Plangere impotriva ordonantei date de procuror de prelungire a masurii obligarii de a nu parasi localitatea - conditiile impuse de disp. art. 140 alin. 2 C.proc.pen.; nemotivarea efectiva a plangerii; consecinte.

 Prin plangerea inregistrata pe rolul acestei instante petentul F.A. a contestat ordonanta din 21.01.2011 a DIICOT, Serviciul Teritorial Iasi data in dosarul 120/D/P/2010 prin care a fost prelungita masura obligarii acestuia de a nu parasi localitatea .
 In vederea solutionarii plangerii a fost atasat dosarul 120/D/P/2010 al DIICOT,Serviciul Teritorial Iasi.
 Analizand ordonanta care formeaza obiectul plangerii, instanta retine urmatoarele:
 Prin ordonanta din 28.09.2010, DIICOT, Serviciul Teritorial Iasi, a luat impotriva petentului masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea pe o durata de 30 de zile, masura fiind prelungita succesiv inclusiv prin ordonanta din 21.01.2011.
 Impotriva acestei din urma ordonante petentul a formulat plangere, in termenul legal, invocand in principal nelegalitatea sa data fiind lipsa motivarii.
 Sub acest aspect, instanta retine ca potrivit dispozitiilor art.145 alin.2 C.p.p. masura obligarii de a nu parasi localitatea poate fi prelungita in cursul urmaririi penale, in caz de necesitate si numai motivat, text de lege din care rezulta atat caracterul exceptional al prelungirii masurii cat si obligatia organului judiciar care dispune asupra masurii de a o motiva.
 Totodata potrivit dispozitiilor art.145 alin.2? C.p.p. impunerea unor noi obligatii se poate dispune doar prin ordonanta motivata.
 Doar in acest mod se asigura atat dreptul petentului la aparare cat si caracterul efectiv al caii de atac prevazute de art.140?C.p.p.
 Continutul masurii, obligatiilor si interdictiilor stabilite petentului echivaleaza cu o restrictionare a dreptului la libera miscare garantat de art.53 din Constitutie dar si de art.2 din Protocolul 4 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
 Desi o astfel de restrictie este permisa, conform art.2 pct.3 din Protocolul 4 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului daca este prevazuta de lege si constituie o masura necesara intr-o societate democratica pentru securitatea nationala, siguranta publica, mentinerea ordinii publice,prevenirea faptelor penale,protectia sanatatii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor altora, totusi garantia caracterului efectiv si nu iluzoriu al dreptului la libera miscare este data tocmai de obligatia prevazuta de legiuitor prin dispozitiile art.145 alin.2 si 2? C.p.p.
 Verificand ordonanta contestata in raport de aceste considerente, instanta constata ca prelungirea masurii a fost dispusa fara nicio motivare, ordonanta preluand in mod stereotip continutul ordonantelor anterioare, indicand in mod abstract imprejurarile savarsirii faptei si datele personale ale inculpatului, fara a le indica efectiv. In aceste conditii, in mod evident petentul este impiedicat sa exercite dreptul sau la aparare si sa beneficieze de calea de atac prevazuta de art. 140?C.p.p ca remediu efectiv si nu formal cata vreme nu poate sti care imprejurari ale faptei si circumstante personale au fost avute in vedere de catre procuror la prelungirea masurii.
 Desi instanta considera ca obligatia de motivare prevazuta de art. 145 alin.2 C.p.p. nu este una excesiva sau absoluta pentru organul judiciar, fiind admisibila o motivare implicita prin raportare la ordonantele anterioare, cata vreme nu s-au schimbat imprejurarile avute in vedere initial, totusi o astfel de motivare implicita trebuie sa permita atat petentului cat si instantei sa deceleze si sa aprecieze asupra temeiurilor luarii sau prelungirii masurii. Ori in cazul de fata instanta constata ca nici ordonanta prin care a fost luata masura si nici ordonantele ulterioare prin care aceasta a fost prelungita nu contin nicio referire la vreo imprejurare a faptei sau circumstanta personala. In acest context, in mod evident dreptul petentului la aparare si dreptul de acces la instanta pe calea plangerii prevazute de art. 140?C.p.p. sunt pur formale.
 In consecinta, constatand ca prelungirea masurii preventive a obligarii de a nu parasi localitatea s-a realizat in mod nelegal, cu incalcarea dispozitiilor art. 145,alin.2 C.p.p., fata de prevederile art. 140? alin.7 C.p.p potrivit carora atunci cand considera ca masura preventiva este ilegala, instanta dispune revocarea ei, plangerea formulata de catre petent va fi admisa iar masura preventiva revocata.