Decret Lege nr. 118/1990. Recunoasterea drepturilor cuvenite din statutul de persoana cu domiciliul obligatoriu

Reclamantul M.N. in contradictoriu cu parata Directia de Munca si Protectie Sociala Ialomita a solicitat obligarea acesteia la emiterea unei decizii prin care sa i se recunoasca drepturile ce decurg din aplicarea dispozitiilor art. 3, alin. 2 raportat la art. 1, alin. 1, lit. d din Decretul - Lege  nr. 118/1990 privind instituirea domiciliului obligatoriu.
S-a sustinut de catre reclamant ca potrivit hotararii nr. 253/1990 a fostei comisii care functiona in cadrul institutiei parate i s-a recunoscut si acordat doar drepturile care rezultau din statutul sau de persoana stramutata.
Ulterior, reclamantul a solicitat paratei ca pe langa drepturile ce i se cuvin, in calitate de persoana stramutata, sa i se acorde separat si drepturile rezultate din statutul de persoana cu domiciliu obligatoriu, aceste drepturi cuvenindu-i-se ca urmare a modificarii Decretului - Lege nr. 118/1990, solicitare care a fost respinsa de parata, motivat si de faptul ca nu se pot acorda cumulativ cele doua indemnizatii intrucat situatia de stramutare include automat si domiciliul obligatoriu, iar cele doua perioade se suprapun.
In aparare parata a mai invocat si faptul ca prin cererea sa reclamantul tinde la modificarea hotararii nr. 253/1990, cerere inadmisibila potrivit deciziilor C.C. nr. 55 si 56 din 2000, ca parata nu are calitate procesuala pasiva, nefiind succesoarea fostei comisii care a functionat in baza Decretului - Lege nr. 118/1990, si ca in cauza ar trebui sa stea Casa Judeteana de Pensii Ialomita intrucat nemultumirea reclamantului se refera la modul de punere in plata a hotararii nr. 253/1990, competenta apartinand acestei din urma institutii.
Solutionand cauza, Tribunalul Ialomita prin sentinta civila nr. 753 F din 22 iunie 2009 a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei, iar pe fond a admis ca intemeiata cererea reclamantului.
Cu privire la exceptia ridicata instanta a retinut ca din continutul obiectului cererii introductive rezulta ca reclamantul nu contesta modul de executare a hotararii nr. 253/1990, prin care fosta comisie care a activat in cadrul institutiei parate a recunoscut anumite drepturi in favoarea reclamantului, drepturi izvorate din Decretul - Lege nr. 118/1990 in forma in care acesta se afla la momentul adoptarii acestei hotarari, ci solicita, urmare a modificarilor suferite de acest act normativ, sa i se recunoasca si drepturile stabilite de lege si izvorate din statutul de persoana cu domiciliu obligatoriu.
Fiind vorba de o cerere noua formulata in temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990, si care vizeaza stabilirea unor drepturi intemeiate pe aceasta lege, in mod corect calitatea de parata in prezenta actiune apartine D.M.P.S. Ialomita, avand in vedere dispozitiile art. 8, alin. 3 din Decretul - Lege nr. 118/1990, republicat.
Pentru aceste motive exceptia ridicata de parata apare ca nefondata.
Nu  poate  fi  retinuta  nici  calificarea  facuta  de parata,  cum  ca   reclamantul,  prin  cererea sa ar tinde la  o  revizuire a hotararii  nr. 253/1990,  cerere  de neadmis  potrivit  deciziilor  Curtii  Constitutionale nr. 55 si 56/2000 si  aceea ca hotararea mai sus aratata,  fiind  un  act  administrativ  cu  caracter  jurisdictional nu  poate fi  revocata.
Si aceasta intrucat  fata de obiectul  cererii introductive  stabilit  in  mod rituos de  reclamant,  care  arata  ca  nu  intelege  sa  atace  hotararea nr. 253/1990 si  nici  sa  ceara  revizuirea  acesteia, apararea  mai  sus aratata  se  situeaza  in  afara obiectului prezentului  litigiu.
Pe  fondul  cauzei, actiunea  reclamantului  se  dovedeste a fi  intemeiata.
Astfel,  rezulta  potrivit  hotararii  fostei  Comisii  din  cadrul  paratei  nr. 253/11 octombrie 1990  ca  i  s-a   retinut  calitatea  de  persoana cu  domiciliu  obligatoriu si  persoana  stramutata,  insa i  s-a  acordat  acestuia  indemnizatia  cuvenita  din  aceasta  ultima  calitate  prevazuta  de art. 3  din Decretul - Lege nr. 118/1990, asa  cum  sustine  reclamantul,  atat  in  cererea  introductiva  cat  si  in  concluziile  orale  sustinute  de avocatul  sau.
La  momentul  la  care  s-au  acordat  aceste  drepturi,  Decretul - Lege nr. 118/1990  prevedea  o singura indemnizatie  pentru  toate  situatiile  in  care      s-au  aflat  cei indreptatiti  si care sunt   descrise  la  art. 1, alin. 1  din Decretul - Lege nr. 118/1990.
Ulterior,  ca urmare a unor  modificari  succesive  ale  acestui  act  normativ,  potrivit  art. 3, alin. 1 si 2  din Decretul - Lege nr. 118/1990 in  forma  actuala, legiuitorul a prevazut indemnizatii  diferite  pentru  situatiile  de persoana  stramutata  si  cea  de persoana  cu  domiciliul obligatoriu.
Asa  fiind,   cum  in cuprinsul  hotararii nr. 253  din 11 octombrie 1990  i  se   recunosteau  reclamantului  drepturile  prevazute   de art. 1, alin.1,  lit. "d" si "e"  din Decretul - Lege nr. 118/1990,  act  juridic   ineficient  prin nepunerea sa in  aplicare   ca  urmare a   nestabilirii   cuantumului   drepturilor  banesti  cuvenite   reclamantului si din  statutul  de persoana  cu  domiciliul  obligatoriu,  cererea  acestuia  ce  constituie  obiectul  acestei  cauze  se  dovedeste a  fi   intemeiata.
Nu  poate  fi  imputat  reclamantului faptul  ca   in  legatura  cu  acesta,  prin  hotararea  nr. 253/1990  se face  aplicarea  dispozitiilor  art. 1, alin. 1 lit. "d" si "e"  din Decretul - Lege nr. 118/1990,  insa  cuantificarea  drepturilor,  potrivit  art. 3  din acelasi  act  normativ  se  face  numai  pentru  persoana  stramutata.
Nu se  poate  retine  nici sustinerea  paratei  potrivit  cu  care  perioadele  de  stramutare  ale    reclamantului se   suprapun cu  perioada  de  domiciliu   obligatoriu  si  ca   intr-o  astfel  de   situatie  se  datoreaza  doar o  singura  indemnizatie, intrucat  atat  din   continutul   art. 3  din Decretul - Lege nr. 118/1990  in  redactarea  initiala,  dar  mai  ales  dupa  modificarea  acestuia,  potrivit   Legii nr. 53/1993,  cand  s-au  stabilit   indemnizatii  diferite  pentru  situatia  de persoana  stramutata  fata de   cea  de  persoana  cu   domiciliul obligatoriu,  rezulta  ca  drepturile   reglementate   de acest  text  se acorda  pentru  fiecare  an  de stramutare  si respectiv  an de  domiciliu obligatoriu.