Operatiune de import. Notiunea de importator

Operatiune de import. Notiunea de importator
Legea nr. 554/2004, art. 1, art. 2 alin. (1) lit. c)
Codul vamal, art. 4 alin. (1) pct. 9, art. 100
Hotararea Guvernului nr. 44/2004,  pct. 59 alin. (2)
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 1, art. 1251 , art. 136, art. 1511

      Cum Codul vamal al Romaniei nu distinge cu privire la notiunea de import dupa cum importatorul este sau nu proprietarul bunurilor importate, nici autoritatea fiscala nu o poate face.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia contencios administrativ si fiscal,
Sentinta civila nr. 213 din 10 mai 2011, R.O.

      Prin actiune reclamanta persoana juridica a chemat in judecata pe parata Directia Generala a Finantelor Publice Timis solicitand  sa se anuleze Decizia nr. 1856/238/30.07.2010, emisa de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala - Directia Generala a Finantelor Publice Timis, prin care s-a solutionat contestatia formulata de reclamanta si inregistrata sub nr. 22155/10.06.2010, impotriva Deciziei de impunere nr. 319/10.05.2010; anularea Deciziei de impunere nr. 319/10.05.2010 emisa in baza Raportului de inspectie fiscala inregistrat la D.G.F.P. Timis cu nr. 5436/10.05.2010 si recunoasterea ca deductibila a sumei reprezentand TVA in cuantum de 1.698.170 lei achitat in vama pentru punerea in libera circulatie a unor echipamente folosite in activitatea economica a reclamantei si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
      Prin sentinta civila nr. 213 din 10 mai 2011 pronuntata in dosarul nr. 189/59/2011 Curtea de Apel Timisoara a admis actiunea, a anulat ca nelegala decizia nr. 1856/238/30.07.2010 si decizia de impunere fiscala nr. 319/10.05.2010 emisa de parata si a constatat ca deductibila suma de 1.698.170 lei cu titlu de TVA, achitata de reclamanta in vama.
      Curtea a retinut ca potrivit probelor dosarului, reclamanta a depus la A.F.C.M. Timisoara, o cerere de rambursare de TVA si  incepand cu data de 3 martie 2010, parata D.G.F.P. Timis  a efectuat la aceasta o inspectie fiscala pentru a verifica modul de stabilire a soldului sumei negative de TVA,  solicitata la rambursare prin deconturile de TVA aferente perioadei aprilie - iunie 2008 si urmare la acest control fiscal s-a emis decizia de impunere fiscala nr. 319/10.05.2010, prin care a obligat reclamanta la plata unei TVA suplimentara de 1.699.170 lei, considerand ca nedeductibila aceasta taxa, achitata in vama de reclamanta pentru punerea in libera circulatie a unor echipamente folosite in activitatea sa economica.
      In procedura prealabila, contestatia reclamantei a fost respinsa prin decizia nr. 1856/238/30.07.2010 emisa de parata D.G.F.P. Timis.
      Din continutul raportului de inspectie fiscala si din decizia de impunere atacata in cauza rezulta ca parata a respins cererea de rambursare a TVA in suma de 1.698.170 lei retinandu-se ca, pentru desfasurarea activitatii sale de productie, reclamanta a introdus in Romania, inainte de anul 2007, echipamente de productie si diverse bunuri in regim de admitere temporara cu exonerare totala sau partiala de la plata drepturilor de import, in baza contractelor de leasing operational si de lohn incheiate cu cei 2 parteneri contractuali, respectiv V.E.C. GMBH si V. E.W. GMBH (ulterior transformat in W. Gmbh).
      Parata a mai retinut ca, in contractele comerciale incheiate cu partenerii mai sus mentionati se specifica faptul ca proprietarii bunurilor sunt si vor ramane firmele din Germania. Aceste bunuri au fost puse in libera circulatie in cursul anului 2007 de societate in calitate de titular al operatiunilor de import temporar, prin declaratii vamale, regimurile temporare fiind astfel inchise, societatea neachitand in acel moment drepturile vamale (taxe vamale, comision) precum si TVA aferenta si ca in  cursul anului 2008 (aprilie 2008 - septembrie 2008), societatea a facut obiectul unui control de la MEF - Autoritatea Nationala a Vamilor, prin care organele vamale au stabilit ca societatea datoreaza pentru aceste puneri in libera circulatie (prin DVI-le mentionate mai sus), TVA in suma de 8.333.415 lei si majorari de intarziere de 3.387.410 lei si au fost incheiate de catre organele vamale un numar de 4 procese verbale, care au fost anexate, in copie, la dosarul contestatiei reclamantei.
      Societatea contestatoare nu a contestat constatarile organului vamal in ceea ce priveste debitul stabilit cu titlu de TVA in suma de 8.333.415 lei, dar nu a fost de acord cu majorarile de intarziere calculate in suma de 3.387.410 lei, suma pe care a si contestat-o, dar pentru care nu a obtinut castig de cauza din partea instantei judecatoresti, sustine parata in decizia  nr. 1856/238/2010.
      Din suma totala de 8.333.415 lei, reprezentand TVA stabilita de organele vamale, analiza deductibilitatii TVA in suma de 1.698.170 lei a facut obiectul inspectiei fiscale finalizate cu emiterea Deciziei de impunere nr. 319/10.05.2010.
      Din aceleasi acte fiscale rezulta ca, la luarea deciziei de impunere in litigiu, s-a  invocat si adresa nr. 281727/27.10.2008 emisa de M.E.F. - Directia de legislatie in domeniul TVA, comunicata reclamantei urmare solicitarii acesteia de relatii legat de situatia TVA pe care a achitat-o in vama in anul 2008, pentru importul susmentionat, cand nu a avut calitatea de importator din punctul de vedere al TVA, nefiind proprietara bunurilor importate.
      Luand in considerare raspunsul M.E.F., din adresa  susmentionata, parata a respins contestatia  reclamantei pe  motiv  ca, asa  cum se precizeaza la pct. 59 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VI al Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 44/2004 cu modificarile ulterioare, importatorul in scopul taxei este cumparatorul catre care se expediaza bunurile la data la care devine exigibila la import sau in absenta acestui cumparator, proprietarul bunurilor la aceasta data.
      Astfel, parata a mai retinut ca din punct de vedere al taxei pe valoare adaugata, persoana care are calitatea de importator si careia ii revenea obligatia platii taxei aferente importului de bunuri din Romania este societatea "V.E.C." GMBH - Germania proprietarul bunurilor, intrucat bunurile respective nu au fost vandute catre S.C. "V.E.R." SRL.
      In situatia descrisa in adresa, nu s-a procedat conform prevederilor legale, respectiv importul a fost efectuat de catre S.C. "V.E.R." S.R.L. care nu are calitatea de importator din punct de vedere al taxei pe valoare adaugata si prin urmare, intrucat bunurile importate nu sunt destinate realizarii activitatii economice a acestuia (nu realizeaza livrari de bunuri nefiind proprietar al acestora, ci numai prestari de servicii asupra bunurilor) nu are dreptul de deducere a TVA achitata in vama, a decis parata, aratand totodata ca, cu toate acestea la alin. (2) al pct. 59 din Normele metodologice se prevede ca orice persoana, care nu este importator in scopul taxei conform alineatului (I), dar detine o declaratie vamala de import, in care este mentionata ca importator al bunurilor, nu are dreptul de deducere a taxei pe valoare adaugata aferenta importului respectiv decat in situatia in care va aplica structura de comisionar, respectiv va refactura valoarea bunurilor importate si taxa pe valoarea adaugata aferenta catre persoana care ar fi avut calitatea de importator conform alin. (1).
      In motivarea contestatiei in procedura prealabila si prin actiune, reclamanta a sustinut nelegalitatea deciziei de impunere fiscala pe incalcarea, in principal, de catre parata, a prevederilor  art. 1511,  raportat la art. 1251 pct. 13 Cod fiscal.
      Analizandu-se actiunea din acest punct de vedere, se constata ca intr-adevar reclamanta a introdus in tara anterior anului 2007, bunuri necesare productiei sale,  in baza unor contracte de leasing operational si de lohn incheiate cu parteneri germani, intr-un regim vamal de admitere temporara cu exonerare totala sau partiala de la plata drepturilor de import si in anul 2007, desi reclamanta nu a avut calitatea de proprietar al bunurilor introduse in tara anterior anului 2007, conform contractelor susmentionate, a pus in libera circulatie in Romania, respectivele bunuri, prin declaratiuni vamale, inchizand astfel regimurile vamale temporare, insa fara a achita taxele aferente vamale si nici TVA.
      Fiind  supusa unui control al autoritatii vamale cu privire la acele operatiuni vamale, reclamanta a fost obligata, potrivit declaratiile vamale depuse in vama in anul 2007, la plata unei TVA in suma de 8.333.415 lei, si majorari in  suma de 3.387.410 lei,  pe care a  contestat-o in instanta, insa actiunea a fost respinsa irevocabil.
      Suma de 1.698.170 lei TVA aflata in prezenta cauza, face parte din suma totala de 8.333.415 lei achitata de reclamanta autoritatii vamale, asa  cum s-a stabilit prin procesele verbale incheiate de organul vamal, analizate si de parata D.G.F.P. Timis (fila 63).
      Deci, potrivit probelor dosarului, reclamanta a achitat pentru operatiunile vamale incheiate in anul 2007, in calitate de  importator,  suma de 1.698.170 lei, cu titlu de TVA, alaturi de celelalte drepturi de import stabilite de autoritatea vamala, urmare unui contract vamal ulterior, reglementat de Codul vamal care la art. 100 alin. 6, prevede ca in cadrul controlului ulterior al declaratiilor, autoritatea vamala stabileste, potrivit alin. (3), si diferentele in plus sau in minus privind alte taxe si impozite datorate statului in cadrul operatiunilor vamale, luand masuri pentru incasarea diferentelor in minus constatate. Diferentele in plus privind aceste taxe si impozite se restituie potrivit normelor legale care le reglementeaza.
      Articolul 100 alin. 8  din acelasi cod dispune ca declaratia vamala acceptata si inregistrata, precum si documentul prevazut la alin. (4) constituie titlu de creanta.
      Deci, procesele verbale incheiate in anul 2008 de autoritatea vamala care au  impins-o pe reclamanta la plata TVA din litigiu constituie titluri de creanta vamala, cu caracter obligatoriu si producatoare de efecte juridice, asa  cum prevede art. 4 alin. 1 pct. 9 din Codul vamal, care definind termenul de decizie vamala, prevede ca aceasta reprezinta orice act oficial al autoritatii vamale privind reglementarile vamale, referitor la un anumit caz, care produce efecte juridice asupra uneia sau mai multor persoane identificate sau identificabile, inclusiv informatiile tarifare obligatorii si informatiile obligatorii in materie de origine.
      In solutionarea problemei din litigiu se impune a se invoca si prevederile art. 101 alin. 1 si 2 din Codul vamal, care dispune ca punerea in libera circulatie confera marfurilor straine statutul vamal de marfuri romanesti. Punerea in libera circulatie atrage aplicarea masurilor de politica comerciala si indeplinirea formalitatilor vamale prevazute pentru importul marfurilor, precum si incasarea oricaror drepturi legal datorate.
      Deci, prin masura de impunere vamala stabilita in mod obligatoriu pentru reclamanta de autoritatea vamala in anul 2008 si, prin conferirea caracterului legal al importului, respectiv al drepturilor de import achitate de reclamanta in anul 2008, s-a stabilit ca datorata legal suma in litigiu, atata timp cat prin hotarare judecatoreasca s-a respins actiunea reclamantei impotriva respectivei impuneri vamale, iar ulterior anului 2008,  autoritatea vamala nu a luat masuri de restituire a TVA incasat in baza unui control vamal ulterior, la care este obligata, potrivit art. 100 alin. 6 din Codul vamal, atunci cand constata diferente achitate in mod nelegal.
      Cu alte cuvinte, prin plata drepturilor de import, reclamanta a realizat un import, Codul vamal nefacand nicio distinctie cu privire la notiunea  de "import", dupa cum persoana importatorului este sau nu proprietarul bunurilor importate, asa cum rezulta  din continutul  art. 4 al Codului vamal, unde se definesc termenii si expresiile folosite  in acest  cod.
      Art. 1251 alin. 1 pct. 13 Cod fiscal, care defineste notiunea de importator, prevede ca acesta este persoana pe numele careia sunt declarate bunurile, in momentul in care taxa la import devine exigibila, conform art. 136, si care in cazul importurilor taxabile este obligata la plata taxei conform  art. 151.
      Art. 1511 Cod fiscal, la care face trimitere dispozitia legala citata, prevede ca plata taxei pentru importul de bunuri supus taxarii, conform prezentului titlu, este obligatia importatorului.
      Deci, codul fiscal care reglementeaza din punct de vedere al raportului de drept fiscal plata TVA pentru importul de bunuri in Romania nu face nici o distinctie in privinta persoanei care are calitatea de importator, functie de calitatea de proprietar sau nu a bunurilor importate, reglementarea fiind corelata din acest punct de vedere cu cea din Codul vamal, asa cum a rezultat din analiza anterioara a dispozitiilor acestui cod.
      In consecinta, reclamanta ca importator al bunurilor din litigiu, are dreptul de deducerea TVA in temeiul art. 146 alin. 1 lit. c) Cod fiscal,  pentru ca detine actele vamale emise de autoritatea vamala in care este evidentiata calitatea sa de importator al bunurilor din punctul de vedere  al TVA si pentru ca a facut dovada platii taxei.
      Concluzia aceasta nu contrazice nici prevederile art. 1 alin. 3 Cod fiscal care dispune  ca, in materie fiscala, dispozitiile prezentului cod prevaleaza asupra oricaror prevederi din alte acte normative, in caz de conflict intre acestea aplicandu-se dispozitiile Codului fiscal, pentru ca acest cod nu contine  nicio dispozitie care sa defineasca notiunea de importator, in Cap. 3, art. 7 al codului unde sunt definiti termenii comuni folositi in aceasta lege organica, astfel ca sensul acestui termen trebuie preluat din legislatia vamala care nu face distinctie in privinta notiunii de importator, functie de calitate de proprietar a bunurilor ce fac obiectul unui import, asa cum a rezultat din reglementarile vamale sus citate.
      Retinandu-se indeplinirea conditiilor legale sus analizate din Codul vamal si din Codul fiscal, privitor la calitatea de importator, in privinta reclamantei, Curtea constata ca masura de impunere stabilita pe seama reclamantei si constatarea caracterului ca nedeductibil al TVA in suma de 1.698.170 lei achitat in vama, pe temeiul prevederilor pct. 59 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VI ale Codului fiscal este nelegala si vatamatoare pentru reclamanta intrucat aceasta norma adauga la Codul fiscal, si anume la art. 1251  alin. 1 pct. 13, conditionand calitatea de importator  de cea de proprietar a bunurilor importate, ceea ce constituie  o incalcare a principiului suprematiei legii, adica printr-un act administrativ normativ, respectiv prin normele de aplicare  ale Codului fiscal se modifica, se adauga la cele din legea organica care reglementeaza raporturile juridice de drept fiscal, ceea ce este inadmisibil potrivit Constitutiei Romaniei.
      Pct. 59 din Normele de aplicare ale Codului fiscal incalca dispozitiile art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 care defineste notiunea de act administrativ, ca actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care genereaza, modifica sau stinge raporturi juridice, pentru ca prin aceasta norma se adauga la legea organica, respectiv la Codul fiscal, o cerinta neprevazuta de cod pentru deducerea TVA platit in vama, motiv pentru care Curtea a apreciat ca vatamatoare masura atacata, in sensul art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel ca a admis actiunea, asa  cum s-a mentionat anterior, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 25.925.92 lei,  onorariu de avocat, in temeiul art. 274 Cod procedura civila.