InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Teleorman

Cerere de intoarcerea executarii. Titlu executoriu desfiintat prin decizia Curtii de Apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Admisibilitate si temeinicie.

(Rezolutie nr. 1188 din data de 05.05.2010 pronuntata de Tribunalul Teleorman)

Domeniu Salarizare | Dosare Tribunalul Teleorman | Jurisprudenta Tribunalul Teleorman

Prin cererea inregistrata pe rolul instantei  sub nr. 929/87/2010 la data de 04.03.2010, reclamanta S.C. OMV Petrom S.A., a solicitat, in contradictoriu cu paratul Dumitru Mihai, in baza art. 404 - 4042 alin 3 Cod proc. civ.,  restabilirea situatiei anterioare executarii sentintei civile nr. 475/30.01.2008, pronuntata in dosarul nr. 3431/87/2007de Tribunalul Teleorman, desfiintata prin decizia civila nr. 4619/20.11.2008 a Curtii de Apel Bucuresti, in sensul obligarii paratului la restituirea sumei totale de 10.911 lei, din care suma de 4.880 lei platita voluntar si suma de  6.031 lei executata silit in cadrul dosarului de executare nr. 1164/2008 al Biroului Excutorului Judecatoresc Ezer Lucian, suma actualizata la data platii efective in functie de rata inflatiei.
In  motivarea cererii, reclamanta a aratat ca prin sentinta civila nr. 475/30.01.2008 pronuntata de Tribunalul Teleorman in dosarul nr. 3431/87/2007, s-a admis actiunea paratului Dumitru Mihai avand ca obiect drepturi salariale,  fiind obligata  la plata drepturilor banesti solicitate, hotarare ramasa definitiva si executorie.
In temeiul art. 3711  Cod procedura civila, s-a achitat voluntar paratului suma de 4.880 lei.
Prin cererea inregistrata sub nr. 1164/2008 la Biroul Executorului Judecatoresc Ezer Lucian, paratul a solicitat si punerea in executare silita a titlului executoriu reprezentat de sentinta civila nr. 475/30.01.2008 a Tribunalului Teleorman.  Executarea silita a fost realizata integral asupra sumei de 6.031 lei.
Prin decizia civila nr. 4619/20.11.2008,  Curtea de Apel Bucuresti  a admis recursul declarat de S.C. OMV Petrom S.A., a desfiintat sentinta civila a Tribunalului Teleorman si a trimis cauza spre rejudecare.
Pe cale de consecinta, in baza art. 311 Cod procedura civila conform cu care "hotararea casata nu are nici o putere" si actele de executare efectuate in baza hotararii casate sunt desfiintate de drept, asa cum dispune alin. 2 al aceluiasi articol.
In acelasi sens sunt si dispozitiile art. 4041  Cod procedura civila, conform carora "in toate cazurile in care se desfiinteaza titlul executoriu [_.] , cel interesat are dreptul la intoarcerea executarii, prin restabilirea situatiei anterioare acesteia".
In speta , restabilirea situatiei anterioare ar avea loc prin restituirea sumelor de bani achitate in baza titlului desfiintat, adica a sumei de 10.911 lei, achitata in executarea sentintei sus  mentionate.
In vederea repararii integrale a prejudiciului cauzat, reclamanta solicita actualizarea sumei executate la data platii efective, in functie de rata inflatiei.
In drept, reclamata si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 311 , 4041  si art.4042 alin. 3 Cod procedura civila.
In dovedirea actiunii, reclamanta a depus la dosar inscrisuri, respectiv: dovada platii voluntare,  sentinta civila nr. 475/30.01.2008 pronuntata de Tribunalul Teleorman in dosarul nr. 3431/87/2007,  decizia nr. 4619R/20.11.2008 a Curtii de Apel Bucuresti, adresa infiintare poprire asupra conturilor S.C. Petrom S.A., proces verbal cheltuieli de executare intocmit in   dosarul de executare nr.1164/2008 al B.E.J. Ezer Lucian, dovada platii prin executare silita.
Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport cu dispozitiile legale incidente, Tribunalul constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 475/30.01.2008, Tribunalul Teleorman - Sectia de Litigii de Munca  Asigurari Sociale si Contencios Administrativ Fiscal a admis actiunea formulata de paratul  Dumitru Mihai si a obligat  reclamanta  la plata drepturilor banesti reprezentand suplimentari salariale pentru sarbatorile de Paste  si de Craciun , proportional cu perioada efectiv lucrata, calculate la nivelul salariului de baza mediu pe unitate, actualizate la data platii.
In temeiul art. 371 Cod procedura civila, reclamanta a platit voluntar paratului suma de 4.880 lei.
Paratul, prin intermediul BEJ Ezer Lucian,  a pus in executare sentinta civila nr. 475/30.01.2008 pronuntata de  Tribunalul Teleorman - Sectia de Litigii de Munca  Asigurari Sociale si Contencios Administrativ Fiscal in dosarul nr. 3431/87/2007.
  BEJ Ezer Lucian  a instituit masura popririi asupra conturilor reclamantei  deschise la Raiffeisen Bank,  executand silit si suma de 6.031 lei.
Urmare a executarii sentintei civile sus - mentionate, paratul a primit de la reclamanta suma totala de 10.911 lei, suma in care sunt incluse si cheltuielile de executare.
Impotriva acestei sentinte reclamanta  a declarat recurs, admis prin decizia civila nr. 4619R/20.11.2008  de Curtea de Apel Bucuresti,  sentinta recurata fiind  casata si cauza trimisa spre rejudecare. 
Potrivit art.4041 alin.1 Cod procedura civila "In toate cazurile in care se desfiinteaza titlul executoriu sau insasi executarea silita, cel interesat are dreptul la intoarcerea executarii, prin restabilirea situatiei anterioare acesteia".
Conform art.4042 alin.3 Cod procedura civila "Daca nu s-a dispus restabilirea situatiei anterioare in conditiile alin.(1) si (2), cel indreptatit o va putea cere instantei judecatoresti competente potrivit legii".
In cazul de fata, instanta de control a admis recursul si a casat sentinta prin care reclamanta a fost obligata sa-i plateasca paratului drepturile reprezentand suplimentari salariale cu ocazia sarbatorilor de Paste si de Craciun.
Avand in vedere dispozitiile art. 311 Cod procedura civila, titlul executoriu in temeiul caruia au fost executate aceste drepturi a fost desfiintat, si ca atare nu mai  exista un temei legal pentru plata facuta paratului de catre reclamanta..
Potrivit  art. 1092  alin (1) Cod civil, "Orice plata presupune o datorie; ceea ce s-a platit fara sa fie debit este supus repetitiunii." . Conform art. 272 alin (1) Codul muncii, "Salariatul care a incasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie", 
Avand in vedere aceste dispozitii legale, Tribunalul va admite cererea reclamantului de restabilirea situatiei anterioare executarii sentintei civile nr. 475/30.01.2008  pronuntata de  Tribunalul Teleorman, urmand sa oblige paratul sa restituie  acestuia suma totala de 10.911 lei, suma neactualizata cu rata inflatiei.
Sustinerea reclamantului de actualizare a sumei in functie de rata inflatiei nu poate fi primita deoarece  paratul  a fost de buna credinta, intemeindu-si cererea de executare pe o hotarare judecatoreasca definitiva si executorie.
Potrivit art. 272 alin (1) Codul muncii coroborat cu art. 994 Cod civil,  acesta nu poate fi obligat decat la restituirea sumei totale pe care pe care a incasat-o in temeiul titlului executoriu care ulterior a fost desfiintat. In aceasta suma sunt incluse si cheltuielile de executare care au fost platite de reclamanta in contul paratului.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Salarizare

Salarizare in sistemul de invatamant. Acordare spor raportat la salariul de baza din ianuarie 2017 - Sentinta civila nr. 533 din data de 26.09.2018
Personal bugetar. Salarizare. Sporuri. - Decizie nr. 716 din data de 27.06.2018
Salarizare. Existenta unor hotararii judecatoresti irevocabile prin care s-a stabilit dreptul de a avea inclus in indemnizatie indexarile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 10/2007. - Decizie nr. 219 din data de 07.03.2018
Salarizare. Situatia in care se pastreaza salariul de baza aferent lunii iulie 2016. - Decizie nr. 13 din data de 09.02.2018
Acordarea sporului de salariu aferent titlului ?tiin?ific de doctor. Aplicabilitatea Deciziei nr. 21/2016 a Inaltei Curti. - Hotarare nr. 963 din data de 05.04.2017
egalizare salarii - Hotarare nr. 41 din data de 17.01.2018
Drepturi salariale. Pretentii. - Sentinta civila nr. 748 din data de 27.09.2017
Pretentii - Sentinta civila nr. 734 din data de 25.09.2017
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 729 din data de 25.09.2017
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 727 din data de 25.09.2017
COnflict de drepturi avand ca obiect obligarea unitatii la plata salariului ce i s-ar fi cuvenit reclamantei in calitate de asistent principal - Sentinta civila nr. 40/lm/2008 din data de 17.02.2009
Drepturi salariale prescrise. Invocarea din oficiu a - Sentinta civila nr. 412 din data de 09.03.2015
Salariati straini angajati prin agentie de munca temporara. Contractul de munca aplicabil - Hotarare nr. 923 din data de 18.05.2015
Salarizarea personalului din inva?amantul preuniversitar incepand cu 01.01.2010 - Sentinta civila nr. 279 din data de 06.03.2014
Neachitarea drepturilor salariale. - Sentinta civila nr. 216 din data de 24.02.2011
Drepturi salariale. Acordarea unui spor pentru exercitarea mai multor functii - Sentinta civila nr. 885 din data de 21.06.2011
Salarizare - Sentinta penala nr. 280 din data de 16.03.2011
Emitere adeverinta de venituri - Sentinta civila nr. 207 din data de 22.02.2011
Norma de hrana acordata angajatilor din cadrul Ministerului de Interne si a Reformei Administrative - Sentinta civila nr. 121 din data de 10.02.2009
Diminuarea salariului cu 25% in sectorul bugetar - Sentinta civila nr. 1175 din data de 18.11.2010