Actiune in anulare a dispozitiei de diminuare a salariului cu 25% in perioada iulie-decembrie 2009. Netemeinicia actiunii

In conformitate cu prevederile  art.1 din Legea nr. 118/2010, cuantumul brut al salariilor stabilite  in baza Legii  cadru nr. 330/2009, se diminueaza  cu 25% in perioada 01 iulie - 31 septembrie 2010, statul avand o larga marji de apreciere  asupra politicilor  salariale.

Prin actiunea inregistrata sub nr.2232/87/2011 reclamantii au chemat in judecata pe paratii Consiliul Local al comunei Beciu , Primaria comunei Beciu si Comuna Beciu prin Primar, solicitand instantei ca prin sentinta ce se va pronunta, acestia sa fie obligati, in principal, la plata diferentei intre salariul platit efectiv si cel stabilit prin contractul individual de munca pentru perioada 1.07.2010 pana in prezent, cu actualizare la data platii, iar in subsidiar, obligarea paratilor la plata unei despagubiri egala in cuantum cu diferenta dintre drepturile salariale nediminuate cu procentul de 25 % si drepturile salariale efectiv incasate, pentru nerespectarea de catre angajator a obligatiei de informare prevazuta de art.19 Codul muncii.
In motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca prin dispozitiile nr.107, 108, 109, 110, 112, 113 si 114 emise de Primarul comunei Beciu in temeiul Legii nr.118/2010, li s-a redus salariul de incadrare cu un procent de 25 % desi nu exista acordul lor pentru aceasta diminuare, precum si faptul ca prin adoptarea Legii nr.118/2010, statul a savarsit o ingerinta in drepturile lor, ceea ce incalca prevederile art.1 alin.1 din Primul Protocol Aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si art.17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului.
In acest sens, reclamantii au aratat ca, salariul reprezinta un bun in sensul Conventiei, iar ingerinta autoritatilor publice, in sensul privarii de bun este materializata in lipsirea lor de dreptul de a mai primi diferentele salariale , ceea ce constituie o atingere excesiva a dreptului lor,  incompatibila cu dreptul garantat de art.1 din Protocolul nr.1.
De asemenea, au sustinut reclamantii ca, dispozitiile de diminuare a drepturilor salariale incalca prevederile art.41 alin.3 lit.e din Codul muncii, cat si prevederile art.17 alin.1, intrucat contractul individual de munca poate fi modificat numai prin acordul partilor,  iar anterior modificarii, angajatorul are obligatia de a informa salariatul cu privire la clauzele pe care intentioneaza sa le modifice, ceea ce in cauza nu s-a intamplat.
Intrucat considera ca obligatia de informare subzista, intrucat prin Legea nr.330/2009 nu s-a dispus suspendarea, ori abrogarea prevederilor art.41, 17 si 19 din Codul muncii, reclamantii au solicitat admiterea actiunii.
In drept, actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si art.17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, iar in dovedirea actiunii, reclamantii au depus la dosarul cauzei inscrisuri (filele 20 - 63).
Paratii, desi legal citati, nu au formulat intampinare si nici nu s-au prezentat in instanta spre a-si face apararea, ori pentru a opune eventuale exceptii.
Reclamantii au fost salarizati in cursul anului 2009  conform Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice.
Masura reducerii temporare, pe perioada 03.07.2010 - 31.12.2010, a salariului personalului bugetar a fost dispusa prin art. 1 alin. 1 din Legea nr.118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, conform caruia "cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta, stabilite in conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale OUG nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, se diminueaza cu 25%".
Prin cererea de chemare in judecata se invoca, pe de o parte, conflictul cu unele norme constitutionale a masurii de restrangere a exercitiului dreptului la salariu, vazut ca un corolar al dreptului la munca prevazut de art. 41 din Constitutie, iar pe de alta parte, se invoca neconcordanta intre anumite acte internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si legile interne, solicitandu-se sa se dea prioritate, in temeiul art.20 alin.2 din Constitutie, reglementarilor internationale mai favorabile. Sunt mentionate, in principal, art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor si Libertatilor Fundamentale impreuna cu jurisprudenta Curtii E.D.O., precum si art.17 din Declaratia Universala a Dreptului Omului.
De asemenea, se invoca incalcarea contractului individual de munca si a dispozitiilor art. 41 si art. 154 din Codul muncii.
Cat priveste incalcarea unor prevederi constitutionale, Tribunalul constata ca stabilirea neconcordantei intre dispozitiile unei legi si Constitutia tarii intra in atributiile exclusive ale Curtii Constitutionale. Singura cale pentru constatarea neconstitutionalitatii masurii de reducere a salariilor, dispusa prin lege, ar fi invocarea exceptiei de neconstitutionalitate, a carei solutionare intra in atributiile Curtii Constitutionale, iar nu a instantelor de drept comun.
Prin urmare, critica sumara din cererea introductiva privind incalcarea unor norme constitutionale se dovedeste nefondata pentru ca, pe de o parte, prin Decizia nr.872/25.06.2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, Curtea Constitutionala a decis ca art.1 - 8 si art.10 - 17 din Lege sunt constitutionale, iar pe de alta parte, reclamanta nu a invocat o exceptie de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr.118/2010.
Prin Decizia nr.872/2010 anterior citata, Curtea Constitutionala a retinut, in ceea ce priveste diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar, raportat la art.41 din Constitutie, ca dreptul la munca este un drept complex care include si dreptul la salariu iar diminuarea acestuia din urma se constituie intr-o veritabila restrangere a exercitiului dreptului la munca, insa aceasta restrangere dispusa prin Legea nr.118/2010 se incadreaza in conditiile strict si limitativ prevazute de art. 53 din Constitutie, si anume: masura este prevazuta prin lege, se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare si este determinata de imperativul apararii securitatii nationale - prin prisma aspectelor economice, financiare si sociale care ar putea afecta insasi fiinta statului, datorita amplorii si gravitatii situatiei de criza economica, masura nu aduce atingere substantei dreptului, avand, de altfel, caracter temporar si se aplica nediscriminatoriu.
Conform art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor si Libertatilor Fundamentale "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."
Art.1 din Protocolul nr.1 garanteaza, in substanta, dreptul de proprietate, continand trei norme distincte. Prima, exprimata in prima fraza a primului alineat al art.1, stabileste principiul de drept al respectarii bunurilor. A doua, cuprinsa in cea de a doua fraza a aceluiasi alineat, vizeaza privarea de proprietate, pe care o subordoneaza anumitor conditii, iar cea de a treia, consemnata in cel de-al doilea alineat al art.1, recunoaste statelor contractante puterea, printre altele, de a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general. A doua si a treia norma constituie exemple particulare de atingere a dreptului de proprietate, care trebuie interpretate in lumina principiului consacrat de prima norma.
Din perspectiva art.1 din primul Protocol aditional la C.E.D.O., in lumina jurisprudentei Curtii E.D.O., se constata ca salariul, in principiu, este o valoare patrimoniala care intra in campul de aplicare al art.1 din Protocolul nr.1.
Diminuarea pentru o perioada determinata, viitoare, prin lege, a salariului personalului bugetar, constituie o atingere adusa dreptului de proprietate, care insa nu corespunde nici unei exproprieri (privari de proprietate) si nici unei masuri de reglementare a folosintei bunurilor, fiind analizata de Curtea E.D.O. numai din unghiul primei norme cuprinse in art. 1, respectiv a principiului respectarii bunurilor. In acest context, Curtea E.D.O. urmareste numai daca justul echilibru intre exigentele relative la interesul general si imperativele legate de protectia drepturilor fundamentale ale individului a fost mentinut (a se vedea cauza Aizupurua Ortiz si ceilalti c. Spaniei, Hotararea din 2 februarie 2010, par. 48), reducerea salariilor nefiind tratata ca o privare de proprietate, pentru care lipsa despagubirii ar conduce la incalcarea art. 1 al Protocolului 1.
Prin urmare, in cazuri asemanatoare, Curtea E.D.O. a urmarit sa stabileasca daca dreptul la respectarea bunurilor este infrant de o maniera care antreneaza o atingere adusa insasi substantei dreptului si a analizat respectarea principiului proportionalitatii, adica a justului echilibru care trebuie pastrat intre interesul general ai colectivitatii si imperativele protectiei drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Hotararea din 12 octombrie 2004, par. 39 si 41).
Pe de alta parte, Curtea E.D.O. face o distinctie esentiala intre dreptul de a continua sa primesti in viitor un salariu intr-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariul castigat pentru o perioada in care munca a fost prestata (a se vedea cauza Leias c. Croatiei, Hotararea din 20.05.2010, paragraf nr.58). Conventia nu confera dreptul de a continua sa primesti un salariu intr-un anume cuantum, iar o creanta poate fi considerata o valoare patrimoniala, in sensul art.1 din Protocolul nr.1 numai daca are o baza suficienta in dreptul intern (cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19.04.2007, paragraful nr.94), ceea ce nu este valabil in cazul de fata, in care prin dreptul intern s-a dispus diminuarea drepturilor salariale.
In cauza de fata trebuie avut in vedere ca legalitatea masurii nu este pusa in discutie, asa cum nu este in discutie o pierdere totala a dreptului, ci numai o restrangere temporara a exercitiului acestuia, aplicata nediscriminatoriu intregului personal bugetar.
Legea nr. 118/2010 a urmarit rezolvarea dificultatilor financiare ale Statului, calea urmata fiind considerata legitima de catre Curtea Constitutionala. Curtea E.D.O. a subliniat, in repetate randuri, ca Statelor le este recunoscuta, din perspectiva Conventiei, o larga marja de apreciere asupra politicilor salariate privitoare ia angajatii platiti din bugetul de stat, precum si in materie de legislatie sociala (a se vedea cauza Kechko c. Ucrainei, Hotararea din 8 noiembrie 2005, par. 23 si cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Hotararea din 12 octombrie 2004, par. 45).
In concluzie, Tribunalul apreciaza ca masura reducerii temporare a salariului personalului bugetar cu 25% nu aduce atingere substantei dreptului, intra in marja de apreciere a Statului, nu este o masura disproportionata in raport cu scopul urmarit si pastreaza justul echilibru intre interesul general al colectivitatii si imperativele protectiei drepturilor fundamentale ale omului, asa incat nu se poate retine o incalcare a art. 1 din primul Protocol aditional la Conventie.
Cat priveste dispozitiile din Declaratia Universala a Drepturilor Omului: art. 17 - orice persoana are dreptul la proprietate si nimeni nu va fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa, nu s-au adus argumente in sensul ca drepturile fundamentale pe care le garanteaza, similare celor reglementate prin art. 44 din Constitutie, ar avea un continut mai favorabil decat reglementarea interna sau ar impiedica restrangerea adusa dreptului la salariu, in conditiile art. 53 din Constitutie.
Pentru toate aceste argumente, Tribunalul va respinge, ca nefondata, actiunea formulata de  reclamanti impotriva paratilor Consiliul Local al comunei Beciu , Primaria comunei Beciu si Comuna Beciu prin Primar.