Civil- plangere contraventionala

     Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea la data de 3.03.2011 sub nr. ......., petentul contestator ....... a solicitat, in contradictoriu cu intimata Directia generala a Finantelor Publice Tulcea, anularea procesului verbal de contraventie seria A/2009 nr. 0299003 intocmit la data de 11.02.2011 (fila 3).
     In motivarea plangerii, contestatorul a aratat, in esenta, ca in perioada 25.04.2010 - 3.09.2010 a fost plecat din tara si ca procesul verbal nu este semnat la rubrica martor de nicio persoana, solicitand in subsidiar inlocuirea amenzii cu avertisment, intrucat nu a fost sanctionat niciodata pentru acest gen de fapta (fila 2).
     In drept, plangerea nu a fost motivata.
     Intimata a formulat intampinare (fila 11) si a depus la dosar copii ale procesului verbal (fila 14-15), dovada comunicarii (fila 16).
     La ultimul termen de judecata, 9.08.2011, petentul a depus dovada depunerii declaratiei pe propria raspundere ca de la infiintare si pana la 30.02.2011 societatea pe care o admnistreaza nu a desfasurat niciun fel de activitate (potrivit adresei inregistrata la intimata sub nr. 140071/1.03.2011).
     Prin sentinta civila nr. 2569/9 august 2011 Judecatoria Tulcea a admis in parte plangerea petentului si a dispus inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment.
     Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut ca prin procesul verbal de contraventie A/2009 nr. 0299003 intocmit la data de 11.02.2011, contestatorul a fost sanctionat contraventional cu amenda in cuantum de 500 lei, retinandu-se in fapt ca nu a depus raportarea contabila la 30.06.2010, in calitate de administrator la SC ....... SRL, contraventia fiind prevazuta de art. 41 alin. 2 lit. f din Legea 82/1991 (fila 3).
     Verificand, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei contestat, instanta a retinut ca acesta a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor legale incidente, neexistand cazuri de nulitate absoluta ce ar putea fi invocate din oficiu.
     Mai retine prima instanta ca sustinerile petentului referitoare la nesemnarea rubricii martorilor asistenti, neasigurarea dreptului la obiectiuni a contestatorului si necompletarea de intimata a rubricii privitoare la plata a jumatate din amenda in 48 de ore, nu pot atrage decat o nulitate cu caracter relativ a procesului verbal, intrucat anularea acestuia nu este expres prevazuta de OG 2/2001 in situatiile expuse de petent.
     Or, pentru a putea invoca o cauza de nulitate virtuala (care nu este expres instituita de lege), se cere ca petentul sa justifice o vatamare produsa prin viciul care afecteaza actul de procedura, instanta urmand a analiza, sub aspectul temeiniciei procesului verbal, care ar fi fost obiectiunile contravenientului, iar in ipoteza in care acestea nu exista sau sunt nesemnificative, rezulta ca petentul nu poate justifica nicio vatamare.
     Aceasta interpretare reiese si din recursul in interesul legii XXII/19 martie 2007, prin care Sectiile Unite ale Inalte Curti de Casatie si Justitie au statuat, cu putere obligatorie, ca nerespectarea de catre agentul constatator a obligatiei de a aduce la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare atrage nulitatea relativa a procesului verbal.
     Or, potrivit art. 105 alin. 2 Cod procedura civila (coroborat cu art. 47 din OG 2/2001, care prevede ca dispozitiile acestei ordonante se completeaza cu prevederile Codului de procedura civila), nulitatea relativa a unui act de procedura este aplicabila numai daca partii i s-a adus o vatamare care nu poate fi inlaturata decat prin anularea actului.
     Pentru a se determina daca petentul a suferit sau nu vreo vatamare in drepturile sale, instanta a analizat daca situatia de fapt retinuta in procesul verbal de contraventie corespunde realitatii.
     Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, s-a retinut ca, desi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, acesta face dovada situatiei de fapt si a incadrarii in drept pana la proba contrara, in concordanta cu art. 34 din O.G. 2/2001.
     Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza in toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care statul respecta limite rezonabile, avand in vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Salabiaku v. Franta, hotararea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag si Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
     Forta probanta a proceselor-verbale este lasata la latitudinea fiecarui sistem de drept, care este liber sa reglementeze importanta fiecarui mijloc de proba, insa instanta are obligatia de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci cand administreaza si apreciaza probatoriul (cauza Bosoni v. Franta, hotararea din 7 septembrie 1999).
     In analiza principiului proportionalitatii, trebuie observat ca dispozitiile Legii 82/1991 care au fost incalcate au drept scop garantarea reglementarilor privitoare la obligatia agentilor economici de a organiza si a conduce contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiara si contabilitatea de gestiune adaptata la specificul activitatii.
     Persoana sanctionata are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) in cadrul caruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfasurare al evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a respecta limita proportionalitatii intre scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramane nesanctionate actiunile antisociale prin impunerea unor conditii imposibil de indeplinit si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional (cauza Anghel v. Romania, hotararea din 4 octombrie 2007).
     Avand in vedere aceste principii, instanta a constatat ca procesul verbal de contraventie beneficiaza de o prezumtie relativa de veridicitate si autenticitate, permisa de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, iar petentul nu a negat comiterea faptei, invederand ca se afla plecat din tara in cautarea unui loc de munca.
     Prin urmare, fapta exista si a fost comisa de petent.
     Pentru aceste motive, intrucat situatia de fapt consemnata in procesul verbal corespunde realitatii, petentului nu i s-a produs nicio vatamare, neoperand vreo cauza de nulitate relativa a procesului verbal.
     In ceea ce priveste individualizarea sanctiunii, instanta a retinut ca in speta sunt aplicabile dispozitiile art. 7 alin. 2 din OG 2/2001, potrivit cu care in cazul in care fapta este de gravitate redusa se aplica sanctiunea avertismentului, chiar daca nu este prevazuta in actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiei.
     Astfel, a apreciat prima instanta ca atingerea adusa valorii sociale protejata de lege este extrem de redusa, intrucat:
      - petentul a invederat ca de la infiintare si pana la 30.02.2011 societatea pe care o administreaza nu a desfasurat niciun fel de activitate (potrivit adresei inregistrata la intimata sub nr. 140071/1.03.2011),
      - statul, prin Ministerul de Finante, nu a suferit vreun prejudiciu, intrucat societatea administrata de petenta nu a desfasurat activitate,
      - nu a existat intentia petentului de a se sustrage de la plata obligatiilor sale de natura fiscala,
      - sanctiunea avertismentului este suficienta pentru a conduce la indreptarea petentului.
     Impotriva acestei hotarari organul constatator Directia generala a finantelor publice Tulcea a declarat recurs in termen.
     In motivarea recursului s-a aratat ca solutia primei instante este netemeinica si nelegala deoarece petentul a mai fost sanctionat cu avertisment pentru nedepunerea situatiilor financiare, lucru de care instanta de fond nu a tinut cont, iar depunerea declaratiilor de inactivitate sau a raportarilor contabile este obligatorie pe durata functionarii societatii.
     Mai arata recurenta ca savarsirea in mod repetat a faptelor contraventionale consemnate in procesele-verbale de contraventie evidentiaza reaua - credinta a reprezentantului legal al societatii.
     La data de 14 octombrie 2011 intimatul-petent ....... a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
     Analizand recursul declarat de recurenta - organ constatator, Tribunalul constata ca acesta nu este intemeiat.
     Astfel, in motivele de recurs recurenta arata ca petentul a mai fost anterior sanctionat cu avertisment tot pentru nedepunerea raportarii contabile in anul 2009, insa nici la instanta de fond (unde nu a amintit nimic despre aceasta imprejurare) si nici in recurs nu a depus nicio dovada in acest sens. Simpla sustinere a organului constatator ca o persoana a mai fost anterior sanctionata nu poate fi retinuta de instanta atat timp cat ea nu este sustinuta de vreo proba.
     De asemenea, in acord cu judecatorul fondului, Tribunalul constata ca sanctiunea amenzii stabilita de agentul constatator nu este proportionala cu pericolul concret al faptei comise de petent, avertismentul fiind suficient pentru restabilirea ordinii de drept incalcate, asta si in conditiile in care, desi cu intarziere, petentul si-a indeplinit obligatia depunerii declaratiei de inactivitate.
     Nu inseamna insa ca, in conditiile in care in viitor va mai comite astfel de contraventii, petentul nu va putea fi sanctionat cu sanctiuni mai severe.
Asa fiind, Tribunalul va respinge recursul declarat de recurenta - organ constatator ca nefondat.