InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Dolj

Apel. Validare poprire. Natura juridica a termenului de 3 luni reglementat de art. 460, alin. 1 C.p.c.

(Decizie nr. 515 din data de 16.11.2011 pronuntata de Tribunalul Dolj)

Domeniu Popriri | Dosare Tribunalul Dolj | Jurisprudenta Tribunalul Dolj

Asupra apelului civil de fata;
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Craiova la data de 29.03.2011, sub nr. 9637/215/2011, creditorul Cabinet Individual Avocat Dr. V. G. a chemat in judecata pe  debitoarea SC si tertul poprit AVAS Bucuresti, solicitand validarea popririi infiintata de catre creditorul Cabinet Individual Avocat Dr. V. G. in mainile tertului poprit Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin adresa de infiintare a popririi nr. 317/E/20.05.2010 emisa de BEJ L. N. in dosarul de executare nr. 317/E/2009, pana la concurenta sumei de 171.907 lei; obligarea tertului poprit Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului sa plateasca creditorului Cabinet Individual Avocat Dr. V. G. suma de 171.907 lei, datorata de catre debitoarea urmarita SC , in baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de asistenta juridica  nr. 112/29.10.2004, actul aditional la contractul de asistenta juridica nr. 112/29.10.2004, incheiat la data de 14.04.2006 si procesul verbal privind cheltuielile de executare din data de 20.05.2010 emis de BEJ L. N. in dosarul de executare nr. 317/E/2009.
Motivand in fapt cererea, s-a aratat ca, la data de 29.10.2004, intre Cabinet Individual Avocat Dr. V. G., in calitate de prestator de servicii juridice si SC ., in calitate de client, s-a incheiat contractul de asistenta juridica nr. 112/29.10.2004, in care partile au prevazut acordarea de asistenta juridica si reprezentare in dosarul nr. 6934/COM/2003, aflat pe rolul Tribunalului Dolj (in rejudecare dosar nr. 13167/63/2007).
Ulterior, prin actul aditional din data de 14.04.2006, contractul de asistenta juridica nr. 112/29.10.2004 a fost modificat, atat in ceea ce priveste obiectul contractului, cat si in ceea ce priveste onorariul avocatului.
S-a mai aratat ca, intrucat SC nu a achitat prestatorului de servicii juridice onorariul datorat, in baza titlului executoriu reprezentat de contractul de asistenta juridica  nr. 112/29.10.2004 si actul aditional la contractul de asistenta juridica nr. 112/29.10.2004, incheiat la data de 14.04.2006, Cabinet Individual Avocat Dr. V. G. a pornit impotriva debitoarei sale, executarea silita ce face obiectul dosarului de executare nr. 317/E/2009 al BEJ L. N., pentru suma de 163.625 lei.
In cadrul dosarului de executare nr. 317/E/2009 al BEJ L. N., la data de 20.05.2010, a fost emis procesul verbal privind cheltuielile de executare prin care a fost stabilita in sarcina debitoarei SC . obligatia de plata a cheltuielilor de executare in cuantum de 8.282 lei.
Cum potrivit sentintei nr. 4285/13.12.2007 pronuntata de Tribunalul Dolj in dosarul nr. 13167/63/2007 SC . avea de incasat de la AVAS suma de 1.214.754,12 lei, la data de 20.05.2010, in cadrul dosarului de executare nr. 317/E/2009, a fost emisa adresa de infiintare a popririi nr. 317/E/20.05.2010, prin care s-a comunicat tertului poprit indisponibilizarea sumelor de bani datorate cu orice titlu de AVAS catre SC ., pana la concurenta sumei de 171.907 lei, datorata de aceasta din urma creditorului Cabinet Individual Avocat Dr. V. G., insa tertul poprit nu s-a conformat dispozitiilor art. 456 C.p.c. si nici adresei de infiintare a popririi.
Mai mult decat atat, la data de 02.07.2010, tertul poprit a achitat SC  suma de 1.240.754,12 lei, iar la data de 19.07.2010, a achitat suma de 24.346,73 lei, desi sumele de bani datorate de SC fusesera indisponibilizate de catre Cabinet Individual Avocat Dr. V. G., prin adresa de infiintare a popririi nr. 317/E/20.05.2010.
La data de 21.04.2011 tertul poprit Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a depus la dosar intampinare prin care a invocat, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, avand in vedere ca debitul datorat creditoarei SC . ( in dosarul de executare nr. 311/2009 al BEJ P. B. A.) a fost stins, la acest moment AVAS nemaidatorand creditoarei SC  nici o suma de bani.
De asemenea, a invocat exceptia inadmisibilitatii cererii de validare a popririi ca urmare a neindeplinirii conditiilor cumulative prevazute de art. 460 C.p.c.
Pe fondul cauzei, solicita respingerea cererii de validare a popririi, intrucat la acest moment intre AVAS si SC nu exista raporturi de nicio natura.
Prin sentinta civila nr.12003/05.07.2011 pronuntata de Judecatoria Craiova a fost  respinsa exceptia  lipsei calitatii procesuale pasive a Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului, ca neintemeiata.
A fost respinsa cererea de validare a popririi, formulata de creditorul Cabinet Individual Avocat Dr. V. G., in contradictoriu cu debitoarea SC si tertul poprit Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, ca neintemeiata.
Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut urmatoarele:
Analizand cauza dedusa judecatii, cu prioritate, potrivit art.137, alin.(1) din Codul de procedura civila, prin prisma exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive, exceptie invocata de AVAS prin intampinare, instanta a apreciat ca fiind neintemeiata aceasta exceptie respingand-o.
Calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre intimata actionata in judecata si cel obligat prin raportul juridic dedus judecatii.
In cauza, s-a sustinut ca debitul datorat de AVAS creditoarei SC Craiova, in dosarul de executare nr. 311/2009 al BEJ P. B. A., in care acesta a demarat executarea silita, a fost stins iar AVAS nu mai datoreaza SC Craiova nici o suma de bani, invocandu-se ca tertul poprit nu mai are calitatea de debitor fata de debitorul urmarit.
Din actele din dosarul de executare, a rezultat ca adresa de infiintare a popririi nr. 317/E/2009 a fost comunicata tertului poprit la data de 27.05.2010. AVAS nu s-a conformat dispozitiilor din adresa de infiintare a popririi, neprocedand la indisponibilizarea sumelor.
Ulterior, la data de 02.07.2010, ca urmare a demararii procedurii de executare de catre SC, in cadrul dosarului de executare 311/2009, tertul poprit a achitat debitul principal datorat creditoarei, in suma de 1240754,12 lei iar la data de 19.07.2010, AVAS a fost executata si pentru suma de 24346,73 lei, reprezentand cheltuieli de executare.
Se observa astfel ca, la data comunicarii adresei de infiintare a popririi, tertul poprit avea calitatea de debitor al SC Craiova, intrucat plata nu s-a facut decat ulterior, la data de 02.07.2010, data la care subzista raportul juridic obligational instituit prin sentinta civila 4285/13.12.2007 pronuntata de Tribunalul Dolj.
Dincolo de aceste aspecte, se observa ca apararile invocate de catre intimata in sustinerea exceptiei, privesc de fapt temeinicia si legalitatea cererii, motive care se preteaza a fi supuse cenzurii in cursul solutionarii cauzei in fond, neavand relevanta sub aspectul calitatii procesuale.
Cata vreme intimata este parte in raportul juridic presupus de executarea silita a creantei AVAS, prin poprire, se apreciaza ca aceasta are calitate procesuala pasiva, urmand a respinge exceptia ca nefondata.
Prin intampinare, tertul poprit invoca si exceptia inadmisibilitatii cererii de validare a popririi, "fata de neindeplinirea conditiilor cumulative prev. de art. 460 C.p.c.", invocand ca cererea de validarea popririi, raportat la o creanta care este stinsa, nu poate fi admisibila.
Sub aspectul procedural al invocarii exceptiei inadmisibilitatii, instanta atrage atentia asupra urmatoarelor aspecte: cele invocate de catre intimata in sustinerea exceptiei, nu conduc la conturarea unei exceptii de inadmisibilitate ca o exceptie de sine statatoare, deoarece vizeaza neindeplinirea unor conditii de fond a dreptului subiectiv pretins si nu de exercitiu a actiunii, astfel incat, fata de motivele invocate, in situatia insusirii acestora de catre instanta, cererea de validare nu poate fi decat respinsa ca nefondata, in nici un caz ca inadmisibila.
Drept consecinta, instanta a calificat asa zisa "exceptie" de inadmisibilitate, ca aparare de fond, cele invocate atingand chiar fondul judecatii, reprezentand aspecte de drept material, substantial, in urma cererii de validare fiind tinuta sa verifice tocmai indeplinirea sau neindeplinirea conditiilor cumulative prev. de art. 460 C.pr.civ..
Analizand pe fond actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut urmatoarele:
La data de 29.10.2004, intre Cabinet Individual Avocat Dr. V.G., in calitate de prestator de servicii juridice si SC, in calitate de client, s-a incheiat contractul de asistenta juridica nr. 112/29.10.2004, in care partile au prevazut acordarea de asistenta juridica si reprezentare in dosarul nr. 6934/COM/2003, aflat pe rolul Tribunalului Dolj (in rejudecare dosar nr. 13167/63/2007).
Ulterior, prin actul aditional din data de 14.04.2006, contractul de asistenta juridica nr. 112/29.10.2004 a fost modificat, atat in ceea ce priveste obiectul contractului, cat si in ceea ce priveste onorariul avocatului.
Intrucat SC nu a achitat prestatorului de servicii juridice onorariul datorat, in baza titlului executoriu reprezentat de contractul de asistenta juridica nr. 112/29.10.2004 astfel cum a fost modificat, Cabinet Individual Avocat Dr. V. G. a pornit impotriva debitoarei sale, executarea silita ce face obiectul dosarului de executare nr. 317/E/2009 al BEJ Lapadat Nicolae, pentru suma de 163.625 lei.
In cadrul dosarului de executare nr. 317/E/2009 al BEJ L. N., la data de 20.05.2010, a fost emis procesul verbal privind cheltuielile de executare prin care a fost stabilita in sarcina debitoarei SC obligatia de plata a cheltuielilor de executare in cuantum de 8.282 lei si de asemenea, a fost emisa adresa de infiintare a popririi, prin care s-a comunicat tertului poprit indisponibilizarea sumelor de bani datorate cu orice titlu de AVAS catre SC, pana la concurenta sumei de 171.907 lei, datorata de aceasta din urma creditorului Cabinet Individual Avocat Dr. V. G.
Prin sentinta nr. 4285/13.12.2007, pronuntata de Tribunalul Dolj, AVAS a fost obligata la plata catre SC, a sumei de 1214754,12  ron, cu titlul de despagubiri, onorariu avocat, taxa de timbru si onorariu expert.
Adresa de infiintare a popririi nr. 317/E/20.05.2010 a fost primita de AVAS la data de 26.05.2010.
Tertul poprit, nu s-a conformat dispozitiilor cuprinse in adresa de infiintare a popririi si nu a retinut si consemnat suma poprita la dispozitia BEJ L N., in termenul legal de 15 zile.
Astfel, la data de 21.02.2011, AVAS comunica BEJ L. N., ca la data de 02.07.2010, ca urmare a demararii procedurii de executare de catre SC, in cadrul dosarului de executare 311/2009, a achitat debitul principal datorat creditoarei, in suma de 1240754,12 lei iar la data de 19.07.2010, AVAS a fost executata si pentru suma de 24346,73 lei, reprezentand cheltuieli de executare.
In vederea validarii popririi, instanta este tinuta sa verifice existenta raporturilor existente intre creditor si debitor, pe de o parte, si cele existente intre debitor si tertul poprit, pe de alta parte, conform art. 452 alin. 1 C.p.c., precum si indeplinirea conditiilor prevazute de art. 460 C.p.c..
Analizand cu prioritate indeplinirea conditiilor prev. de art. 460 C.p.c., instanta a retinut urmatoarele:
S-a retinut ca, pentru a se da curs validarii popririi, pe langa indeplinirea conditiilor prevazute de art. 452 C.p.c., privind raporturile dintre creditor si debitor, pe de o parte, si cele existente intre debitor si tertul poprit, pe de alta parte, se impune in egala masura si respectarea celor doua conditii impuse de art. 460 C.p.c., respectiv conditia neexecutarii de catre tertul poprit a obligatiilor ce decurg din infiintarea popririi, precum si conditia depunerii cererii de validare a popririi, in termenul de 3 luni care, in acord cu dispozitia legala, curge de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila.
In cauza, s-a facut dovada neindeplinirii obligatiei ce ii revenea tertului poprit privind indisponibilizarea sumelor asupra carora s-a infiintat poprirea, insa conditia depunerii cererii de validare a popririi, in termenul legal imperativ de 3 luni, nu a fost indeplinita.
Astfel, adresa de infiintare a popririi nr. 317/E/2009, a fost emisa de executorul judecatoresc la data de 26.05.2010 iar tertul poprit a primit aceasta adresa la data de 27.05.2010, astfel cum rezulta din dovada de primire a acesteia, semnata de persoana responsabila cu primirea corespondentei, din cadrul AVAS.
Din analiza continutului adresei de infiintare a popririi s-a retinut ca, tertul poprit avea obligatia sa comunice executorului judecatoresc in termen de 15 zile de la primirea acesteia, ca s-a conformat dispozitiei de infiintare a popririi asupra veniturilor debitoarei si ca a procedat la retinerea sumei poprite si la consemnarea acesteia la dispozitia executorului judecatoresc. Dupa expirarea acestui termen de 15 zile, incepe sa curga termenul de 3 luni pentru inaintarea cererii de validare a popririi, la care creditorul este indrituit in situatia neindeplinirii obligatiei tertului poprit de a proceda la poprire pana la concurenta sumei datorate de debitor.
Acest termen de 3 luni, a inceput astfel la data de 12.06.2010 si s-a implinit la data de 12.09.2010. Cererea de validare a popririi a fost inaintata la instanta cu mult dupa implinirea acestui termen legal imperativ, respectiv la data de 29.03.2011.
Prin urmare, instanta a constatat ca, in cauza nu este indeplinita conditia prevazuta de art. 460 C.p.c., aceea a inaintarii cererii de validare, in termenul legal de 3 luni, exigenta care impiedica instanta sa procedeze la validarea popririi infiintate prin adresa nr. 317/E/20.05.2010.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel creditorul Cabinet Individual Dr.V. G., criticand-o pentru motive de nelegalitate.
In  motivarea apelului se arata, in esenta, ca hotararea este data cu interpretarea si aplicarea gresita a art.460 coroborat cu art.452 si 456 C.pr.civ, in sensul ca  termenul de 3 luni in care se poate sesiza instanta de executare in vederea validarii popririi de la data cand  tertul poprit  trebuia  sa consemneze sau sa plateasca suma  urmaribila nu reprezinta o conditie de admisibilitate a cererii de validare a popririi, acest termen fiind  unul de  recomandare, si nu unul de decadere.
Din interpretarea coroborata a acestor dispozitii legale rezulta  ca pentru validarea popririi este necesara intrunirea cumulativa  a doua conditii esentiale, si anume  calitatea de debitor a tertului poprit fata de debitorul  urmarit si neexecutarea de catre tertul poprit a  obligatiilor privind efectuarea popririi.
Dispozitiile art.460 alin.1 C.pr.civ contin o norma juridica permisiva, care nu are ca element structural sanctionarea, si nici  nu impune  sau interzice  savarsirea  unei actiuni.
Se mai arata ca atat doctrina, cat si jurisprudenta sunt unanime in a considera ca termenul de 3 luni prevazut de art.460 C.pr.civ este un termen prohibitiv, care impiedica formularea cererii de validare inainte de implinirea lui.
In situatia in care s-ar admite  o alta interpretare coroborata a acestor texte de lege s-ar nega  insasi existenta  institutiei validarii popririi, deoarece aceasta este prevazuta de lege  tocmai pentru a asigura o  protectie adecvata a creditorului impotriva debitorului si a tertului poprit.
Intimata tert poprit Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat intampinare, aratand ca  nu are calitate procesuala pasiva si ca nu are calitatea de debitor al debitoarei urmarite silit.

Apelul este nefondat.
Se constata ca prima instanta a pronuntat o sentinta legala si temeinica, retinand  in mod corect starea de fapt si de drept dedusa judecatii si facand o interpretare judicioasa si adecvata  dispozitiilor legale aplicabile.
Esenta chestiunii litigioase supuse solutionarii rezida in interpretarea art.460, alin.1 C.pr.civ, sub aspectul naturii juridice a termenului de 3 luni pe care acest text de lege il reglementeaza.
Prima instanta a statuat ca in  cauza nu este indeplinita conditia prevazuta de art.460 C.pr.civ,  aceea a inaintarii cererii de validare in termenul legal de 3 luni si a retinut astfel, in mod implicit, natura acestui termen ca fiind  un termen procedural de decadere.
Apelantul a contestat aceasta rezolvare juridica data de prima instanta, sustinand ca termenul de 3 luni este unul de recomandare, si nu de decadere.
In cuprinsul motivelor de apel  se mai sustine, asa cum s-a aratat mai  inainte, si ca termenul respectiv ar fi un termen  prohibitiv, care impiedica  formularea  cererii de validare inainte de expirarea lui.
Aceste doua sustineri sunt in mod vadit contradictorii, intrucat efectele unui termen de  recomandare sunt diferite de cele  ale unui termen prohibitiv, insa  Tribunalul le va analiza  ca pe doua teze juridice distincte, chiar daca motivele de apel nu sunt structurate in sensul formularii unor asemenea teze.
In primul rand, termenul reglementat de art.460 alin.1 C.pr.civ, nu este un termen de recomandare, ci un termen de decadere, pentru urmatoarele considerente:
Calificarea naturii juridice a acestui termen nu poate fi facuta decat in raport de ratiunea si finalitatea avute in vedere de legiuitor la reglementarea lui.
O interpretare  sistematica este, de asemenea, necesara, dat fiind ca acest termen legal de 3 luni  reprezinta o institutie  de drept procesual ce se gaseste  in  corelatie cu  alte institutii de drept procesual din materia popririi
Trebuie precizat ca  ratiunea generica a termenelor procedurale este de a disciplina, de a ordona in mod riguros si judicios derularea raporturilor procesuale, dar si de a imprima  celeritate procedurilor judiciare;  in lipsa  unor  termene procedurale reglementate de lege, durata  unui proces civil ar fi  marcata  de o totala incertitudine, iar actul de justitie nu ar mai putea fi administrat in mod corespunzator.
Ratiunea si finalitatea termenului legal de 15 zile de la comunicarea popririi reglementat de art.456, alin.1 C.pr.civ constau in  lasarea ragazului necesar tertului poprit pentru ca acesta sa poata indisponibiliza sumele de bani datorate debitorului si sa  inainteze dovada indisponibilizarii executorului judecatoresc  (sau sa-i  achite  direct creditorului suma retinuta si cuvenita acestuia, in situatia  prevazuta de art.456, alin.1, lit.b C.pr.civ).
Ratiunea si finalitatea termenului legal de 3 luni reglementat de art.460, alin.1  C.pr.civ, sunt identice cu ratiunea si finalitatea  oricarui termen procedural de decadere, acestea constand, asa cum s-a  aratat mai inainte, in disciplinarea derularii raportului procesual.
In lipsa  unui termen pentru  introducerea cererii de validare a popririi, s-ar ajunge la situatia de neconceput ca o asemenea cerere sa poata fi introdusa oricand, ceea ce ar avea drept consecinta  mentinerea si perpetuarea unei  stari de  incertitudine in care s-ar gasi subiectele de drept implicate in procedura popririi.
Necesitatea reglementarii unui termen procedural pentru introducerea cererii de validare in instanta este evidenta, deoarece in speta nu ar putea fi aplicate dispozitiile Decretului nr.167/1958 referitor la prescriptia extinctiva, acestea fiind aplicabile raporturilor juridice de drept substantial, si nu raporturilor juridice executionale, nascute in aplicarea unui titlu executoriu.
Termenul reglementat de art.456, alin.1 C.pr.civ, este un termen mai scurt, pe zile, deoarece masura indisponibilizarii sumelor de bani datorate de tertul poprit debitorului poate fi luata intr-un asemenea interval de timp, interval care nu trebuie sa fie foarte mare, intrucat, altminteri, s-ar putea incuraja o conduita abuziva a tertului poprit iar creditorul ar fi nevoit sa astepte prea mult pentru a putea  derula o procedura judiciara impotriva tertului poprit.
In schimb, termenul reglementat de art.460, alin.1 C.pr.civ este un termen pe luni ( si nu pe zile, ca in primul caz) intrucat el reprezinta intervalul de timp in care poate fi introdusa cererea de validare in fata instantei; el este suficient pentru ca persoana interesata (creditor, debitor, executor judecatoresc) sa poata formula cerere de validare, prezumandu-se ca aceasta are indatorirea de a urmari modul in care se desfasoara executarea silita, in conditiile in care finalitatea  institutiei juridice este de a transa raporturile juridice executionale si de a finaliza procedura de executare silita.
Un rationament contrar celor aratate ar duce la  concluzia ca un  drept de creanta statornicit printr-un titlu executoriu, drept care este, in esenta sa, prescriptibil, conform normelor de drept substantial, ar putea fi valorificat oricand, nelimitat in timp, in cadrul popririi, fata de un alt subiect de drept decat debitorul, si anume fata de tertul poprit.
Instanta, arata, o data in plus, ca  ratiunea termenului prevazut de art.460, alin.1 C.pr.civ este de a  imprima celeritate unei proceduri prin care se ceeaza un al treilea raport juridic obligational, acela dintre creditor si tertul poprit.
De altfel, intreaga materie a executarii silite, ca faza finala a procesului civil, cuprinde numeroase  termene procedurale, vointa legiuitorului fiind aceea de a imprima o disciplina riguroasa modului in care se desfasoara activitatea judiciara si extrajudiciara a subiectelor implicate in executarea silita.
Reglementarea unui termen in care poate fi formulata cererea de validare a popririi era cu atat mai necesara cu cat in materia popririi nu sunt operante dispozitiile legale referitoare la perimare, mai exact art.389, alin.1 C.pr.civ, conform caruia "daca creditorul a lasat sa treaca mai mult de 6 luni de la data indeplinirii oricarui act de executare, fara sa fi urmat alte acte de urmarire, executarea se perima de drept si orice  parte interesata poate cere desfiintarea ei".
Astfel, potrivit art.390, alin.1 C.pr.civ, "dispozitiile art.387 si 389 nu se aplica in cazurile cand legea incuviinteaza executarea fara somatie", iar potrivit art.454, alin.1 C.pr.civ, " poprirea se infiinteaza fara somatie, prin adresa insotita de o copie certificata de pe titlul executoriu, comunicata celei de-a treia persoane aratate la art.452, instiintandu-se totodata si debitorul despre masura luata".
Cu alte cuvinte, persoana interesata nu are posibilitatea de a introduce cererea de validare in intervalul de timp de 6 luni  la expirarea caruia orice act de executare se perima de drept, pentru ca perimarea nu opereaza, fiind vorba despre o  forma de executare silita indirecta mobiliara fara somatie; or, daca perimarea nu este incidenta, este logic sa existe un termen  procedural de decadere.
Imprejurarea ca in cazul  textului de lege analizat (art.460, alin.1 C.pr.civ) apare formularea "poate sesiza instanta de executare"  nu duce la concluzia existentei unui termen de  recomandare, asa cum a sustinut apelantul; utilizarea verbului "poate" se explica prin corelarea si raportarea lui  la cele trei subiecte de drept ce au calitatea procesuala de a  introduce cererea de validare  - creditorul, debitorul sau organul de executare, in sensul ca fiecare dintre ei "poate" sa formuleze o astfel de cerere, dar si prin raportarea sa la principiul disponibilitatii, in sensul ca, textul nu prevede o obligatie   imperativa, ci doar un termen imperativ ("in termen de trei luni de la data cand ...").
De altfel, exemplul clasic de termen de recomandare reglementat de Codul de procedura civila este cel prevazut de art.264, alin.1; " motivarea hotararii se va face in termen de cel mult 30 de zile de la pronuntare"; din modul de redactare ar putea rezulta ca e vorba de un termen imperativ - formularea "se va face"-  insa este unanim recunoscut ca e vorba de un termen de recomandare si ca depasirea lui nu afecteaza valabilitatea hotararii, ca act de procedura.
In consecinta, calificarea unui termen ca fiind de decadere ori de recomandare se face in functie de ratiunea si de finalitatea lui, si mai putin in functie de semantica unor  verbe utilizate in corpul textului de lege, aceasta putand fi, cel mult, un criteriu subsidiar de calificare.
Solutiile jurisprudentiale invocate de apelant in favoarea sa (prin care s-a calificat termenul drept unul de recomandare) nu sunt relevante, intrucat nu au un suport argumentativ convingator; instanta apreciaza, asa cum s-a aratat, ca aceasta problema ce face obiectul dezbaterii, poate prin o corecta dezlegare doar prin interpretarea sistematica a dispozitiilor procesuale si prin  interpretarea in acord  cu ratiunea si finalitatea lor.
In al doilea rand, Tribunalul constata ca si teza calificarii termenului de 3 luni drept termen prohibitiv este nefondata.
Nu exista nici un temei si nici o ratiune pentru a se considera ca legiuitorul a dorit sa le interzica creditorului, debitorului sau executorului judecatoresc sa introduca cererea de validare inainte de expirarea termenului de trei luni, care  s-ar adauga, in mod nejustificat, la  termenul de 15 zile prevazut la art.456, alin.1 C.pr.civ.
Din chiar formularea textului de lege analizat rezulta ca acesta nu reglementeaza o conduita  omisiva, nu fixeaza o interdictie de a se formula cererea de validare, ci instituie un termen inlauntrul caruia se poate introduce cererea.
Fata de cele expuse, in temeiul art.296 C.pr.civ, apelul va fi respins ca nefondat.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Popriri

Obliga?ia ter?ului poprit de a plati penalita?i de intarziere. Momentul datorarii acestora. - Decizie nr. 2288 din data de 09.08.2017
Validare poprire - Decizie nr. 515 din data de 26.06.2017
Restituire esalonata a taxei de timbru. Cerere de validare poprire respinsa - Sentinta civila nr. 964 din data de 03.12.2015
Efectele suspendarii executarii silite prin poprire pe conturi bancare - Decizie nr. 321 din data de 08.11.2012
Prestatii periodice succesive ca urmare a existentei incapacitatii adaptive produsa in urma unui accident de munca - Decizie nr. 77 din data de 08.03.2006
Contestatie in anulare. Transmisiunea calitatii procesuale. Neindeplinirea procedurii de citare cu persoana care a dobandit calitatea de parte pe parcursul procesului, ca urmare a preluarii in patrimoniu a bunului in litigiu, constituie un motiv de ... - Decizie nr. 239/R din data de 27.10.2005
Validare poprire. Conditii. - Decizie nr. 13 din data de 09.02.2017
validare poprire - Sentinta civila nr. 7513 din data de 25.10.2011
validare poprire - Sentinta civila nr. 1962 din data de 08.03.2011
Mentinere poprire - Sentinta civila nr. 3456 din data de 30.04.2010
Popriri - Sentinta civila nr. 1423 din data de 11.02.2010
Validare poprire. Incetarea raporturilor de munca dintre tert si debitor la o luna dupa comunicarea adresei de poprire.Cererea respinsa. - Sentinta civila nr. 1966/12.03.2009 din data de 21.09.2009
Validare poprire - tardivitate conditii admisibilitate - Hotarare nr. 5390 din data de 03.08.2010
Poprire - Sentinta civila nr. 2475 din data de 19.03.2009
Poprire - Sentinta civila nr. 5089 din data de 09.10.2005
Civil. Validare poprire. - Hotarare nr. 10042 din data de 01.07.2011
Obligativitatea platii cautiunii anterior solutionarii cererii de infiintarea sechestrului asigurator. - Sentinta civila nr. 127 din data de 10.01.2013
POPRIRE ASIGURATORIE - LIPSA CALITATII PROCESUALE ACTIVE A TERTULUI POPRIT - Sentinta comerciala nr. 376 din data de 26.03.2010
Cerere de infiintare a popririi asiguratorii. Dovada indeplinirii conditiilor prevazute de art. 591 Cod procedura civila - Hotarare nr. din data de 11.05.2010
Validare poprire - Hotarare nr. 1193 din data de 16.03.2017