InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Vaslui

litigiu comercial - pretentii

(Decizie nr. 312/R din data de 03.03.2010 pronuntata de Tribunalul Vaslui)

Domeniu Despagubiri, penalitati | Dosare Tribunalul Vaslui | Jurisprudenta Tribunalul Vaslui

Dosar nr. 5048/333/2009 - litigiu comercial - pretentii

R O M A N I A
TRIBUNALUL VASLUI
 SECTIA CIVILA
DECIZIA CIVILA Nr. 312/R
Sedinta publica de la 03 Martie 2010
Instanta constituita din:
PRESEDINTE IOLANDA-MIHAELA PASCARU
Judecator ADINA ALEXANDRU
Judecator DANIELA MIHAELA MANOLE
Grefier ELENA GHEORGHIES   Pe rol se afla solutionarea cererii de recurs formulata de  recurenta - reclamanta C.N.A.D.N.R. SA - DIRECTIA REGIONALA DRUMURI SI PODURI IASI, cu sediul in mun.,  in contradictoriu cu intimata - parata S.C. M S.R.L., cu sediul in, impotriva sentintei civile nr. 3602/17.11.2009 pronuntata de catre Judecatoria Vaslui, cauza avand ca obiect  pretentii.
  La apelul nominal facut in sedinta publica, s-a constatat lipsa  partilor.
S-a facut referatul cauzei, de catre grefierul de sedinta, care invedereaza instantei urmatoarele: procedura de citare este legal indeplinita; cauza se afla la primul termen de judecata; recursul este declarat si motivat in termen legal;  s-a achitat timbrajul; s-a solicitat judecata cauzei in lipsa.
S-au verificat actele de la dosar, dupa care avand in vedere lipsa partilor legal citate precum si faptul ca s-a solicitat judecata cauzei in lipsa, conform  dispozitiilor art. 242 al 2 Cod procedura civila, in baza probatoriului administrat, instanta se considera lamurita, declara dezbaterile inchise si lasa cauza in pronuntare, dupa care s-a trecut la deliberare, conform prevederilor  art. 256 Cod procedura civila,      dandu-se decizia de fata.

TRIBUNALUL

Deliberand asupra recursului civil de fata constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 3602/17.11.2009 Judecatoria Vaslui a   respins ca neintemeiata cererea formulata de reclamanta C.N.A.D.N.R. S.A. - DIRECTIA REGIONALA DRUMURI SI PODURI IASI, in contradictoriu cu parata SC "M" SRL., avand ca obiect pretentii.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut urmatoarele:
  In fapt, intre partile din prezenta cauza s-a incheiat contractul nr. 212/4.01.2007, avand ca obiect eliberarea de roviniete in schimbul achitarii de catre beneficiar in 4 rate trimestriale egale a tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania. Potrivit anexei A a contractului, tariful T.U.R.D.N. corespunzator autovehiculului paratei a fost stabilit la 92,62 euro, iar prin anexa B   s-au fixat ratele trimestriale si scadentele acestora.
Prin art.1 pct.2 din contract, s-a prevazut ca eliberarea rovinietelor de catre incasatorul C.N.A.D.N.R. S.A. va avea loc concomitent cu plata in patru rate de catre beneficiar. Totodata, in art.2 pct.1 s-a stipulat ca "incasatorul va elibera beneficiarului roviniete valabile pentru fiecare perioada aferenta ratelor stabilite in prezentul contract" iar la pct.2 "incasatorul va emite pe numele beneficiarului, la incasarea sumelor, factura cu evidentierea tarifelor de utilizare si borderoul, anexa la factura". Potrivit art.3 pct.1 teza finala, "valabilitatea rovinietei talon si a rovinietei ecuson corespunzatoare se suspenda de drept pe perioada neachitarii ratei".
In drept, prin invocarea dispozitiilor art.969 si art.1069 Cod civil, reclamanta a urmarit angajarea raspunderii civile contractuale a paratei, pentru nerespectarea obligatiei acesteia de a achita cea de-a doua rata.
Pentru angajarea raspunderii civile contractuale, pe langa verificarea premisei existentei unui contract, este necesara indeplinirea cumulativa a anumitor conditii, respectiv: fapta ilicita care consta in nerespectarea unei obligatii contractuale, prejudiciul patrimonial in care se concretizeaza aceasta atingere, raportul de cauzalitate intre fapta si prejudiciu, vinovatia celui care savarseste fapta ilicita, punerea in intarziere si inexistenta unei clauze de neresponsabilitate.
 Astfel, verificand prevederile contractuale, instanta a retinut ca partile au incheiat un contract cu executare succesiva, obligatia de eliberare a rovinietei fiind conditionata de plata aferenta efectuata de beneficiar.
Asadar, neachitarea ratei de catre beneficiar atrage in mod implicit neprelungirea duratei de valabilitate a rovinietei. De altfel, chiar disp.art. 3 pct.1 teza finala din contract prevad ca "valabilitatea rovinietei talon si a rovinietei ecuson corespunzatoare se suspenda de drept pe perioada neachitarii ratei".
  In aceste conditii, instanta a retinut ca prin neachitarea ratei corespunzatoare, rovinieta nu a fost eliberata sau valabilitatea ei a fost suspendata, situatie in care reclamanta nu a inregistrat un prejudiciu, neexistand astfel un temei faptic pentru obligarea paratei la plata ratei in conditiile in care lipseste contraprestatia reclamantei.
Avand in vedere necesitatea intrunirii cumulative a conditiilor anterior enuntate, fata de inexistenta unui prejudiciu, instanta a retinut ca cererea reclamantei de obligare a paratei la plata ratei neachitate este neintemeiata.
Fata de caracterul accesoriu al penalitatilor pretinse si de principiul accesorium sequitur principale, a considerat si cel de-al doilea capat de cerere    ca fiind neintemeiat.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs C.N.A.D.N.R. S.A. - Directia Regionala Drumuri si Poduri Iasi,  pe care o considera nelegala si netemeinica, invocand motivul prev. de art. 304 pct. 9.
In motivare recurenta arata ca parata avea o obligatie legala prevazuta de O.G. nr. 15/2002 de a se prezenta la oficiul postal pentru a achita rovinieta eliberata.
Recurenta a eliberat rovinietele pentru perioadele aferente ratelor scadente, intimata avand obligatia de a se prezenta la Oficiul postal si de a le achita.
Intimata s-a obligat prin contract sa achite suma totala de 92,62 euro, reprezentand contravaloarea totala a rovinietei pentru intreg anul, nu doar pentru achitarea primelor rate. Intimatei i s-a eliberat rovinieta talon care a fost valabila pentru intreg anul.
La incasarea sumelor se elibera, pe numele beneficiarului, factura si borderoul anexat .
In drept s-au invocat prev O.G.nr. 15/2002
Intimata SC "M" SRL nu a formulat intampinare.
In recurs nu s-au depus inscrisuri noi.
Recursul urmeaza sa fie respins  pentru urmatoarele considerente:
Intre partile  in cauza  s-a incheiat  un act  avand  ca obiect  - eliberarea de  roviniete in schimbul  achitarii  de catre  beneficiar,  in 4 rate, a  tarifului de utilizare a retelei  de drumuri  nationale  din Romania.
S-a stipulat  in contract ca incasatorul  va elibera  beneficiarului  rovinieta  valabila  pentru fiecare  perioada aferenta  ratelor  stabilite in prezentul contract, iar valabilitatea  rovinietei talon  si a rovinietei  ecuson  corespunzatoare  se suspenda de drept  pe perioada  neachitarii ratei. Beneficiarul va prezenta la plata ratelor 2,3,4 rovinieta talon pentru completare - conf art. 2,7 din contract.
Neachitarea  ratei de catre  beneficiar  atrage  neprelungirea  duratei  de valabilitate a  rovinietei, iar valabilitatea  rovinietei  talon  si a rovinietei  ecuson  corespunzatoare  se suspenda  de drept  pe perioada neachitarii ratei.
Aceasta suspendare  este de fapt, o  suspendare  a executarii  contractului incheiat  intre cele doua  parti.
Numai in cazul unui contract  cu executare succesiva, cum  este in cazul de fata, se poate pune problema unei suspendari a executarii.
Singura consecinta a faptului ca intimata nu-si achita ratele  corespunzatoare  este imposibilitatea  de a mai circula cu vehiculul  pe  reteaua  de drumuri nationale.
In cazul  in care  parata circula cu vehiculul  fara achitarea  rovinietei acesta  poate fi tras la  raspundere  contraventionala in conditiile art.7 din  OG nr. 15/2002.
Instanta  considera ca prin  neachitarea  ratei corespunzatoare,  rovinieta  nu a mai fost valabila; reclamanta nefacand dovada eliberarii unei roviniete valabile pentru intreg anul si a rovinietei talon, de asemenea pentru intreg anul, situatie in care  reclamantul  nu a inregistrat nici un prejudiciu, conditie  indispensabila  pentru  antrenarea  raspunderii contractuale.
Fata de cele aratate, de dispozitiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. si avand in vedere ca, in cauza, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevazute de art. 304 C. proc. civ. sau alte motive de ordine publica, instanta va respinge recursul, urmand sa mentina hotararea instantei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul declarat  de C.N.A.D.N.R. SA- Directia Regionala de Drumuri si Poduri Iasi, impotriva  sentintei civile nr. 3602/17.11.2009 a Judecatoriei  Vaslui, pe care o mentine.
Respinge cererea recurentei de acordare a cheltuielilor de judecata.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi,  3 martie 2010.  
Presedinte,
IOLANDA-MIHAELA PASCARU Judecator,
ADINA ALEXANDRU Judecator,
DANIELA MIHAELA MANOLE
Grefier,
ELENA GHEORGHIES
   

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Despagubiri, penalitati

DREPTURI SALARIALE ALE PERSONALULUI DIDACTIC. APLICAREA DISPOZITIILOR LEGALE PRIVIND PLATA AJUTORULUI FINANCIAR PENTRU ACHIZITIONAREA DE CARTI SI PROGRAME EDUCATIONALE IN FORMAT ELECTRONIC - Sentinta civila nr. 1921/LM/2011 din data de 15.11.2011
Despagubiri din asigurare de raspundere in cazul accidentelor de circulatie. Subrogatie. Neaplicarea solidaritatii. - Decizie nr. speta 5 din data de 08.01.2008
Repararea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii dreptului de libertate in mod nelegal (art.504-507 Cod proc. penala). Data de la care incepe sa curga termenul de exercitare a actiunii p... - Sentinta civila nr. speta 2 din data de 04.01.2008
Despagubiri pentru lipsa de folosinta corelativ cu dreptul de retentie - Decizie nr. 88 din data de 05.03.2015
Folosinta teren agricol. Despagubiri acordate la valoarea corespunzatoare a folosului de tras - Decizie nr. 660 din data de 04.12.2014
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Sentinta comerciala nr. 1049 din data de 04.11.2014
Solicitare pe cale separata a cheltuielilor de judecata. Reducere onorar de avocat. - Decizie nr. 219 din data de 03.04.2014
Despagubiri solicitate in baza Legii 221 din 2009. Constatarea caracterului politic a deportarii - Sentinta civila nr. 240 din data de 07.03.2011
Despagubiri - Decizie nr. 60 din data de 28.01.2011
Despagubiri - Sentinta civila nr. 138 din data de 04.02.2011
Despagubiri solicitate in baza Legii 221/2009 reprezentand contravaloarea unor bunuri confiscate abuziv de regimul comunist, fara ca masura confiscarii sa aiba caracter politic. - Sentinta civila nr. 969 din data de 15.10.2010
Esalonarea platilor stabilite prin titlul executoriu. - Decizie nr. 152 din data de 04.03.2010
Despagubiri - Sentinta civila nr. 1 din data de 15.09.2008
Pretentii - Sentinta civila nr. 330 din data de 05.05.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 17 din data de 13.01.2010
Evacuare - Sentinta civila nr. 181 din data de 26.02.2009
Fonduri europene. Natura de acte administrative a proceselor-verbale de constatare a neregulilor si de stabilire a creantei bugetare si consecintele ce decurg din aceasta cu privire la prezumtiile legale si sarcina probei. - Decizie nr. 658/R din data de 04.06.2015
Validarea de catre vicepresedintele A.N.R.P. a hotararii unei comisii judetene de aplicare a Legii nr. 9/1998. A.N.R.P. nu se poate apara invocand propria culpa in negasirea resurselor financiare efectuarii platii acestor despagubiri. - Decizie nr. 71/R din data de 16.01.2015
Art. 41 din Legea nr. 165/2013 interpretare notiunea de hotarare judecatoreasca prin care s-a stabilit cuantumul despagubirilor. - Decizie nr. 284/R din data de 03.03.2015
Competenta legala de luare a masurii alocarii unor judecatori de la alte sectii la constituirea completurilor de judecata ale unei sectii, in mod exceptional. Diferenta intre aceasta masura, pe de o parte si delegare/detasare/transfer, pe de alta parte. - Decizie nr. 2110/R din data de 19.09.2014