Procedura insolventei. Vanzare cu clauza de rezerva a proprietatii. Consecinte

Procedura insolventei. Vanzare cu clauza de rezerva a proprietatii. Consecinte
Legea nr. 85/2006 - art. 36, art. 39
Codul civil art. 1295 si urm.

      Potrivit clauzelor contractului de vanzare-cumparare, proprietatea asupra marfii trece de la vanzator la cumparator in momentul achitarii acesteia integral, iar riscul trece la cumparator din momentul receptiei marfii. Ca atare, aceste bunuri nu fac parte din averea debitoarei, astfel ca ele nu pot face obiectul valorificarii in conformitate cu prevederile Legii insolventei.
      Chiar daca recurenta nu este titulara unui drept de creanta garantat cu ipoteca, gaj sau alta garantie reala imobiliara, ea se poate prevala de ipoteza acoperita de sintagma "drept de retentie, de orice fel", intrucat, printr-o clauza expresa trecuta in contract, aceasta si-a rezervat dreptul de proprietate asupra marfurilor vandute debitoarei intimate pana la momentul achitarii lor integrale.
      Cererea sa de ridicare a suspendarii prevazute la art. 36 din Legea nr. 85/2006, modificata, se incadreaza la alin. (1) pct. B lit. a) a art. 39 - atunci cand nu exista o protectie corespunzatoare a creantei garantate in raport cu obiectul garantiei, din cauza diminuarii valorii obiectului garantiei sau existentei unui pericol real ca aceasta sa sufere o diminuare apreciabila -, din moment ce marfurile revendicate sunt produse perisabile, impunandu-se returnarea lor de catre lichidatorul judiciar in vederea reprocesarii.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 638 din 5 aprilie 2011, dr. C.B.N.

      Prin sentinta comerciala nr. 919/JS din 11 noiembrie 2010 pronuntata in dosarul nr. 2063/115/2009 judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Caras-Severin a respins cererea creditoarei S.C. K. S.R.L. Dumbrava Rosie avand ca obiect ridicarea suspendarii prevazute de art. 36 din Legea nr. 85/2006 si obligarea debitorului S.C. V. S.R.L. Resita, prin lichidatorul judiciar, la restituirea marfurilor cumparate conform contractului nr. 1904/17.04.2008.
      Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea S.C. K. S.R.L. Dumbrava Rosie, solicitand modificarea ei, in sensul admiterii cererii formulate, recunoasterea dreptul sau de proprietate asupra produselor marca Köber si, pe cale de consecinta, sa se ridice suspendarea impusa de art. 36 din Legea nr. 85/2006, iar debitoarea sa fie obligata sa-i returneze aceste marfuri, in mod eronat prima instanta retinand ca dreptul de proprietate al respectivelor bunuri nu i-ar apartine, fiind transferat debitoarei S.C. V. S.R.L. Resita, in urma cumpararii lor. Este adevarat ca, in conformitate cu art. 1295 din Codul civil, transferul dreptului de proprietatea opereaza in momentul acordului de vointa materializat prin incheierea contractului de vanzare-cumparare, insa aceste norme au caracter supletiv, de la care se poate deroga, in temeiul art. 969, partile putand conveni, printr-o declaratie expresa de vointa, transferarea dreptului real la un anumit termen sau la indeplinirea unei anumite conditii. In virtutea art. 1322 si 1323 din acelasi cod, vanzatorul care nu a primit integral pretul pentru bunurile vandute, are un drept de retentie asupra lucrului ce a format obiectul tranzactiei de vanzare-cumparare, tribunalul retinand in mod gresit ca recurenta nu ar fi titulara unei creante garantate cu drept de retentie si ca, prin actiunea individuala de urmarire si recuperare a marfurilor care-i apartin, ar prejudicia interesele celorlalti creditori, incalcand caracterul colectiv si concursual al procedurii insolventei.
      Prin decizia civila nr. 638 din 5 aprilie 2011 pronuntata in dosarul nr. 2063/115/2009/a1 Curtea de Apel Timisoara a admis recursul creditoarei, modificand hotararea atacata, in sensul admiterii cererii creditoarei de ridicare a suspendarii prevazute de art. 36 din Legea nr. 85/2006, dispunand lichidatorului judiciar al debitoarei intimate S.C. V. S.R.L. Resita sa restituie societatii recurente bunurile proprietatea acesteia.
      Instanta de control judiciar a apreciat ca toate criticile aduse hotararii atacate se subsumeaza motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, care statueaza ca modificarea sau casarea unei hotarari se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.
      Intr-adevar, art. 39 din Legea nr. 85/2006, modificata, statueaza ca creditorul titular al unei creante garantate cu ipoteca, gaj sau alta garantie reala mobiliara ori drept de retentie de orice fel poate solicita judecatorului-sindic ridicarea suspendarii prevazute la art. 36 cu privire la creanta sa si valorificarea imediata, in cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzatoare a dispozitiilor art. 116-118 si cu conditia achitarii din pret a cheltuielilor prevazute la art. 121 alin. (1) pct. 1, a bunului asupra caruia poarta garantia sau dreptul de retentie, in una dintre urmatoarele situatii: A. atunci cand valoarea obiectului garantiei, determinata de un evaluator conform standardelor internationale de evaluare, este pe deplin acoperita de valoarea totala a creantelor si a partilor de creante garantate cu acel obiect: a) obiectul garantiei nu prezinta o importanta determinanta pentru reusita planului de reorganizare propus; b) obiectul garantiei face parte dintr-un ansamblu functional, iar prin desprinderea si vanzarea lui separata, valoarea bunurilor ramase nu se diminueaza; B. atunci cand nu exista o protectie corespunzatoare a creantei garantate in raport cu obiectul garantiei, din cauza: a) diminuarii valorii obiectului garantiei sau existentei unui pericol real ca aceasta sa sufere o diminuare apreciabila; b) diminuarii valorii partii garantate dintr-o creanta cu rang inferior, ca urmare a acumularii dobanzilor, majorarilor si penalitatilor de orice fel la o creanta garantata cu rang superior; c) lipsei unei asigurari a obiectului garantiei impotriva riscului pieirii sau deteriorarii.
      In cazurile prevazute la alin. (1) lit. B, judecatorul-sindic va putea respinge cererea de ridicare a suspendarii formulata de creditor, daca administratorul judiciar/debitorul propune in schimb adoptarea uneia sau mai multor masuri menite sa ofere protectie corespunzatoare creantei garantate a creditorului, precum: a) efectuarea de plati periodice in favoarea creditorului pentru acoperirea diminuarii valorii obiectului garantiei ori a valorii partii garantate dintr-o creanta cu rang inferior; b) efectuarea de plati periodice in favoarea creditorului pentru satisfacerea dobanzilor, majorarilor si penalitatilor de orice fel si, respectiv, pentru reducerea capitalului creantei sub cota de diminuare a valorii obiectului garantiei ori a valorii partii garantate dintr-o creanta cu rang inferior; c) novatia obligatiei de garantie prin constituirea unei garantii suplimentare, reale sau personale ori prin substituirea obiectului garantiei cu un alt obiect. Reclamantul, intr-o cerere de ridicare a suspendarii, trebuie sa faca dovada faptului prevazut la alin. (1) lit. A. b), ramanand debitorului/administratorului sau altei parti interesate sarcina producerii dovezii contrare si, respectiv, a celorlalte elemente.
      Asa cum in mod judicios a aratat si recurenta, contractul de vanzare-cumparare este un contract translativ de proprietate, art. 1295 alin. (1) din Codul civil prevazand acest caracter prin efectul acordului de vointa dintre vanzator si cumparator. Din momentul dobandirii dreptului de proprietate, cumparatorul suporta si riscul pieirii lucrului, potrivit principiului "res perit domino". Daca vanzatorul, ca debitor al obligatiei de predare a bunului vandut, dovedeste existenta unei cauza straine, de natura fortuita, exoneratoare de raspundere, el nu va raspunde decat daca a fost pus in intarziere.
      Desi, in principiu, transferul dreptului de proprietate de la vanzator la cumparator din momentul incheierii contractului opereaza de drept, acest lucru se aplica numai daca sunt implinite anumite conditii: a) contractul de vanzare-cumparare trebuie sa fie valabil incheiat; daca, in mod exceptional, legea prevede o anumita forma pentru incheierea contractului, acordul partilor trebuie sa imbrace forma ceruta de lege; b) vanzatorul trebuie sa fie proprietarul lucrului vandut, regula care reprezinta aplicarea principiului "nemo dat quod non habet"; c) lucrul vandut trebuie sa existe; daca lucrul vandut nu exista in momentul incheierii contractului, transferul proprietatii opereaza in momentul executarii sau individualizarii bunurilor; d) sa fie vorba despre lucruri individual determinate (certe); daca este vorba despre bunuri determinate numai generic, transferul proprietatii nu se poate produce din momentul incheierii contractului, ci numai din cel al individualizarii (predarii) bunurilor; e) partile sa nu fi amanat transferul proprietatii printr-o clauza speciala pentru un moment ulterior incheierii contractului; aceasta, intrucat regula prezenta in art. 1295 nu are caracter imperativ, ci supletiv, partile putand stabili ca transmiterea proprietatii sa se faca ulterior incheierii contractului; astfel, partile pot amana transferul proprietatii pana la implinirea unui termen suspensiv (de exemplu, pana la data platii pretului bunului vandut) sau pana la realizarea unei conditii suspensive; daca in cazul conditiei suspensive, aceasta, conform art. 1017-1018 din Codul civil, prin ea insasi amana transferul proprietatii pana la realizarea evenimentului, termenul suspensiv afecteaza transferul proprietatii numai daca partile au prevazut expres acest lucru; in caz contrar, daca termenul suspensiv a fost stipulat fara nicio clauza expresa de genul celei de mai sus, el afecteaza numai executarea obligatiilor din contract si nu transferul proprietatii (art. 1022 din Codul civil).
      Este fara putinta de tagada ca, in conformitate cu clauza prevazuta la art. 4.3 din contractul de vanzare-cumparare nr. 1904/17.04.2008, proprietatea asupra marfii trece de la vanzator la cumparator in momentul achitarii acesteia integral, iar riscul trece la cumparator din momentul receptiei marfii. Asadar, sunt eronate retinerile judecatorului-sindic, in sensul ca produsele a caror restituire se cere ar fi intrat in patrimoniul debitorului in urma cumpararii, in realitate, respectivele bunuri nefacand parte din averea debitoarei, astfel ca ele nu pot face obiectul valorificarii in conformitate cu prevederile Legii insolventei.
      De asemenea, in mod gresit prima instanta a considerat ca in speta nu ar fi incidenta norma cuprinsa in art. 39 din Legea nr. 85/2006, modificata, pe motiv ca societatea creditoare nu este titulara unei creante garantate cu ipoteca, gaj sau alta garantie reala mobiliara ori drept de retentie si ca, raportat la caracterul concursual al procedurii insolventei, de la data inceperii acestei proceduri judiciare nu mai sunt posibile actiuni individuale de urmarire si recuperare a bunurilor aflate in patrimoniul debitorului deoarece ar fi prejudiciate interesele celorlalti creditori. Aceasta, intrucat tribunalul nu a observat faptul ca, pe de o parte, prevederile textului de lege mai sus aratat reprezinta o limitare a regulii suspendarii legale instituite de art. 36 din lege, in favoarea anumitor creditori, respectiv a titularilor de creante garantate cu ipoteca, gaj sau alta garantie reala mobiliara, ori drept de retentie, de orice fel. Pe de alta parte, chiar daca societatea recurenta nu este titulara unui drept de creanta garantat cu ipoteca, gaj sau alta garantie reala imobiliara, ea se poate prevala de ipoteza acoperita de sintagma "drept de retentie, de orice fel", intrucat, printr-o clauza expresa trecuta in contractul de vanzare-cumparare nr. 1904/17.04.2008, aceasta si-a rezervat dreptul de proprietate asupra marfurilor (produselor chimice - lacuri si vopsele) vandute debitoarei intimate pana la momentul achitarii lor integrale. Nu in ultimul rand, cererea sa de ridicare a suspendarii prevazute la art. 36 din Legea nr. 85/2006, modificata, se incadreaza la alin. (1) pct. B lit. a) a articolului 39 - atunci cand nu exista o protectie corespunzatoare a creantei garantate in raport cu obiectul garantiei, din cauza diminuarii valorii obiectului garantiei sau existentei unui pericol real ca aceasta sa sufere o diminuare apreciabila -, din moment ce marfurile revendicate sunt produse perisabile, impunandu-se returnarea lor de catre lichidatorul judiciar in vederea reprocesarii.
      Este evident ca, ulterior restituirii lor, societatea creditoarea nu va mai avea dreptul sa pretinda ca, in urma inscrierii creantei de 38.628,04 lei, pe care a declarat-o in cadrul procedurii de executare colectiva si care reprezinta, dupa cum ea insasi o recunoaste in mod expres prin cererea de recurs, pretul neachitat al bunurilor vandute catre S.C. V. S.R.L. Resita, respectiva suma sa-i mai fie platita de lichidatorul judiciar in urma valorificarii altor bunuri din averea falitei, pentru ca, in caz contrar, s-ar ajunge la o plata nedatorata, ceea ce nu poate fi acceptat.
      Nu in ultimul rand, trebuie mentionat ca, in conformitate cu art. 13.4 si 13.5 din contractul nr. 1904/17.04.2008, cele doua parti au stipulat ca vanzarea-cumpararea se considera rezolutionata de drept, printre altele, in cazul in care una dintre societati intra in procedura de insolventa sau in faliment, iar daca fata de cumparator se deschide procedura reglementata de Legea nr. 85/2006, vanzatorul va avea dreptul sa isi revendice produsele pentru care si-a rezervat dreptul de proprietate, identificarea acestor marfuri urmand sa fie facuta, in principal, prin prezenta marcii de fabricatie a vanzatorului.