InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Iasi

Trafic de influenta - elemente constitutive ale infractiunii; analiza probatoriilor administrate in cursul procesului penal; Individualizarea sanctiunii penale. Aplicarea pedepsei cu inchisoarea, cu suspendarea sub supraveghere a executarii, in...

(Sentinta penala nr. 246 din data de 03.05.2010 pronuntata de Tribunalul Iasi)

Domeniu Individualizare; Suspendarea conditionata; Trafic de influenta | Dosare Tribunalul Iasi | Jurisprudenta Tribunalul Iasi

 Trafic de influenta - elemente constitutive ale infractiunii; analiza probatoriilor administrate in cursul procesului penal;
 Individualizarea sanctiunii penale.
 Aplicarea pedepsei cu inchisoarea, cu suspendarea sub supraveghere a executarii, in cazul faptelor de coruptie - criterii de apreciere.
 
Prin rechizitoriul nr. 1025/P/2009 din 9.12.2009 al Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi a fost trimisa in judecata inculpata F.I. pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta prev. de art. 257 alin. 1 Cod penal, constand in aceea ca, in data de 10.06.2009, inculpata, profesor de limba si literatura romana la Scoala de Arte si Meserii F., din comuna F., judetul Iasi a pretins, iar in ziua de 11.06.2009 a pretins si a primit de la B.A. suma de 200 euro, cu scopul de a o imparti profesorilor de la alte materii, pentru ca acestia sa-l promoveze pe fiul sau B. C.A., ramas corigent, prin modificarea mediilor.
Din analiza actelor si lucrarilor dosarului rezulta urmatoarele:
La data de 15.06.2009 numita B.A. a sesizat conducerea Scolii de Arte si Meserii F. cu faptul ca in ziua de 11.06.2009, inculpata i-a pretins suma de 200 euro pentru a interveni pentru promovarea elevului B.C.A., la materiile la care ramasese corigent, iar in aceeasi zi in jurul orelor 10.20 inculpata F.I. a primit in acest scop, de la ea, suma de 200 euro.
In data de 15.06.2009, directorul Scolii de Arte si Meserii F., numitul S.G. a sesizat Postul de Politie al comunei S., despre faptul ca, numita B.A. din satul F., comuna S., judetul Iasi s-a adresat acestei institutii scolare, aratand ca a inmanat suma de 200 euro profesoarei de limba si literatura romana F.I., pentru a interveni in vederea modificarii situatiei scolare a fiului sau B.C.A., elev in clasa a VII-a B.
Inculpata F.I., conform contractului nr. 14/2004, este profesor de limba si literatura romana la Scoala de Arte si Meserii F., comuna S., judetul Iasi, fiind angajata la aceasta institutie de invatamant de la data de 1.09.2004.
Conform art. 58 din Regulamentul de organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar "la sfarsitul fiecarui semestru si la incheierea anului scolar, invatatorii si profesorii au obligatia sa incheie situatia scolara a elevilor care nu intra sub incidenta art. 64 din prezentul regulament" (elevii amanati semestrial sau anual).
B.C.A., in anul scolar 2008 - 2009, a fost elev in clasa a VII-a B la Scoala de Arte si Meserii F. si a fost declarat repetent, intrucat nu a promovat la materiile limba si literatura romana, matematica, fizica, chimie, biologie, geografie. Aceasta situatie este reflectata de actele de la filele 10 - 11 (dosar U.P.).
B.A. a aflat cu trei saptamani inainte de sfarsitul anului scolar 2008 - 2009, din discutiile purtate cu martora S.V., profesor de educatie tehnologica si diriginta clasei a VII - a B, ca fiul ei B.C.A. urma sa ramana repetent, avand corigente la sase materii (limba romana, matematica, fizica, chimie, biologie, geografie). Cu aceasta ocazie, martora a sfatuit-o sa-l determine pe fiul ei sa se prezinte la scoala si sa incerce sa recupereze notele la cel putin trei obiecte.
Dupa o saptamana de la acest moment, situatia scolara a elevului B. nu s-a modificat in sens pozitiv, iar diriginta S.V. a indrumat-o pe B.A. sa discute cu profesorii la ale caror discipline acesta nu obtinea media 5(cinci).
Din declaratiile martorei B.A. si ale inculpatei F.I., rezulta ca, in ziua de 10.06.2009, B.A. s-a intalnit intamplator cu inculpata si au discutat despre situatia scolara a elevului B.C.A.. In aceasta imprejurare, inculpata i-a adus la cunostinta ca elevul B. a ramas corigent la mai multe materii, mediile s-au incheiat si nu se mai poate face nimic.
Din declaratia exclusiva a martorei B.A. se retine ca inculpata, tot atunci, i-ar fi solicitat suma de 200 euro, pentru a imparti banii cu profesorii la materiile carora elevul ramasese corigent, in vederea modificarii situatiei scolare.
In seara zilei de 10.06.2009, situatia expusa mai sus a fost relatata de B.A. verisoarei sale G.A..
In ziua de 11.06.2009, in jurul orelor 10.00, B.A. a imprumutat de la martora C.M. suma de 200 euro (doua bancnote de cate 100 euro).
Potrivit declaratiei martorei C.M., care are un magazin cu sediul in incinta locuintei sale, cand i-a imprumutat suma de 200 euro numitei B.A., nu i-a dat nici o cutie de bomboane.
In ziua de 11.06.2009, cand a avut loc serbarea de sfarsit de an in jurul orelor 10.31, B.A. i-a inmanat inculpatei F.I. suma de 200 euro.
Acest aspect de necontestat rezulta fara echivoc din declaratiile martorei B.A., care sustine ca banii au fost dati direct in mana inculpatei, care i-a pus in buzunar, cand se afla langa gardul scolii, cat si din declaratiile inculpatei, care sustine ca banii i-au fost trimisi la data si ora mentionate prin intermediul unui elev, intr-o cutie de bomboane Africana, nesigilata.
Din listingul convorbirilor (fila 98 dosar U.P.), rezulta ca inainte de oferirea si primirea banilor, inculpata F.I. a fost sunata pe telefonul mobil cu nr. 0766688274, de B.A. de pe telefonul mobil cu nr. 0727209786. Convorbirea a avut loc la ora 10.31 si a durat 17 secunde.
Inculpata personal si direct nu a discutat in zilele de 10 si 11.06.2009 cu colegii ei despre eventuale modificari ale mediilor elevului B.C.A., in vederea promovarii acestuia.
Din coroborarea declaratiilor inculpatei si a martorului L.M.O., profesor de istorie la aceeasi scoala si prieten apropiat cu aceasta, rezulta ca inculpata i-a comunicat acestuia la sfarsit de saptamana, sambata sau duminica, la doua, trei zile, de la primirea banilor, faptul ca a gasit suma de 200 euro intr-o cutie de bomboane Africana.
In ziua de 11.06.2009, in jurul orelor 11.00 , inculpata impreuna cu cei doi copii ai ei si cu martorul L.M.O., au plecat cu o masina de ocazie la parintii inculpatei, in judetul Neamt, unde au ramas pana la data de 15.06.2009, data la care au revenit in comuna F.
Versiunile prezentate de inculpata referitoare la momentul cand a gasit banii primiti de B.A., intr-o presupusa cutie de bomboane, sunt diferite si evidentiaza lipsa de consecventa si sinceritate a acesteia in cele declarate.
In declaratia data in cursul urmaririi penale (filele 144 dosar U.P.) arata ca a gasit banii, dar nu a reusit sa-i restituie, deoarece a venit o masina si urma sa plece imediat la Neamt, cu copiii.
In declaratia data la Parchet (filele 147 dosar U.P.) si declaratia de la instanta, inculpata sustine ca a vazut doua bancnote de cate 100 euro, intr-o cutie de bomboane "Africana" de culoare galben - rosu, cand se afla in drum spre Neamt, la 20 km de F.. Cand a deschis cutia s-a speriat, s-a gandit, ca ii va restitui cand se va intoarce si nu a putut sa vorbeasca despre aceasta imprejurare, dat fiind ca, de fata, in masina era o persoana straina, respectiv soferul care conducea masina de ocazie.
La data de 11.06.2009, la ora 18.45 B.A. a sunat-o pe telefonul mobil pe inculpata F.I. si a intrebat-o ce a facut, iar inculpata i-a comunicat ca sansele sunt minime, cerandu-i sa vina a doua zi la scoala. Acest aspect rezulta din declaratia martorei B. si listingul convorbirilor (fila 98 - dosar U.P.).
In ziua de 12.06.2009, B.A. s-a deplasat la scoala a studiat listele afisate si plangand a stat de vorba cu profesorul T.N. si profesoara S.V., acestia i-au explicat ca nu se poate face nimic pentru ca fiul ei sa nu ramana repetent.
In ziua de 12.06.2009 B.A. a incercat s-o contacteze telefonic pe inculpata F.I. de patru ori, la orele 11.55, 12.22, 14.13, 17.59, insa nu a reusit, apelurile fiind nepreluate (listingul de la fila 100 dosar U.P.)
La data de 13.06.2009 ora 7.36 B.A. a incercat s-o contacteze pe inculpata in aceeasi modalitate, dar apelul nu a fost preluat.
In aceeasi zi, B.A. a cautat-o pe inculpata la scoala, dar nu a gasit-o, iar in jurul orelor 12.04 i-a trimis urmatorul mesaj: "Sunt B.. Va rog raspundeti sau iesiti sa-mi dati banii, ca stau in ploaie. Multumesc ca v-ati interesat". Continutul mesajului a fost transmis de pe telefonul mobil al numitei B.A. in ziua de 13.08.2009, conform procesului verbal (aflat la fila 24 dosar urmarire penala).
Traficul convorbirilor si comunicarilor efectuate si primite in perioada 1.06.2009 - 15.07.2009 de pe telefonul utilizat de B.A. cu nr. 0727209786 si de pe telefonul utilizat de T.I. cu nr. 0766688274 cu identificarea apelantilor si apelatilor s-au verificat in baza autorizatiilor de solicitare a datelor, retinute in baza Legii 298/2008 de catre Cosmote Romania si Vodafone Romania cu nr. 479 si 478 din 19 august 2009 emise de Tribunalul Iasi.
In ziua de 13.06.2009, ora 11.20 (pozitia 280 listing Cosmote), inculpata a fost sunata de pe telefonul mobil de sora denuntatoarei, martora G.A., de pe nr. de telefon 0762980806, care s-a prezentat ca fiind sora denuntatoarei si i-a solicitat restituirea banilor. Inculpata nu a spus nimic si a inchis telefonul.
Dupa acest apel, inculpata si-a inchis telefonul si l-a deschis in ziua de 15.06.2009 ora 8.54. Acest aspect rezulta din listingul convorbirilor coroborat cu declaratia inculpatei (filele 101, 147, 152 dosar U.P.).
In ziua de 15.06.2009 ora 8.00 , denuntatoarea B.A. s-a deplasat la Scoala de Arte si Meserii F., cu scopul de a o gasi pe inculpata, pentru a-i solicita restituirea banilor. Aici, B. s-a intalnit cu G.F., invatatoare la scoala respectiva si a rugat-o s-o caute pe inculpata. Aceasta i-a comunicat faptul ca F.I. nu este in activitate si nici in localitate. Denuntatoarea a inceput sa planga, spunand ca i-a dat profesoarei suma de 200 euro pentru a-i imparti cu profesorii la materiile carora elevul B. a ramas corigent. Martora a indrumat-o pe denuntatoare sa mearga la directorul scolii, dupa ce a aflat de la aceasta ca banii au fost solicitati de inculpata si nu dati din proprie initiativa.
B.A. a intrat in biroul directorului S.G. si-a povestit faptul ca inculpata i-a solicitat suma de 200 euro. Acesta i-a spus sa consemneze in scris cele relatate.
In timp ce denuntatoarea redacta plangerea, G.F. a observat ca aceasta incearca s-o contacteze pe inculpata si atunci i-a propus sa sune de pe telefonul ei, pe prietenul inculpatei, L.M.O..
Dupa ce L. a raspuns, denuntatoarea i-a comunicat ca vrea sa vorbeasca cu inculpata.
Potrivit depozitiei martorei G.F. la intrebarile adresate de denuntatoare inculpatei in cursul acelei convorbiri telefonice referitoare la banii dati si a caror restituire o solicita denuntatoarea, inculpata a raspuns "Dar nu ti-am spus ca nu s-a putut face nimic! Vin maine sau poimaine la scoala si rezolvam problema".
Martorul G.I. care a asistat la aceasta discutie telefonica a relatat ca la insistentele denuntatoarei de a-i fi restituita suma de bani, inculpata a spus ca se va rezolva.
Directorul scolii, martorul S.G. a inaintat in aceeasi zi sesizarea denuntatoarei la Postul de Politie al Comunei S. si a dispus efectuarea de cercetari disciplinare a inculpatei, motivat de faptul ca aceasta a lasat un numar mare de corigenti la limba si literatura romana la clasa a V-a zi.
In aceeasi zi, in jurul orelor 14.31, martorul I.C. elev in clasa a X - a la Scoala de Arte si Meserii F., dupa ce a observat ca a avut un apel ratat de la inculpata F.I., a sunat-o pe aceasta. Cu aceasta ocazie, cunoscand faptul ca parintii acestui elev lucrau in strainatate, inculpata i-a solicitat suma de 200 euro cu titlu de imprumut, pentru a-i duce denuntatoarei B.A.. I.C. i-a comunicat ca detine o astfel de suma.
Tot la aceeasi data, in jurul orelor 18.05 inculpata l-a sunat pe martorul I.C., rugandu-l sa mearga la numita P.M. pentru a-i imprumuta suma de 200 euro. Aceasta a fost vizitata de I. si i-a spus ca nu are acesti bani.
Inculpata i-a spus sa o astepte a doua zi la microbuz.
In ziua de 16.06.2009, in jurul orelor 8.00 I.C. impreuna cu martorul F.A., elev la aceeasi scoala, a mers si a asteptat-o pe inculpata, in locul stabilit. Aceasta a coborat din microbuz si i-a dat doua bancnote de catre 100 euro si l-a rugat sa-i duca denuntatoarei B.A. si sa-i spuna acesteia sa-si retraga plangerea de la Inspectoratul Scolar.
In ziua respectiva, in jurul orelor 11.00, I.C. si F.A. au mers la locuinta denuntatoarei B.A. si i-au restituit banii, comunicandu-i sa-si retraga plangerea. Cele retinute rezulta din declaratiile martorilor I.C. si F.A. (filele 114 - 117 dosar U.P.) coroborate cu declaratiile inculpatei.
Ca urmare a sesizarii formulate de B.A. s-a constituit o comisie de cercetare disciplinara a inculpatei F.I., compusa din S.V. - presedinte, G.I., T.N., B.G., G.I. - membrii.
In timpul cercetarii disciplinare au fost audiati, elevul I.C., elevul F.A., profesorii G.I., T.N., F.I..
 Din actele care au stat la baza cercetarii disciplinare coroborate cu declaratiile martorului I.C. si declaratiile inculpatei, rezulta ca in timp ce I. scria declaratia, in data de 19.06.2009, inculpata i-a trimis acestui elev 3 SMS-uri, consemnate la cererea membrilor comisiei, ce contin urmatoarele : "C., tu ai fost la B. pentru a o chema la scoala. Ai inteles!. Nu i-ai dat nici un ban! (ora 8.27)", "Ai grija sa nu-mi pierd painea! Multum" (ora 9.44) "Stai linistit ca nu are ce-ti face!" (ora 9.51) (filele 100 - 103).
Prin decizia nr. 4 din 22.06.2009 inculpata a fost sanctionata disciplinar cu diminuarea salariului de baza cu 15% pe o perioada de 6 luni, incepand cu 1.08.2009, conform art. 116 lit. c din Legea 128/1997.
Inculpata nu a contestat aceasta decizie.
In declaratia data la instanta inculpata a aratat ca nu a contestat decizia de sanctionare din lipsa de timp, intrucat se pregatea pentru promovarea la scoala doctorala.
Situatia de fapt retinuta de instanta este dovedita cu urmatoarele mijloace de proba: sesizarea Scolii de Arte si Meserii F., plangerea formulata de B.A., foaia matricola, copie catalog (filele 10 - 11 dosar U.P.), declaratiile martorei B.A., procesul - verbal de constatare, care contine transcrierea mesajelor adresate de denuntatoare inculpatei (fila 24 dosar U.P.), copia contractului de munca nr. 14/2004 (filele 33 - 34 dosar U.P.), fisa postului inculpatei (filele 35 - 47 dosar U.P.), copia deciziei nr. 4/2009 (fila 48 dosar U.P.), copia raportului de cercetare (filele 53 - 55 dosar U.P.), copiile declaratiilor luate de comisia de cercetare disciplinara (filele 64 - 73 dosar U.P.), autorizatiile de solicitare a datelor retinute in baza legii (filele 82 -t 83 dosar U.P.), copii CD cu listinguri ( filele 96 - 97), procese - verbale de constatare (filele 98 - 102 dosar U.P.), declaratiile martorilor T.N., G.I., S.G., G.F., S.V., B.G., G.I., C.A., I.C., F.A., G.A., C.M., L.M.O., coroborate cu declaratiile inculpatei din cursul urmaririi penale si judecatii.
In drept, fapta inculpatei F.I., care in ziua de 11.06.2009, orele 10.31, in calitate de profesoara de limba si literatura romana la Scoala de Arte si Meserii F., comuna S., judetul Iasi, a primit suma de 200 euro, de la B.A. lasand-o pe aceasta sa creada ca-i va determina pe profesorii la a caror materii fiul acesteia, B.C.A. a ramas corigent, sa-i modifice mediile pentru a promova, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de trafic de influenta prev. de art. 257 alin. 1 Cod penal sub aspect obiectiv si subiectiv.
Din probatoriul administrat in cauza rezulta ca inculpata a lasat-o pe denuntatoare sa creada ca are influenta asupra profesorilor care l-au lasat corigent pe elevul B.C.A., iar aceasta influenta presupusa a inculpatei a constituit pentru B.A. motivul determinant al tranzactiei.
La individualizarea pedepsei, tribunalul va avea in vedere gradul de pericol social concret al infractiunii savarsite, imprejurarile si modalitatea de comitere, urmarea produsa, datele personale ale inculpatei, persoana cu un comportament ireprosabil in comunitatea in care locuieste, precum si in activitatea desfasurata la locul de munca, necunoscuta cu antecedente penale, care are doi copii in intretinere si toate celelalte criterii de individualizare prev. de art. 72 Cod penal.
Constatand intrunite toate conditiile art. 86 ind. 1 Cod penal si apreciind ca scopul preventiv si educativ al pedepsei poate fi atins chiar fara executarea acesteia, condamnarea fiind un avertisment pentru inculpata de a nu savarsi infractiuni in viitor, Tribunalul va dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei aplicate inculpatei, pe durata unui termen de incercare stabilit conform art. 86 ind. 2 Cod penal, compus din durata pedepsei stabilite plus o durata de 2(doi) ani.
In temeiul art. 86 ind. 3 alin. 1 Cod penal va obliga inculpata ca pe durata termenului de incercare stabilit sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere.:
 a)sa se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor, conform programului stabilit de aceasta institutie
 b)sa anunte, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea ;
 c)sa comunice si sa justifice schimbare locului de munca ;
 d)sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele ei de existenta.
Va atrage atentia inculpatei asupra dispozitiilor art. 86 ind. 4 Cod penal.
 Tribunalul va constata ca suma de 200 euro primita de inculpata, a fost restituita numitei B.A., astfel ca in cauza nu este posibila aplicarea dispozitiilor art. 257 alin. 2 Cod penal si art. 118 lit. e Cod penal.
In temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedura penala inculpata va fi obligata la plata cheltuielilor judiciare catre stat.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Individualizare; Suspendarea conditionata; Trafic de influenta

Functionari publici. Comisar Garda Financiara. HG nr. 1324/2009. Aviz conform - Sentinta comerciala nr. 3708 din data de 10.10.2013
Competenta materiala. Cereri avand ca obiect sume reprezentand finantarea nerambursabila din partea Uniunii Europene - Sentinta comerciala nr. 4989 din data de 12.12.2013
Dizolvare judiciara societate comerciala. Neintelegeri grave dintre asociati - Sentinta civila nr. 1440 din data de 21.11.2013
Perimare. Calculul termenului. Aplicarea legii in timp - Sentinta comerciala nr. 1351 din data de 10.10.2013
Actiune in anulare contract de vanzare cumparare incheiat cu ignorarea sechestrului asigurator dispus de organele de urmarire penala - Sentinta civila nr. 862 din data de 06.06.2013
Actiune in anulare hotarare constatare incetare mandat ales local - Sentinta comerciala nr. 1770 din data de 25.04.2013
Masuri de interdictie vizand gospodarirea comunala. Limitele legale ale atributiilor Direc?iei Sanitara Veterinara ?i pentru Siguran?a Alimentelor Ia?i - Sentinta comerciala nr. 3714 din data de 10.10.2013
Anulare certificat de urbanism. Admisibilitate. Respectarea documentatiilor de urbanism - Sentinta comerciala nr. 728 din data de 21.02.2013
Incadrare juridica - infractiunea de "omor deosebit de grav? prev. de art. 174-176 lit. b, d Cod penal si infractiunea de "talharie? prev. de art. 211 alin. 1 - alin.2 lit. b, alin.21 lit. a, c Cod penal; retinerea agravantei prev. de art. 175 lit. d ... - Sentinta penala nr. 57 din data de 15.07.2013
Plangere impotriva solutiei de netrimitere in judecata a unui inculpat cuprinsa in rechizitoriu - obiectul plangerii; posibilitatea de a analiza pe fond sustinerile petentului in situatia in care prim-procurorul a respins ca tardiva plangerea ce i-a ... - Sentinta penala nr. 31 din data de 23.01.2013
Incadrare juridica - infractiunea de "omor deosebit de grav? prev. de art. 174-176 lit. b, d Cod penal si infractiunea de "talharie? prev. de art. 211 alin. 1 - alin.2 lit. b, alin.21 lit. a, c Cod penal; retinerea agravantei prev. de art. 175 lit. d .. - Sentinta penala nr. 57 din data de 15.07.2013
Plangere impotriva solutiei procurorului de netrimitere in judecata cuprinsa in rechizitoriu - obiectul si limitele judecatii; plangere adresata in termen instantei, insa cu depasirea termenului prevazut de lege in fata procurorului ierarhic superior. - Sentinta penala nr. 31 din data de 23.01.2013
Infractiunile de trafic de droguri si spalare de bani - incadrarea juridica a faptei de a cumpara un bun cu bani proveniti din savarsirea unei infractiuni prevazute de legea nr. 143/2000. - Sentinta penala nr. 83 din data de 25.02.2013
Fapta care nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni - evaluarea pericolului social presupune, din partea organului judiciar, analiza complexitatii faptei, a continutului, a urmarilor si circumstantelor acesteia, a particularitatilor ... - Decizie nr. 12 din data de 20.11.2012
Daune morale si materiale raspundere solicitate societatii de asigurare de catre mostenitorii terti prejudiciati de decesul victimei, autorul accidentului fiind persoana asigurata RCA. Caz de forta majora. - Sentinta comerciala nr. 998 din data de 28.09.2012
Recurs. Despagubiri solicitate de societatea de asigurari de la persoana vinovata de producerea accidentului - Sentinta comerciala nr. 388 din data de 18.09.2012
Refuz nejustificat - Sentinta comerciala nr. 1635 din data de 27.06.2012
Anulare ordin Inspector Sef al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Iasi - Sentinta comerciala nr. 1079 din data de 11.05.2012
Propunere de arestare preventiva a inculpatului respinsa - recurs; distinctia dintre pericolul concret pentru ordinea publica pe care l-ar reprezenta lasarea in libertate a inculpatului si pericolul social concret al faptelor imputate; criterii de ap... - Hotarare nr. 107 din data de 23.05.2011
Conflict negativ de competenta - constatare si sesizare instanta competenta cu solutionarea acestuia. Notiunea de "instanta de executare a ultimei hotarari" prevazuta de disp. art. 449 alin. 2 C.proc.pen.; situatia speciala a aplicarii prevederilor ... - Sentinta penala nr. 407 din data de 15.09.2011