InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Suceava

Litigiu privind functionarii publici

(Hotarare nr. 3146 din data de 22.10.2008 pronuntata de Tribunalul Suceava)

Domeniu Salarizare | Dosare Tribunalul Suceava | Jurisprudenta Tribunalul Suceava

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 5787/86/2008 din 03.09.2008, reclamantii C.M. s.a. au solicitat, in  contradictoriu cu paratii  Primaria orasului V.S. - prin primar, obligarea acesteia la acordarea tichetelor de masa conform  art. 1 din Legea nr. 142/1998 si reglementarilor legale in vigoare sau obligarea la plata catre reclamanti a echivalentului lor in lei,  calculate la valoarea din ziua acordarii, dupa cum a evoluat aceasta in timp, retroactiv pentru anii 2005, 2006 si 2007 si in continuare, reactualizate in raport cu coeficientul de inflatie de la data scadentei fiecarei sume.
In motivarea cererii, reclamantii au aratat in esenta ca, potrivit disp. art.l din Legea nr. 142/09.07.1998, "Salariatii din cadrul societatilor comerciale, regiile autonome si din sectorul bugetar precum si al celorlalte persoane juridice sau fizice care incadreaza personal prin incheierea unui contract individual de munca, denumite in continuare angajator, pot primi o alocatie individuala de hrana, acordata sub forma tichetelor de masa, suportata integral pe costuri de angajatori".  Alineatul 2 al aceluiasi act normativ prevede ca tichetele de masa se acorda in limita prevederilor bugetului de stat sau, dupa caz, ale bugetelor locale, pentru unitatile din sectorul bugetar.
Au mai aratat ca atat functionarii publici cat si personalul contractual se incadreaza in aceste prevederi legale.
Intrucat unele categorii de personal bugetar beneficiaza de acest drept, inca de la aparitia Legii nr. 142/1998, alte categorii, prin care se afla si reclamantii, ca functionari publici si personal contractual, sunt supusi unui tratament discriminatoriu, contrar prevederilor constitutionale si a legii invocate.
Atat timp cat reclamantii au calitatea de salariati in cadrul Primariei comunei V.S., care reprezinta o institutie bugetara, facand parte din sectorul bugetar, datorita alocarii veniturilor de catre stat prin organele abilitate, reclamantii considera ca au dreptul sa primeasca o alocatie individuala de hrana sub forma tichetelor de masa, deoarece prin incasarea unei asemenea alocatii li se asigura o protectie privind securitatea muncii constand in posibilitatea de a li se asigura hrana la locul de munca, in conditiile in care angajatorul se afla in imposibilitatea de ale oferi conditii in vederea asigurarii zilnice la locul de munca.
In drept, si-au intemeiat cererea pe disp. art.1 si urm. din  Legea nr. 142/1998, art. 41 alin. 2, art. 53 din Constitutia Romaniei, art. 5 al. 3 din Codul Muncii, art. 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
 Parata Primaria orasului V.S. a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii reclamantilor.
La prima zi de infatisare, instanta a invocat din oficiu exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada 01.01.2005 - 31.07..2005.
Asupra acestei exceptii, instanta retine ca, potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, dispozitiile acestei legi se completeaza cu prevederile legislatiei muncii, precum si cu reglementarile de drept comun civile, administrative sau penale, dupa caz, in masura in care nu contravin legislatiei specifice functiei publice.
Potrivit art. 1 coroborat cu art. 3 si art. 7 din Decretul nr. 167/1998, dreptul la actiune, avand un caracter patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege, de 3 ani, calculat de la data nasterii dreptului la actiune.
Cum creanta reclamantilor a devenit exigibila in fiecare luna in momentul efectuarii platii, iar reclamantii au investit instanta cu solutionarea prezentei actiuni la 31.07.2008 se constata ca a intervenit prescriptia cu privire la drepturile banesti aferente perioadei 01.01.2005 - 31.07.2005 deoarece acestea au fost solicitate dupa implinirea termenului de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune.
Ca urmare, va fi admisa exceptia prescriptiei dreptului la actiune privitor la perioada 1 ianuarie 2005 - 31 iulie 2005, cu consecinta respingerii acestui capat de cerere ca prescris.
Pe fondul cauzei, instanta apreciaza ca actiunea reclamantilor este fondata pentru urmatoarele considerente:
Reclamantii sunt salariati in cadrul Primariei orasului V.S., iar potrivit art. 1 din Legii nr. 142/1998, salariatii din cadrul societatilor comerciale, regiile autonome si din sectorul bugetar, precum si din cadrul unitatilor cooperatiste si al celorlalte persoane juridice si fizice care incadreaza personal prin incheierea unui contract individual de munca denumite angajatori, pot primi alocatie individuala de hrana acordata sub forma tichetelor de masa suportata integral pe costuri de angajator, iar tichetele de masa se acorda in limita prevederilor bugetului de stat, sau dupa caz, ale bugetelor locale, pentru unitatile din sectorul bugetar si in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.
De asemenea, dispozitiile art.1 si art.2 din Legea nr. 193/2006, prevede ca societatile comerciale, regiile autonome, societatile si companiile nationale, institutiile din sectorul bugetar, unitatile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum si persoanele fizice care incadreaza personal pe baza de contract individual de munca, pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou si a tichetelor de cresa, iar tichetele cadou se pot utiliza pentru campanii de marketing, studiul pietei, promovarea pe piete existente sau noi, pentru protocol pentru cheltuielile de reclama si publicitate, precum si pentru cheltuieli sociale.
In baza art.41 din Constitutia Romaniei, salariatii au dreptul la protectia sociala a muncii, iar masurile de protectie privesc securitatea si igiena muncii, regimul de lucru al femeilor si tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii grele, precum si in alte situatii specifice.
Asadar, atata timp cat reclamantii au calitatea de salariati functionand in cadrul Primariei orasului V.S., care reprezinta o institutie bugetara, facand parte din sectorul bugetar, datorita alocarii veniturilor de catre stat prin organele abilitate, inseamna ca si reclamantii aveau dreptul sa primeasca o alocatie individuala de hrana sub forma unor tichete de masa, deoarece, prin incasarea unor asemenea alocatii li se asigura reclamantilor o protectie privind securitatea muncii constand in posibilitatea de a-si asigura hrana la locul de munca, in conditiile in care angajatorul se afla in imposibilitatea de a le oferi conditii in vederea asigurarii hranei zilnice la locul de munca.
Ca atare, acordarea acestor tichete de masa, reprezinta prin insasi natura sa, o masura de protectie privind securitatea la locul de munca al reclamantilor constand in desfasurarea activitatii in conditii optime, intrucat vizeaza asigurarea hranei zilnice a fiecarui reclamant sub forma unei alocatii in conditiile in care angajatorul nu poate oferi la locul de munca, reclamantilor, conditii pentru ca acestia sa aiba posibilitatea de a-si procura hrana direct de la locul de munca.
Faptul ca Legea nr.142/1998 si Legea nr. 193/2006 prevede posibilitatea acordarii tichetelor de masa fara sa stabileasca obligativitatea acordarii acestora in sarcina angajatorului, nu insemna in mod automat ca reclamantii nu au dreptul la acordarea acestor tichete, in acordarea acestora se tine seama de caracterul si natura lor si anume ca masuri de protectie ale salariatilor pentru asigurarea securitatii muncii si a unor conditii optime la locul de munca, avand drept scop asigurarea hranei zilnice si compensarea unor cheltuieli suplimentare si nicidecum de caracterul facultativ al acestora.
De altfel, atata timp cat tichetele de masa reprezinta masuri de protectie sociala inseamna ca parata angajatoare avea obligatia sa le acorde de drept, automat, chiar de la data intrarii in vigoare a Legii nr. 142/1998, obligatie pe care insa angajatoarea nu si-a respectat-o, astfel incat nu se poate pretinde ca reclamantii nu pot solicita aceste drepturi pe ultimii 3 ani, sume reactualizate.
Acordarea acestor tichete in functie de vointa angajatorului si anume includerea sau nu a sumelor in bugetul de stat, constituie o restrangere a dreptului la protectia sociala al reclamantilor in raport cu alti salariati din sectorul bugetar.
Mai mult, prevederea acordarii tichetelor in functie de alocarea sau nu a unor sume de bani in buget in acest scop este disproportionala intrucat, este pur si simplu lasata la aprecierea angajatorului care, fie niciodata nu va aloca sumele respective in favoarea salariatilor, fie va aloca dupa preferinte, sume , numai anumitor domenii din sectorul bugetar, creandu-se o situatie discriminatorie intre salariatii din diferite domenii din cadrul sectorului bugetar ceea ce este inadmisibil.
Referitor la cererea privind acordarea tichetelor de masa pe viitor, instanta urmeaza sa o respinga intrucat creanta nu indeplineste cumulativ cele 3 conditii de a fi certa, lichida si exigibila, nefiind nascuta si putand fi influentata ulterior de modificari legislative sau ale raporturilor de munca dintre parti.
Prin urmare, instanta, fata de aceste considerente, a constatat ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art.1 si urmatoarele din Legea nr. 142/1998, art. 41 alin. 2, art.53 din Constitutia Romaniei, art.5 alin.3 din Codul Muncii, art.14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, motiv pentru care a admis in parte actiunea reclamantilor si a obligat parata Primaria orasului V.S. sa plateasca reclamantilor sumele reprezentand contravaloarea tichetelor de masa prevazute de Legea nr. 142/1998  pentru perioada 1 septembrie 2005 - 31 decembrie 2007, proportional cu timpul lucrat, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflatie de la data scadentei si pana la data platii efective.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Salarizare

Salarizare in sistemul de invatamant. Acordare spor raportat la salariul de baza din ianuarie 2017 - Sentinta civila nr. 533 din data de 26.09.2018
Personal bugetar. Salarizare. Sporuri. - Decizie nr. 716 din data de 27.06.2018
Salarizare. Existenta unor hotararii judecatoresti irevocabile prin care s-a stabilit dreptul de a avea inclus in indemnizatie indexarile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 10/2007. - Decizie nr. 219 din data de 07.03.2018
Salarizare. Situatia in care se pastreaza salariul de baza aferent lunii iulie 2016. - Decizie nr. 13 din data de 09.02.2018
Acordarea sporului de salariu aferent titlului ?tiin?ific de doctor. Aplicabilitatea Deciziei nr. 21/2016 a Inaltei Curti. - Hotarare nr. 963 din data de 05.04.2017
egalizare salarii - Hotarare nr. 41 din data de 17.01.2018
Drepturi salariale. Pretentii. - Sentinta civila nr. 748 din data de 27.09.2017
Pretentii - Sentinta civila nr. 734 din data de 25.09.2017
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 729 din data de 25.09.2017
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 727 din data de 25.09.2017
COnflict de drepturi avand ca obiect obligarea unitatii la plata salariului ce i s-ar fi cuvenit reclamantei in calitate de asistent principal - Sentinta civila nr. 40/lm/2008 din data de 17.02.2009
Drepturi salariale prescrise. Invocarea din oficiu a - Sentinta civila nr. 412 din data de 09.03.2015
Salariati straini angajati prin agentie de munca temporara. Contractul de munca aplicabil - Hotarare nr. 923 din data de 18.05.2015
Salarizarea personalului din inva?amantul preuniversitar incepand cu 01.01.2010 - Sentinta civila nr. 279 din data de 06.03.2014
Neachitarea drepturilor salariale. - Sentinta civila nr. 216 din data de 24.02.2011
Drepturi salariale. Acordarea unui spor pentru exercitarea mai multor functii - Sentinta civila nr. 885 din data de 21.06.2011
Salarizare - Sentinta penala nr. 280 din data de 16.03.2011
Emitere adeverinta de venituri - Sentinta civila nr. 207 din data de 22.02.2011
Norma de hrana acordata angajatilor din cadrul Ministerului de Interne si a Reformei Administrative - Sentinta civila nr. 121 din data de 10.02.2009
Diminuarea salariului cu 25% in sectorul bugetar - Sentinta civila nr. 1175 din data de 18.11.2010