Actiune nefondata in contencios administrativ. Invocarea unei discriminari continuta in reglementarile unor acte normative

Actiune nefondata in contencios administrativ. Invocarea unei discriminari continuta in reglementarile unor acte normative
      
      Ordonanta Guvernului nr. 137/2000
      Legea nr. 218/2009, art. 48
      
      Nu este fondata pe dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 137/2000, actiunea in contencios administrativ care vizeaza invocarea unor discriminari rezultata din continutul normativ al legislatiei romane.
      
      Curtea de Apel Timisoara, Sectia contencios administrativ si fiscal,
      Sentinta civila nr. 311 din 14 iulie 2011, R.O.
      
      Prin sentinta civila nr. 311/14.07.2011, pronuntata in dosarul nr. 245/59/2011, Curtea de Apel Timisoara a respins ca nefondata actiunea reclamantei, persoana juridica de chemare in judecata a paratilor Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii Bucuresti, Autoritatea Rutiera Romana Bucuresti si Ministerul Transporturilor si Infrastructurii solicitand sa se anuleze in tot Hotararea nr. 401, din data de 08.12.2010, pronuntata in dosarul nr. 365/2010 a Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii Bucuresti si admiterea plangerii formulate in sensul ca prin dispozitiile Ordinului nr. 1019/2009 (anexele 1-5) al ministrului transporturilor si infrastructurii si Circularele nr. 15736/14.06.2010 si nr. 26931/01.09.2010 ale Autoritatii Rutiere Romane, a fost instituit un tratament discriminatoriu cu privire la instructorii auto autorizati (persoane fizice autorizate in baza Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 44/2008) care incalca prevederile art. 2 lit. e) si i) din Ordonanta nr. 137/2000 republicata privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.
      Curtea a retinut potrivit probelor dosarului, reclamanta a sesizat paratul Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii - Autoritatea de Stat Autonoma Bucuresti cu cererea de a se constata ca instructorii auto autorizati (PFA in baza Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 44/2008) si scolile de conducatori auto (societati comerciale constituite in baza Legii nr. 31/1990), sunt tratati intr-un mod diferit potrivit legilor de infiintare si functionare ale acestora, de catre Ministerul Transporturilor si Infrastructurii si a Autoritatii Rutiere Romane.
      Reclamanta a sustinut ca actele normative cum ar fi Legea nr. 21/2009, privind aprobarea Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 74/2008, pentru modificarea si completarea Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 109/2005, privind transporturile rutiere, Ordinul nr. 10019/2009 Anexele 1-5 al ministrului transporturilor si Circularele nr. 15736/14.06.2010 precum si nr. 26931/01.09.2010 ale Autoritatii Rutiere Romane, creeaza un tratament diferit intre instructorii auto autorizati (PFA constituiti in baza Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 44/2008) si scolile de conducatori auto (societati comerciale constituite in baza Legii nr. 31/1990).
      Astfel, asa cum rezulta din prevederile art. 48 din Legea nr. 218/2009, pregatirea teoretica si practica a unei persoane in vederea obtinerii permisului de conducere sau a unei noi categorii ori subcategorii a acestuia se poate realiza, numai intr-o "scoala de conducatori auto autorizata", in conditiile existentei unui contract incheiat intre "persoana si scoala respectiva". In opinia petentilor Ordinul Ministrului in Anexa 3, Capitolul 1 art. 2, prevede ca, "...instructorul auto autorizat poate incheia contract doar cu o singura scoala de conducatori auto autorizata sub forma unui contract de prestari servicii" si conform art. 3,   "pregatirea practica pe care un cursant o face in vederea obtinerii permisului de conducere auto nu poate fi inceputa decat dupa ce a efectuat si absolvit in prealabil pregatirea teoretica in aceeasi scoala de conducatori auto autorizata".
      In acest sens, dispozitiile legale reglementeaza si modul de inregistrare a persoanei fizice autorizate in registrul comertului precum si modul in care isi va organiza si conduce evidenta contabila si anume in partida simpla. Astfel, in opinia reclamantei se creeaza un tratament discriminatoriu fata de scolile de conducatori auto infiintata ca societate comerciala. Dispozitiile legale, au creat un tratament discriminatoriu desfiintand o intreaga categorie socio-profesionala, care i-a transformat pe instructorii auto - persoane fizice autorizate, in angajati ai unor societati comerciale, in acest sens fiind incalcat accesul liber la o activitate economica, pornita din libera initiativa constituita in mod individual si independent.
      Prin Hotararea nr. 401/8.XII.2010 paratul Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a dispus clasarea dosarului pentru ca aspectele sesizate nu intra sub incidenta prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 137/2000, cu motivarea ca in cauza trebuie sa se analizeze in ce masura obiectul petitiei este de natura sa cada sub incidenta prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 137/2000,  republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel, Colegiul analizeaza in stransa legatura in ce masura obiectul unei petitii intruneste, in prima instanta, elementele art. 2 al Ordonantei Guvernului nr. 137/2000, republicata, cuprins in Capitolul I Principii si definitii al Ordonantei si subsecvent, elementele faptelor prevazute si sanctionate contraventional in Capitolul II - Dispozitii Speciale, Sectiunea   l-VI din Ordonanta. In masura in care se retine intrunirea   elementelor   discriminarii,   asa   cum   este   definita   in   art. 2, comportamentul in speta atrage raspunderea contraventionala, dupa caz, in conditiile   in   care   sunt   intrunite   elementele   constitutive   ale   faptelor contraventionale prevazute si sanctionate de Ordonanta Guvernului nr. 137/2000, republicata.
      S-a mai retinut de Consiliu ca, Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr. 828 din 16 februarie 2009 a retinut ca in economia Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 dispozitiile articolului 2 care definesc formele de discriminare, "sunt consecutive celor din articolul 1 alin. (3), care prevad cine este subiectul obligatiei de a respecta principiul egalitatii intre cetateni - garantat de art. 1 alin. (2) in exercitarea drepturilor constitutionale ale cetatenilor: "Orice persoana juridica sau fizica are obligatia sa respecte principiile egalitatii si nediscriminarii". Din coroborarea acelorasi texte (art. 1-2) rezulta obiectul discriminarii: titularii drepturilor constitutionale enumerate in special in art. 1 alin. (2), ingraditi ori impiedicati in exercitiul lor. Asadar, in limitele atributiilor sale legale, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii Bucuresti este obligat sa solutioneze orice plangere intemeiata pe dispozitiile art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 prin stabilirea existentei celor trei elemente susmentionate.
      Din acest punct de vedere, Colegiul a constatat ca, in esenta, petenta invoca vatamarea drepturilor prin efectul discriminatoriu al unor dispozitii normative, in speta nerecunoasterea ca instructor autorizat in raport cu alte acte si prevederi normative coroborat situatiei instructorilor din cadrul scolilor de soferi. Partea reclamata arata ca prin intrarea in vigoare a Legii nr. 218/2009 s-au adus clarificari in legatura cu notiuni precum instructor auto autorizat si atestat, in sensul in care la art. 4814 sunt prevazute conditiile in care instructorii auto atestati, care sunt persoane fizice inregistrate la oficiul registrului comertului, pot fi autorizati si isi pot desfasura activitatea.
      Colegiul a retinut ca s-a mai pronuntat asupra unor plangeri cu acelasi obiect, intre altele, prin Hotararea nr. 604 din 26.11.2009. Pe de alta parte, analizand fondul plangerii deduse solutionarii si sustinerile contradictorii ale partilor, in opinia Colegiului, imprejurarile invocate de petent, ce ar presupune analiza obiectului dedus solutionarii, sub aspectul art. 2 din O.G. nr. 137/2000, republicata, exced prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 137/2000, deoarece acestea vizeaza in mod indisolubil modalitatea de interpretare a legii (legea privind transporturile rutiere si prevederile referitoare la conditiile de autorizare a instructorilor auto) si in ultima instanta aplicarea legii si a metodologiei de autorizare a instructorilor auto.
      Asa cum a retinut si Curtea Constitutionala in Decizia nr. 1.011 din 8 noiembrie 2007 publicata in Monitorul Oficial nr. 809 din 27 noiembrie 2007 si a reiterat in Deciziile sale cu nr. 818, nr. 819, nr. 820 si nr. 821 din 3 iulie 2008, publicate in Monitorul Oficial nr. 537 din 16.07.2008 "Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare este o reglementare speciala care stabileste comportamentele    considerate discriminatorii in viziunea legiuitorului si creeaza mecanismele prin care orice tip de discriminare poate fi sanctionat si eliminat". Astfel, Curtea in mod expres desprinde scopul legiuitorului in reglementarea acelor "comportamente", i.e. imprejurari de fapt aplicate la situatia unor persoane, grupuri de persoane sau comunitati comparativ cu alte persoane, grupuri de persoane ori comunitati, ce pot fi retinute ca discriminatorii in ipotezele prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 republicata. De altfel, in deciziile sus mentionate, Curtea Constitutionala arata in mod explicit ca "actul normativ criticat sanctioneaza contraventional orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta care are ca scop ori efect restrangerea sau inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in domeniul politic, economic, social si cultural ori in orice alte domenii ale vietii publice, daca deosebirea, excluderea, restrictia sau preferinta se datoreaza apartenentei la o rasa, nationalitate, etnie,  religie, categorie sociala, respectiv convingerilor, sexului sau orientarii sexuale ori apartenentei la o categorie defavorizata".
      Se arata ca este evident in acest sens, ca acele comportamente considerate discriminatorii si care sunt sanctionabile contraventional nu pot fi echivalate sau asimilate cu situatiile ce implica modificarea, completarea, respectiv adoptarea unor prevederi legale de catre legiuitor si subsecvent modalitatea de interpretare si aplicare a acestora. in cauza prin adoptarea si ulterior modificarea legislatiei privind transporturile rutiere s-au stipulat conditiile in care instructorii auto atestati pot fi autorizati si subsecvent s-au adoptat normele metodologice de autorizare a instructorilor auto. Or, conditiile de fond privind autorizarea decurg sine qua non din prevederile art. 48 indice 14 alin. (1) si alin. (4) din Legea nr. 218 din 2 iunie 2009, iar normele metodologice reglementeaza modalitatea concreta de aplicare a acestor prevederi din punct de vedere organizatoric si administrativ.
      In raport cu statuarile Curtii Constitutionale relativ la Ordonanta Guvernului nr. 137/2000, republicata, este lipsit de echivoc faptul ca, prin natura sa, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii Bucuresti investigheaza, constata si sanctioneaza fapte de discriminare. Or, in exercitarea competentelor sale determinate de Ordonanta Guvernului nr. 137/2000, republicata, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii Bucuresti nu se poate pronunta asupra unor aspecte de legalitate din care poate decurge un eventual tratament diferit. Pentru a retine incidenta unui atare scop sau efect, in prezenta speta, Colegiul Director ar trebui sa se substituie instantei judecatoresti pentru a analiza justificarea aplicabilitatii prevederilor invocate, ca temei legal, in speta de fata. De altfel, situatia invocata in cauza pune in discutie drepturile subiective ale petentului in stransa legatura cu interpretarea unor notiuni care sunt reglementate de legiuitor prin acte normative speciale precum si metodologia de atestare/autorizate a instructorilor de pregatire practica. Or, astfel cum a statuat si Curtea Constitutionala, interpretarea legii este atributul suveran al instantelor judecatoresti in opera de infaptuire a justitiei, iar controlul acestei interpretari se realizeaza prin exercitarea cailor de atac. In acest sens este, de exemplu, Decizia Curtii Constitutionale nr. 51 din 5 octombrie 1993, Decizia nr. 120 din 16 noiembrie 1994, Decizia nr. 39 din 10 aprilie 1996, Decizia nr. 300 din 1 iulie 1997, Decizia nr. 151 din 27 octombrie 1998, Decizia nr. 160 din 10 noiembrie 1998, Decizia nr. 14 din 9 februarie 1999, Decizia nr. 64 din 11 aprilie 2000, Decizia nr. 74 din 25 aprilie 2000, Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Decizia nr. 24 din 29 ianuarie 2002, Decizia nr. 282 din 29 iunie 2004. Din acest punct de vedere, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii Bucuresti nu se poate subroga instantelor de judecata pentru a face aprecieri in legatura cu aspectele de fond ale petitiei care decurg din modalitatea de interpretare si aplicare a dispozitiilor legale, precum si consecintele juridice ce decurg dintr-o asemenea interpretare.
      Cu atat mai mult, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii Bucuresti arata ca nu are competenta ratione materiae de a se pronunta cu privire la existenta unor situatii discriminatorii ce isi au izvorul direct in continutul unui text de lege. In acest sens s-a pronuntat si Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 997 din 7.10.2008, relativ la dispozitiile O.G. nr. 137/2000, republicata. Pe de alta parte, Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr. 828 din 16 februarie 2009 a statuat ca in fata Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii Bucuresti dispozitiile unei legi, reclamate ca avand efect discriminatoriu, nu pot face, prin ele insele, obiectul unei sesizari intemeiate pe Ordonanta Guvernului nr. 137/2000, ci doar al unei exceptii de neconstitutionalitate in a carei solutionare Curtea Constitutionala are atributii exclusive, conform art. 146 lit. d din Constitutia Romaniei.
      Potrivit art.1 alin.(1) din O.G. nr.137/2000 republicata, in Romania, stat de drept, democratic si social, demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenesti, libera dezvoltare a personalitatii umane reprezinta valori supreme si sunt garantate de lege.
      Prin alin. (2) al acestui articol din ordonanta, sunt enumerate drepturile de a caror garantie se bucura cetatenii Romaniei.
      Potrivit art. 2 alin. (1) din ordonanta, prin discriminare se intelege orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice.
      (2) Dispozitia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevazute la alin. 1 este considerata discriminare in intelesul prezentei ordonante.
      Art. 2 alin. (11) din O.G. nr. 137/2000 dispune ca, comportamentul discriminatoriu prevazut la alin. (1 - 7) atrage raspunderea civila, contraventionala sau penala, dupa caz, in conditiile legii.
      Art. 3 din ordonanta prevede ca dispozitiile prezentei ordonante se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum si institutiilor publice cu atributii in ceea ce priveste:
      a) conditiile de incadrare in munca, criteriile si conditiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfectionare profesionala;
      b) protectia si securitatea sociala;
      c) serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri si facilitati;
      d) sistemul educational;
      e) asigurarea libertatii de circulatie;
      f) asigurarea linistii si ordinii publice;
      g) alte domenii ale viatii sociale.
      Din continutul acestor dispozitii legale rezulta ca pot face obiectul unei discriminari in sensul Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 numai comportamentele unor persoane fizice sau juridice, in aplicarea sau realizarea unor drepturi garantate in exercitarea lor prin legislatia statului roman, si nicidecum constatarea unei discriminari intre persoane, rezultata din continutul normativ al legislatiei care reglementeaza in mod diferit exercitarea unor drepturi, asa cum reclamanta a cerut a se constata prin sesizarea paratului Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii Bucuresti.
      Retinandu-se ca si Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a pronuntat, in acelasi sens prin decizia civila nr. 829/16.II.2009, si anume ca nu poate face obiectul Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 cererea de a se constata caracterul discriminatoriu al unui act normativ, Curtea a respins actiunea ca nefondata.