Forta probanta a facturilor emise de creditor si nesemnate de debitor, in conditiile existentei unui contract incheiat de parti

Forta probanta a facturilor emise de creditor si nesemnate de debitor, in conditiile existentei unui contract incheiat de parti

Potrivit art. 46 C.com. obligatiunile comerciale se probeaza cu: acte autentice, acte sub semnatura privata, facturi acceptate, prin corespondenta, prin telegrame, cu registrele partilor, cu martori, sau cu orice alte mijloace de proba admise de legea civila.
Prin urmare, legea comerciala nu limiteaza proba obligatiilor comerciale la facturi acceptate, cu atat mai mult cu cat intre parti exista incheiat un contract prin care s-a reglementat in mod amanuntit modul in care se va face plata.

Sectia  comerciala  - decizia  nr.  29/E/12.01.2005

Prin sentinta comerciala nr. 807/C/04.06.2004 a Judecatoriei Iasi s-a respins actiunea formulata de reclamanta S.C. C.E.T S.A. Iasi impotriva paratei S.C. A.I. S.R.L. Iasi, actiune prin care se solicitase obligarea paratei la plata sumelor de: 11.955.906 lei c/val energie termica, 6.241.072 lei penalitati de intarziere si 1.537.158 lei cheltuieli de judecata. S-a retinut de catre prima instanta ca facturile depuse de reclamanta la dosar nu sunt acceptate la plata de catre parata prin semnatura si stampila, asa cum impune art. 46 C.com.
                       Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta S.C. C.E.T S.A. Iasi, motivand ca instanta in mod gresit retine ca dispozitiile art. 46 C.com. nu au fost respectate, intrucat facturile fiscale nu au fost refuzate la plata; acestea au fost acceptate lunar, conform Legii contabilitatii nr. 82/1991.
Recursul a fost admis pentru urmatoarele considerente:
Analizand contractul incheiat intre parti si depus la dosar, instanta de recurs a constatat ca acesta are ca obiect furnizarea de agent termic; contractul a fost incheiat pe durata nedeterminata. In art. 6 din contract s-a prevazut ca facturarea se va face lunar (alin. 1), iar neachitarea facturii in termen de 30 zile lucratoare conduce la perceperea unei majorari a valorii facturii de 0,2% pe fiecare zi de intarziere, incepand cu ziua a 31-a si pana la achitarea facturii (alin. 3). Clauzele mentionate au fost acceptate de parata odata cu semnarea contractului.
Art. 46 din Codul comercial prevede ca: "Obligatiunile comerciale si liberatiunile se probeaza: cu acte autentice;  cu acte sub semnatura privata; cu facturi acceptate; prin corespondenta; prin telegrame; cu registrele partilor; cu martori, de cate ori autoritatea judecatoreasca ar crede ca trebuie sa admita proba testimoniala si aceasta chiar in cazurile prevazute de art. 1191 din codul civil; in fine, prin orice alte mijloace de proba admise de legea civila".
Se constata, asadar, ca legea nu limiteaza dovada obligatiilor comerciale la facturi acceptate, ci permite dovedirea acestora prin orice mijloace de proba. In speta, obligatia paratei de a plati c/val energiei termice furnizate de reclamanta s-a nascut odata cu semnarea contractului nr. 3907/01.12.1998 (acesta reprezentand "legea partilor" in acceptiunea art. 969 C.civ.)  si nu odata cu emiterea facturii lunare. Nu se poate interpreta ca obligatia de plata se naste pentru fiecare factura in parte, la data acceptarii acesteia, fara a se lua in considerare existenta contractului si a clauzelor referitoare la executarea obligatiei de plata. O astfel de interpretare ar da loc la refuzul abuziv de acceptare a facturilor si, deci, la nerespectarea clauzelor contractuale de catre beneficiar.
Prin urmare, este nelegala interpretarea primei instante potrivit careia neacceptarea la plata a facturii echivaleaza cu nedovedirea actiunii, in conditiile in care contractul incheiat intre parti este in vigoare, iar obligatia de plata s-a nascut - asa cum am aratat - ca efect al incheierii contractului si nu ca efect al emiterii ori acceptarii facturii.
Pentru aceste considerente instanta a admis recursul si a modificat in tot sentinta primei instante, in sensul admiterii actiunii si al obligarii paratei la plata pretentiilor solicitate prin actiune, precum si la plata cheltuielilor de judecata de la fond si din recurs.