InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Ilfov

inopozabilitate contract de vanzare-cumparare

(Decizie nr. 2679 din data de 08.12.2014 pronuntata de Tribunalul Ilfov)

Domeniu Cereri | Dosare Tribunalul Ilfov | Jurisprudenta Tribunalul Ilfov

Dosar nr. 5039/94/2012 R O M A N I A
TRIBUNALUL ILFOV
SECTIA CIVILA

DECIZIE Nr. 2679/R
Sedinta publica  de la 08 Decembrie 2014 
Completul compus din:
Presedinte: D.C.
Judecator: V.E.
Judecator: G.P.N.
Grefier: O.A.M.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul  N.V.V.  impotriva sentintei civile nr. .../11.12.2013  pronuntata de Judecatoria Buftea,  in contradictoriu cu intimatul N. M., intimat C.E.S., intimat C.N. , avand ca obiect actiune pauliana
Dezbaterile asupra recursului  au avut loc in sedinta publica din data de 24.11.2014, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la aceea data, care face parte integranta din prezenta hotarare, cand Tribunalul, a amanat succesiv pronuntarea pentru data de 02.12.2014 si 08.12.2014, cand, in aceeasi compunere

TRIBUNALUL

Prin sentinta civila nr. 4268/12.06.2014 Judecatoria Buftea a respins  actiunea formulata de reclamantul N.V.V. in contradictoriu cu paratii N.M., C.E.-S.,  C. N.,  ca neintemeiata si a obligat reclamantul sa plateasca suma de 8000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
In motivare, prima instanta a retinut ca la prin cererea  inregistrata la data de 26.04.2012, sub nr. .../94/2012, reclamantul N.V.V. in contradictoriu cu paratii N.M., C. E.-S.,  C.N., a solicitat instantei ca prin hotararea judecatoreasca ce va pronunta sa declare inopozabil Contractul de vanzare autentificat sub nr. .../06.05.2011 la BNP M. V.,  intrucat prin  incheierea acestui contrat, parata N.M., si-a marit starea de insolvabilitate, contractul fiind incheiat  prin fraudarea  drepturilor reclamantului.
In motivare, reclamantul a aratat ca  tatal sau, N.D. in prezent decedat, a fost casatorit cu parata N. M., in timpul casatoriei au contractat doua credite , primul incheiat la data de 06.02.2007 la C.B. in valoare de 16.000 lei  si al doilea la data de 24.08.2007 la C.E.B.in valoare de 14.945,25 euro, reclamantul  semnand ca girant pentru cele doua imprumuturi. Cele doua imprumuturi au fost luate pentru achitarea de catre  parata a sultei pe care o datora fostului sot, C.G., in urma finalizarii  procesului de partaj bunuri comune ce a facut obiectul dosarului nr. .../2001 al Judecatoriei Buftea, finalizat prin sentinta  civila nr. .../19.03.2002. Astfel, prin sentinta  civila nr. .../19.03.2002 s-a atribuit paratei imobilul  in suprafata de 788 mp si constructia edificata pe acesta  situata in V., str. ....nr. ..., judet Ilfov, aceasta avand de achitat  sulta corespunzatoare catre fostul sot. Banii imprumutati nu au fost achitati numitului C.G., intrucat s-a amanat achitarea sultei sub diferite pretexte, pentru ca apoi sa invoce  prescriptia dreptului de a executa silit sulta. Urmare decesului tatalui sau, a promovat  actiunea ce a facut obiectul dosarului  nr. .../299/2008 al Judecatoriei Sectorului 1 privind dezbaterea  succesorala si partaj succesoral, care s-a finalizat  prin sentinta civila nr. .../27.05.2010. Desi pasivul  succesoral depasea activul  succesoral, astfel incat era favorizat sa fie strain de succesiune, singurul  inconvenient asupra renuntarii la succesiune era acela ca era  girant si trebuia sa achite ratele paratei la banci.
Mai arata reclamantul ca dupa trecerea termenului de gratie  de un an , constatand ca parata nu-si achita obligatiile  in ceea ce priveste sulta, a formulat cerere de executare  silita la BEJA D.G., L.G.M.P., ocazie cu care  s-a constatat ca imobilul a fost instrainat  de catre parata N.M. catre  fiica  C. E.S., casatorita cu C.N.,  la data de 06.05.2011, anterior expirarii termenului de gratie din 27.05.2011, cu pretul de 112.000 lei.
In drept, au fost invocate disp. art.156281565 C.civ., art.111 C.p.c.
In dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei inscrisuri.
Paratii au formulat intampinare prin care au  invocat  exceptia inadmisibilitatii avand in vedere ca nu sunt intrunite  elementele imperative prevazute de lege pentru  promovarea actiunii revocatorii, respectiv ca reclamantul  nu justifica si nu dovedeste un prejudiciu creat, nu dovedeste care ar fi frauda creata , avand  in vedere  ca imobilul despre care face vorbire  a fost instrainat printr-un contract cu titlu oneros, pretul pentru acest imobil fiind incasat de N.M., el putandu-se constitui mijloc de plata a sultei.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea actiunii  ca neintemeiata.
In drept au fost  invocate disp. art.115 si urm. C.p.c.
La data de 10.08.2012 reclamantul a depus completare la actiune in sensul ca  imobilul in litigiu, situat in V., str. ... nr. ..., judet Ilfov, are numar cadastral ... si reprezinta lotul ... - compus din teren in suprafata de 788 mp si constructia edificata de 117 mp.
Prin incheierea  de sedinta  din 15.10.2012 instanta de fond a respins motivat exceptia inadmisibilitatii ca neintemeiata si in baza art.244 alin.1 pct.1 C.p.c. a suspendat judecata cererii pana la solutionarea irevocabila a dosarului nr. .../303/2011.
La  data de 09.05.2013 s-a formulat cerere de repunere pe rol, fiind repus pe rol prin incheierea de sedinta din 17.06.2013.
 La acelasi termen de judecata instanta a unit cu fondul exceptia lipsei de interes invocata de parati.
In cauza au fost incuviintate probele cu inscrisuri, interogatorii reciproce si martori.
In cadrul probei testimoniale, au fost audiati martorii  J. A. M., la propunerea  reclamantului si B.G., la propunerea paratei.
 Fata de actele existente la dosarul cauzei si avand in vedere si dispozitiile art.116 din Legea 71/2011, instanta de fond a apreciaat ca actiunea civila de fata trebuie analizata prin raportare la dispozitiile art.975 C.civ.1864.
        In raport de dispoziile legale incidente, actiunea pauliana reprezinta actiunea prin care creditorul poate cere revocarea ( inopozabilitatea ) pe cale judecatoreasca a actelor juridice incheiate de debitor in vederea prejudicierii sale.
        Pentru a se putea admite actiunea pauliana, trebuie indeplinite mai multe conditii, si anume:
       - actul atacat sa fi creat creditorului un prejudiciu, adica debitorul sa-si fi cauzat sau marit o stare de insolvabilitate;
     - frauda debitorului;
     - creditorul sa aiba o creanta certa, lichida, exigibila si, in principiu, anterioara actului atacat;
      - complicitatea la frauda a tertului cu care debitorul a incheiat actul atacat, in situatia in care actul este cu titlu oneros, iar nu cu titlu gratuit.
        Avand in vedere materialul probator administrat in cauza si fata de consideratiile de ordin teoretic mentionate, instanta de fond a respins actiunea reclamantului ca neintemeiata intrucat nu sunt indeplinite conditiile de admitere a acesteia.
        Astfel, s-a constatat ca reclamantul are o creanta fata de parata N.M., in cuantum de 10540 euro, respectiv de 29488 de lei, conform sentintei civile nr..../27.05.2010, a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, pronuntata in dosarul .../299/2008, ramasa irevocabila prin nerecurare. Din cuprinsul titlului executoriu rezulta insa ca scadenta obligatiei de plata pentru parata este 27.05.2011.Pe de alta parte, contractul de vanzare-cumparare autentificat sub numarul .../06.05.2011, la BNP M.V., a carui revocare se solicita pe calea prezentei actiuni, este in mod evident incheiat anterior intervenirii exigibilitatii  creantei reclamantului. Cu alte cuvinte, la data incheierii actului juridic contestat, creanta reclamantului nu indeplinea conditia de a fi exigibila.
       Un alt motiv pentru care s-a impus respingerea actiunii reclamantului il reprezinta imprejurarea ca acesta nu a facut dovada prejudiciului creat. Din inscrisurile existente la dosarul cauzei rezulta ca parata N.M.detine mai multe imobile in judetul V., astfel cum reiese din contractul de vanzare-cumparare autentificat sub numarul ..../22.12.2006, la BNP F.L. si din publicatiile de vanzare imobiliara cu privire la aceste imobile, fiind fara relevanta imprejurarea ca acestea nu putut fi, eventual, valorificate pana in prezent in cadrul procedurii executarii silite declansate.
      Totodata, instanta retine ca parata N. M.si-a retinut dreptul de uzufruct viager cu privire la imobilul situat in orasul V., str....., nr...., judetul Ilfov, ce a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare contestat in prezenta cauza. Or, potrivit art.488 alin.2 C.proc.civ.1865, dreptul de uzufruct asupra unui bun imobil poate forma obiectul urmaririi silite, dreptul de uzufruct al paratei putand fi executat silit de catre reclamant in contul creantei.
Impotriva acestei sentinte civile, a formulat recurs recurentul N. V. V. solicitand admiterea recursului,  casarea hotararii atacate si, rejudecand pe fond, admiterea cererii.
Partea arata ca, in fapt, a promovat  actiunea ce a facut obiectul dosarului  nr. .../299/2008 al Judecatoriei Sectorului 1 privind dezbaterea  succesorala si partaj succesoral, care s-a finalizat  prin sentinta civila nr. 11102/27.05.2010, prin care  intimata-parata N.M.ii datora sulta in valoare de 10540 Euro si 29.488 lei. Mai arata recurentul ca dupa trecerea termenului de gratie  de un an , constatand ca parata nu-si achita obligatiile  in ceea ce priveste sulta, a formulat cerere de executare  silita la BEJA D. G., L.G. si M.P., ocazie cu care  s-a constatat ca imobilul a fost instrainat  de catre parata N. M. catre  fiica  C.E.S., casatorita cu C.N.,  la data de 06.05.2011, anterior expirarii termenului de gratie din 27.05.2011, cu pretul de 112.000 lei.
Recurentul apreciaza ca in mod eronat prima instanta a retinut ca aceasta creanta a sa nu este exigibila, deoarece la data introducerii cererii de chemare in judecata aceste conditii erau indeplinite.
Partea mai arata ca instanta de fond a retinut eronat si aspectele legate de solvabilitatea intimatei-debitoare, deoarece din probele administrate pe fondul cauzei s-a dovedit prejudiciul creat recurentului, adica imposibilitatea de a-si incasa creanta fara aducerea bunului respectiv in patrimoniul debitoarei.
Totodata, mai apreciaza recurentul, s-a dovedit si coniventa frauduloasa dintre debitor si tertul dobanditor, care consta in faptul ca acesta a cunoscut existenta creantei si ca a incasat bunul pentru a zadarnici incasarea ei.
De asemenea, a solicitat cenzurarea cheltuielilor de judecata acordate de instanta de fond, de 8000 lei onorariu avocatial.
In drept, apelul  a fost intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct.7 , 312 Cod proc.civ.
Intimatii, legal citati, au formulat intampinare la data de 21.11.2014 prin care au solicitat respingerea recursului ca neintemeiat.
Intimatii arata ca motivele de recurs ale reclamantului nu vizeaza o critica propriu zisa cu privire la eventualele greseli continute de hotararea fondului, ci sunt referitoare mai mult la situatia de fapt.
Partea apreciaza ca instanta fondului in mod corect a retinut ca recurentul-reclamant  nu face dovada indeplinirii cumulative a conditiilor imperative ale legii pentru promovarea actiunii pauliene.
In mod corect la data pronuntarii pe fondul cauzei instanta a constatat ca: - atata vreme cat mai sunt bunuri fata de care reclamantul poate sa-si execute creanta, respectiv pensia paratei N. M., si bunurile succesorale ce au fost cuprinse in tranzactia ce a pus capat patrimoniului succesoral, promovarea actiunii este nefondata.
 Din procesul verbal de la Executorul Judecatoresc a rezultat foarte clar ca nici nu s-a incercat executarea silita asupra altor bunuri pana la data promovarii cererii de chemare in judecata in prezenta cauza si a refuzat sa semneze actul de vanzare-cumparare a altui bun imobil, asa cum a reiesit din depozitia martorului propus chiar de recurent si audiat in faza procesuala a judecatii pe fond.
Se mai arata prin intampinare  ca parata N. a depus eforturi in respectarea promisiunii sale de a achita suIta pe care o datoreaza recurentului, respectiv a gasit un alt cumparator pentru aceleasi imobile din V., iar o parte din suIta datorata a fost achitata.
Pe de alta parte, recurentul nu se poate folosi pe propria-i culpa pentru a-si motiva creanta. La data incheierii tranzactiei,  recurentul a cunoscut aspectele pe care le foloseste in motivarea  actiunii si a recursului, respectiv ca intimata are o pensie foarte mica, datorii catre primul sot inca neachitate pana in anul 2013 ( datorii pe care le -a achitat in timpul prezentului dosar desi respectiva suIta era prescrisa la data achitarii ei), cunostea starea de sanatate a paratei N., problemele financiare, cunostea absolut toate aspectele invocate prin intampinare.
Intimatii mai solicita instantei sa cenzureze afirmatiile recurentului precum si sa indeparteze  din ansamblul probator inscrisurile depuse de acesta, avand in vedere ca acestea sunt depuse doar cu scopul de a atinge latura umana a judecatorului. de a -i crea acestuia impresia ca reclamantul este o victima a subsemnatei. asa cum este el urmarit de banci si de creditori. In realitate, recurentul a fost codebitor in contractul de credit incheiat cu C.E.B. in suma de 14945,29 euro, ale caror rate la achita in prezent. In realitate a acceptat sa i se atribuie acest credit prin tranzactia mai sus invocata, intrucat banii proveniti din acest credit au fost exclusiv folositi de recurent.
Solicita instantei sa constate ca sunt probe depuse de intimatii la dosarul cauzei din care rezulta ca parata intimata N.M.: si-a achitat creditele asumate prin tranzactia cuprinsa in sentinta civila .../2010, respectiv suma de 6424 Euro catre V., suma de 1500 lei impozit neachitat, suma de 1363 lei credit Card avantaj, in aceeasi perioada a achitat suIta pe care o datora fata de primul sot in cuantum total de 12000 USD , are o poprire pe pensie pentru a achita diferenta de sulta catre reclamantul N., a facut demersuri si a gasit cumparator pentru bunurile din judetul V., in prezent mare parte din aceasta sulta fiind achitata, aceasta dupa data pronuntarii hotararii fondului in prezentul dosar.
Pe cale de consecinta in mod corect instanta de fond a constatat ca reclamantul nu a facut dovada starii mele de insolvabilitate sau a unei situatii care sa conduca spre aceasta stare.
Se mai arata prin intampinare ca, contractul de vanzare incheiat intre intimata Neagu Maria  si fiica sa si ginerele sau a fost incheiat inainte de a expira termenul de gratie din tranzactie, inainte de a se fi cerut executarea silita de catre reclamant, si exclusiv in virtutea dreptului fundamental al intimatei de a dispune de bunurile sale asa cum doreste, nu in scopul de a-si mari sau micsora starea de insolvabilitatea. De altfel, intimata N.M. mai  solicita instantei sa constate ca a facut dovada ca a incasat banii proveniti din aceasta vanzare, martora propusa depunand, sub juramant, depozitie in acest sens. Tranzactia a avut caracter oneros si nu un titlu gratuit care sa justifice o cerere pauliana a recurentului.
Partea invedereaza ca  practica judiciara a statuat referitor  la  incheierea unui contract cu titlu oneros, faptul ca pretul contractului poate fi urmarit prin executare silita,.
Recurentul isi poate incasa restul de suIta prin poprirea pensie paratei-intimate N.M. precum si prin executarea tuturor bunurilor succesorale ce i-au revenit dar si a bunurilor personale.
Si referitor la al doilea capat al recursului, intimatii  solicita sa se constate ca acesta este vadit nefondat. Se mai arata ca intimata a tinut toate datinile de pomenire ale defunctului sot si tatal recurentului, desi era dependenta de insulina cu o stare de sanatate ce s-a agravat la data decesului defunctului sot, iar fiul acestuia si recurentul in cauza a pacalit-o, in colaborare cu aparatorul sau de la acea vreme, sa semneze o tranzactie care este vadit nedreapta prin continutul obligatiilor pe care si le-a asumat. Solicita instantei sa constate ca nu este un om insolvabil, sau macar in pragul acestei stari, sa constate ca, desi a avut datorii prescrise catre alti creditori, le-a platit cu buna credinta, ca a achitat datoriile asumate catre banci, pentru ca erau prioritare si a inceput sa achite si datoria catre reclamantul recurent.
In mod corect a retinut instanta de fond si faptul ca nu s-au facut de catre reclamant, pana la momentul pronuntarii hotararii fondului, demersuri in vederea executarii bunurilor din judetul V. Deci si din acest punct de vedere hotararea fondului este legala si temeinica si recursul promovat este nefondat.
Intimatii mai solicita instantei de recurs sa constate ca recurentul si a intemeiat actiunea pe dispozitiile noului cod civil, care in mod corect a sesizat instanta fondului nu sunt aplicabile, si nu a corectat acest lucru pana la primul termen de judecata, dar in mod tardiv. Pe cale de consecinta, intimatii apreciaza ca si din prisma acestui fapt recursul trebuie respins.
Referitor la cuantumul onorariului la plata caruia a fost obligat recurentul,  intimatii arata ca din inscrisurile depuse la dosar rezulta ca recurentul nu a contestat nici un moment cuantumului acestuia,  ci a solicitat o esalonare a platii raportat la veniturile domniei sale, niciunde nu a amintit ca i se pare prea mare aceasta suma si ca urmeaza a le contesta prin calea de atac. Mai mult decat atat,  a precizat ca partea de cheltuieli ce s- ar cuveni paratei N. o va constitui la executor in vederea compensarii. Recurentul a achitat deja suma de 3000 lei,  iar pentru diferenta de suma, intimatii au procedat la punerea in executare a creantei.
Tribunalul a incuviintat la termenul din 24.11.2014 administrarea probei cu inscrisuri pentru ambele parti.
Analizand sentinta civila recurata, in raport de motivele invocate, tribunalul constata ca recursul este fondat avand in vedere urmatoarele:
Potrivit art. 975 Cod civil creditorii pot, in numele lor personal, sa atace actele viclene facute de debitor in prejudiciul drepturilor lor.
Din analiza dispozitiilor legale mai sus citate rezulta ca in cadrul actiunii pauliene trebuie verificata indeplinirea urmatoarelor conditii: actul atacat sa fi creat creditorului un prejudiciu, sa existe frauda debitorului, creditorul sa aiba o creanta certa lichida si exigibila si anterioara actului atacat si nu in ultimul rand sa existe complicitatea la frauda a tertului cu care debitorul a incheiat actul atacat.
In cauza, tribunalul retine ca actul incheiat de intimata  a produs recurentului  un prejudiciu constand in aceea ca prin instrainarea imobilului  , debitoarea  si-a micsorat activul patrimonial .
Prin sentinta  civila  nr. ...27.05.2010 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 s-a luat act de tranzactia partilor potrivit careia intimata N. M. datora recurentului sulta in cuantum de 10540 euro si 29.488 lei , beneficiind de un termen de gratie de 1 an pentru plata acesteia.
La data de 06.05.2011, intimata a incheiat contractul de vanzare-cumparare pentru imobilul situat in orasul V. prin care a transmis dreptul de proprietate fiicei sale, N. M.
Fiind pornita executarea silita impotriva intimatei, creditorul a constatat ca se afla in imposibilitatea de a-si incasa creanta in lipsa bunului instrainat anterior.
Cu privire la celelate imobile detinute de catre parata ,  tribunalul retine ca acestea au fost valorificate in cadrul  executarii silite  astfel cum rezulta din procesul verbal de vanzare directa nr. .../2012 din data de 11.09.2014 , actul de adjudecare nr. .../15.09.2014 -adjudecatar D.T. si actul de adjudecare nr..../15.09.2014 -adjudecatar B.I., recurentul obtinand in contul creantei sale doar suma de 22.800 lei.
Ca atare, la acest moment, recurentul mai are impotriva intimatei o creanta de 6688 lei si 10.540 euro in conditiile in care intimata nu mai detine nici un bun din care creditorul sau ar putea sa se indestuleze, prejudiciul creat fiind astfel dovedit intrucat prin instrainarea imobilului aceasta si-a marit o stare de insolvabilitate.
In ceea ce privesste frauda debitorului, tribunalul retine ca debitoarea a avut cunostinta de rezultatul pagubitor al actului fata de creditor, rezultat pe care l-a si urmarit.
Tribunalul retine ca recurentul are o creanta certa, lichida si  anterioara actului atacat
In legatura cu exigibilitatea   creantei, tribunalul retine ca   prin tranzactia incheiata intre parti s-a convenit ca intimata sa beneficieze de un termen pentru  indeplinirea obligatiei , creanta fiind   anterioara actului atacat.
Existenta termenului de gratie nu afecteaza creanta ci dosr impiedica executarea silita, fiind o favoarea cordatp debitorului. Tribunalul constata ca potrivit art. 1025 Cod civil debitorul este decazut din beneficiul termenului daca isi micsoreaza garantiile pe care le-a adus creditorului, iar aceasta micsorare ii este imputabila.prin urmare, la momentul micsorarii garantiilor, obligatia a devnit imediat una pura si simpla.
 Pentru a retine complicitatea la frauda a tertului cumparator, tribunalul are  in vedere faptul ca imobilul a fost instrainat de catre debitoare fiicei sale  cu numai 21 de zile inainte de expirarea termenului de gratie . Mai mult, din actele administrate in cauza rezulta ca la momentul incheierii actului  datorita relatiilor de rudenie ,tertul cumparator cunostea despre existenta creantei , scopul urmarit fiind scoaterea bunului din sfera celor ce ar fi putut fi supuse executarii silite  si nu transferul dreptului de proprietate.
Retine tribunalul ca tertul cumparator avea la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare un imobil in proprietate, unde si in prezent isi are locuinta statornica. Toate aceste aspecte, coroborate si cu aspectul ca intimata-parata si-a pastrat dreptul de uzufruct viager asupra bunului instrainat formeaza instantei convingerea  ca intimata a urmarit doar crearea unei stari de insolvabilitate.
Pentru toate cele  mai sus expuse, instanta retinand ca in cauza sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 975 Cod civil, urmeaza a admite recursului , a modifica in tot sentinta civila recurata  si a constata inopozabilitatea  contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. ...06.05.2011 de BNP  M.V. fata de recurentul reclamant.
Avand in vedere modificarea in tot a sentintei civile recurate , tribunalul nu va mai analiza ultimul motiv de recurs formulat de catre recurent ce vizeaza cheltuielile de judecata stabilite de instanta de fond.
Fata de solutia dispusa  cu privire la calea de atac , tribunalul va obliga intimatii  la plata cheltuielilor de judecata constand in taxe judiciare de timbru si onorariu avocat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul N.V.V., cu domiciliul in B., str. ... nr. .... in contradictoriu cu intimatii  N.M., cu  domiciliul in V., .... nr. ..., judet Ilfov,  C.E.-S.,  C.N. ambii  cu domiciliul in B., str. ... nr. ...
Modifica in tot sentinta civila recurata, in sensul ca :
Admite cererea.
Constata inopozabilitatea contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr..../06.05.2011 de BNP M.V. fata de reclamant.
Obliga intimatii la plata sumei de 3552,6 lei reprezentand cheltuieli de judecata catre recurent.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 08.12.2014. PRESEDINTE,                        JUDECATOR,                         JUDECATOR,            
    D.C.                                             V.E.                                        G.P.N.                  GREFIER,
O.A.M.

Concept red. gref. A.O..
Red. Jud: EV  /2  ex
Judecator fond : Radu Vlad Alexandru -Judecatoria Buftea
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007