InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Ilfov

civil-anulare proces-verbal

(Decizie nr. 792/A din data de 24.11.2014 pronuntata de Tribunalul Ilfov)

Domeniu Cereri | Dosare Tribunalul Ilfov | Jurisprudenta Tribunalul Ilfov

Dosar nr. 1043/1748/2014
R O M A N I A
TRIBUNALUL ILFOV
SECTIA CIVILA

DECIZIE Nr. 792/A/2014
Sedinta publica de la 24 Noiembrie 2014
Completul compus din:
Presedinte: D.C.
Judecator: V.E.
Grefier: O.A.M.

Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul I.P.J.ILFOV impotriva sentintei civile nr. _/08.07.2014  pronuntata de Judecatoria Cornetu,  in contradictoriu cu intimata B. M., avand ca obiect anulare proces verbal de contraventie.
La apelul nominal facut in sedinta publica nu se prezinta partile.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza urmatoarele:
- cauza se afla la primul termen de judecata, stadiul procesual recurs, s-a solicitat judecarea in lipsa a cauzei;
Tribunalul ia act ca s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa si ca nu sunt probe noi in calea de atac.
Analizand actele si lucrarile dosarului, retine cauza spre solutionare.

TRIBUNALUL

             Deliberand asupra apelului de fata, instanta constata urmatoarele:
             Prin sentinta civila nr_./08.07.2014  Judecatoria Cornetu a admis plangerea formulata de petenta  B.M. in contradictoriu cu intimatul IPJ Ilfov; si a anulat  procesul verbal contestat.
In motivarea in fapt si in drept a acestei solutii prima instanta a retinut urmatoarele :
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Cornetu la data de 3.03.2014 sub nr. _/1748/2014 petenta B.M. a solicitat in contradictoriu cu intimata IPJ Ilfov anularea procesului-verbal seria _ nr. _ din data de 14.02.2014.
In fapt petenta a aratat ca a fost sanctionata pentru ca nu ar fi acordat prioritate de trecere pietonului angajat in traversare pe sensul sau de mers. Insa pe marcaj nu se afla niciun pieton, aspect ce poate fi confirmat si de G. V., care a fost prezenta la constatarea faptei, aflandu-se in masina petentei.
In drept a invocat prevederile O.U.G. 195/2002.
In probatiune a solicitat proba cu inscrisuri si proba testimoniala.
Cererea a fost legal timbrata.
Intimata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii, aratand ca fapta a fost constatata de catre agentul de politie prin propriile simturi.
In cauza s-a administrat proba cu procesul-verbal seria _ nr. _ si declaratia martorului G.V., audiata la termenul din 8.07.2014.
Dupa analizarea  actelor si lucrarilor dosarului, instanta  de fond a retinut urmatoarele:
Prin procesul-verbal seria _nr. _ petenta a fost sanctionata cu amenda in cuantum de 340 lei si suspendarea permisului pentru o perioada de 30 de zile pentru fapta de a nu acorda prioritate de trecere pietonului angajat in traversare pe marcaj pietonal. Fapta a fost incadrata in prevederile art. 100 alin. 3 lit. b) din OUG nr. 195/2002.
Verificand indeplinirea conditiilor de validitate prevazute de art 16 si 17 din OG nr 2/2001, instanta de fond a constatat ca acestea sunt indeplinite. Astfel, procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria _ nr. _ cuprinde data si locul unde a fost incheiat, numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator, numele si prenumele contravenientului, descrierea faptei contraventionale, textul legal care sanctioneaza fapta  si semnatura agentului constatator.
Apoi, cu privire la motivul de netemeinicie indicat de petenta cu privire la neacordarea prioritatii de trecere, a apreciat ca acesta este intemeiat.
In primul rand trebuie sa se porneasca de la cele trei prezumtii de care se bucura actele administrative, anume legalitatea, veridicitatea si autenticitatea acestora. De aici reiese ca este in sarcina petentului sa faca dovada contrara. De altfel, conform regulilor generale (art. 246 CPC), cel care face o propunere in fata judecatii este dator sa o si probeze.
Mai trebuie mentionat ca in aceasta materie, fata de caracterul represiv al sanctiunii, trebuie sa se admita ca suntem in prezenta unei acuzatii in materie penala, conform intelesului pe care aceasta notiune o poarta in jurisprudenta instantei de la Strasbourg (§ 26 din cauza Nicoleta Gheorghe c. Romaniei). Insa chiar si asa, Curtea a statuat in sensul ca si in aceasta situatie se poate opera cu prezumtii, atata vreme cat acestea sunt relative. Trebuie sa se ia in calcul gravitatea mizei si sa se pastreze dreptul la aparare (§ 60 din cauza Anghel c. Romaniei si § 30 din cauza citata anterior).
Avand in vedere acestea, reiese ca nu sunt contrare prezumtiei de nevinovatie, specifica materiei penale, calitatile actelor administrative de a se bucura de prezumtiile de legalitate, autenticitate si veridicitate. Aceasta deoarece sanctiunea prevazuta pentru fapta despre care este vorba este amenda si suspendarea permisului de conducere pe o durata de 30 de zile, iar petentului i se asigura posibilitatea de a administra probe in aparare (cata vreme petentul are aceasta posibilitate nu are importanta daca se foloseste sau nu de ea, drepturile prevazute de art. 6 din C.E.D.O. fiind relative - §§ 33 si 35 din decizia de inadmisibilitate in cauza Ioan Pop c. Romaniei).
Apoi, conform art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 constituie contraventie savarsirea de catre conducatorul de autovehicul a urmatoarelor fapte: (...) neacordarea prioritatii de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.
Din declaratia martorului G.V., prima instanta a retinut ca aceasta se afla in masina petentei si nu a vazut niciun pieton pe marcaj. In acest fel s-au erodat prezumtiile mentionate anterior.  Astfel, instanta a constatat existenta unui dubiu puternic privind savarsirea acestei fapte de catre petenta, iar in materie penala orice dubiu profita celui acuzat.
Avand in vedere cele aratate, prima instanta a admis plangerea si a anulat procesul-verbal seria _. nr. _ din data de 14.02.2014.
Impotriva acestei sentinte civile, a formulat apel apelantul I.P. J.ILFOV,  solicitand instantei  admiterea apelului, rejudecarea cauzei,  iar pe fond mentinerea procesului verbal ca legal si temeinic .
Apelantul a aratat ca, in fapt, instanta de fond a admis plangerea contraventionala, retinand in motivare sustinerile martorului audiat in cauza, martor a carui depozitie a facut dovada ca cele retinute in actul contestat nu corespund realitatii.
Partea subliniaza insa ca, din analiza detaliata a procesului-verbal de constatare a contraventiei, se observa ca intimata nu a aratat ca ar avea obiectiuni, lasand sa se inteleaga ca este de acord cu sustinerile politistului care a incheiat actul de constatare.
Mai mult, in procesul verbal nu a fost identificat un martor la momentul constatarii faptei, iar in comunicarea instantei se precizeaza doar ca a fost audiat un martor, dna G.V., desi aceasta nu a fost indicata in actul de constatare. Apelantul nu a depus inscrisuri la dosar.
In drept, recursul a fost intemeiat pe dispozitiile art. 466  alin.2 Cod proc.civ. .
S-a solicitat judecarea in lipsa a cauzei.
Intimata, legal citata, a formulat intampinare la data de 30.09.2014 prin care a solicitat respingerea apelului, ca nelegal si netemeinic si acordarea de daune morale in valoare de 5000 lei pe motiv de lezare a demnitatii si onoarei partii .
In fapt, aceasta a aratat ca sustinerile apelantului nu sunt adevarate, in realitate la rubrica de "observatii" s-a consemnat "nu am vazut pietoni pe trecere". Mai mult, agentul constatator a refuzat sa consemneze prezenta in autoturism a doamnei G. V., fapta pe care partea a invocat-o si in actiunea pe fond, iar prin intampinare apelanta-parata nu a avut obiectii.
Intampinarea nu a fost motivata in drept.
Nu au fost depuse inscrisuri la dosar, in apel.
Analizand sentinta civila apelata in raport de motivele invocate instanta constata urmatoarele:
Prin procesul verbal seria _ nr. _  din data de 14.02.2014 intimata  Baicu Monica   a fost sanctionata contraventional pentru savarsirea faptei constand in aceea ca la data de 14.02.2014 , in timp ce conducea autoturismul cu numarul de inamtriculare _  nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajati in traversare.
Fiind investita, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu verificarea legalitatii si temeiniciei procesului verbal tribunalul  retine  sub aspectul legalitatii ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor prevazute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, republicata,  cuprinzand toate mentiunile prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute.
      Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal insa tribunalul retine urmatoarele:
Potrivit art. 100 alin.3 lit. b din  OUG 195/2002 reprezinta contraventie neacordarea prioritatii de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.
        Tribunalul  constata ca prezentul litigiu trebuie sa ofere garantiile procesuale recunoscute si garantate de articolul 6 din Conventia europeana a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern in baza articolului 11 din Constitutia Romaniei si are prioritate in temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentala).
       Aceasta deoarece, desi in dreptul nostru intern contraventiile au fost scoase de sub incidenta dreptului penal si procesual penal, in lumina jurisprudentei CEDO (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei si Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contraventie (referitoare la circulatia pe drumurile publice) intra in sfera "acuzatiilor in materie penala" la care se refera primul paragraf al articolului 6 CEDO.
       In consecinta, petentului ii sunt recunoscute si garantiile specifice in materie penala din art. 6 Conventie printre care  prezumtia de nevinovatie. Beneficiind de prezumtia de nevinovatie, petentul nu este obligat sa-si dovedeasca nevinovatia, sarcina administrarii probelor revenind agentului constatator, orice indoiala profitand persoanei acuzate de savarsirea contraventiei (in dubio pro reo).
       Prin urmare, procesul-verbal de constatare si sanctionare al contraventiei trebuie sa aiba la baza intocmirii sale mijloace de proba temeinice in ceea ce priveste vinovatia petentului in savarsirea faptei, mentiunile agentului constatator inserate in actul sanctionator neputand singure servi drept temei pentru aplicarea sanctiunii contraventionale in absenta altor mijloace de proba.
      Tribunalul retine ca intimata nu a depus la dosarul cauzei  inregistrari planse fotografice sau  orice alte inscrisuri ce au stat la baza intocmirii procesului verbal, fapta contraventionala fiind constatata de agentul constatator prin propriile sale simturi.
       Instanta  retine ca persoana sanctionata are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) in cadrul caruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfasurare al evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a respecta limita proportionalitatii intre scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramane nesanctionate actiunile antisociale prin impunerea unor conditii imposibil de indeplinit si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional.
       Astfel, intr-un stat de drept, in care predomina preeminenta dreptului, cetateanul este aparat de catre stat, in fata statului si a institutiilor sale, dar obligatia cetateanului este de a  respecta legea.
Tribunalul retine ca intimatul a contestat situatia de fapt retinuta in procesul verbal de contraventie, martorul propus si audiat de catre instanta de fond declarand ca pe trecerea de pietoni nu se afla angajata nicio persoana.
       Fata de aceste aspecte, tribunalul  apreciaza ca si in materie contraventionala (similar procedurii in materie penala) se poate proceda la incadrarea juridica a faptei savarsite de contravenient potrivit situatiei de fapt retinuta de instanta in urma probelor administrate si aplicarea sanctiunii corespunzatoare, chiar daca aceasta nu corespunde cu cea retinuta de agentul constatator in procesul verbal de contraventie.
      Asadar, avand in vedere ca procesul verbal de contraventie nu este intemeiat pe nici un mijloc de proba ce ar putea fi supus analizei coroborat si cu principiul "in dubio pro reo", tribunalul urmeaza a respinge apelul ca nefondat.
 
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge apelul declarat de apelantul I.P.J. ILFOV impotriva sentintei civile nr. _/08.07.2014  pronuntata de Judecatoria Cornetu,  in contradictoriu cu intimata B. M., ca nefondat.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica astazi 24.11.2014.
PRESEDINTE,                                                 JUDECATOR,            
                D.C.                                                                          V.E.                 
                  GREFIER,
 O.A.M.

Concept red. gref. A.O..
Red. Jud: EV./2exemplare
Jud.fond : Calin Delia - Jud. /Cornetu
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007