Contestatie Legea nr.10/2001

Contestatie Legea nr.10/2001

Prin Decizia nr. 456 pronuntata de ICCJ in  Dosar nr. 304/43/2010*  au fost admise recursurile declarate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului si SC C SA, a fost modificata in parte Decizia 9/A din data de 13 Martie 2013, pronuntata de Curtea de Apel Targu Mures in sensul ca au fost respinse ca neintemeiate cererile privind constatarea nulitatii absoluta a procesului-verbal de predare-primire nr. 310/1993, incheiat intre paratele SC CH SA si SC I SA, prin care imobilul in litigiu a fost adus ca aport in natura de catre parata SC CH SA in patrimoniul paratei SC I SA si a nulitatatii absolute a contractului de vanzare-cumparare de actiuni nr. HR 16/23.04.1999 si a contractului de vanzare-cumparare de actiuni nr. HR 21/13.07.2000.
Instanta de control judiciar a retinut ca prin Decizia 9/A din data de 13 Martie 2013, pronuntata de Curtea de Apel Targu Mures a fost respinsa exceptia prescriptiei dreptului la actiune si exceptia lipsei de interes a reclamantilor SA si SC, domiciliat privind capatul de cerere avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a contractului de privatizare a paratei SC CH SA, exceptii invocate de parata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucuresti.
S-a admis in parte actiunea formulata de reclamantii SA si SC in contradictoriu cu paratii Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Primaria municipiului Odorheiu-Secuiesc, SC CH SA si SC I SA,  si in consecinta;
 S-a constatat nulitatea absoluta a procesului-verbal de predare-primire nr. 310/1993, incheiat intre paratele SC CH SA si SC I SA, prin care imobilul in litigiu a fost adus ca aport in natura de catre parata SC CH SA in patrimoniul paratei SC I SA.
S-a constatat absoluta a contractului de vanzare-cumparare de actiuni nr. HR 16/23.04.1999 si a contractului de vanzare-cumparare de actiuni nr. HR 21/13.07.2000.
 S-a dispune restituirea in natura in favoarea reclamantilor a imobilului cu teren aferent in suprafata de 1.388 mp, evidentiat in patrimoniul SC I SA.
 S-a dispune radierea din cartea funciara a dreptului de proprietate al Statului Roman asupra acestui imobil si intabularea dreptului de proprietate al reclamantilor in CF sus-mentionat, asupra imobilului in litigiu.
La pronuntarea acestei hotarari s-a avut in vedere ca prin notificarea nr. 364/N/28.03.2001 intocmita in baza Legii nr. 10/2001, reclamantii au solicitat restituirea in natura a imobilului in litigiu - casa de locuit.  Reclamantii au inaintat notificari cu acelasi continut la SC I SA, Primar si AVAS.
Anterior, in anul 1994 reclamantii au promovat o actiune in revendicarea imobilului, actiune admisa initial, de Judecatoria Odorheiu Secuiesc, prin sentinta civila nr. 1866/16.12.1994, dar respinsa ulterior prin decizia civila nr. 440/R/1998 pronuntata de Curtea de Apel Tg. Mures.
Dupa aparitia Legii nr. 112/1995, reclamantii s-au adresat Comisiei Judetene pentru aplicarea acestei legi, dar prin Hotararea nr. 599 din 23.11.2000, s-a respins cererea de restituire in natura a imobilului.
Prin actele depuse la dosarul de fond s-a probat ca reclamantii sunt mostenitorii fostilor proprietari tabulari ai imobilului sus-mentionat, imobil care a trecut in proprietatea Statului in baza Decretului nr. 92/1950.
Dupa nationalizare si pana in anul 1978 imobilul s-a aflat in administrarea Ministerului de Interne, care, prin Ordinul nr. 1473/30.10.1978 l-a transmis in administrarea Comitetului Executiv al Consiliului Popular Judetean Harghita, care, la randul lui, prin Decizia nr. 81/12.03.1979 l-a transmis in administrarea ICMS Harghita, predecesoarea SC CH SA.
Aceasta din urma societate s-a infiintat in urma reorganizarii ca societate comerciala conform Legii nr. 15/1990. In baza art. 20 din aceasta lege, SC CH SA a devenit proprietara bunurilor aflate in patrimoniul sau, inclusiv asupra celor care formeaza obiectul prezentului litigiu. Ulterior SC CH SA a adus aceste imobile aport, la infiintarea SC I SA, preluarea efectiva a imobilelor a avut loc in anul 1993, asa cum rezulta din procesul-verbal intocmit in acest sens.
In anul 1999 atat SC CH SA  cat si SC I SA s-au privatizat, privatizarea societatilor comerciale s-a realizat prin transferul dreptului de proprietate asupra actiunilor sau partilor sociale apartinand statului, iar nu asupra bunurilor, inclusiv a imobilelor aflate in patrimoniul lor.
Din cronologia demersurilor juridice efectuate de reclamanti cu privire la acest imobil, rezulta ca la data incheierii actelor a caror nulitate absoluta se solicita, bunul era revendicat in justitie de catre reclamanti, fiind un "bun litigios", astfel ca paratele nu au dobandit legal dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu.
Potrivit datelor de carte funciara, imobilul in litigiu a fost proprietatea sotilor SF si SM, parintii reclamantilor. Din adresa nr. 86164 din 27 mai 1994, eliberata de Filiala Harghita a Arhivelor Statului rezulta ca imobilul a fost nationalizat prin Decretul nr. 92/1950 de la tatal reclamantilor, pe motiv ca acesta detinea in proprietate un numar total de 19 apartamente in imobilul revendicat si in alte trei imobile.
Reglementarea pe care o consacra art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 porneste de la constatarea ca, in lumina principiilor juridice unanim cunoscute, categoria de bunuri la care se refera articolul mentionat apartine in proprietate Statului, numai daca aceste bunuri au fost dobandite cu respectarea conditiilor enuntate de textul mentionat. In caz contrar, in situatia imobilelor preluate de stat fara respectarea Constitutiei, a tratatelor internationale la care Romania era parte si a legilor in vigoare la data preluarii lor de catre stat, dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost legal desfiintat, iar statul nu a devenit un adevarat proprietar.
In anul 1950, cand imobilul a fost nationalizat, era in vigoare Constitutia din 1948 care, in art. 8 prevedea ca proprietatea particulara si dreptul de mostenire erau garantate, iar proprietatea particulara agonisita prin munca si economisire se bucura de protectie speciala.
Nu se poate afirma cu succes ca Decretul nr. 92/1950 a constituit un mijloc legal de dobandire de catre stat a proprietatii imobilului, cat timp din interpretarea prevederilor art. 480 Cod civil rezulta ca proprietatea este dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de a-i culege fructele si de a dispune de el, iar potrivit art. 481 din acelasi cod, nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire.
Contrar celor retinute anterior de instantele de judecata care au judecat prezenta cauza in diverse faze procesuale (prima instanta, apel, rejudecare dupa casare etc.), Curtea a apreciat ca trecerea bunului imobil in proprietatea statului s-a facut cu incalcarea prevederilor legal amintite, conferind un caracter abuziv masurii de nationalizare, astfel ca titlul statului emis cu incalcarea legii nu poate fi considerat valabil. Dispozitiile legale citate mai sus, in vigoare la data nationalizarii, garantau proprietatea particulara agonisita prin munca si economisire.
Potrivit art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate fara titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta, in afara de cazul in care actul a fost incheiat cu buna-credinta. Legiuitorul a dat prevalenta bunei-credinte a partilor care au incheiat actele juridice de instrainare, inclusiv cele intreprinse in cadrul procesului de privatizare, si a inteles sa pastreze aceste acte incheiate cu buna-credinta, chiar in cazul in care ele se refera ori au ca obiect bunuri preluate de stat fara titlu valabil.
Incidenta acestui principiu este subsecventa intrunirii cumulative a doua conditii, privind eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vanzatorului, eroare care trebuie sa fie comuna si invincibila si a unei conditii privind buna-credinta a subdobanditorului, care trebuie sa fie perfecta, adica lipsita de orice culpa sau chiar indoiala imputabila acestuia.
In speta, din examinarea actelor dosarului, a intregului sir de procese demarate de reclamanti pentru revendicarea imobilului in litigiu, se constata ca societatile comerciale care au incheiat actele a caror nulitate absoluta se solicita au cunoscut inca din anul 1994 situatia tabulara a imobilului, faptul ca statul era doar un proprietar aparent, ca reclamantii inca inainte de incheierea actelor de privatizare au inaintat in instanta o actiune in revendicarea imobilului si apoi au uzat de procedurile instituite prin legile speciale, invocand o pretentie legitima de proprietate asupra bunului in litigiu. In pofida acestor realitati, paratele au continuat procesul de privatizare, astfel ca reaua-lor credinta este evidenta.
Analizand criticile de recurs  expuse de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, si SC C SA, ICCJ a conchis ca dispozitiile art. 45 al.2 din Legea 10/2001 care stabilesc ca "Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate fara titlu valabil, considerate astfel anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 213/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt lovite de nulitate absoluta, in afara de cazul in care actul a fost incheiat cu buna-credinta.", nu sunt incidente cu privire la Contractul de vanzare-cumparare de actiuni nr. HR 16/23.04.1999 si a contractului de vanzare-cumparare de actiuni nr. HR 21/13.07.2000 pentru ca aceste acte nu au avut ca obiect imobilul preluat de stat in temeiul Decretului 92/1950 ci cumpararea unui numar de 4.322.710 actiuni cu valoare nominala de 1.000 de lei  
In privinta procesului-verbal de predare-primire nr. 310/1993, incheiat intre paratele SC CH SA si SC I SA, prin care imobilul in litigiu a fost adus ca aport in natura de catre parata SC CH SA in patrimoniul paratei SC I SA s-a retinut ca, constituirea ca aport a imobilelor constructii a avut loc in baza contractului de societate autentificat sub nr. 5138/12.12.1992 si a procesului verbal mentionat (310/1993).
La aceste date, reclamantii nu au demarasera inca un proces dintre cele care si-au afirmat pretentia legitima cu privire la imobilul din litigiu. Primul proces in acest sens fiind pornit in anul 1994. Drept urmare s-a retinut ca nu a existat reaua credinta si in consecinta nu exista nici o alta cauza de nulitate a procesului verbal mentionat.