Anulare hotarare de consiliu local. Instanta competenta material

Anulare hotarare de consiliu local. Instanta competenta material

- Legea nr. 554/2004: art. 1, art. 2 si art. 7
- Legea nr. 215/2001: art. 23 si art. 36

      In conditiile in care legislatia specifica dreptului administrativ nu califica o hotarare de consiliu local, data in exercitarea atributiilor prevazute de  art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001, ca fiind act administrativ ori, dimpotriva, act juridic civil, dupa cum se refera la proprietatea publica sau la proprietatea privata a unitatii administrativ teritoriale, concluzia care se impune este aceea ca cea chemata sa verifice legalitatea hotararii respective este doar instanta de contencios administrativ.
      O actiune in anularea actului juridic civil impune diferentierea nulitatilor absolute de cele relative, cu toate implicatiile vizand calitatea procesuala activa, termenul de prescriptie si cazurile de nulitate, in vreme ce dreptul administrativ nu opereaza cu notiunea de nulitate absoluta ori relativa, ci cu notiunea de legalitate. De asemenea, legalitatea unui act administrativ se analizeaza si sub aspectul motivarii acestuia, iar uneori o astfel de analiza se intinde si asupra unor formalitati anterioare si/sau ulterioare adoptarii ori emiterii actului contestat.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a civila,
Decizia civila nr. 1481 din 19 septembrie 2012, dr. C.B.N.
      
      Prin sentinta comerciala nr. 1235/PI din 12 septembrie 2011 pronuntata in dosarul nr. 833/832/2010 Tribunalul Timis, Sectia comerciala, a respins cererea formulata de reclamantul U.N. in contradictoriu cu paratul Consiliul Local al comunei B. avand ca obiect anularea Hotararii Consiliul Local al comunei B nr. 60/08.10.2010, care prevede incetarea contractului de inchiriere nr. 1668/15.08.2006, al carui titular este si care are ca obiect spatiul comercial situat in loc. L. (_) jud. Timis.
      Impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamantul, solicitand casarea ei si trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca tribunalul sa se pronunte daca recurentul a detinut sau a avut in folosinta acest spatiu comercial, conform contractului. Desi a cerut depunerea la dosar a procesului-verbal de predare-primire, document care este parte integranta a contractului de inchiriere, instanta nu s-a pronuntat cu privire la acest aspect, dupa cum nu a analizat nici imprejurarea daca consiliul local poate sau nu sa dispuna rezilierea unui contract in care nu este parte.
      Prin decizia civila nr. 1481 din 19 septembrie 2012 Curtea de Apel Timisoara a admis recursul declarat de reclamantul U.N. impotriva sentintei comerciale nr. 1235/PI din 12 septembrie 2011 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 833/832/2010 in contradictoriu cu paratul intimat Consiliul Local al comunei B. si a casat in tot hotararea atacata, trimitand cauza spre competenta solutionare Tribunalului Timis, Sectia de contencios administrativ si fiscal.
      Pentru a decide astfel, la termenul de dezbateri in fond, instanta de control judiciar a ridicat, din oficiu, exceptia necompetentei functionale a Sectiei comerciale a Tribunalului Timis, in raport de obiectul litigiului dedus judecatii, respectiv anularea unei hotarari de consiliu local.
      Este de mentionat ca nu numai petitul cererii introductive de instanta determina o asemenea concluzie, ci si faptul ca, insasi partea adversa, prin intampinarea formulata in fata instantei initial investita de reclamant, a invocat necompetenta materiala a Judecatoriei Faget, cu motivatia ca litigiul este unul de contencios administrativ. Pe de alta parte, atat prin cererea de recurs, cat si prin concluziile scrise depuse in dosarul de recurs, in data de 19 iunie 2012, reclamantul a aratat ca obiectul dosarului este "anulare act administrativ" si ca intelege sa se prevaleze de dispozitiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Nu in ultimul rand, institutia parata, in data de 19 aprilie 2011, a atasat si dosarul administrativ, care a stat la baza adoptarii hotararii de consiliu contestata.
      Este adevarat ca, potrivit definitiei data prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este acel act unilateral emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, prin care se nasc, se modifica sau sting raporturi juridice. Insa, tocmai aceasta definitie legala este cea care confirma natura de act administrativ a Hotararii Consiliului Local comunei B. nr. 60/08.10.2010.
      Astfel, se poate observa ca hotararea mentionata este emisa de o autoritate a administratiei publice locale, astfel cum apare calificata institutia consiliului local in art. 23 din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001. Totodata, Hotararea Consiliului Local comunei B. nr. 60/08.10.2010, prin care s-a aprobat rezilierea contractului de inchiriere nr. 1668/15.08.2006 incheiat intre Primaria comunei B si recurent, pentru spatiul comercial situat in loc. L. (_) jud. Timis, constituie un act emis in regim de putere publica, organul emitent avand calitatea de subiect special investit cu atributii de putere publica. Actul este dat in vederea executarii legii, mai concret in vederea executarii atributiilor de administrare a domeniului public si privat al comunei, atributii conferite de legiuitor consiliilor locale prin art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001.
      Prin urmare, Hotararea Consiliului Local comunei B nr. 60/08.10.2010 indeplineste toate conditiile actului administrativ, astfel cum a fost el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Hotararea mentionata, fiind un act administrativ, devin incidente dispozitiile Legii contenciosului administrativ, care prevad in mod expres, la art. 1 alin. (1), competenta instantei de contencios administrativ in solutionarea actiunilor introduse de catre persoana vatamata impotriva actelor administrative emise de autoritatile publice. Aceeasi posibilitate este reglementata la alin. (2) al aceluiasi articol si in privinta tertului vatamat in dreptul sau interesul sau legitim printr-un act administrativ individual, adresat altui subiect de drept.
      Prin urmare, in conditiile in care legislatia specifica dreptului administrativ nu califica o hotarare de consiliu local, data in exercitarea atributiilor prevazute de  art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001, ca fiind act administrativ ori, dimpotriva, act juridic civil, dupa cum se refera la proprietatea publica sau la proprietatea privata a unitatii administrativ teritoriale, concluzia care se impune este aceea ca cea chemata sa verifice legalitatea hotararii respective este doar instanta de contencios administrativ.
      Aceasta interpretare corespunde, de altfel, regulii de interpretare logica a normei de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, regula potrivit careia unei formulari generale a textului legal trebuie sa-i corespunda o aplicare generala, fara distinctii pe care acel text legal nu le contine.
      Este adevarat ca bunurile din domeniul privat al statului ori al unitatii administrativ teritoriale sunt supuse, in principiu, dispozitiilor de drept comun, asa cum instituie art. 121 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, insa aceste dispozitii trebuie interpretate in sensul ca bunurile mentionate pot fi instrainate si urmarite silit, neavand caracter de bunuri inalienabile, imprescriptibile si insesizabile, precum bunurile din domeniul public. Chiar si in cazurile bunurilor apartinand proprietatii private a unitatii administrativ teritoriale, legislatia specifica dreptului administrativ cuprinde reguli speciale, ca, de exemplu, respectarea conditiei organizarii licitatiei publice in cazul vanzarii, concesionarii ori inchirierii, reguli speciale care confirma competenta instantelor de contencios administrativ.
      De asemenea, nu se poate sustine cu temei ca o hotarare de consiliu local care vizeaza administrarea domeniului privat al statului ori al unitatii administrativ teritoriale ar fi un simplu act de gestiune ori ca aceasta nu se refera la un interes public, avand in vedere ca Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 defineste interesul legitim public, in art. 2 alin. (1) lit. r), ca fiind "interesul care vizeaza (_) satisfacerea nevoilor comunitare si realizarea competentei autoritatilor publice". Or, Hotararea Consiliului Local comunei B. nr. 60/08.10.2010 se refera la un spatiu comercial apartinand primariei, care deserveste o nevoie comunitara. Tot astfel, indeplinirea atributiilor de administrare a domeniului privat al orasului, atributii prevazute de lege, se incadreaza in sintagma "realizarea competentei autoritatii publice", folosita de legiuitor in definirea interesului legitim public.
      In speta de fata, reclamantul nu a cerut executarea contractului de inchiriere, care are, intr-adevar, natura unui act juridic civil, ci anularea actul administrativ prin care autoritatea publica a inteles sa puna capat acestui contract si, astfel, sa-si exercite atributiile conferite de legiuitor consiliilor locale prin art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, invocand nelegalitatea hotararii de consiliu.
      Calificarea unei hotarari de consiliu local ca fiind un act juridic civil atrage nu doar dificultati de ordin procedural cu privire la competenta, termen de introducere a actiunii, modalitatea de executare a hotararilor judecatoresti, in privinta carora dreptul administrativ contine o serie de reguli derogatorii de la dreptul comun si care nu se regasesc in nicio alta ramura de drept, dar si dificultati in privinta aplicarii dreptului material. In concret, o actiune in anularea actului juridic civil impune diferentierea nulitatilor absolute de cele relative, cu toate implicatiile vizand calitatea procesuala activa, termenul de prescriptie si cazurile de nulitate, in vreme ce dreptul administrativ nu opereaza cu notiunea de nulitate absoluta ori relativa, ci cu notiunea de legalitate. Tot astfel, dreptul civil cuprinde dispozitii vizand conditiile de valabilitate ale actului juridic civil, ca, de exemplu, capacitate de exercitiu, consimtamant, cauza, obiect, in timp ce dreptul administrativ opereaza cu notiuni specifice, precum capacitate administrativa, cvorum, majoritate simpla, absoluta ori calificata, acestea fiind conditii esentiale pentru valabilitatea unui act administrativ. De asemenea, legalitatea unui act administrativ se analizeaza si sub aspectul motivarii acestuia, iar uneori o astfel de analiza se intinde si asupra unor formalitati anterioare si/sau ulterioare adoptarii ori emiterii actului contestat.
      In speta de fata, fiind vorba, asadar, de atacarea unui act administrativ, in temeiul legislatiei specifice dreptului administrativ, se impune concluzia ca Sectia de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Timis era competenta sa judece in prima instanta actiunea pendinte, in procedura consacrata de dispozitiile Legii nr. 554/2004.
      Raportat la cele ce preced, Curtea a constatat ca prima instanta nu era competenta functional sa procedeze la judecata pricinii, ceea ce echivaleaza cu neexaminarea fondului cauzei, atragand admiterea recursului si casarea hotararii pronuntate - in temeiul dispozitiilor art. 3041 si art. 312 alin. (5) Cod procedura civila - cu trimiterea dosarului spre solutionare Tribunalului Timis, Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal (in sensul solutiei de casare cu trimitere la sectia competenta functional, pentru motive similare celor existente in cauza de fata, a se vedea Inalta Curte de Casatie si Justitie Sectia comerciala - decizia nr. 1656 din 15 mai 2008, publicata pe site-ul propriu, http://www.scj.ro/SE%20rezumate%202008/SE-1656-2008.htm).