ASISTENTA JUDICIARA. SCUTIRE DE PLATA TAXEI DE TIMBRU.CONDITII DE ACORDARE

Prin  cererea lor, reclamantele  LIGA  DEMOCRATICA  PENTRU  DREPTATE DIN  ROMANIA si I.G. au  chemat in  judecata  paratele BANCA  COMERCIALA   ROMANA  BUCURESTI si BANCA COMERCIALA  ROMANA - Sucursala  Ialomita,  solicitand  obligarea acestora la plata catre entitatea  S.C. " T & g TRADING" S.R.L.  (al  carui  actionar  este reclamanta I.G. )  sumei de  50.900 U.S.D. -  contravaloarea   lipsei de folosinta a imobilului  sediu si  punct  de lucru al firmei  si 200 lei - daune  morale si materiale .
Solutionand  cauza, Judecatoria  Slobozia,  prin  sentinta  civila nr.1723 din 8 august  2007,  a anulat  ca netimbrata  cererea formulata de reclamante,  facandu-se aplicarea dispozitiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997,  intrucat  acestea  nu s-au  conformat  obligatiei  achitarii  taxei de timbru, asa cum aceasta a  fost  stabilita  prin  incheierea data in  Camera de consiliu  din 4 iunie 2007, prin  care s-a admis in  parte  cererea de scutire de plata a taxei de timbru a reclamantelor,   prin  reducerea acesteia la  jumatate.
Impotriva acestei solutii, in  termen legal, au  declarat  recurs reclamantele,  criticand-o  pentru  netemeinicie  si  nelegalitate .
Pentru  considerentele de mai jos,  recursul  este  fondat .
Este  unanim admis ca  justitia este un serviciu  public  pentru a carei  desfasurare  in  conditii normale  este nevoie de sustinere materiala  suportata in parte prin plata taxelor judiciare de catre cei  care solicita   acest  serviciu .
In acest context  este  dreptul  oricarui stat ca, evaluandu-si  interesele,  sa impuna  nivelul  taxelor  pe care  trebuie sa le plateasca  persoanelor   care solicita  acces  la justitie .
Prin  urmare,  s-a  statuat ca o caracteristica a principiului liberului acces  la  justitie,  principiu  consacrat  de dispozitiile art.21 din Cosntitutie, art.6 alin.2 din Legea nr.304/2004 si art.6 alin.1 din Conventia  pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor  fundamentale (CEDO)  este aceea ca   nu este un  drept  absolut (cazul Ashingdane  impotriva  Regatului  Unit al Marii Britanii - 1985) .
Astfel, acest drept care cere prin  insasi  natura sa o  reglementare din  partea  statului  poate fi  subiectul  unor  limitari, atat  timp  cat  nu  este  atinsa  insasi  substanta sa.
Pentru aceasta s-a  considerat  ca  suma  costurilor, apreciata  in  lumina  unui  caz  dat, intelegand  aici si  solvabilitatea  solicitantului  si   faza   procedurii  prin  care   restrictia   in  chestiune  ii  este  impusa,  este  un   factor  de care  trebuie  tinut  cont  pentru a determina  faptul   daca  persoana  respectiva  a beneficiat  de dreptul  de acces  la  justitie sau daca,  din  cauza  sumei  totale  a cheltuielilor,  accesul la  justitie   a fost  restrans  pana  la  punctul  in   care  accesul  la   justitie  s-a  gasit  atins  in  esenta  lui (cauza  Weissman  si  altii  contra   Romaniei) .
Ori, din  perspectiva  acestei  analize  in  cazul de fata, avand  in  vedere   cuantumul   taxei  judiciare  aferente valorii  obiectului  cererii introductive  calculat  potrivit  art.1 din Legea nr.146/1997  si  situatia   financiara  precara   a reclamantei, asa cum  rezulta  din  inscrisurile  depuse la instanta de fond (pag.78 - 97)  rezulta  ca  obligarea  acesteia  la plata  taxei  judiciare,  chiar  redusa  la jumatate  din  taxa legala datorata, limiteaza  atat  de mult  accesul    reclamantei  la  justitie  incat  este atinsa  insasi  substanta  acestui  drept,  motiv  pentru care, in  conditiile  art.74 si  urmatoarele  urmeaza a   admite  cererea de scutire de taxa de timbru  formulata de reclamanta  I.G.