cu dispozitiile art. 306 alin. 2 Cod procedura civila, art. 304 indice 1 Cod procedura civila, tribunalul constata ca recursul este intemeiat, pentru urmatoarele considerente:
Prima instanta rezolva cererea de ordonanta presedintiala fara citarea partilor si in camera de consiliu, fiind incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 5 Cod procedura civila.
Codul de procedura civila prevede in art. 581 alin. 3 ca ordonanta va putea fi data fara citarea partilor, insa si de aceasta data, procedura de solutionare are loc tot in sedinta publica si nu in camera de consiliu.
Ordonanta presedintiala este acel mijloc procedural ce intruneste conditiile unei actiuni civile, avand insa un caracter specific, determinat de insusi caracterul particular al masurilor ce pot fi luate pe aceasta cale.
Ordonanta presedintiala apartine procedurii contencioase.
Judecata se desfasoara cu respectarea regulilor de drept comun.
Instanta trebuie sa urmareasca respectarea tuturor regulilor privitoare la administrarea dovezilor.
Solutionarea cererii de ordonanta presedintiala fara citarea partilor trebuie sa reprezinte o masura exceptionala.
Exigentele principiului contradictorialitatii impun ca orice cerere care se adreseaza instantelor judecatoresti ca fie solutionata cu citarea partilor. Inlaturarea acestei garantii procedurale este admisibila numai in cazuri cu totul exceptionale, de extrema urgenta, atunci cand se semnaleaza o fapta prejudiciabila cu un caracter atat de grav incat justifica nesocotirea principiului contradictorialitatii, care guverneaza principiul civil.
Raportat la considerentele mai sus expuse, in baza art. 312 pct. 3 si 5 Cod procedura civila, raportat la art. 304 pct. 5 Cod procedura civila, tribunalul a admis recursul, a casat sentinta nr. 407/10.05.2010 si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Ordonanta Presedintiala

Ordonanta presedintiala - Decizie nr. 541 din data de 31.07.2017
Obligarea parintelui la exprimarea acordului de vointa in vederea parasirii teritoriului tarii a copilului minor - Sentinta civila nr. 734 din data de 12.12.2016
Conditii de admisibilitate. Efectuarea unor lucrari de intretinere imobil. Urgenta justificata prin producerea unui prejudiciu si cauzarea unor costuri suplimentare viitoare - Decizie nr. 947 din data de 02.12.2015
Suspendarea unei decizii de debit privind recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurari sociale pe calea ordonantei presedentiale - Sentinta civila nr. 434 din data de 22.04.2013
Suspendarea deciziei de recalculare a pensiei prin ordonanta presedentiala - Sentinta civila nr. 1110 din data de 09.11.2010
Neindeplinirea conditiilor de admisibilitate in cazul ordonantei presedintiale avand ca obiect evacuarea - Decizie nr. 533 din data de 08.07.2010
Neindeplinirea conditiilor ordonantei presedentiale - Decizie nr. 534 din data de 08.07.2010
Cerere de ordonanta presedintiala. Conditii de admisibilitate. - Sentinta civila nr. 45 din data de 16.01.2009
Ordonanta presedintiala pentru modificarea programului de vizitare a minorului. Neindeplinirea conditiilor ordonantei presedintiale. - Decizie nr. 96 din data de 11.02.2010
Ordonanta presedintiala - Sentinta comerciala nr. 1263/C din data de 13.10.2009
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1415 din data de 16.11.2011
Evacuare - Sentinta civila nr. 1276 din data de 09.12.2010
Ordonanta presedintiala - Sentinta comerciala nr. 55 din data de 30.04.2009
Ordonanta presedentiala de suspendare a hotararii adunarii creditorilor in procedura insolventei - Hotarare nr. 2367/sind din data de 04.09.2009
Insolventa- ordonanta presedentiala- suspendare organizare prima sedinta a adunarii creditorilor - Sentinta civila nr. 2367 din data de 04.12.2009
Insolventa- ordonanata presedentiala- ridicare interdictie blocare conturi debitor in perioada de observatie - Sentinta civila nr. 20/CC din data de 18.12.2009
Evacuare pe calea ordonantei presedintiale. Conditii de admisibilit - Decizie nr. 540/R din data de 23.08.2007
Luarea unor masuri urgente in cazuri grabnice pe calea ordonantei presedintiale. - Decizie nr. 13 din data de 13.01.2012
Ordonanta presedintiala. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 337 din data de 14.02.2011
Ordonanta presedintiala. Obligarea societatii furnizoare de gaz sa incheie cu reclamantul contract de furnizare de gaze naturale. - Decizie nr. 373 din data de 29.04.2009