InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Tulcea

Legea nr.221/2009

(Sentinta civila nr. 3937 din data de 12.10.2011 pronuntata de Tribunalul Tulcea)

Domeniu Despagubiri, penalitati | Dosare Tribunalul Tulcea | Jurisprudenta Tribunalul Tulcea

R O M A N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINTA CIVILA NR 3937/2011
Sedinta publica de la 12 Octombrie 2011
     
     T R I B U N A L U L,
     
     Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea si inregistrata la nr. 1881/88/27.07.2009, reclamanta ... a solicitat obligarea Statului Roman, prin Ministerul Finantelor la plata sumei de 700.000 Euro la cursul din ziua efectuarii platii reprezentand prejudiciul moral incercat impreuna cu familia sa prin condamnarea bunicului - ... la 10 ani inchisoare, 3 ani degradare civica si confiscarea averii, precum si la plata despagubirilor reprezentand echivalentul bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare.
     In motivare, reclamanta arata ca, prin Sentinta penala nr. 354/07.07.1952 a Tribunalului Militar Constanta, bunicul sau - ... a fost  condamnat pentru savarsirea infractiunii de crima de uneltire contra ordinii sociale, la 10 ani temnita grea, 3 ani degradare civica si confiscarea totala a averii, iar sotia si cei 6 copii au ramas fara ajutor, obligati sa supravietuiasca si sa indure suferinte si lipsurile de tot felul pentru ca au fost evacuati din locuinta, fiind totodata prigoniti si expusi dispretului public, conditii in care se impune repararea pagubei suferite.
     In drept, s-au invocat dispozitiile art. 5 alin. 1 lit. a si b din Legea nr. 221/2009.
     In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, in copie, sentinta penala nr. 354/1992 a Tribunalului Militar Constanta.
     Pe rolul aceleasi instante a promovat o cerere, cu aceleasi solicitari si temei de drept, reclamanta ..., in calitate de nepoata a defunctului ..., ca si reclamantii ... si ..., in calitate de fii, ce, la randul lor, pe langa valoarea bunurilor confiscate, au solicitat obligarea paratului la plata sumei de 1.000.000 Euro - prejudiciu moral incercat de tatal condamnat precum si a sumei de 500.000 Euro pentru fiecare, cu titlu de daune morale incercate ca urmare a condamnarii.
In motivarea cererilor, se mai sustine ca, prin hotararea de condamnare au fost confiscate familiei toate bunurile mobile si imobile, evidentiate in adresa nr. 1465/01.11.2006 a Primariei comunei Mihail Kogalniceanu, judet Tulcea, respectiv 10 ha teren agricol, casa de locuit construita in 1918, plug cu tractiune animala cu o brazda, 1 caruta, 14 ovine si 2 cabaline, dar si altele ce nu au fost cuprinse in adresa.
Dosarele formate nr. 1884/88/27.07.2009 si nr. 2283/88/23.09.2009 au fost  conexate la dosarul nr. 1881/27.07.2009.
In cursul procesului au formulat cereri de interventie in nume propriu ce au fost incuviintate in principiu, intervenientii ..., ..., ... si Masaca Constantin, in calitate de nepoti, fiii lui ..., ..., ... si ..., in calitate de nepoti, fiii lui ..., si ... - nepoata, fiica defunctei ....
In probatoriu, partile au depus la dosar acte de stare civila si alte inscrisuri, solicitand si audierea de martori, precum si efectuarea in cauza a unor expertize agricole si respectiv tehnico-imobiliara.
Examinand cauza, in raport cu probele administrate, instanta retine ca autorul partilor in cauza, parinte si respectiv bunic - defunctul ..., decedat la 6 noiembrie 1976, a fost condamnat la o pedeapsa de 10 ani temnita grea, 3 ani degradare militara si confiscarea totala a averii, pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 209 pct. III Cod penal, coroborat cu art. 8 din Decretul-Lege nr. 199/1950 - crima de uneltire contra ordinii sociale - prin Sentinta penala nr. 354/7 iulie 1952 a Tribunalului Militar Constanta, retinandu-se ca inculpatul a participat la o sedinta, impreuna cu alti refugiati fugari, unde s-au discutat probleme in legatura cu actiunea ce urma sa se desfasoare in cazul unui al treilea razboi mondial pentru rasturnarea regimului actual.
     Potrivit art. 1 alin. 1 si 2 lit. a din Legea nr. 221/2009, modificata, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusa printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, pronuntata in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte savarsite inainte de data de 6 martie 1945 sau dupa aceasta data si care au avut drept scop impotrivirea fata de regimul totalitar inlaturat la 6 martie 1945, constituind de drept condamnari cu caracter politic condamnarile pentru faptele prevazute de art. 207 - 209 din Codul penal din 1936, republicat in Monitorul Oficial din 2 februarie 1948, cu modificarile si completarile ulterioare.
In forma sa initiala, articolul 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 stipula ca orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia, pana la gradul al II-lea, inclusiv pot solicita instantei de judecata, in termen de 3 ani, obligarea statului la acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Prin modificarea adusa actului normativ, prin O.U.G. nr. 62/2010, si intrata in vigoare la 1 iulie 2010, in cuprinsul art. 5 alin. 1 lit. a) se stabilea si un cuantum pentru despagubirile acordate, respectiv 10000 Euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic; 5000 Euro pentru sotul/sotia si descendentii de gradul I; 2500 Euro pentru descendentii de gradul al II-lea.
     Numai ca, in cursul judecatii, prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curtii Constitutionale s-a constatat neconstitutionalitatea dispozitiilor art. I pct. 1 si art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii Nr. 247/2005, concluzionandu-se in esenta, ca prin adoptarea O.U.G. nr. 62/2010 se creeaza premisele unei discriminari intre persoane care, desi se gasesc in situatii obiectiv identice, beneficiaza de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine art. 16 alin. 1 din Constitutie; se incalca si principiul neretroactivitatii consacrat de art. 15 alin. 2 din legea fundamentata in sensul ca se aplica inclusiv situatiilor in care exista  o hotarare judecatoreasca pronuntata in prima instanta care, desi nedefinitiva, poate fi legala si temeinica prin raportare la legislatia aflata in vigoare la data pronuntarii acesteia, fiind infrante totodata si prevederile art. 115 alin. 6 deoarece afecteaza un drept fundamental - egalitatea in drepturi a cetatenilor.
In continuare, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, s-a constatat neconstitutionalitatea prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 intrucat exista norme juridice - art. 4 din Decretul Lege nr. 118/1990 si art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 - cu aceeasi finalitate, despagubirile pentru daune morale suferite in perioada comunista nu sunt drept, echitabile, rezonabile si proportionale cu gravitatea si suferintele produse prin aceste condamnari sau masuri administrative, fiind incalcate si normele de tehnica legislativa, pe langa faptul ca, in material reparatiilor, trebuie sa existe o legislatie clara, precisa, adecvata, proportionala care sa nu dea nastere la interpretari si aplicarii diferite ale instantelor de judecata.
De asemenea, prin Decizia nr. 1360 din 21 octombrie 2010, s-au constatat ca nefiind constitutionale aceleasi dispozitii.
In acest context, este de relevat ca art. 147 alin. 4 din Constitutie statueaza ca deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, iar de la data publicarii sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.
Pe de alta parte, conform art. 147 alin. 1 din legea fundamentala, dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile constitutionale, iar pe durata acestui termen, dispozitiile sunt suspendate de drept.
In cauza, dispozitiile a caror aplicabilitate a fost invocata si-au incetat efectele juridice la momentul analizarii cererii pentru ca textul de lege nu a fost pus in acord cu Constitutia Romaniei.
In consecinta, pe temeiul de drept indicat, nu mai pot fi acordate despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, insa partea are posibilitatea ca, intemeindu-si cererea pe alte prevederi legale, intr-un nou proces, sa solicite acoperirea prejudiciului incercat.
     Prin articolul 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, se recunoaste dreptul acelorasi persoane la acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu le-au fost restituite sau nu au obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Verificarile efectuate la Primaria comunei Mihail Kogalniceanu - judet Tulcea au evidentiat ca niciuna dintre parti nu a formulat cereri in baza Legii nr. 10/2001 sau in temeiul Legii nr. 247/2005.
     Desi in hotararea de condamnare nu se precizeaza expres ce bunuri au fost confiscate autorului comun - ..., din adeverinta nr. 1465/01.11.2006 emisa de Primaria Mihail Kogalniceanu rezulta ca acesta figura in registrul agricol in anul 1952 cu urmatoarele bunuri: 10 ha teren agricol, 2 cabaline, 14 ovine, casa de locuit din 1918, plug cu tractiune animala cu 1 brazda si 1 caruta (f. 67).
     Consemnarile din adeverinta anexata se coroboreaza cu contractul de vanzare-cumparare din 20 februarie 1948 si, in parte, cu depozitiile martorilor, prin actul aratat defunctul dobandind de la Statul Roman, in urma colonizarii, 10 ha teren arabil si un imobil compus dintr-o constructie cu 2 camere, grajd, hambar, porumbar si teren - loc de casa in suprafata de 3000 m.p., situate in comuna Mihail Kogalniceanu, judet Tulcea.
     Relativ la suprafata din intravilan, aferenta locuintei, va fi valorificat la calculul despagubirilor doar un teren masurand 3000 m.p., dupa cum se consemneaza in actul de dobandire intrucat depozitia martorului relativ la o intindere mai mare de 4000 - 4500 m.p. nu se completeaza cu un alt mijloc de proba, iar partile nu au justificat in vreun fel diferenta dintre actul de vanzare-cumparare si cea invederata de martor, conditii in care va fi retinuta ca fiind confiscata doar cea de 3000 m.p.
     Mai mult, textul de lege incident vizeaza doar despagubiri constand in echivalentul valorii bunurilor confiscate, nu si contravaloarea lipsei de folosinta ca urmare a masurii confiscarii bunurilor ce a fost solicitata de reclamanti, asa incat, la determinarea sumelor cuvenite nu va fi inclusa decat contravaloarea bunurilor ca atare, respectiv 10 ha teren arabil, 3000 m.p. teren intravilan, casa de locuit, 1 plug cu tractiune animala, 1 caruta, 2 cabaline si 14 ovine, cuantumul total fiind de 104.109 lei, conform celor doua rapoarte de expertiza intocmite in cauza.
     Asa fiind, avand in vedere argumentele prezentate, instanta va admite in parte atat cererile reclamantilor, cat si cererile intervenientilor si va obliga Statul Roman, prin Ministerul Finantelor, la plata catre acestia a sumei de 104.109 lei, cu titlu de despagubiri pentru bunurile confiscate autorului comun - ....
     Totodata, situatia invederata si reglementarea legala in vigoare impune respingerea capetelor de cerere privind plata de daune morale ca nefondate.
     Facand si aplicarea prevederilor art. 274 Cod proc. civ., se va dispune obligarea paratului si la plata sumei de 1624 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, catre reclamanti si intervenienti.
     
4
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Despagubiri, penalitati

DREPTURI SALARIALE ALE PERSONALULUI DIDACTIC. APLICAREA DISPOZITIILOR LEGALE PRIVIND PLATA AJUTORULUI FINANCIAR PENTRU ACHIZITIONAREA DE CARTI SI PROGRAME EDUCATIONALE IN FORMAT ELECTRONIC - Sentinta civila nr. 1921/LM/2011 din data de 15.11.2011
Despagubiri din asigurare de raspundere in cazul accidentelor de circulatie. Subrogatie. Neaplicarea solidaritatii. - Decizie nr. speta 5 din data de 08.01.2008
Repararea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii dreptului de libertate in mod nelegal (art.504-507 Cod proc. penala). Data de la care incepe sa curga termenul de exercitare a actiunii p... - Sentinta civila nr. speta 2 din data de 04.01.2008
Despagubiri pentru lipsa de folosinta corelativ cu dreptul de retentie - Decizie nr. 88 din data de 05.03.2015
Folosinta teren agricol. Despagubiri acordate la valoarea corespunzatoare a folosului de tras - Decizie nr. 660 din data de 04.12.2014
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Sentinta comerciala nr. 1049 din data de 04.11.2014
Solicitare pe cale separata a cheltuielilor de judecata. Reducere onorar de avocat. - Decizie nr. 219 din data de 03.04.2014
Despagubiri solicitate in baza Legii 221 din 2009. Constatarea caracterului politic a deportarii - Sentinta civila nr. 240 din data de 07.03.2011
Despagubiri - Decizie nr. 60 din data de 28.01.2011
Despagubiri - Sentinta civila nr. 138 din data de 04.02.2011
Despagubiri solicitate in baza Legii 221/2009 reprezentand contravaloarea unor bunuri confiscate abuziv de regimul comunist, fara ca masura confiscarii sa aiba caracter politic. - Sentinta civila nr. 969 din data de 15.10.2010
Esalonarea platilor stabilite prin titlul executoriu. - Decizie nr. 152 din data de 04.03.2010
Despagubiri - Sentinta civila nr. 1 din data de 15.09.2008
Pretentii - Sentinta civila nr. 330 din data de 05.05.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 17 din data de 13.01.2010
Evacuare - Sentinta civila nr. 181 din data de 26.02.2009
Fonduri europene. Natura de acte administrative a proceselor-verbale de constatare a neregulilor si de stabilire a creantei bugetare si consecintele ce decurg din aceasta cu privire la prezumtiile legale si sarcina probei. - Decizie nr. 658/R din data de 04.06.2015
Validarea de catre vicepresedintele A.N.R.P. a hotararii unei comisii judetene de aplicare a Legii nr. 9/1998. A.N.R.P. nu se poate apara invocand propria culpa in negasirea resurselor financiare efectuarii platii acestor despagubiri. - Decizie nr. 71/R din data de 16.01.2015
Art. 41 din Legea nr. 165/2013 interpretare notiunea de hotarare judecatoreasca prin care s-a stabilit cuantumul despagubirilor. - Decizie nr. 284/R din data de 03.03.2015
Competenta legala de luare a masurii alocarii unor judecatori de la alte sectii la constituirea completurilor de judecata ale unei sectii, in mod exceptional. Diferenta intre aceasta masura, pe de o parte si delegare/detasare/transfer, pe de alta parte. - Decizie nr. 2110/R din data de 19.09.2014