InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Teleorman

ORDONANTA PRESEDINTIALA

(Sentinta civila nr. 747 din data de 29.04.2011 pronuntata de Tribunalul Teleorman)

Domeniu Ordonanta Presedintiala | Dosare Tribunalul Teleorman | Jurisprudenta Tribunalul Teleorman

Prin decizia civila nr. 747/29.04.2011 tribunalul  admite recursul declarat de recurenta-reclamanta A.P.A. Condominiul 20 A., impotriva sentintei civile nr. 888 din 29 martie 2011 a Judecatoriei A, in contradictoriu cu intimatul-parat N S,
Modifica in tot sentinta recurata in sensul ca admite cererea de ordonanta presedintiala formulata de recurenta-reclamanta si obliga pe intimatul-parat sa predea stampila asociatiei catre noua conducere si sa predea toate actele asociatiei catre noua conducere.
Obliga intimatul sa plateasca recurentei 500 lei cheltuieli de judecata.
Irevocabila.
   Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut:
            Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei A, sub nr. 2164/740/2011 din 24.03.2011, reclamanta Asociatia Proprietarilor de Apartamente Condominiu 20 a chemat in judecata pe paratul N S pentru ca pe cale de ordonanta presedintiala sa oblige paratul sa predea stampila asociatiei catre noua conducere aleasa in sedinta Adunarii Generale Extraordinare din 24.02.2011, sa predea toate actele asociatiei cat si arhiva catre noua conducere, sa plateasca daune cominatorii in cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de intarziere in predarea celor solicitate mai sus, de la data formularii prezentei actiuni si pana la predarea efectiva precum si cheltuielile de judecata.
           In motivarea cererii reclamanta a aratat ca proprietarii de apartamente din Condominiul nr. 20 erau nemultumiti de activitatea vechiului comitet executiv prezidat de parat iar in urma sedintei Adunarii Generale Extraordinare din 24.02.2011 a fost ales un nou presedinte, un nou administrator si o noua comisie de cenzori. Procesul verbal al sedintei a fost comunicat Primariei A Compartimentul Fond Locativ si Relatii Asociatii de Proprietari, iar aceasta institutie ce gestioneaza activitatea asociatiilor de proprietari a formulat adresa nr. 4512/11.03.2011 si a inaintat-o paratului punandu-i in vedere ca in termen de 5 zile sa predea toata documentatia asociatiei de proprietari, insa acesta refuza nejustificat.
           Reclamanta a mai aratat ca masura solicitata se impune a fi luata pe calea ordonantei presedintiale pentru a se pune capat actelor abuzive incheiate de parat in calitate de fost presedinte al asociatiei de proprietari. Acest aspect rezulta din incheierea de catre parat, dupa  ce i-a incetat calitatea de presedinte a contractului nr. 119/07.03.2011 in numele asociatie cu SC A I SRL.
           A precizat si ca masura solicitata se impune a fi luata pentru prevenirea unor pagube in patrimoniul proprietarilor de apartamente din Condominiul nr. 20 generate de plata penalizarilor de intarziere catre furnizorii de servicii ai asociatiei, deoarece acestea nu s-au platit de doua luni, pentru ca actele si stampila asociatiei se afla la parat, iar acesta refuza sa le predea noii conduceri a asociatiei.
In  dovedire s -au depus inscrisuri .
Prin sentinta civila nr. 888/29.03. 2011,  Judecatoria A a respins ca nefondata cererea,  retinand ca in cauza, nu sunt indeplinite cerintele prevazute de art. 581 alin. 1 C.p.c privind caracterul  vremelnic si neprejudecarea fondului acestei cauze.
S -a motivat in sensul ca, obligatia de predare  a stampilei si a actelor  asociatiei , prin natura ei, nu poate dura pe o perioada limitata de timp, iar luarea unei astfel de  masuri va rezolva definitiv litigiul dintre parti, ceea ce nu se poate realiza pe calea ordonantei presedintiale.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen si legal motivat reclamanta, considerand-o nelegala si netemeinica pentru urmatoarele motive:
1. Urgenta este  determinata de nevoia de a administra  asociatia de catre o conducere aleasa si  necontestata, in conditiile legii,  avand in vedere ca aceasta nu a putut  achita c/v  utilitatilor catre prestatorii de servicii.
2. Pronuntarea unei  hotarari de restituire a documentelor si stampilei nu  prejudeca fondul dreptului, intrucat acesta va fi analizat in dosarul nr.2081/740/2011.
 3. Cat priveste vremelnicia sentintei,  masura a fost ceruta pana la solutionarea dosarului de fond nr. 2081/740 /2011.
In drept, s -au indicat prevederile art . 304 1 Cod procedura civila.
In dovedirea  recursului s -au  depus inscrisuri (f.5 - 27 ).
Intimatul nu a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului .
              Verificand legalitatea si temeinicia sentintei  atacate, prin prisma criticilor aduse , tribunalul constata ca recursul este  intemeiat.
              In mod gresit a apreciat instanta ca cererea formulata de recurenta - reclamanta A.P.A -Condomeniul nr. 20 A nu indeplineste cerintele prevazute de art . 581 C.p.c , in conditiile in care,  la dosar exista dovada ca pe rolul  aceleiasi  instante se afla cauza ce face  obiectul dosarului nr. 1081 /740/2011 (f. 15, privind predarea, pe dreptul comun, a actelor si stampilei  asociatiei. Astfel , prima instanta nu prejudeca in nici un fel fondul cauzei ,  sentinta sa fiind vremelnica si executorie.
Urgenta se justifica prin faptul ca intre recurenta si  furnizorii de utilitati si  servicii, exista contracte a caror derulare este ingreunata s -au chiar impiedicata, in conditiile in care este imposibila utilizarea stampilei si a documentelor asociatiei,  ceea ce se repercuteaza negativ asupra  proprietarilor  membri ai recurentei -reclamante.
Drept urmare,  regasindu-se motivul de recurs si nelegalitate  a sentintei, prevazut de art. 304 pct.9 C.p.c, in temeiul art . 312 alin. 1 si 3 C.p.c,  recursul va fi admis,  se va modifica sentinta atacata in sensul ca se va  admite cererea de  ordonanta presedintiala.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Ordonanta Presedintiala

Ordonanta presedintiala - Decizie nr. 541 din data de 31.07.2017
Obligarea parintelui la exprimarea acordului de vointa in vederea parasirii teritoriului tarii a copilului minor - Sentinta civila nr. 734 din data de 12.12.2016
Conditii de admisibilitate. Efectuarea unor lucrari de intretinere imobil. Urgenta justificata prin producerea unui prejudiciu si cauzarea unor costuri suplimentare viitoare - Decizie nr. 947 din data de 02.12.2015
Suspendarea unei decizii de debit privind recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurari sociale pe calea ordonantei presedentiale - Sentinta civila nr. 434 din data de 22.04.2013
Suspendarea deciziei de recalculare a pensiei prin ordonanta presedentiala - Sentinta civila nr. 1110 din data de 09.11.2010
Neindeplinirea conditiilor de admisibilitate in cazul ordonantei presedintiale avand ca obiect evacuarea - Decizie nr. 533 din data de 08.07.2010
Neindeplinirea conditiilor ordonantei presedentiale - Decizie nr. 534 din data de 08.07.2010
Cerere de ordonanta presedintiala. Conditii de admisibilitate. - Sentinta civila nr. 45 din data de 16.01.2009
Ordonanta presedintiala pentru modificarea programului de vizitare a minorului. Neindeplinirea conditiilor ordonantei presedintiale. - Decizie nr. 96 din data de 11.02.2010
Ordonanta presedintiala - Sentinta comerciala nr. 1263/C din data de 13.10.2009
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1415 din data de 16.11.2011
Evacuare - Sentinta civila nr. 1276 din data de 09.12.2010
Ordonanta presedintiala - Sentinta comerciala nr. 55 din data de 30.04.2009
Ordonanta presedentiala de suspendare a hotararii adunarii creditorilor in procedura insolventei - Hotarare nr. 2367/sind din data de 04.09.2009
Insolventa- ordonanta presedentiala- suspendare organizare prima sedinta a adunarii creditorilor - Sentinta civila nr. 2367 din data de 04.12.2009
Insolventa- ordonanata presedentiala- ridicare interdictie blocare conturi debitor in perioada de observatie - Sentinta civila nr. 20/CC din data de 18.12.2009
Evacuare pe calea ordonantei presedintiale. Conditii de admisibilit - Decizie nr. 540/R din data de 23.08.2007
Luarea unor masuri urgente in cazuri grabnice pe calea ordonantei presedintiale. - Decizie nr. 13 din data de 13.01.2012
Ordonanta presedintiala. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 337 din data de 14.02.2011
Ordonanta presedintiala. Obligarea societatii furnizoare de gaz sa incheie cu reclamantul contract de furnizare de gaze naturale. - Decizie nr. 373 din data de 29.04.2009