InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Teleorman

ORDONANTA PRESEDINTIALA

(Decizie nr. 620 din data de 12.10.2012 pronuntata de Tribunalul Teleorman)

Domeniu Ordonanta Presedintiala | Dosare Tribunalul Teleorman | Jurisprudenta Tribunalul Teleorman

Prin decizia civila nr. 620/12.10.2012, tribunalul a respins recursul declarat de  recurentul - parat G.I., in contradictoriu cu intimata-reclamanta SC M SRL.
Pentru a pronunta aceasta hotarare tribunalul a retinut ca prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Turnu Magurele la data de 14.08.2012 sub nr. 2026/329/2012, reclamanta S.C. M S.R.L. a chemat in judecata si personal la interogatoriu pe paratul G.I., solicitand instantei ca pe cale de ordonanta presedintiala sa hotarasca obligarea paratului la incetarea demolarii constructiilor sale (baraci) aflate in zona port TM si la efectuarea unor constructii noi in locul celor demolate. Totodata a solicitat obligarea paratului si la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare, a aratat ca este proprietarul constructiilor (baracilor) aflate in zona port TM pe care le-a cumparat de la S.C. MG S.R.L. TM si S.C. DC S.R.L. TM, conform facturilor pe care le va anexa.
In data de 07.08.2012 paratul a inceput demolarea constructiilor (baracilor) proprietatea sa, ajungand pana la data introducerii actiunii la trei baraci. A sesizat Primaria TM care a trimis un reprezentant la fata locului care i-a atras atentia paratului sa se opreasca. A sesizat si Politia TM care a incheiat un proces-verbal in acest sens. Cu toate acestea paratul continua sa demoleze constructiile.
A precizat ca a formulat si plangere penala, dar acest proces dureaza mai mult iar paratul nu se opreste din actiunea pentru demolare. Apreciaza ca urgenta impune obligarea paratului sa sisteze lucrarile de demolare, sens in care solicita a fi obligat prin hotarare judecatoreasca.
In drept, si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 581 C.proc.civ.
 La data de 20.08.2012 paratul GI a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea cererii de emitere a ordonantei presedintiale.
In motivare, a aratat ca prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1202/05.06.2012 de BNP MN a cumparat de la vanzatoarea SC PP SRL imobilul situat in TM, sola 121, parcela 1106/3, sos. P, jud. T, avand numar cadastral 751, inscris in cartea CF 20595, compus din teren extravilan in suprafata de 21.500 m.p. (21.558,04 m.p, din masuratorile cadastrale)  din care 10.056  mp categoria curti constructii  si 11.502 mp categoria teren arabil si din constructiile existente pe acest teren C1- grajd in suprafata  construita de 373,54 mp, C2 - grajd in suprafata construita 292,35 mp, C3 - anexa in suprafata construita de 289,23 mp, C4 - grajd in suprafata construita de 241,16 mp.
Paratul a mai aratat ca  a formulat  actiune prin care a solicitat pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna  evacuarea paratilor de pe terenul categoria curti constructii  in suprafata de 4.000 mp impreuna cu constructiile edificate pe acesta, proprietatea sa, parte a imobilului categoria curti constructii in suprafata de 10.056 mp, situat in TM, sola 121, parcela 1106/3, soseaua P, judetul T. Actiunea a fost inregistrata la Judecatoria TM sub nr.1926/329/2012 si are termen de judecata la data de 05.09.2012.
Mai arata paratul G.I.  ca  reclamantii M.M.A. si M.D. ocupa in mod abuziv si fara titlu legal terenul categoria curti constructii in suprafata de 4.000 m.p. impreuna cu constructiile edificate pe proprietatea sa, parte a imobilului categoria curti constructii in suprafata de 10.056 m.p., situat in TM, sola 121, parcela 1106/3, soseaua P, judetul T, avand numar cadastral 751, inscris in CF 20595. Anterior  dobandirii proprietatii asupra imobilului de catre SC PP SRL, imobilul in cauza s-a aflat coproprietatea devalmasa a sa si a sotiei, conform istoricului proprietatii descris in art. 4.2 din contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr.1202/05.06.2012.
In aceasta calitate de fosti proprietari ai imobilului, invedereaza instantei ca nu au incheiat cu paratii nici un contract de inchiriere de comodat sau  orice act juridic in baza caruia acestia sa dobandeasca dreptul de folosinta asupra imobilului in cauza. De asemenea, nici la data redobandirii  dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv 05.06.2012 si pana in prezent nu a incheiat cu paratii  niciun  act juridic in baza caruia acestia sa exercite posesia si folosinta terenului proprietatea sa.
Conform art. 4.4 din contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1202/05.06.2012, vanzatoarea SC PP SRL precizeaza ca imobilul ce face  obiectul vanzarii "nu este grevat de nici o sarcina, de nici un drept, de orice natura al unor terte persoane", rezultand astfel ca  nici acest proprietar nu a transmis partilor dreptul de folosinta al imobilului. In mod abuziv, fara nicun drept legal sau conventional, paratii au ocupat terenul si constructiile aferente, refuzand sa paraseasca proprietatea sa la cererea expresa. A mai aratat paratul G.I. ca au fost  notificati  prin executorul judecatoresc sa-i elibereze proprietatea, dar s-a lovit de acelasi refuz ilegal al acestora.
A mai precizat paratul G.I. ca nu a demolat baracile reclamantei, ca aceste sustineri sunt neintemeiate, ca nu a initiat nici un demers de demolare al baracilor invocate, arata ca actiunea este inadmisibila si nu indeplineste conditiile  prev. de art.581 cod proc civila. Reclamanta nu  are inscris la cartea funciara nici un drept de proprietate, neexistand opozabilitate fata de terti.
Cu privire la capatul de cerere privind efectuarea  unor noi constructii arata ca acesta este inadmisibil, iar aceasta solicitare nu indeplineste conditia vremelniciei impusa de art. 581 C.proc.civ. Nu se pot efectua noi  constructii, cu titlu temporar.
Prin incheierea pronuntata al data de 20 august 2012 s-a luat act de renuntarea reclamantei la cel de-al doilea capat de cerere, referitor la efectuarea unor noi constructii in locul celor demolate.
Prin sentinta civila nr.1241 din 23.08.2012 instanta a admis cererea si l-a obligat pe parat la incetarea demolarii constructiilor reclamantei (un numar de noua baraci), situate in mun. TM, Soseaua P, fara numar, pana la solutionarea litigiului pe fond in dosarul nr. 1924/329/2012 aflat pe rolul Judecatoriei TM.
A obligat paratul sa plateasca reclamantei suma de 810,30 lei cu titlul de cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel instanta a retinut ca potrivit prevederilor art. 581 C.proc.civ. "instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari".
Din inscrisurile depuse la dosar, se desprinde aparenta detinerii dreptului de proprietate de catre paratul G.I., in devalmasie cu sotia sa, asupra imobilului situat in TM, sola 121, parcela 1106/3, sos. P, jud. T, avand numar cadastral 751, inscris in cartea CF 20595, compus din teren extravilan in suprafata de 21.500 m.p. (21.558,04 m.p, din masuratorile cadastrale)  din care 10.056  mp categoria curti constructii  si 11.502 mp categoria teren arabil si din constructiile existente pe acest teren C1- grajd in suprafata  construita de 373,54 mp, C2 - grajd in suprafata construita 292,35 mp, C3 - anexa in suprafata construita de 289,23 mp, C4 - grajd in suprafata construita de 241,16 mp. Imobilul a fost dobandit prin cumparare de la vanzatoarea SC PP SRL, conform contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1202/05.06.2012 de BNP MN. Dreptul de proprietate astfel dobandit a fost inscris in cartea funciara, conform incheierii si extrasului depuse la dosar.
Reclamanta S.C. M S.R.L. detine in aparenta dreptul de proprietate asupra a noua constructii (baraci) situate in zona portului din mun. TM, dintre care sapte au fost achizitionate prin factura fiscala nr. 1694670/27.04.2012 emisa de S.C MG S.R.L. in favoarea reclamantei. Din inscrisurile depuse la dosar nu rezulta exact unde sunt amplasate aceste constructii (baraci).
Cu toate acestea, coroborand sustinerile partilor, continutul actiunii in evacuare formulata de parat si care formeaza obiectul dosarului nr. 1924/329/2012 aflat pe rolul Judecatoriei TM, explicatiile date de parat la interogatoriul luat din oficiu de catre instanta si declaratiile martorilor, rezulta ca aceste constructii (baraci) sunt situate fie in imediata vecinatate a terenului aflat in proprietatea paratului G.I. (astfel cum pretinde reclamanta, cum rezulta din adeverinta nr. 22830/21.08.2012), fie chiar pe terenul aflat in proprietatea paratului G.I. (astfel cum pretinde paratul), dar fiind folosite de mai mult timp de catre reclamanta (astfel cum rezulta din coroborarea raspunsurilor paratului la interogatoriul luat de instanta, din declaratiile martorilor si din formularea actiunii in evacuare de catre parat).
Conform contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1202/05.06.2012 de BNP MN, paratul detine si dreptul de proprietate asupra a patru constructii. Dar, conform inscrisurilor depuse la dosar si declaratiilor martorilor, reclamanta detine in acea zona un numar de circa noua constructii (baraci). Martorul SS declara ca aceste baraci se invecineaza cu alte baraci detinute de paratul G.I.. Si din acest aspect rezulta ca nu exista aparenta identitatii totale dintre constructiile mentionate in contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1202/05.06.2012 de BNP MN si constructiile proprietatea reclamantei sau cel putin folosite de reclamanta (paratul pretinde ca facturile fiscale invocate ca titlu de proprietate de catre reclamanta sunt falsuri).
In aceste conditii, compararea si analiza validitatii titlurilor de proprietate ale partilor sau existenta vreunor alte drepturi, precum si identificarea exacta a constructiilor vor face obiectul judecatii dosarului nr. 1924/329/2012 avand ca obiect evacuare.
De aceea, actiunile pentru demolarea unora dintre constructiile reclamantei inainte de solutionarea litigiului pe fond dintre parti, fata de aparenta existenta, anterior prezentata, este cel putin prematura, de natura a aduce un prejudiciu iminent, important si probabil iremediabil reclamantei.
Rezulta de aici urgenta in a se lua masurile solicitate de reclamanta pentru stoparea actiunii paratului, cu titlu temporar, pana la solutionarea dosarului nr. 1924/329/2012.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs paratul G.I. care a solicitat modificarea sentintei in sensul respingerii cererii.
In motivarea recursului se arata ca instanta a incalcat principiul contradictorialitatii  intrucat nu a dispus citarea partilor dupa reluarea dezbaterilor.
Instanta a admis proba cu martori in cadrul procedurii ordonantei presedintiale.
A dovedit instantei ca este proprietarul imobilului si ca intimata ocupa imobilul fara titlu iar el nu a demolat baracile reclamantei.
Actiunea este inadmisibila intrucat reclamanta nu are inscris in cartea funciara nici un drept de proprietate, neexistand opozabilitate fata de terti.
Analizand actele si lucrarile dosarului tribunalul constata ca recursul este nefondat avand in vedere urmatoarele considerente:
Instanta nu a incalcat principiul contradictorialitati in procedura de solutionare a cauzei, intrucat la termenul din 23.08.2012 cand recurentul prin aparator a formulat cerere de recuzare a judecatorului fondului in mod corect acesta a suspendat sedinta pentru solutionarea cererii de recuzare punand in vedere partilor sa astepte solutionarea cererii de recuzare. Ulterior cauza fiind reluata in cadrul aceleiasi sedinte la a doua strigare.
Din modul in care s-au desfasurat lucrurile reiese ca masura dispusa a fost suspendarea sedintei de judecata in vederea solutionarii incidentului procedural de un alt complet si nu suspendarea judecatii cauzei conform art. 242-244 C Pr Civ pentru ca la reluarea judecatii sa fie necesara citarea partilor.
Administrarea probei cu martori nu este prohibita in cadrul procedurii ordonantei presedintiale, asupra admisibilitatii acesteia instanta pronuntandu-se avand in vedere imperativul solutionarii de urgenta si cu precadere a cauzei.
In ceea ce priveste criticile vizand dreptul de proprietate al partilor asa cum a retinut si instanta de fond in cadrul acestei proceduri se analizeaza numai aparenta dreptului. Astfel ca nu se pot analiza decat in procedura de drept comun pe care partile o au pe rol existenta sau nu a dreptului de proprietate cu privire la imobile, sau faptul ca s-au demolat sau nu baracile proprietatea intimatei. Instanta dispunand asupra cererii numai pe aparenta dreptului care este in favoarea intimatei, conform probei administrate.
Inexistenta inscrierii dreptului in cartea funciara nu are relevanta asupra promovarii cererii intrucat in aceasta procedura se analizeaza numai aparenta dreptului, astfel ca in raport cu art. 312 Cod procedura civila, recursul a fost respins.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Ordonanta Presedintiala

Ordonanta presedintiala - Decizie nr. 541 din data de 31.07.2017
Obligarea parintelui la exprimarea acordului de vointa in vederea parasirii teritoriului tarii a copilului minor - Sentinta civila nr. 734 din data de 12.12.2016
Conditii de admisibilitate. Efectuarea unor lucrari de intretinere imobil. Urgenta justificata prin producerea unui prejudiciu si cauzarea unor costuri suplimentare viitoare - Decizie nr. 947 din data de 02.12.2015
Suspendarea unei decizii de debit privind recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurari sociale pe calea ordonantei presedentiale - Sentinta civila nr. 434 din data de 22.04.2013
Suspendarea deciziei de recalculare a pensiei prin ordonanta presedentiala - Sentinta civila nr. 1110 din data de 09.11.2010
Neindeplinirea conditiilor de admisibilitate in cazul ordonantei presedintiale avand ca obiect evacuarea - Decizie nr. 533 din data de 08.07.2010
Neindeplinirea conditiilor ordonantei presedentiale - Decizie nr. 534 din data de 08.07.2010
Cerere de ordonanta presedintiala. Conditii de admisibilitate. - Sentinta civila nr. 45 din data de 16.01.2009
Ordonanta presedintiala pentru modificarea programului de vizitare a minorului. Neindeplinirea conditiilor ordonantei presedintiale. - Decizie nr. 96 din data de 11.02.2010
Ordonanta presedintiala - Sentinta comerciala nr. 1263/C din data de 13.10.2009
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1415 din data de 16.11.2011
Evacuare - Sentinta civila nr. 1276 din data de 09.12.2010
Ordonanta presedintiala - Sentinta comerciala nr. 55 din data de 30.04.2009
Ordonanta presedentiala de suspendare a hotararii adunarii creditorilor in procedura insolventei - Hotarare nr. 2367/sind din data de 04.09.2009
Insolventa- ordonanta presedentiala- suspendare organizare prima sedinta a adunarii creditorilor - Sentinta civila nr. 2367 din data de 04.12.2009
Insolventa- ordonanata presedentiala- ridicare interdictie blocare conturi debitor in perioada de observatie - Sentinta civila nr. 20/CC din data de 18.12.2009
Evacuare pe calea ordonantei presedintiale. Conditii de admisibilit - Decizie nr. 540/R din data de 23.08.2007
Luarea unor masuri urgente in cazuri grabnice pe calea ordonantei presedintiale. - Decizie nr. 13 din data de 13.01.2012
Ordonanta presedintiala. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 337 din data de 14.02.2011
Ordonanta presedintiala. Obligarea societatii furnizoare de gaz sa incheie cu reclamantul contract de furnizare de gaze naturale. - Decizie nr. 373 din data de 29.04.2009