Liberare provizorie pe cautiune; Motivarea lapidara a solutiei data de prima instanta ; Remedii procesuale in recurs; Art. 6 paragraf 1 CEDO; opinie separata.

Prin incheierea penala pronuntata de Judecatoria Pascani in data de 22 iulie 2009, in dosarul nr. 2519/866/2009, s-a admis in principiu cererea formulata  de inculpatul I.S.V. privind liberarea provizorie pe cautiune, insa pe fond cererea a fost respinsa ca neintemeiata.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut mai intai ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 1604 rap. la art. 1602 Cod procedura penala: infractiunea cercetata (viol) fiind pedepsita cu inchisoarea sub 18 ani si cautiunea stabilita de instanta fiind platita.
Cu privire la fondul cererii s-a apreciat ca temeiurile care au stat la baza luarii masurii arestarii preventive a inculpatului subzista (in cauza exista indicii temeinice privind savarsirea infractiunii cercetate de catre inculpat; pericolul social concret pe care il reprezinta inculpatul rezulta din modul concret de savarsire a faptei - violenta manifestata de acesta si persistenta infractionala a inculpatului, acesta aflandu-se in prezent in cursul termenului de incercare in ceea ce priveste o pedeapsa anterioara  cu inchisoarea, care nu atrage insa starea de recidiva, avand in vedere si  gravitatea faptei cercetate pentru care legea prevede o pedeapsa cu inchisoare mai mare de 4 ani). Luand in considerare stadiul procesual actual, respectiv ca nu s-au administrat probe pana in acest moment in cadrul cercetarii judecatoresti, astfel incat sa se stabileasca o situatie reala de fapt, prima instanta a retinut ca nu exista elemente de natura a conduce la admiterea cererii formulate. Apreciind ca plata cautiunii este doar o conditie a cererii de eliberare provizorie pe cautiune, instanta de fond a constatat ca nu se impune judecata in stare de libertate si, in temeiul dispozitiilor art. 1608a al. 6 Cod procedura penala, a respins  cererea ca fiind neintemeiata.
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs in termen inculpatul ISV, recursul fiind motivat si sustinut oral potrivit partii introductive a deciziei de fata.
Examinand incheierea atacata prin prisma motivelor invocate, precum si din oficiu in conditiile art. 3856 alin.3 Cod procedura penala, tribunalul a constat ca hotararea recurata este legala si temeinica.
Nu au fost invocate si nici nu au putut fi decelate aspecte de nelegalitate care sa conduca la casarea incheierii atacate.
Chiar daca hotararea primei instante este insuficient motivata prin raportare la conditiile de fond ce ar fi trebuit analizate prin prisma sediului materiei - art. 1604 alin. 1 raportat la art. 1602 alin. 2 Cod procedura penala - tribunalul constata ca datele existente in cauza, asa cum se va arata in continuare, impiedica liberarea provizorie pe cautiune.
Cu privire la temeinicie, tribunalul constata ca prima instanta a apreciat corect faptul ca in speta exista elemente, in acceptiunea art. 1602 alin. 2 Cod procedura penala, care sa justifice necesitatea de a impiedica pe inculpat sa savarseasca alte fapte penale; de asemenea, datele cauzei valideaza si teza ca inculpatul ar putea incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea persoanelor ce urmeaza a fi audiate in cauza, prin alterarea probelor sau alte asemenea fapte.
Intr-adevar, imprejurarea ca inculpatul ISV nu se afla la primul contact cu legea penala, permite sa se presupuna in mod rezonabil ca in cauza este prezent riscul de reiterare a unor acte din sfera ilicitului penal. Astfel, inculpatul figureaza in cazierul judiciar (f. 56 dos. u.p.) cu o condamnare definitiva la o pedeapsa de 6 luni inchisoare, cu suspendarea conditionata a executarii pe durata unui termen de incercare de 2 ani si 6 luni (sentinta penala nr. 186/07.05.2008 a Judecatoriei Pascani, definitiva prin neapelare). Desi a beneficiat de clementa si era avertizat asupra consecintelor atrase de noi incalcari ale legii penale, se pare ca inculpatul a nesocotit rolul educativ al procesului finalizat prin pronuntarea unei hotarari definitive de condamnare si a inteles sa revina in campul infractional. Sub acest aspect, exista nu doar indicii in intelesul art. 681 Cod procedura penala, ci chiar probe care sustin in mod legitim si rezonabil banuiala ca inculpatul este autorul unei fapte de agresiune sexuala comisa cu o brutalitate excesiva asupra partii vatamate SLM.
In acest context, instanta este indrituita sa se teama ca persoana banuita de comiterea unor multiple acte de violenta (obiectivate prin nenumaratele leziuni, descrise in detaliu in actele medico-legale aflate la filele 13, 14 din dosarul de urmarire penala), impotriva unei tinere lipsite de aparare, pe timp de noapte, in scopul obtinerii cu forta a unor satisfactii sexuale, chiar inlauntrul termenului de incercare afectat unei condamnari anterioare, ar putea relua cu usurinta ciclul infractional, daca ar fi lasata in libertate.
In plus, exista si date ca aflarea adevarului ar putea fi zadarnicita prin lasarea inculpatului recurent in libertate.
Astfel, audierile care au avut loc in sedinta din data de 22 iulie 2009 (f. 61, 62 dosar de fond) reflecta faptul ca ambele parti si-au mentinut pozitiile adoptate inca din faza de urmarire penala, in sensul ca inculpatul pare sa refuze asumarea unei conduite procesuale corecte, menite sa serveasca la aflarea adevarului si la lamurirea cauzei sub toate aspectele. Ca este asa, rezulta din cuprinsul declaratiei inculpatului, care neaga in continuare actele de constrangere, in pofida precizarilor facute de medicii legisti referitoare la "consumarea unui raport sexual cu violenta ce poate data din 07/08.06.2009" si la mecanismul de producere a unor "multiple excoriatii, echimoza, hematom epicranian, traumatism laringian, [_] comotie cerebrala anamnestica [_] prin loviri cu obiecte contondente, comprimare cu mijloace contondente si tarare". Aceasta aparenta de nesinceritate nu poate decat sa diminueze sansele de eligibilitate la liberarea provizorie, iar daca se adauga si faptul ca in cauza urmeaza a fi audiati mai multi martori (chiar oculari), care sunt cunoscuti sau prieteni cu inculpatul, instanta nu poate decat sa aprecieze ca exista inca un risc crescut de alterare a probelor, prin influentarea depozitiilor persoanelor chemate ca martori. Pe de alta parte, data fiind natura si specificul faptelor cercetate, se poate considera ca, daca ar fi lasat in libertate, inculpatul ar putea sa creeze o presiune suplimentara si injusta asupra victimei infractiunii de viol, in sensul determinarii acesteia la a uza de institutia retragerii plangerii (legala altminteri, cata vreme constituie expresia unei manifestari libere de vointa).
In considerarea celor expuse mai sus, tribunalul constata ca durata arestarii preventive este inca rezonabila, prin raportare la stadiul cercetarii judecatoresti, la complexitatea cauzei si la conduita partilor, iar in speta nu au aparut date noi, care sa permita o reconfigurare a coercitiei preventive. Se are in vedere si faptul ca garantia depunerii unei cautiuni este insuficienta fata de ratiunile de ordine publica care impun in continuare masura arestarii, in sensul ca scopurile urmarite de art. 136 alin. 1 coroborat cu art. 1 alin. 2 Cod procedura penala nu ar putea fi atinse si prin lasarea inculpatului in libertate provizorie. De asemenea, elementele particulare ale spetei de fata sunt de natura sa formeze convingerea ca obligatiile complementare subsumate controlului judiciar ar fi lipsite de o eficienta reala asupra bunei desfasurari a judecatii.
Asa fiind, in temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) Cod procedura penala, tribunalul, in opinie majoritara, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul ISV.
Legat de opinia minoritara, care a uzat de argumentul nemotivarii hotararii de catre prima instanta, majoritatea colegiala gaseste ca acest rationament, ce ar conduce la casarea cu trimitere, desi este in principiu corect, nu poate fi imbratisat, in speta de fata, din urmatoarele motive:
Astfel, solutia minoritara, desi legala, are in principal dezavantajul unei vadite lipse de utilitate procedurala. Trebuie observat ca cererea de liberare provizorie pe cautiune, ce face obiectul judecatii de fata, a fost formulata inca din data de 2 iulie 2009, iar incheierea pronuntata la aceeasi data a fost casata cu trimitere spre rejudecare. Prin decizia penala nr. 488/06.07.2009 a Tribunalului Iasi s-a atras deja atentia asupra unor grave carente in solutionarea cererii in prima instanta si s-a dispus rejudecarea cererii de liberare provizorie pe cautiune (f. 28).
Se constata astfel ca o noua casare cu trimitere, pentru insuficienta motivare a solutiei din prima instanta, nu ar face altceva decat sa prelungeasca inutil durata procedurilor, in conditiile in care astfel de cereri trebuie rezolvate in regim de urgenta. Asadar, in loc sa primeasca un raspuns prompt la cererea sa, inculpatul ar fi obligat, si nu din vina sa, sa reia un alt treilea ciclu procesual, de o eficienta indoielnica, ceea ce ar fi inacceptabil pentru o astfel de solicitare care reclama celeritate sporita.
Pe de alta parte, asa cum s-a aratat constant in jurisprudenta CEDO, Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale consacra drepturi concrete si efective, nu teoretice si iluzorii, mai ales in sfera ocrotita prin dispozitiile Art. 5 paragraf 3. Or, din aceasta perspectiva, tribunalul considera ca o solutie pe fond si solid motivata in calea de atac, chiar defavorabila recurentului, serveste mai bine ideea de buna infaptuire a justitiei decat o solutie neutra, de casare cu re-trimitere, care nu ar face decat sa alimenteze in mod nedorit speranta iluzorie pentru inculpat, ca liberarea pe cautiune ar fi posibila in acest moment procesual.

Opinia separata a judecatorului FEC Contrar opiniei majoritatii, se apreciaza ca solutia instantei de fond este nelegala si se impunea in temeiul art.385 indice 15 alin.1 pct.2 lit.c Cod procedura penala in referire la art. 385 indice 9 pct.9 Cod procedura penala casarea incheierii cu trimiterea spre rejudecare a cererii de liberare provizorie pe cautiune formulata de inculpatul ISV

Asa cum s-a aratat  in solutionarea fondului cererii formulate de inculpatul ISV s-a retinut de instanta fondului prin incheierea din 22.07.2009 Cod procedura penala ca "temeiurile care au stat la baza luarii masurii arestarii preventive a inculpatului subzista (in cauza exista indicii temeinice privind savarsirea infractiunii cercetate de catre inculpat; pericolul social concret pe care il reprezinta inculpatul rezulta din modul concret de savarsire a faptei - violenta manifestata de acesta si persistenta infractionala a inculpatului, acesta aflandu-se in prezent in cursul termenului de incercare in ceea ce priveste o pedeapsa anterioara  cu inchisoarea, care nu atrage insa starea de recidiva, avand in vedere si  gravitatea faptei cercetate pentru care legea prevede o pedeapsa cu inchisoare mai mare de 4 ani). Fata de stadiul procesual actual, respectiv ca nu s-au administrat probe pana in acest moment in cadrul cercetarii judecatoresti, astfel incat sa se stabileasca o situatie reala de fapt, nu exista elemente de natura a conduce la admiterea cererii formulate. Apreciind ca plata cautiunii este doar o conditie a cererii de eliberare provizorie pe cautiune, instanta de fond a constatat ca nu se impune judecata in stare de libertate si, in temeiul dispozitiilor art. 1608a al. 6 Cod procedura penala, a respins  cererea ca fiind neintemeiata".
Argumentele opiniei minoritare au la baza ratiuni legate de respectarea drepturilor esentiale ale partilor, precum si de rolul si locul justitiei intr-o societate democratica.
Astfel, pe de o parte, este unanim admis ca institutia prevazuta de art.160 ind.4 alin.1 raportat la art.160 indice 2 alin.1 si alin.2 Cod procedura penala -liberarea provizorie pe cautiune - presupune mentinerea conditiilor  arestarii preventive a inculpatului, insa organul judiciar apreciaza ca liberarea este posibila sub garantia platii unei cautiuni. Din aceasta perspectiva referirea instantei la subzistenta temeiurilor arestarii preventive are rolul exclusiv de a stabili incidenta dispozitiilor art.160 indice 1 Cod procedura penala.
In ceea ce priveste fondul cererii inculpatului, instanta s-a limitat la a indica ca intrucat nu s-au administrat probe pana la acest moment procesual "astfel incat sa se stabileasca o situatie reala de fapt", cererea nu poate fi admisa.
Or, un astfel de rationament este invalid judiciar si formal, deoarece:
  1.dispozitiile art.160 indice 1 Cod procedura penal prevad in tot cursul procesului penal, invinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa in libertate provizorie(_) pe cautiune, fara a stabili un moment procesual la care aceasta cerere poate deveni admisibila;
2.potrivit rationamentului primei instante, trebuie considerat ca situatia de fapt cercetata, in prezenta cauza, este nereala, intrucat nu au fost administrate probe in fata instantei (  totusi inculpatul ISV este mentinut in stare de arest preventiv).
3. desi martorii CV, DL, GC si IAI au fost prezenti la termenul din 22.07.2009, prima instanta nu a procedat la audierea acestora, fara nicio justificare, motivand respingerea cererii de liberare pe cautiune formulata de inculpat pe considerentul "neadministrarii de probe".
Or, a aprecia ca scurtele consideratii ale primei instante valoreaza motivarea solutiei procesuale conduce la consacrarea rolului exclusiv formal al obligatiei jurisdictionale de expunere a motivelor si permite inserarea oricarei alegatii cu rol de fundament, chiar daca aceasta nu are legatura cu cauza.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Conventie, include printre altele dreptul partilor de a prezenta observatiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor. Intrucat Conventia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective (Hotararea Artico impotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decat daca aceste observatii sunt in mod real "ascultate", adica in mod corect examinate de catre instanta sesizata.
Or, nicio  imprejurare nu permite sa se aprecieze ca instanta de fond a analizat  vreuna din tezele apararii referitoare la temeinicia cererii de liberare, atat in referire la circumstantele reale, cat si personale ale inculpatului.
Lipsa unei motivari concise, pertinente si adecvate a incheierii lipseste instanta de recurs de posibilitatea realizarii unui control judiciar eficient asupra temeiniciei solutiei date , dar mai ales lipseste inculpatul de un grad de jurisdictie.
Asa cum s-a aratat in jurisprudenta Curtii Europene, o hotarare motivata a instantelor interne in materie dovedeste ca partile au fost ascultate in mod efectiv. Ea ii permite partii interesate sa faca apel si ii da instantei de apel posibilitatea de a analiza hotararea respectiva din perspectiva motivelor astfel invocate. Numai oferind motivele pe care se bazeaza o hotarare se poate permite un control public al administrarii justitiei (Suominen impotriva Finlandei, nr. 37.801/97, § 37, 1 iulie 2003). Pe de alta parte, argumentele pro si contra punerii in libertate nu trebuie sa fie "generale si abstracte" [vezi, printre altele, Smirnova impotriva Rusiei, nr. 46.133/99 si 48.183/99, § 63, CEDO 2003-IX (extrase)] - (Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului in Cauza Calmanovici impotriva Romaniei , publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 283, din 30 aprilie 2009).
Pentru aceste considerente, contrar opiniei majoritare, s-a apreciat ca incheierea recurata nu cuprinde motivele pe care se sprijina, solutia legala fiind cea prevazuta de art.385  indice 15 alin.1 pct.2 lit.c Cod procedura penala in referire la art. 385 indice 9 pct.9 Cod procedura penala.
Desi in mod corect se subliniaza de opinia majoritara ca solutia de casare cu trimitere are inconvenientul major al  cresterii duratei de solutionare a cererii de liberare provizorie pe cautiune, iar repetarea casarii cu trimitere este de natura a denota o deficienta de functionare a sistemului judiciar (Cauza Carstea si Grecu impotriva Romaniei, nr. 56.326/00, 15 iunie 2006, § 42) s-a apreciat ca in caz de concurs de drepturi corelative, trebuie acordata prevalenta celui ce are o pondere mai insemnata in realizarea efectiva a procedurii echitabile.
Nu se impartaseste nici aprecierea opiniei majoritare, conform careia reluarea procedurii este lipsita de utilitate procedurala, in conditiile in care trimiterea cererii la prima instanta ar fi permis analizarea acesteia dupa audierea martorilor, avand in vedere ca riscul crescut de influentare a depozitiilor acestora pare a cantari hotarator si in motivarea solutiei instantei de recurs. Or, asa cum s-a aratat, neaudierea martorilor (unii chiar oculari) la termenul din 22.07.2009 nu poate fi imputata inculpatului, care nici nu a putut preciza in fata instantei de recurs motivul pentru care nu s-a procedat la ascultarea acestora.
De asemenea, nu in ultimul rand, s-a apreciat ca validarea solutiei primei instante, prin respingerea recursului formulat, chiar prin suplinirea gravelor deficiente constatate,  nu serveste ideii de buna-infaptuire a justitiei  intrucat pastreaza aparenta legalitatii procedurii desfasurate in fata primei instante si transmite un semnal gresit instantelor de fond.