InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Tulcea

conflict de drepturi -contestatie decizie concediere

(Sentinta civila nr. 87 din data de 23.01.2009 pronuntata de Tribunalul Tulcea)

Domeniu Cereri | Dosare Tribunalul Tulcea | Jurisprudenta Tribunalul Tulcea

 Dosar nr. 4844/118/2008

SENTINTA CIVILA NR.87
Sedinta publica din data de  23 Ianuarie 2009

 
     
     Prin cererea adresata Tribunalului Constanta - Sectia civila, inregistrata sub nr.4844/118/2008, reclamanta ... a formulat contestatie impotriva deciziei nr.105/20.05.2008 emisa ..., solicitand anularea acesteia ca netemeinica si nelegala.
     In motivarea contestatiei, contestatoarea a invederat instantei ca decizia pe care o contesta a fost emisa cu incalcarea disp. legale, in sensul ca raportul contractual de munca existent intre ea si parata a incetat, pe cale amiabila, prin decizia nr.48/2008, avand ca temei legal art.55 al.1 din Codul muncii.
     Pe fondul cauzei, contestatoarea a aratat ca si-a desfasurat activitatea in mod corespunzator in perioada cat a avut calitatea de salariata a ..., aspect de altfel verificat de catre aceasta, anterior emiterii deciziei nr.48/2008.
     In sedinta din data de 13 august 2008, instanta, din oficiu a invocat exceptia de necompetenta teritoriala a sa, in solutionarea cauzei.
     Prin sentinta civila nr.927/13 august 2008, Tribunalul Constanta a admis exceptia invocata si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Tulcea.
     La dosarul format la Tribunalul Tulcea, intimata, in aparare a depus copie dupa urmatoarele adrese: nr..../18.02.2008, nr..../25.02.2008, nr.G..../17.03.2008, cererile nr.... din 12.03.2008, nr..../4.03.2008, nr..../5.03.2008, nr..../6.03.2008, adresa nr..../G.2430/10.04.2008.
     La data de 7 ianuarie 2009, contestatoarea a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare, prin care a solicitat a se constata ca prin emiterea deciziei nr.105/20.05.2008, intimata ... a incalcat urmatoarele dispozitii legale art.62 al.1 indice 1 din Codul muncii, raportat la art.263-268 din Codul muncii, art.62 alin.2 din Codul muncii, art.63 (1) din Codul muncii, art.77 din Codul muncii, art.267 al.2 din Codul muncii, art.268 din Codul muncii, art.283 al.1, lit.a din Codul muncii, art.284 (2) din Codul muncii coroborat cu art.2 al.1 lit.c Cod proc.civila.
     Astfel, s-a mentionat ca decizia contestata a fost emisa de catre intimata, in conditiile in care raporturile dintre parti incetasera in baza art.55 lit.b inca de la data de 1.03.2008, in baza deciziei nr.48/3.03.2008, comunicata contestatoarei si inregistrata la ITM Constanta sub nr..../4.03.2008.
     De asemenea, s-a mentionat ca asa zisa decizie unilaterala a intimatei, prin care a fost anulata decizia nr..../2008 nu i-a fost niciodata comunicata contestatoarei.
     A mai invederat contestatoarea ca, in aceste conditii intimata a emis doua decizii succesive, total contradictorii si ilegale.
     Totodata, s-a mai aratat ca aplicarea sanctiunii disciplinare din decizia contestata s-a facut cu incalcarea dispoz.art.263 - 268 din Codul Muncii.
     In acest sens, s-a aratat ca cele doua convocari ale sale, in vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile au fost emise fara a se preciza concret data si ora intrevederii.
     A mai aratat contestatoarea ca decizia contestata a fost emisa dupa expirarea termenului de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta de catre conducerea intimatei despre savarsirea faptei disciplinare.
     S-a subliniat totodata ca, decizia contestata este nula absolut deoarece in cuprinsul sau nu este mentionata descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, nu sunt mentionate motivele pentru care au fost inlaturate apararile pe care le-a formulat in cursul cercetarii disciplinare si nu este mentionata instanta competenta la care poate fi contestata decizia.
     La aceeasi data, contestatoarea a depus in aparare copii dupa urmatoarele inscrisuri: declaratia nr..../16.04.2008, practica judiciara in materie, cererea din  data de 12.03.2008.
     Intimata a depus la dosar contractul colectiv de munca al societatii pe anii 2007 - 2008 si adresa nr..../25.02.2008.
     Contestatoarea a depus la dosar extras din carnetul sau de munca si concluzii scrise.
     Examinand contestatia, raportat la probatoriul administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
     Intre parti, au existat raporturi de munca stabilite in baza contractului individual de munca, inregistrat sub nr..../8.01.2007.
      Prin decizia nr..../20.05.2008, emisa de intimata s-a dispus desfacerea disciplinara, in baza art.61 lit.a din Codul muncii, a contractului individual de munca al contestatoarei.
     In preambulul deciziei contestate, intimata a retinut neindeplinirea de catre  contestatoare a sarcinilor de serviciu, prevazute in fisa postului, fapt care a condus la provocarea de pagube importante materiale si financiare societatii.
     De asemenea, s-a retinut ca, in drept, faptele savarsite de catre contestatoare constituie incalcari ale artr.33 lit.k din CCM pe societate incheiat la data de 8.05.2007.
     Analizand inscrisurile aflate la dosar, instanta constata ca decizia contestata a fost emisa de catre intimata, in conditiile in care raporturile de munca dintre parti incetasera deja inca din data de 1.03.2008, in baza art.55 lit.b din Codul muncii, urmare a emiterii deciziei nr..../3.03.2008 de catre societatea intimata, decizie comunicata contestatoarei si inregistrata la ITM Constanta sub nr..../4.03.2008, conform adresei nr..../15.05.2008 a ITM Constanta (filele 7, 8) din dosarul nr..../118/2008 al Tribunalului Constanta.
     La dosarul cauzei nu a fost depusa nici o proba, din care sa rezulte ca decizia nr..../3.03.2008 a fost revocata de catre intimata.
     Instanta mai constata de asemenea ca, desi decizia de desfacere nr.105 a fost emisa la data de 20.05.2008, aceasta mentioneaza desfacerea contractului individual de munca al contestatoarei retroactiv, respectiv incepand cu data de 1 martie 2008, desi conform art.268 al.3 din Codul Muncii: "Decizia de sanctionare se comunica salariatului (......) si produce efecte de la data comunicarii."
     Potrivit preved.art.267 al.2 din Codul muncii: "In vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile, salariatul  va fi convocat in scris, de persoana imputernicita de catre angajator sa realizeze cercetarea, precizandu-se obiectul, data, ora si locul intrevederii."
     Analizand cele doua acte de convocare emise de intimata, in vederea desfasurarii cercetarii disciplinare a contestatoarei, inregistrate sub nr.538/10.04.2008 si 598 din 5.05.2008, instanta constata ca acestea au fost emise de catre intimata fara respectarea prevederilor legale mai sus citate, in sensul ca nu se precizeaza in mod concret data si ora intrevederii, acestea precizand de o maniera generala invitatia contestatoarei de a fi prezenta la societate "intre orele 7,30 - 16,00, de luni pana vineri, (....), in termen de 3 zile de la primirea convocatorului.", fara a preciza insa o data si o ora anume la care urma sa aiba loc cercetarea disciplinara prealabila a contestatoarei.
     Potrivit art.268 al.1 din Codul Muncii "Angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savirsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei."
     Se constata insa ca, reclamatiile depuse la dosar de catre intimata, prin care aceasta intelege sa dovedeasca in ce a constat neindeplinirea sarcinilor prevazute in fisa postului de catre contestatoare care a determinat desfacerea disciplinara a contractului sau de munca (filele 18 - 23 din dosarul nr..../118/2008 al Tribunalului Tulcea), dateaza din cursul lunii martie 2008, ele fiind comunicate intimatei la data de 19.03.2008, asa dupa cum rezulta din  adresa Consiliului Local Tulcea - Directia de Intretinere si Administrare Patrimoniu, nr.G.1789/17.03.2008. Or, avand in vedere ca intimata a emis decizia de desfacerea contractului de munca al contestatoarei abia la data de 20.05.2008, se constata ca aceasta a incalcat prevederile imperative ale legii mai sus citate, cu privire la termenul de emitere a deciziei contestate.
     De asemenea, instanta, analizand decizia contestata, constata ca in cuprinsul acesteia nu se mentioneaza, in sensul prevazut de art.268 al.2 din Codul muncii descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, in acest sens intimata limitandu-se la a preciza de o maniera lacunara "neindeplinirea sarcinilor de serviciu prevazute in fisa postului.", in ceea ce o priveste pe contestatoare.
     Fata de toate aceste considerente retinand si dispozitiile legale mai sus citate, instanta urmeaza a anula decizia nr..../20 mai 2008 emisa de ..., ca nelegala.
     Se constata de catre instanta ca intre parti a fost incheiat un contract de garantie materiala, astfel ca, pe durata derularii contractului de munca al contestatoarei la intimata, aceasta i-a retinut cu titlu de garantie 1/10 din salariul brut lunar, astfel de retineri fiindu-i facute contestatoarei, asa dupa cum rezulta din dovezile de plata a salariului, pe o perioada de 11 luni, respectiv martie 2007 - ianuarie 2008 inclusiv.
     La dosar nu s-a depus nici o proba din care sa rezulte ca intimata i-a achitat contestatoarei contravaloarea garantiei retinute sau motivul pentru care nu i-a restituit aceasta garantie.
      Fata de aceste considerente, instanta urmeaza a obliga parata sa restituie contestatoarei garantia materiala retinuta.
     In ceea ce priveste cererea reconventionala prin care intimata a solicitat anularea deciziei nr.48/3.03.2008, respingerea contestatiei formulata de contestatoare, ca neintemeiata si obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata, instanta retine urmatoarele:
     Prin consemnarea in carnetul de munca al contestatoarei ... a mentiunii de incetarea activitatii sale, in temeiul art.55 lit.b din Codul muncii, insasi intimata a recunoscut de altfel legalitatea si efectele produse de decizia nr.48 din 3.03.2008, pe care a emis-o pentru contestatoare.
     Intimata avea doar posibilitatea revocarii acestei decizii, in conditiile in care ar fi constatat, din proprie initiativa, netemeinicia sau nelegalitatea acesteia, comunicandu-i prin adresa scrisa, cu dovada de luare la cunostinta si contestatoarei, despre luarea unei asemenea masuri impotriva deciziei nr.48/3.03.2008.
     Instanta constata ca, intimata a solicitat ITM Constanta, prin adresa nr..../10.04.2008 (fila 26 din dosarul Tribunalului Constanta), anularea deciziei nr..../3.03.2008.
     La dosar nu a fost depusa nici o dovada din care sa rezulte ca intimata ar fi instiintat-o pe contestatoare despre o astfel de masura luata impotriva deciziei nr.48 din 3.03.2008.
     Acest aspect rezulta cu prisosinta dealtfel si din adresa nr..../15.05.2008, formulata de ITM Constanta catre contestatoare, prin care i se aduce acesteia la cunostinta ca, la controlul efectuat la intimata,  s-a constatat ca administratorul acesteia, a informat ITM Constanta, despre anularea deciziei nr.48 din 3.03.2008, precizand totodata ca: "Nu am putut constata ca ati fost instiintata si dvs. despre acest lucru."
     Asadar, intimata ar fi avut posibilitatea revocarii deciziei nr..../3.03.2008, insa, cu obligatia comunicarii acestei masuri si contestatoarei.
     Pe de alta parte, intimata nu se poate adresa instantei, solicitand anularea acestei decizii , pe care ea insasi a emis-o, in conditiile in care, dreptul de a contesta o decizie de sanctionare si de a solicita pe cale de consecinta anularea ei in instanta, apartine prin excelenta doar salariatului.
     Astfel, potrivit art.268 al.5 din Codul muncii: "Decizia de sanctionare poate fi contestata de salariat la instanta de judecata, in termen de 30 de zile calendaristice."
     De altfel, apreciind si numai cu privire la termenul in care s-ar putea formula o asemenea cerere (ea fiind posibil a fi facuta de salariat), fata de data la care aceasta a fost formulata, respectiv data de 23 iulie 2008, instanta apreciaza ca, avand in vedere ca decizia nr.48 a fost emisa la data de 3.03.2008, cererea este formulata de intimata cu mult peste termenul de 30 de zile precizat de legea mai sus citata.
     Avand in vedere ca s-a dispus admiterea contestatiei formulata de contestatoare impotriva deciziei nr.105/20.05.2008 si, pentru considerentele mai sus aratate, urmeaza a respinge cererea recontraventionala, ca nefondata.
     Avand in vedere ca, potrivit art.274 alin.1 Cod proc.civila:
     "Partea care cade in pretentii va fi obligata la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata", instanta vazand ca, in cauza contestatoarea a efectuat cheltuieli de judecata, reprezentand contravaloare transport Tulcea - Constanta si Constanta - Tulcea si a contravalorii onorariu avocat, in cuantum de 2318 lei, urmeaza a obliga parata la plata sumei de 2318 lei, reprezentand cheltuieli de judecata catre contestatoare.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007