Recurs impotriva unei sentinte de respingere - ca tardiv formulata, prin raportare la art. 2781 alin. 2 Cod pr. penala - a plangerii impotriva solutiei procurorului de netrimitere in judecata.

      Prin  incheierea de sedinta din data de 19.06.2009 pronuntata de Tribunalul Iasi in dosarul nr. 18054/245/2008 s-au  dispus urmatoarele:
      In temeiul disp. art. 29 alin. 4 din "Legea nr. 47/1992  privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale" (republicata) a fost sesizata Curtea Constitutionala a Romaniei, in vederea solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278 ind. 1 alin. 2 Cod procedura penala, exceptie ridicata de petenta - recurenta P.D., prin intermediul aparatorului ales.
      In baza art. 303 alin. 6 Cod procedura penala si art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 (republicata) s-a suspendat judecarea recursului declarat de petenta - recurenta P.D. impotriva sentintei penale nr. 264/23.01.2009 a Judecatoriei Iasi,  pana la solutionarea exceptiei de catre Curtea Constitutionala.
      Pentru a se pronunta astfel,  Tribunalul Iasi a retinut urmatoarele in ceea ce priveste cererea recurentei de sesizare a Curtii Constitutionale:
1. Cu privire la conditiile de admisibilitate
Exceptia de neconstitutionalitate invocata de catre petenta-recurenta P.D. indeplineste cerintele cumulative impuse de art. 29 al. 1 si al. 3 din Legea nr. 47/1992, intrucat norma criticata ca neconstitutionala - art. 2781 al. 2 Cod procedura penala:
- a fost introdusa prin lege (art. I pct. 168 din Legea nr. 281/2003, fiind reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 139 din Legea nr. 356/2006) si este in vigoare;
- are legatura cu solutionarea cauzei (prin sentinta ce face obiectul recursului de fata a fost respinsa ca tardiva plangerea petentei, pentru temeiul prev. de art. 2781 al. 8 lit. a) coroborat cu art. 2781 al. 2 Cod procedura penala);
- nu a fost declarata neconstitutionala printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale.
Asa fiind, in temeiul art. 29 al. 4 din Legea nr. 47/1992 se va dispune sesizarea Curtii Constitutionale a Romaniei, in vederea solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2781 alin. 2 din Codul de procedura penala, ridicata de petenta recurenta P.D..
Facand aplicatiunea art. 303 al. 6 Cod procedura penala si a art. 29 al. 5 din Legea nr. 47/1992, se va dispune suspendarea recursului declarat de catre petenta-recurenta P.D. impotriva sentintei penale nr. 264/23.01.2009 a Judecatoriei Iasi, pana la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate.
2. Opinia tribunalului
In conformitate cu obligatia impusa prin art. 29 al. 4 din Legea nr. 47/1992, instanta considera ca dispozitiile art. 2781 al. 2 Cod procedura penala sunt neconstitutionale, raportat la prevederile art. 21 al. 1 si al. 2 din Constitutia Romaniei, citit in conjunctie cu art. 20 din Constitutia Romaniei, cu referire la prevederile preambulului si a Articolului 6 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, in masura in care textul criticat, datorita lipsei de claritate a legii, impiedica liberul acces la justitie.
Dreptul de acces la instanta, asa cum a fost analizat, interpretat si explicat de nenumarate ori de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) nu este unul absolut (Hotararea din 21 februarie 1975 in cauza Golder contra Regatului Unit).
Prin urmare, acesta poate fi limitat, insa restrictiile impuse exercitiului acestui drept trebuie sa urmareasca un scop legitim si sa nu afecteze substanta insasi a dreptului, iar mijloacele alese trebuie sa fie proportionale in raport cu scopurile urmarite prin restrangerea dreptului.
Reflectare a acestor principii, art. 126 al. 2 din Constitutia Romaniei aduce o anume ingradire a dreptului de acces la justitie, stipuland ca procedura de judecata si competentele instantelor sunt prevazute numai prin lege, astfel ca legile procesuale in vigoare, inclusiv Codul de procedura penala, contin mai multe restrictii acceptate, decurgand din instituirea inter alia a unor termene de decadere.
Un astfel de termen este cel definit de art. 2781 al. 2 Cod procedura penala, in urmatoarea redactare:
"In cazul in care prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel, procurorul sef de sectie al parchetului de pe langa Inalta Curte de casatie si Justitie ori procurorul ierarhic superior nu a solutionat plangerea in termenul prevazut in art. 277, termenul prevazut in alin.(1) curge de la data expirarii termenului initial de 20 de zile."
Textul criticat nu poate fi privit izolat, mai ales ca in corpul normei se face trimitere la articolul 277, dar si la primul alineat al art. 2781 din Codul de procedura penala, iar impactul asupra dreptului de acces trebuie evaluat pe ansamblul setului de norme de procedura cuprinse in articolele 275, 277, 278 si 2781. De asemenea, interpretarea topografica permite definirea termenului prevazut de al. 2 al art. 2781 Cod procedura penala ca fiind un termen special, cu caracter subsidiar, care devine aplicabil doar in ipoteza in care prim procurorul nu solutioneaza plangerea in termen.
Acest mod de redactare, redundant (cuvantul termen apare de trei ori, de fiecare data cu alta semnificatie) si imprecis (prin atasarea inacceptabila la norma de procedura a unor modalitati ale actului juridic - termene multiple, dintre care unul neclar, plus doua conditii, dintre care una potestativa), permite aprecierea ca reglementarea dreptului de acces la instanta este deficitara.
Lipsa de claritate a legii este obiectivata de faptul ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost chemata de 15 ori in ultimii ani sa se pronunte, pe calea recursului in interesul legii, asupra controverselor juridice iscate de dispozitiile art. 2781 Cod procedura penala.
Practic, datorita manierei defectuoase de redactare, amintitul text de lege a generat cea mai bogata diversitate de solutii din practica judiciara in materie procesual penala, imprejurare ce contureaza pe deplin riscul major pe care il reprezinta norma in discutie asupra stabilitatii raporturilor juridice.
Ultimul recurs in interesul legii, dezlegat prin Decizia nr. 15 din data de 6 aprilie 2009, a vizat tocmai natura juridica a termenului prescris de art. 2781 al. 2 Cod procedura penala, cu privire la care Sectiile Unite au decis ca acest termen trebuie considerat un termen de decadere.
Aceasta solutie, obligatorie pentru instante, constituie un reper util de autoritate, insa nu rezolva problema de fond, decurgand din imprecizia evidenta a legii procesuale. Simpla lectura a textului, menit sa stabileasca pentru justitiabili un termen banal, inlauntrul caruia sa isi poata exercita dreptul de a se adresa cu o plangere unui judecator, pune in dificultate pana si pe cei mai iscusiti specialisti in procedura penala.
Dreptul de acces la instanta trebuie sa fie efectiv si eficient, iar nu teoretic si iluzoriu. Pentru a indeplini aceste cerinte, norma de reglementare a dreptului de acces trebuie sa fie previzibila, suficient de clara si precisa pentru a permite oricarei persoane sa adopte o conduita conforma cu prevederile legii si sa inlature arbitrariul din partea autoritatilor (Hotararile Rotaru impotriva Romaniei, din data de 29 martie 2000; Dragotoniu si Militaru-Pidhorni impotriva Romaniei, din data de 24 mai 2007). In acest sens, inca din anul 1979, CEDO a stabilit, in Hotararea Sunday Times contra Regatului Unit, ca justitiabilul "trebuie sa poata dispune de informatii suficiente, in circumstantele existente cu privire la normele juridice aplicabile intr-o situatie data, iar norma sa fie enuntata cu suficienta precizie pentru a permite cetateanului sa isi reglementeze conduita".
Aplicand testul de proportionalitate, se constata urmatoarele:
Adoptand Legea nr. 281/2003, prin introducerea noului art. 2781 in Codul de procedura penala, legiuitorul national a urmarit sa deschida posibilitatea, inexistenta pana atunci si sanctionata ca atare de CEDO (Hotararea Vasilescu impotriva Romaniei, din 22 mai 1998), a atacarii in instanta a anumitor acte ale procurorului de catre orice persoana vatamata prin respectiva solutie, intr-un anumit termen, care curge de la comunicarea actului (al. 1). Pentru a nu greva rolul instantelor, legislativul roman a introdus conditia atacarii prealabile a solutiei procurorului de caz la procurorul ierarhic superior, tot intr-un anumit termen, care curge de la data comunicarii actului (art. 278, in special al. 3 Cod procedura penala). Aceasta conditie satisface principiul constitutional al subordonarii ierarhice (art. 131 si art. 132 din Constitutie) si permite totodata reformarea solutiei de fond in favoarea petentului nemultumit. Rezulta ca, abia in ipoteza in care nici procurorul superior ierarhic nu ofera satisfactia ceruta, petentul se poate adresa unei instante competente, intr-un anumit termen. In aceasta logica legislativa nu exista nici o restrangere a exercitarii dreptului de acces la instanta.
Insa, din dorinta de a imprima procedurilor o maxima celeritate, in favoarea petentilor, legiuitorul a introdus in mod nefericit alineatul 2 al art. 2781 Cod procedura penala, a carui interpretare a determinat aparitia in practica judiciara a unor solutii diferite si contradictorii. Prin acest alineat petentilor li se impune o diligenta maxima, de a urmari practic doua tipuri de termene, care curg in paralel, calculate fiecare in functie de elementul aleatoriu al solutionarii (prin respingerea plangerii - al. 1) sau nesolutionarii intr-un anumit termen, de catre prim-procuror a plangerii (conditie de procedibilitate, cum a fost definita in doctrina), precum si prin aditionarea unui termen la un termen "initial" . Inconvenientele iscate de interpretarea acestui text de lege si de intelegerea corecta a naturii si a modului de calcul ale termenului stipulat in art. 2781 al. 2 Cod procedura penala sunt evidente, de vreme ce nici macar profesionistii dreptului (teoreticieni sau practicieni) nu au reusit sa ajunga la o abordare unitara a problemei.
Asa cum s-a aratat, a fost necesara interventia Sectiilor Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, insa decizia pronuntata in recurs in interesul legii este vadit in defavoarea justitiabililor, carora li se neaga, in substanta, dreptul de acces la instanta.
Contrar regulii generalizate in materia cailor de atac, art. 2781 al. 2 Cod procedura penala a grefat in procesul penal o regula de exceptie, straina si imprevizibila, imprumutata din contenciosul administrativ, prin care petentilor, obisnuiti sa atace un act dupa comunicarea acestuia, li se pretinde sa promoveze in instanta plangeri impotriva unei solutii necunoscute si incerte.
O astfel de derogare de la regulile unanim acceptate este lipsita de legitimitate constitutionala, pentru ca, in loc sa faciliteze dreptul la un judecator, prin actiunile conjugate ale autoritatilor judiciare nationale, incurajate de opacitatea legii, ea tinde sa blocheze in fapt controlul judecatoresc asupra actelor procurorului.
Cu privire la actiunile autoritatilor, merita subliniat faptul ca, nici in prezent, nu toate unitatile de parchet isi indeplinesc obligatia legala de a comunica, cu dovada de primire, solutiile de fond ale procurorilor; de asemenea, partilor li se comunica doar ca au dreptul de a ataca solutia respectiva in fata prim-procurorului, fara sa li se atraga atentia ca, in caz de nesolutionare a plangerii in termen, trebuie sa se adreseze cu plangere direct in instanta, in termenul prevazut de art. 2781 al. 2 Cod procedura penala. La prima vedere, aceste chestiuni de fapt par irelevante, mai ales ca nimeni nu poate invoca necunoasterea legii. Insa, asa cum se stie, scrutinul CEDO asupra conformitatii normei nationale cu exigentele Conventiei nu vizeaza doar legea ca atare, privita in abstract, ci mai ales modul in care aceasta prinde viata in ordinea de drept nationala, prin modul in care este aplicata si interpretata de catre teoreticieni ori practicienii dreptului, iar orice actiune a autoritatilor este taxata foarte sever atunci cand iese din sfera bunei-credinte in raporturile cu cetatenii.
Un alt aspect,  ce tine tot de neconstitutionalitatea art. 278 al. 2 Cod procedura penala se degaja din obligatia impusa justitiabilului, de a ataca in instanta o solutie care nu a fost inca verificata si confirmata de procuror pe calea constitutionala a controlului ierarhic (a se vedea deciziile Curtii Constitutionale in materie). Asadar, aceeasi solutie este supusa, in paralel, unei duble cenzuri: cea judecatoreasca, in conditiile art. 2781 si cea a Ministerului Public, instituita prin art. 278 Cod procedura penala. Aceasta situatie, prin care se creeaza premisele adoptarii unor solutii diferite, divergente, genereaza o instabilitate inacceptabila a raporturilor juridice, in dauna justitiabilului, caruia i se neaga astfel inclusiv echitatea procedurilor. Sub acest ultim aspect, trebuie observat ca raportul juridic dezlegat de procurorul de caz poate primi un numar mult mai mare de solutii diferite, uneori contrare, daca partile (persoane vatamate sau invinuiti/faptuitori) ataca pe rand, la procurorul ierarhic si/sau in instanta, rezolutia sau ordonanta initiala.
Legat de principiul egalitatii de arme, se mai impun cateva precizari. Desi hotararile judecatoresti in materie sunt pronuntate in contradictoriu cu partile din faza de urmarire penala, in realitate, obiectul judecatii il constituie, in esenta, legalitatea si temeinicia unui act jurisdictional atribuit in competenta parchetelor. Deci, in procedura instituita prin art. 2781Cod procedura penala, instantele nu transeaza o disputa de fond a raporturilor dintre parti si nu stabilesc drepturi sau obligatii in favoarea sau defavoarea acestora, ci realizeaza o cenzura a actului adoptat de catre procuror, statuand asupra legalitatii si temeiniciei acestuia. Aceasta judecata nu are loc din oficiu, ci doar la sesizarea persoanei pretins vatamate prin respectiva solutie, in anumite limite, inclusiv prin constrangerea justitiabilului de a accesa justitia intr-un anumit termen. In aceste conditii, devine evident faptul ca persoanele cu vocatie de acces la instanta sunt plasate pe o pozitie de inferioritate in raport cu autoritatea (Ministerul Public), de vreme ce solutia procurorului poate fi infirmata oricand si din oficiu, de catre un superior al acestuia, in timp ce petentii sunt obligati sa respecte un termen neclar, dar peremptoriu. O astfel de ordonare a regulilor de procedura in vigoare, ce permit modificarea unui act de netrimitere in judecata in mod limitat de catre instante si nelimitat pe calea ierarhiei parchetelor, nu este in favoarea justitiabililor si pare sa reprezinte o modalitate camuflata de limitare nejustificata a dreptului de acces la justitie.
Problemele ridicate de norma atacata in contencios constitutional sunt amplificate si de o alta interventie, straina corpului legiuitor, si anume Decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2009, pronuntata in recurs in interesul legii, prin care se deschide posibilitatea/obligativitatea pentru petenti, de a formula o a treia plangere, de aceasta data in fata procurorului ierarhic al prim-procurorului care a modificat solutia procurorului de caz. Complicatiile atrase de aceasta decizie recenta devin uriase mai ales atunci cand plangerile nu sunt solutionate in termen de catre procurorul superior ierarhic, pentru ca de fiecare data justitiabilul va trebui sa calculeze termenul alternativ prevazut de art. 2781 al. 2 Cod procedura penala.
Sintetizand cele ce preced, acest tribunal apreciaza ca norma criticata prezinta un grad ridicat de risc constitutional, datorita faptului ca: incalca principiul separatiei functionale intre autoritatea judecatoreasca si Ministerul Public; pericliteaza principiul securitatii actelor juridice; genereaza inechitate intre cetateni si parchete cu privire la procedura de reformare a actelor procurorului;  blocheaza liberul acces la justitie.
In final, merita subliniata preocuparea recenta a Curtii Constitutionale - asa cum rezulta aceasta din considerentele unei decizii foarte importante (Decizia nr.838 din data de 27 mai 2009, privind conflictul constitutional dintre puterile constituite in stat) - legata de calitatea legilor edictate de legislativul roman.
Asadar, Curtea ar trebui sa fie incurajata in a crea precedentul constitutional al sanctionarii normelor care nu respecta exigentele de claritate, precizie, previzibilitate si predictibilitate, renuntand la argumentul consacrat, ca interpretarea si aplicarea legii cade in sfera rezervata puterii judecatoresti.
Dupa cum a observat Curtea in decizia citata, tocmai erorile de tehnica legislativa au constituit premisele care au impins autoritatea judecatoreasca sa treaca in domeniul rezervat altor puteri sau autoritati constitutionale.
Prin urmare, astfel de derapaje de legiferare, care nu pot fi corectate in mod evident de catre instante, dar sunt tolerate de puterea legiuitoare, in pofida semnalelor repetate transmise din zona puterii judecatoresti, din cauza efectelor nocive asupra drepturilor garantate de legea suprema, pot si trebuie sanctionate pe calea contenciosului constitutional.
In considerarea celor expuse mai sus, se poate conchide ca ambiguitatile, redundanta, neclaritatile si contradictiile generate de art. 2781 al. 2 Cod procedura penala, asa cum au fost acestea reflectate de practica judiciara in materie, nu pot fi eliminate decat prin admiterea exceptiei invocate de petenta P.D., urmand ca textul criticat sa fie declarat neconstitutional in masura in care acesta tinde sa incalce liberul acces la justitie garantat de art. 21 din Constitutia Romaniei.