InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Maramures

Plangere impotriva solutiei de netrimitere in judecata. Modalitatea de calculare a termenului inauntrul caruia plangerea trebuie inaintata la instantap

(Decizie nr. 471/R din data de 19.12.2007 pronuntata de Tribunalul Maramures)

Domeniu Plangeri prealabile | Dosare Tribunalul Maramures | Jurisprudenta Tribunalul Maramures

Prin sentinta penala nr. 1659 din 15 octombrie 2007 a Judecatoriei Baia Mare s-a dispus admiterea exceptiei de tardivitate a introducerii plangerii la instanta, invocata de catre faptuitorul F.N. si in temeiul prevederilor art. 2781 alin. 8 lit. a Cod procedura penala s-a respins ca tardiva plangerea formulata de petentul Z.I. impotriva rezolutiei din 16 aprilie 2007, data in dosarul nr. 2848/P/2006 al Parchetului de pe langa Judecatoria Baia Mare, confirmata prin rezolutia nr. 283/II/2/2007 din 15 august 2007 a prim-procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria Baia Mare, mentinand solutia de neincepere a urmaririi penale fata de faptuitorul F.N. sub aspectul comiterii infractiunilor prevazute de art. 184 alin. 2 si alin. 4 Cod penal si art. 35 raportat la art. 40 din Legea nr. 90/1996 - republicata, cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca prin plangerea inregistrata pe rolul Judecatoriei Baia Mare la data de 4 septembrie 2007 sub nr. 6087/182/2007, petentul Z.I. a solicitat desfiintarea rezolutiei din data de 16.04.2007, data in dosarul nr. 2848/P2006 al Parchetului de pe langa Judecatoria Baia Mare, confirmata prin rezolutia nr. 283/II/2 din 15.08.2007 a Parchetului de pe langa Judecatoria Baia Mare si trimiterea cauzei procurorului in vederea inceperii si completarii urmaririi penale impotriva numitului F.N. Totodata, plangerea a fost formulata si impotriva ordonantei din 29.03.2007, data in dosarul nr. 2848/P/2006, prin care s-a respins cererea in probatiune formulata de partea vatamata Z.I.
In sedinta publica din data de 8.10.2007 faptuitorul F.N., prin aparator, a invocat exceptia de tardivitate a formularii plangerii la instanta, depunand si note scrise in acest sens.
Instanta de fond, analizand exceptia invocata prin prisma inscrisurilor de la dosar si a dispozitiilor legale incidente, a retinut ca prim - procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Baia Mare a solutionat plangerea (formulata de petent la data de 08.05.2007) impotriva ordonantei din 29.03.2007 si a rezolutiei din 16 aprilie 2007, data in dosarul nr. 2848/P/2006 al Parchetului de pe langa Judecatoria Baia Mare, la data de 15.08.2007, iar aceasta rezolutie (nr. 283/II/2) a fost comunicata petentului in data de 16.08.2007. Acesta din urma a inregistrat plangerea la instanta abia in data de 04.09.2007.
Potrivit dispozitiilor art. 277 si ale art. 278 alin. 3 Cod procedura penala, in cazul rezolutiei de neincepere a urmaririi penale, al ordonantei sau rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale, plangerea la procurorul ierarhic superior celui care s-a pronuntat in cauza se face intr-un termen de 20 zile de la comunicarea copiei de pe ordonanta sau rezolutie, procurorul avand la dispozitie un termen de 20 de zile pentru a se pronunta asupra plangerii.
Raportat la dispozitiile legale mai sus enuntate instanta de fond a apreciat ca in speta, petentul putea sesiza instanta cel mai tarziu in data de 18 iunie 2007 si pe cale de consecinta, retinand ca potrivit prevederilor art. 185 alin. 1 Cod procedura penala, sanctiunea neexercitarii dreptului procesual in termenul stabilit de lege este decaderea, a admis exceptia de tardivitate si a respins ca tardiva plangerea formulata de petentul Z.I.
Prin decizia penala nr. 471/R/19.12.2007, tribunalul a admis recursul declarat de petentul Z.I., a casat in intregime sentinta primei instante si a trimis cauza spre rejudecare acesteia respectiv Judecatoriei Baia Mare.
In considerentele deciziei de casare s-a retinut ca termenul prevazut in articolul 2781alin. 2 Cod procedura penala este un termen legal prevazut in favoarea partii care a formulat plangerea la procurorul ierarhic si care are dreptul la rezolvarea cazului sau intr-un termen rezonabil (stabilit in cuprinsul articolului 277 Cod procedura penala ca fiind de 20 de zile). Dupa expirarea acestui termen partea poate promova  plangere la instanta in temeiul art. 2781 alin. 1 Cod procedura penala, dar asta nu inseamna ca neexercitarea acestui drept in termen de 20 de zile ar atrage decaderea, cu consecinta respingerii plangerii ca tardive.
Aceasta este interpretarea data de catre tribunal dispozitiilor art. 2781 alin. 2 Cod procedura penala avand in vedere atat dispozitiile legale interne in materie, cat si exigentele impuse de articolul 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, pe care Romania a ratificat-o prin Legea nr. 30/1994.
Tribunalul a mai retinut ca termenul de 40 de zile, calculat incepand cu data depunerii plangerii la procurorul ierarhic superior si inauntrul caruia petentul ar fi "obligat" sa sesizeze instanta, este un termen compus si daca ar fi interpretat in sensul unui termen de decadere pentru petent, principiul "egalitatii armelor", garantie implicita a desfasurarii procedurii unui proces echitabil, prevazut de art. 6 CEDO, nu ar fi respectat.
S-a considerat ca termenului prevazut de art. 2781 alin. 2 Cod procedura penala nu i se poate atribui caracterul unui termen procedural care ar atrage decaderea partii din dreptul de a-l exercita, pentru ca principiul "egalitatii armelor" ar fi astfel invins, motivandu-se ca termenul de 20 de zile prevazut de art. 277 Cod procedura penala care intra in compunerea sa este un termen de recomandare pentru procuror neatragand nici o sanctiune pentru acesta in cazul in care nu-l respecta, dar care pentru petent ar atrage decaderea din dreptul de a se adresa instantei.
Pentru considerentele mai sus expuse s-a apreciat ca, in mod gresit prima instanta a admis exceptia tardivitatii plangerii formulata de petentul Z.I., exceptie invocata de faptuitorului F.N. motiv pentru care s-a admis recursul declarat de petentul Z.I., s-a casat in intregime sentinta primei instante si s-a trimis cauza spre rejudecare acesteia.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Plangeri prealabile

plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017
alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
Plangere impotriva rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale Competenta prim procurorului adjunct in solutionarea plangerii - Decizie nr. 141 din data de 19.04.2010
Plangere contra solutiei procurorului. Casare cu trimitere pentru nerespectarea dispozitiilor art.278/1 al.8 lit.b. Nemotivare. - Decizie nr. 298 din data de 18.12.2009
- Sentinta penala nr. 78 din data de 28.05.2008
abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 C.pen. ?i favorizarea infractorului prev. de art.264 C.pen - Sentinta penala nr. 1 din data de 21.03.2012
Plangerea petentului vizeaza un act al procurorului, efectuat in cursul urmaririi penale, care nu poate fi atacat decat in fata procurorului ierarhic superior, nu si in fata instantei de judecata. Legea nu permite atacarea in fata instantei de judecata, d - Hotarare nr. 558/R din data de 07.06.2013
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/F din data de 16.03.2011
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/R din data de 16.03.2011
PLANGERE ORDONANTA PROCUROR, ADMITERE - Sentinta penala nr. Sedinta Camerei de Consiliu din data de 16.05.2013
Plangere contraventionala - Decizie nr. 188/R din data de 15.02.2013
Respins recurs plangere contaventionala OPC. - Decizie nr. 253/R din data de 18.02.2010
Recurs, infractiune urmaribila la plangerea prealabila a partii vatamate. - Decizie nr. 127 din data de 05.04.2012
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 332/S din data de 30.11.2011
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 337/S din data de 07.12.2011
Plangere prealabila, momentul in care incepe sa curga termenul prevazut de art. 284 alin. 1 Cod Procedura Penala. Cu opinie separata. - Sentinta penala nr. 577/R din data de 16.12.2011
Recurs plangere rezolutie procuror. Respins - Sentinta penala nr. 3 din data de 29.10.2009
Recurs plangere rezolutie procuror – respins - Sentinta penala nr. 1 din data de 29.10.2009
Plangere impotriva deciziei C.N.S.C. Inaplicabilitatea dispozitiilor O.U.G. nr.34/2006. Desfiintarea deciziei atacate si trimiterea contestatiei spre solutionare instantei competente. - Decizie nr. 2160 din data de 27.07.2011
Anularea din oficiu a procedurii de atribuire de catre C.N.S.C.Conditii. - Decizie nr. 1 din data de 05.01.2010