InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Gorj

Legea 85/2006 - plati compensatorii solicitate de salariatii debitoarei aflata in procedura falimentului. Este admisibila cererea salariatilor debitoarei aflata in procedura insolventei prin care acestia solicita acordarea platilor compensatorii fata...

(Sentinta comerciala nr. 748/2006 din data de 22.09.2006 pronuntata de Tribunalul Gorj)

Domeniu Societati comerciale | Dosare Tribunalul Gorj | Jurisprudenta Tribunalul Gorj

Legea 85/2006 - plati compensatorii solicitate de salariatii debitoarei aflata in procedura falimentului. Este admisibila cererea salariatilor debitoarei aflata in procedura insolventei prin care acestia solicita acordarea platilor compensatorii fata de dispozitiile art. 64 alin. 1 Legea 85/2006 raportat la art. 123 alin 1 Legea 85/2006, art. 245 alin. 1 Legea 53/2003 si disp. art. 227 - 237 din legea 31/1990. Prin sentinta 748/22.09.2006 pronuntata de Tribunalul Gorj au fost admise cererile salariatilor debitoarei S.C. G. S.A. prin care acestia au solicitat plati compensatorii incepand cu noiembrie 2005.
Sentinta a fost mentinuta prin respingerea recursului de Curtea de Apel Craiova - decizia 28/18.01.2007.
Potrivit art. 64 alin. 1 din Legea 85/2006, in vigoare din iulie 2006, creantele salariatilor se vor inregistra de administratorul judiciar conform evidentelor contabile si ei nu vor mai trebui sa depuna cereri de admitere a creantelor.
Potrivit art. 123 alin. 1 din Legea 85/2006, creantele se vor plati in cazul falimentului in ordinea stabilita prin acest text astfel ca, dupa cheltuielile aferente procedurii se platesc creantele izvorate din raportul de munca, ori, in Legea 64/1995 dupa cheltuielile de procedura urmau creantele reprezentand credite acordate de institutii de credit, dupa deschiderea procedurii, si creantele rezultand din continuarea activitatii debitorului dupa deschiderea procedurii.
      La punctul 3 urmau creantele izvorate din raporturi de munca, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii.
Legiuitorul a inteles sa confere o pozitie superioara creantelor izvorate din raporturile de munca care avanseaza pe pozitia a doua si nu mai sunt limitate la cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii. Nu este vorba numai de salarii, ci de orice creante care rezulta dintr-un raport de munca, ori in speta platile compensatorii sunt drepturi ce izvorasc din contractul colectiv de munca.
Potrivit art. 245 alin. 1 din Legea 53/2003, actualizata la 18.09.2006, contractul colectiv de munca inceteaza la implinirea termenului sau la terminarea lucrarii pentru care a fost incheiat, daca partile nu convin prelungirea aplicarii acestuia; la data dizolvarii sau lichidarii judiciare a angajatorului; prin acordul partilor.
Dizolvarea societatii comerciale este reglementata in Legea nr. 31/1990, in art. 227 - 237, potrivit art. 227 alin. 1 societatea se dizolva prin cauzele prevazute la literele a-g,  la litera f  mentionandu-se falimentul societatii, iar in art. 228 sunt prezentate cazurile speciale de dizolvare a societatilor pe actiuni, in art. 229 cazurile de dizolvare a societatilor cu raspundere limitata sau societatilor in nume colectiv.
Potrivit art. 233 alin. 1 din legea 31/1990, actualizata la 20 iulie 2006, dizolvarea societatii are ca efect deschiderea procedurii lichidarii, iar dizolvarea are loc fara lichidare in cazul fuziunii, ori divizarii totale a societatii sau in alte cazuri prevazute de lege, iar potrivit alin. 4 societatea  isi pastreaza personalitatea juridica pentru operatiunile lichidarii, pana la terminarea acesteia.
Conform art. 237 alin. 6 din acelasi act normativ, la data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti de dizolvare, persoana juridica intra in lichidare, potrivit disp. Legii nr. 31/1990.
Din aceste dispozitii legale rezulta ca, de la momentul pronuntarii dizolvarii societatii comerciale si pana la radierea acesteia din Registrul Comertului, societatea are o capacitate juridica restransa la operatiunile de lichidare, iar in ce priveste procedura insolventei aceasta capacitate presupune si plata creantelor.
Momentul dizolvarii persoanei juridice are consecinte juridice care nu se confunda cu acele consecinte care sunt atrase de radierea persoanei juridice.
In ceea ce priveste dispozitiile din Codul muncii sunt necesare clarificari ale dispozitiilor din art. 245 alin. 1 lit. b, conform carora CCM inceteaza la data dizolvarii sau lichidarii judiciare a angajatorului. In speta, angajatorul este in procedura falimentului initiata in Baza Legii 64/1995 si continuata din iulie 2006 in baza Legii 85/2006.
Falimentul S.C. G. S.A. s-a pronuntat la data de 6 septembrie 2005, data la care s-a dizolvat angajatorul, societatea continuand sa desfasoare o activitate restransa, limitata la indeplinirea unor obligatii contractuale in derulare, la operatiuni de inventariere, de asigurare a utilitatilor, de paza, etc.
Platile compensatorii au fost solicitate incepand cu noiembrie 2005.
Se pune problema daca CCM /2005 mai produce efecte juridice dupa data de 6 septembrie 2005 cand s-a dispus dizolvarea fara a se dispune radierea de la Registrul Comertului.
Textul din Codul Muncii face referire la data lichidarii judiciare a angajatorului. Dar, care este aceasta data? Lichidarea are un inceput, si anume data dizolvarii societatii si intrarii ei in faliment si un sfarsit care este radierea de la Registrul Comertului.
Textul legal din art. 245 alin. 1 lit. b din Legea 53/2003, vorbeste numai de data lichidarii judiciare si nu de inceputul lichidarii sau sfarsitul lichidarii si atunci, daca legea nu distinge nici judecatorul nu are abilitatea de a o face.
Pe linia acestui rationament juridic CCM inceteaza la data radierii societatii.
Se sustine ca societatea, odata cu intrarea ei in faliment, exista numai ca subiect al lichidarii, ori acest lucru inseamna ca trebuie achitate si creantele, inclusiv creantele decurgand din raporturi de munca.
In CCM/2005 la S.C. G. S.A. Tg-Jiu - in faliment, au fost prevazute plati compensatorii in situatia incetarii contractelor individuale de munca din motive neimputabile salariatilor.
Potrivit art. 58 alin. 2 din Codul muncii, concedierea poate fi dispusa din doua tipuri de motive, care tin de persoana salariatului sau care nu tin de persoana salariatului.
Conform art. 65 din acelasi act normativ, concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca, determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat din motive fara legatura cu persoana acestuia, iar in baza art. 66, concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului poate fi individuala sau colectiva.
Art. 67 confera salariatilor concediati in acest mod drepturi constand in compensatii in conditiile prevazute de lege si de CCM aplicabil.
Concedierea colectiva  este definitiva in art. 68, ea reprezentand concedierea intr-o perioada de 30 de zile calendaristice din motive care nu tin de persoana salariatului, a unui numar de salariati precizati la literele a-c.
Se pune problema daca a operat o concediere colectiva sau nu, la S.C. G. S.A. Tg-Jiu, in noiembrie - decembrie 2005, dupa ce in septembrie aceasta a intrat in procedura falimentului. Raspunsul este afirmativ pentru ca au fost concediati peste 250 salariati, intr-o prima etapa, din totalul de aproximativ 850 de salariati.
Art. 69 din Codul Muncii, prevede obligatii pentru angajator in situatia in care intentioneaza sa efectueze concedieri colective, prevazandu-se la  alin. 3 ca. aceste obligatii se mentin indiferent daca decizia care determina concedierile colective este luata de catre angajator sau de o intreprindere care detine controlul asupra angajatorului, obligatii care privesc atenuarea consecintelor concedierii, compensatiile care urmeaza a fi acordate, etc.
Legiuitorul, nu face distinctie intre concedierea neurmata de dizolvare si concedierea ca urmare a inceperii procedurii de lichidare, astfel ca nu putem sustine ca au dreptul la compensatii numai salariatii care au fost supusi procedurii de concediere colectiva ca urmare a reducerii activitatii societatii sau a restructurarii acesteia, iar cei care au fost concediati ca urmare a intrarii societatii in procedura falimentului nu au acest drept.
In art. 130 din CCM/2005, la S.C. G. S.A. Tg-Jiu, se arata ca in cazul concedierilor pentru motive care nu tin de persoana salariatului, determinate de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat ca urmare a dificultatilor economice, a transformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatii, se vor acorda plati compensatorii in cuantum de 6,9 sau 12 salarii tarifare medii pe intreprindere, in functie de vechimea in munca sub 5 ani, intre 5-15 ani si peste 15 ani.
Este cert ca aceste concedieri sunt colective, determinate de desfiintarea locului de munca, ca urmare a dificultatilor economice, astfel ca fostii slariati au dreptul la aceste plati compensatorii.
Fata de aceste considerente, se vor admite cererile fostilor salariati de la S.C. G. S.A.  Tg-Jiu - in faliment, fie ca sunt principale, fie ca sunt cereri de interventie in interes propriu.
Debitoarea a fost scoasa de sub monitorizarea DGAMC Bucuresti si trecuta din nou in supravegherea DGFP Gorj, din 01.07.2006 competenta de administrare a S.C. G. S.A. Tg-JIu revenind DGFP Gorj.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Societati comerciale

Nulitate act juridic - Hotarare nr. 615 din data de 19.09.2017
Debite intre societati comerciale - Hotarare nr. 403 din data de 14.07.2017
Litigiu Curtea de Conturi - Hotarare nr. 176 din data de 01.03.2018
Ordonanta presedintiala - Hotarare nr. 2 din data de 22.01.2018
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 84 din data de 02.02.2016
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Decizie nr. 238 din data de 15.03.2015
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Decizie nr. 775 din data de 19.06.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI - Sentinta comerciala nr. 1124/C din data de 19.11.2014
PROCEDURA INSOLVENTA - Sentinta comerciala nr. 753 din data de 24.06.2014
Nulitate absoluta a obiectului de activitate a societatii comerciale - Sentinta comerciala nr. 1900/C din data de 08.12.2009
Societati comerciale - Sentinta comerciala nr. 1900 din data de 08.12.2009
Amanare hotarare AGA - Sentinta comerciala nr. 28/CC din data de 14.07.2009
Anulare hotarare AGA - Sentinta comerciala nr. 116/CC din data de 19.11.2009
somatie de plata - Sentinta civila nr. 376 din data de 19.08.2009
Insolventa. Confirmare plan reorganizare. In reorganizare este necesar ca cel putin o categorie de creante sa primeasca mai mult decat in cazul falimentului, altfel reorganizarea nu si-ar avea ratiunea. Nu este insa neaparat necesar ca toti creditorii sa - Decizie nr. 224 din data de 26.02.2014
Termenul de perimare a judecarii recursului prevazut de art 248 cod procedura civila curge de la data legalei citari a recurentului, a carei analiza se realizeaza si prin prisma dispozitiilor art 98 cod procedura civila. - Decizie nr. 3753/R din data de 06.09.2013
Modificarea unilaterala a Contractului Individual de Munca determinata de incompatibilitatea detinerii functiei in conditiile inceperii urmaririi penale - Decizie nr. 2010/R din data de 06.11.2013
Accident de munca/accident de traseu - Decizie nr. 2092/R din data de 25.11.2013
Procedura insolventei. Contestatie impotriva tabelului preliminar al creantelor. Creante sub conditie suspensiva art. 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2006. Fata de clauza din contractul de credit, creanta creditorului asociat este o creanta sub conditia suspe - Decizie nr. 2129/R din data de 04.12.2013
Un prim aspect este cel retinut de instanta de fond potrivit caruia pentru a opera compensarea trebuie sa existe raporturi juridice reciproce directe intre partile implicate, ceea ce in speta nu s-a realizat. - Decizie nr. 463/R din data de 31.01.2013