InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Bucuresti

Actiune in revendicare si constatarea nulitatii unui contract de vanzare-cumparare

(Decizie nr. 1613 din data de 12.09.2006 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti)

Domeniu Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi) | Dosare Curtea de Apel Bucuresti | Jurisprudenta Curtea de Apel Bucuresti

R O M A N I A
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR.1613

Sedinta publica de la 12.09.2006
Curtea compusa din:
                                   PRESEDINTE      -      Mihaela Ciocea
        JUDECATOR       -      Raluca Moglan
                                   JUDECATOR       -      Mirela Visan
                                   GREFIER             -      Mariana Trogmaer Pe rol pronuntarea asupra recursurilor formulate de reclamantii SIMIONESCU OPREA, SIMIONESCU ECATERINA, AVERBUH MIHAELA, de paratii PASCARIU MIHAI-DORIN, PASCARIU FRANCISCA-DOLORES si de paratul MUNICIPIUL BUCURESTI PRIN PRIMARUL GENERAL, impotriva deciziei civile nr.890 A din 6.12.2005 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila, in dosarul nr. 3409/2005, in contradictoriu cu paratul MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE.
     Pricina are ca obiect actiune in revendicare si constatarea nulitatii unui contract de vanzare-cumparare.
     Dezbaterile cauzei au avut loc in sedinta publica de la 5.09.2006, sustinerile partilor fiind consemnate in incheierea de la acea data, care face parte integranta din prezenta decizie si cand curtea - avand nevoie de timp pentru a delibera - a amanat pronuntarea cauzei la 12.09.2006, hotarand urmatoarele:
     
     
     C U R T E A ,
     

     Constata ca prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a Civila sub nr.483/16.01.2002, reclamantele SIMIONESCU OPREA (OPRICA), SIMIONESCU ECATERINA si AVERBUH MIHAELA au chemat in judecata pe parata PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI, solicitand obligarea acesteia la restituirea in natura a imobilului situat in Bucuresti, str. Dr. Draghiescu nr.145, corp A, parter, sector 5, iar in subsidiar obligarea la plata de despagubiri banesti in valoare de 1 miliard lei, reprezentand valoarea actualizata a imobilului.
     Aceasta actiune a fost completata la data de 14.03.2002 cu un nou petit, respectiv anularea deciziei nr.994/25.05.1982 a fostului Consiliu Popular al Municipiului Bucuresti, prin care imobilul litigios a fost trecut in proprietatea statului.
     Printr-o actiune separata, inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti sub nr.5871, la data de 16.08.2002, reclamantele Simionescu Oprea (Oprica), Simionescu Ecaterina si Averbuh Mihaela au chemat in judecata pe paratii Primaria Municipiului  Bucuresti, Pascariu Mihai Dorin, Pascariu Francisca Dolores si Ministerul Finantelor Publice, ca reprezentant al Statului Roman, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna: anularea deciziei nr.994/25.05.1982 a C.P.M.B.; anularea contractului de vanzare-cumparare nr.40590/1996 pentru lipsa titlului de proprietate al vanzatorului si rea-credinta; lasarea in deplina proprietate si posesie a imobilului situat in Bucuresti, str. Dr. Draghiescu nr.14, corp A, parter, sector 5, compus din constructie cu trei camere si dependinte plus teren in suprafata de 92,76 mp.; obligarea paratului Ministerul Finantelor la despagubiri banesti reprezentand valoarea actuala a imobilului in cazul respingerii capatului de cerere privind restituirea in natura.
     Cele doua actiuni au fost conexate de tribunal in sedinta publica de la 19.09.2002, apreciindu-se ca judecarea lor impreuna se impune datorita identitatii de parti, obiect si cauza.
     Dupa conexare, tribunalul si-a declinat competenta de solutionare a pricinii in favoarea Judecatoriei sectorului 5 Bucuresti, avand in vedere dispozitiile art.2 pct.1 lit. b Cod  procedura civila si art.13 Cod  procedura civila; solutia de declinare a ramas irevocabila in urma respingerii recursului cu care a fost atacata, conform deciziei Curtii de Apel Bucuresti nr.588/2003, astfel ca pricina a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei  Sector 5  Bucuresti, unde s-a format dosarul nr.3559/2003.
     In sedinta publica de la 06.06.2003, Judecatoria  Sector 5  Bucuresti a respins, ca neintemeiate, pentru considerentele expuse in incheierea de sedinta de la acea data, exceptiile invocate de paratii Municipiul Bucuresti si Ministerul Finantelor Publice, respectiv exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Municipiul Bucuresti, exceptia inadmisibilitatii cererii de anulare a deciziei nr.994/1982 a C.P.M.B., exceptia inadmisibilitatii cererii in despagubiri, exceptia inadmisibilitatii actiunii si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Ministerul Finantelor Publice.
     Ulterior, in sedinta publica de la 22.06.2004, Judecatoria  Sector 5  Bucuresti a pronuntat sentinta civila nr.3406, prin care a admis in parte actiunea reclamantilor; a constatat nulitatea absoluta a masurii de preluare in proprietatea statului, in baza Decretului nr.223/1974, prin decizia nr.994/25.05.1982 a C.P.M.B., a imobilului situat in Bucuresti, str. Dr. Draghiescu nr.14, corp A, parter, sector 5; a obligat paratii Pascariu sa lase reclamantilor in deplina proprietate si linistita posesie acest imobil, compus din trei camere si dependinte in suprafata utila de 92,76 mp. si cota indiviza de 50% din partile de folosinta comuna, precum si 55,18 mp. teren situat sub constructie; a respins, ca neintemeiat, capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr.40590/30.09.1996; a respins, ca inadmisibil, capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratei Primaria  Municipiului  Bucuresti sa dispuna restituirea in natura sau prin echivalent; a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
     Pentru a hotari astfel, prima instanta, calificand cererea in constatarea nulitatii deciziei de preluare in proprietatea statului a imobilului litigios ca o cerere in constatarea legalitatii titlului statului, a apreciat ca aceasta este admisibila si intemeiata in raport de prevederile art.6 alin.1 si 3 din Legea nr.213/1998, sens in care a retinut ca Decretul de preluare nr.223/1974 incalca Constitutia si reglementarile internationale ratificate de Romania la acea data, respectiv Constitutia de la 1965 - art.36 alin.1 si art.17 alin.1, Pactul International cu privire la drepturile civile si politice si Declaratia Universala a Drepturilor Omului.
     In ceea ce priveste examinarea valabilitatii contractului de vanzare-cumparare avand ca obiect imobilul litigios, incheiat de stat cu chiriasii in baza Legii nr.112/1995, acesta s-a facut prin raportare la dispozitiile art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001.
     Pe acest aspect s-a concluzionat ca actul atacat este valabil datorita incheierii sale cu buna-credinta, situatie dedusa din aceea ca pana la momentul contractarii reclamantele nu contestasera titlul statului, nemanifestandu-si intentia de restituire a imobilului litigios nici in procedura Legii nr.112/1995, nici pe calea revendicarii de drept comun; cererea de restituire a imobilului, adresata de reclamante Primariei sectorului 5 Bucuresti la data de 05.12.1994, s-a apreciat a fi nerelevanta in aprecierea pozitiei subiective a partilor contractante, atata vreme cat institutia sesizata nu era abilitata sa solutioneze asemenea cereri, iar demersul reclamantelor nu a fost urmat de nici un alt act ulterior, care sa le ateste vointa in privinta restituirii imobilului.
     In solutionarea cererii in revendicare indreptata impotriva chiriasilor - cumparatori Pascariu, instanta a procedat la compararea titlurilor opuse de parti, dand preferinta titlului reclamantelor - contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.8879/10.12.1949, care provine de la adevaratul proprietar, spre deosebire de titlul partilor - contractul de vanzare-cumparare nr.40590/30.09.1996, care provine de la un neproprietar - statul.
     Relativ la cererea de obligare a paratei Primaria  Municipiului  Bucuresti sa restituie in natura sau in echivalent imobilul litigios, instanta a apreciat-o ca inadmisibila, cu motivarea ca autoritatea administrativa este singura competenta, conform prevederilor Legii nr.10/2001, sa solutioneze aceasta solicitare formulata de reclamante pe calea notificarii adresate la data de 3.08.2001, competenta instantei rezumandu-se la verificarea ulterioara a legalitatii masurilor dispuse prin decizia autoritatii administrative, in temeiul art.23 si urmatoarele din Legea nr.10/2001.
     Solutia primei instante a fost confirmata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila, care prin decizia civila nr.890/6.12.2005 a respins apelurile exercitate de reclamante si parati, ca nefondate.
     I. Apelul paratului Municipiului Bucuresti a fost respins cu motivarea ca tribunalul a solutionat corect exceptiile invocate de aceasta parte.
     Astfel, s-a retinut ca cererea de anulare a deciziei de preluare a imobilului in proprietatea statului era admisibila, intrucat ea viza verificarea valabilitatii titlului statului, chestiune asupra careia instanta avea competenta sa se pronunte in virtutea prevederilor art.6 alin.3 din Legea nr.213/1998.
     In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii, s-a retinut ca argumentele invocate in sustinerea ei de catre Municipiul Bucuresti vizeaza probleme de fond.
     Pe de alta parte, instanta de apel nu a primit criticile paratului Municipiul Bucuresti prin care se invocase pronuntarea extra petita si aprecierea generica de la fond relativa la nevalabilitatea titlului statului constand in Decretul nr.223/1974.
     Aceasta deoarece instanta de fond s-a pronuntat asupra valabilitatii masurii de preluare a imobilului litigios in proprietatea statului, fiind investita cu o asemenea pretentie prin solicitarea de constatare a nulitatii deciziei nr.994/1982, iar aprecierea valabilitatii titlului statului s-a facut la speta, chiar daca exista si aprecieri generale asupra Decretului nr.223/1974.
     II. Pentru a respinge apelul paratilor Pascariu, instanta de apel a retinut ca la fond s-a stabilit corect nevalabilitatea titlului statului si ca nu s-a acordat mai mult decat s-a cerut prin restituirea si a terenului de 55,18 mp., din moment ce reclamantii au cumparat apartamentul litigios impreuna cu cota aferenta de teren, conform actului de vanzare-cumparare din 16.12.1949.
     Relativ la pozitia subiectiva a partilor la incheierea contractului de vanzare-cumparare atacat, instanta de apel a apreciat ca fiind corect argumentul folosit la fond, acela ca reclamantele, carora la revenea sarcina probei conform dispozitiilor art.1169 raportat la art.1899 alin.2 Cod civil, nu au facut dovada ca i-au incunostiintat pe parati inainte de incheierea contractului cu privire la intentia de revendicare a imobilului.
     S-a concluzionat astfel ca, fata de probele administrate in cauza, instanta de fond a retinut corect ca atat vanzatorul, cat si cumparatorii au fost de buna credinta, cu consecinta ca actul lor de vanzare-cumparare nu poate fi desfiintat, efectele acestui act fiind salvate de la nulitatea absoluta prevazuta de art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001.
     III. Apelul reclamantelor s-a retinut a fi nefondat pe considerentul ca desi principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial nu poate fi exclus in cazul imobilelor ce cad sub incidenta Legii nr.10/2001, singura abordare judicioasa a nulitatii absolute a instrainarii efectuate in baza Legii nr.112/1995 se poate realiza in lumina art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, care se refera la instrainarile de bunuri preluate fara titlu valabil.
     Un alt argument in aprecierea netemeiniciei apelului reclamantelor a fost acela ca buna - credinta a fost stabilita corect la fond fata de probatoriul administrat, faptul ca vanzatorul nu a garantat pe cumparatori de evictiune nedemonstrand lipsa bunei credinte a cumparatorilor.
     IV. Apelul paratului Ministerul Finantelor Publice, ce poarta asupra valabilitatii titlului statului, a fost respins pe motiv ca nelegalitatea preluarii a fost determinata corect prin raportarea Decretului nr.223/1974 la prevederile constitutionale si ale tratatelor internationale in vigoare la acea vreme.
     Impotriva deciziei din apel au declarat recurs paratii Municipiul Bucuresti, Pascariu Mihai Dorin, Pascariu Francisca Dolores si reclamantele.
     I. Recurentul - parat Municipiul Bucuresti a invocat, in baza art.304 pct.9 Cod  procedura civila, nelegalitatea hotararii atacate sub aspectul solutiei de respingere a exceptiei inadmisibilitatii, sustinuta prin motivele de apel.
     S-a aratat in acest sens ca, fata de prevederile Legii nr.247/2005, actiunea dedusa judecatii este nu numai inadmisibila, dar si lipsita de interes.
     Atata timp cat prin Legea nr.247/2005, respectiv art.1 alin.1 si 2, s-a statuat ca toatele imobilele din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 au fost preluate in mod abuziv, instanta nu mai poate sa constate altceva decat ceea ce prevede legea.
     II. Recurentii - parati Pascariu au criticat hotararea tribunalului in baza art.304 pct.7 si 9 Cod  procedura civila, pentru urmatoarele motive:
     1. Instanta de apel a refuzat sa analizeze motivul inadmisibilitatii, invocat cu ocazia judecarii apelului si nu s-a pronuntat asupra acestei exceptii.
     In dezvoltarea criticii enuntate, recurentii au aratat ca la termenul de dezbatere a apelului din 29.11.2005 au invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii, in sustinerea careia au depus note scrise si decizii de practica judiciara, conform mentiunilor din incheierea de dezbateri.
     Cu toate acestea, instanta nu a analizat aceasta exceptie, desi fusese ridicata cu respectarea dispozitiilor art.108 alin.1 Cod  procedura civila, iar acceptarea ei ar fi pus practic capat judecatii.
     2. Actiunea in revendicare formulata dupa aparitia Legii nr.10/2001 este inadmisibila.
     Reclamantele au investit instanta cu o actiune depusa la data de 16.01.2002 si completata la data de 14.03.2003, precum si cu o actiune conexa depusa la 16.08.2002, ambele actiuni avand ca obiect revendicarea apartamentului de la parterul imobilului situat in str. Dr. Draghiescu nr.14, sector 5 Bucuresti.
     Fiind promovate dupa aparitia Legii nr.10/14.02.2001, cererile in revendicare erau inadmisibile, literatura si practica judiciara statuand constant ca odata cu aparitia Legii nr.10/2001 dreptul comun a fost inlocuit cu legea speciala, care cuprinde norme speciale de drept substantial si o procedura administrativa obligatorie, prealabila sesizarii instantei; altfel spus, odata cu intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001 raman fara aplicare dispozitiile dreptului comun referitoare la imobile trecute abuziv la stat si, prin urmare, reclamantul nu are a alege intre calea prevazuta de Legea nr.10/2001 si calea dreptului comun.
     In drept, exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare pe calea dreptului comun este sustinuta de dispozitiile Legii nr.213/1998, care la art.6 alin.2 prevede ca bunurile preluate de stat fara un titlu valabil pot fi revendicate de fostii proprietari sau de mostenitorii acestora doar daca nu fac obiectul unei legi speciale de reparatie.
     3. Cata vreme actul de vanzare-cumparare al chiriasilor nu a fost desfiintat este imposibila revendicarea imobilului.
     In dezvoltarea acestei critici, recurentii au sustinut ca, in solutionarea actiunii in revendicare indreptate impotriva lor, instanta trebuia sa procedeze la compararea titlurilor si sa dea preferinta titlului lor, emis in conditiile unei legi speciale in vigoare - Legea nr.112/1995, spre deosebire de titlul reclamantelor, care a fost "teribil sifonat si apoi inlocuit cu titlul statului".
     Actul de vanzare-cumparare incheiat in baza si cu respectarea Legii nr.112/1995 constituie un titlu perfect valabil, care confera dobanditorilor drepturi ce nu pot fi ignorate in compararea titlurilor si acesta cu atat mai mult cu cat in speta s-a retinut buna - credinta a chiriasilor cumparatori.
     De altfel in acest sens s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie in complet de 9 judecator, prin decizia civila nr.199/7.06.2006, care a statuat ca "Buna - credinta a chiriasului la incheierea contractului prin care a cumparat imobilul, cu respectarea dispozitiilor Legii nr.112/1995, exclude sanctiunea nulitatii contractului si face imposibila revendicarea solicitata de persoana din patrimoniul careia statul a preluat in mod abuziv bunul, cata vreme nu poate fi desfiintat titlul juridic in baza caruia chiriasul a devenit proprietar al imobilului".
     4. In mod nelegal s-a constatat ca trecerea imobilului la stat s-a facut fara titlu si s-a anulat decizia administrativa nr.994/1982.
     Critica enuntata a fost dezvoltata de recurenti pe argumentul ca desi Decretul nr.223/1974 a fost in sine un act normativ abuziv, care nesocotea dreptul de proprietate privata, el a constituit un titlu valabil de preluare pentru stat.
     S-a invocat in acest sens ca dupa aparitia Legii nr.112/1995, Decretul nr.223/1974  a fost calificat titlu valabil pentru stat de Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, aprobate prin H.G. nr.11/1997, asa incat constatarea instantelor anterioare ca apartamentul litigios a trecut la stat fara titlu valabil este gresita.
     Instantele au confundat caracterul abuziv al decretului de preluare cu legalitatea dispozitiilor sale in vigoare la acea data si au ignorat faptul ca decizia de preluare nu a fost contestata de reclamante in conditiile art.4 din Decretul nr.223/1974, neputandu-se sustine ca nu le-a fost comunicata, atata timp cat procedura de preluare cu plata prevedea acordarea despagubirilor dupa trecerea perioadei de contestare a deciziei administrative, iar reclamantele au incasat despagubirea aferenta imobilului preluat in iulie 1982.
     La recursurile paratilor au formulat intampinare recurentele - reclamante, solicitand respingerea acestora, pe de o parte pentru ca exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare nu putea fi primita, o asemenea solutie echivaland cu o incalcare a insusi dreptului de proprietate si a principiului liberului acces la justitie, iar pe de alta parte pentru ca instantele s-au pronuntat asupra valabilitatii titlului statului conform competentelor stabilite prin Legea nr.213/1998 si H.G. nr.11/1997.
     III. Recurentele - reclamante au criticat hotararea din apel pentru nelegalitate in ceea ce priveste mentinerea solutiei pe cererea de constatare a nulitatii contractului de vanzare-cumparare incheiat intre stat si chiriasii Pascariu.
     Astfel, recurentele - reclamante au aratat ca este gresita concluzia tribunalului in sensul ca actul de vanzare - cumparare atacat nu poate fi desfiintat deoarece efectele sale sunt salvate de la nulitatea prevazuta de art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001.
     Atata timp cat s-a retinut ca imobilul revendicat a fost trecut in proprietatea statului fara titlu valabil se impunea anularea contractului de vanzare-cumparare incheiat de stat cu chiriasii pe temeiul principiului anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial.
     Pe de alta parte, instanta de apel a facut aplicarea gresita a dispozitiilor art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, intrucat paratii nu au fost de buna - credinta la contractare.
     In speta, s-a procedat la vanzarea lucrului altuia in cunostinta de cauza, ceea ce conducea la nulitatea absoluta a actului.
     La momentul vanzarii, vanzatoarea Primaria  Municipiului  Bucuresti cunostea sau putea cunoaste nevalabilitatea titlului sau, pentru ca avea obligatia sa verifice intreaga documentatie privind imobilul, care ar fi relevat ca decizia de preluare nu a fost comunicata fostilor proprietari, neputandu-si astfel produce efectele; in plus, vanzatoarea nu a garantat pe cumparatori de evictiune, ceea ce demonstreaza reaua sa  credinta la contractare.
     In ce priveste pe cumparatori, acestia cunosteau imprejurarea ca imobilul a trecut abuziv in proprietatea statului si putea fi oricand revendicat; este adevarat ca nu au fost notificati de proprietari, dar chiriasii - cumparatori puteau verifica valabilitatea titlului statului cu minime diligente si, in plus, au acceptat sa cumpere fara ca vanzatorul sa-i garanteze pentru evictiune, imprejurari ce denota reaua lor credinta la cumparare.
     Ca aparare fata de recursul reclamantelor, recurentii - parati Pascariu au invocat in sedinta publica de la 5.09.2006 un motiv de ordine publica, respectiv tardivitatea cererii de chemare in judecata, cu argumentul ca aceasta a fost formulata la data de 16.08.2002, cu depasirea termenului de prescriptie prevazut de art.46 alin. final din Legea nr.10/2001.
     Examinand decizia atacata in raport de criticile formulate, Curtea retine urmatoarele:
     I. Cu privire la recursul paratului Municipiului Bucuresti:
     In cadrul acestui recurs s-a contestat solutia de respingere a exceptiei inadmisibilitatii actiunii, invocata de Municipiul Bucuresti prin motivele de apel, aducandu-se ca argument in plus dispozitiile Legii nr.247/2005, care au modificat art.1 alin.1 si 2 din Legea nr.10/2001.
     Din verificarea motivelor de apel formulate de Municipiul Bucuresti (filele 30-32 dosar C.A.B. nr.4379/2004) rezulta ca aceasta parte a sustinut inadmisibilitatea actiunii atat cu referire la capatul de cerere privind anularea deciziei de preluare in proprietatea statului a imobilului litigios, pe considerentul ca decizia in discutie reprezinta un act administrativ ce nu poate fi anulat de instanta de drept comun, cat si cu referire la capetele de cerere privind restituirea in natura sau in echivalent a imobilului litigios, pe considerentul ca preluarea operata de stat de la reclamante nu a fost abuziva, asa incat, neintrand sub incidenta Legii nr.10/2001, reclamantele nu au dreptul la masurile reparatorii prevazute de aceasta lege.
     Neprimind critica de inadmisibilitate din apelul Municipiului Bucuresti, relativa la cererea de anulare a deciziei de preluare in proprietatea statului a imobilului litigios, instanta de apel a pronuntat o hotarare cu aplicarea corecta a dispozitiilor legale in materie, respectiv art.6 alin.3 din Legea nr.213/1998.
     Se va avea in vedere in acest sens calificarea legala corecta data de instantele anterioare capatului de cerere din actiunea reclamantelor privind anularea deciziei de preluare a imobilului litigios in proprietatea statului, aceea de cerere in contestarea legalitatii titlului statului si faptul ca admisibilitatea unei asemenea cereri in instanta este recunoscuta in mod expres de art.6 din 3 din Legea nr.213/199, potrivit caruia: "Instantele judecatoresti sunt competente sa stabileasca valabilitatea titlului".
     Nici prin intrarea in vigoare a modificarilor aduse Legii nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005 nu s-a suprimat competenta instantelor judecatoresti de a se pronunta asupra valabilitatii titlului statului, cum gresit incearca sa demonstreze recurentul prin asertiunea ca "atata timp cat prin lege s-a statuat ca toate imobilele din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 au fost preluate in mod abuziv, instanta nu mai poate sa constate altceva decat ceea ce prevede legea".
     Art.1 din Legea nr.10/2001 modificata prin Legea nr.247/2005 determina domeniul de aplicare al acestei legi ca fiind dat de imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ceea ce nu exclude competenta instantelor de a stabili daca preluarea s-a facut cu sau fara titlu valabil, avand in vedere ca notiunea de "preluare abuziva" cu care opereaza Legea nr.10/2001 include atat preluarea cu titlu valabil, cat si preluarea fara titlu valabil, conform art.2 alin.1 lit. g si h din aceasta lege; distinctia intre preluarile cu titlu si cele fara titlu valabil are consecinte in aplicarea Legii nr.10/2001, astfel cum rezulta din intreaga economie a acestei legi, care se intregeste cu prevederile art.6 din Legea nr.213/1998 sub aspectul criteriilor de determinare a legalitatii titlului statului si a autoritatii competente sa decida asupra acestei chestiuni.
     Prevederile art.6 din Legea nr.213/1998 ramanand aplicabile si dupa intrarea in vigoare si modificarea Legii nr.10/2001, inseamna ca instantele de judecata isi pastreaza competenta de a verifica legalitatea titlului statului, cu consecinta ca din acest punct de vedere nu se poate retine inadmisibilitatea unei cereri in justitie avand un asemenea obiect .
     In ceea ce priveste capetele de cerere avand ca obiect restituirea in natura sau in echivalent a imobilului litigios, instanta de apel a retinut corect ca argumentul Municipiului Bucuresti, in sensul ca in speta preluarea operata de stat nu a fost abuziva spre a conferi reclamantelor dreptul la masurile reparatorii prevazute de Legea nr.10/2001, nu sustine inadmisibilitatea pretentiilor de restituire deduse judecatii, reprezentand in fapt o problema de fond, legata de calificarea modalitatii de preluare a imobilului in proprietatea statului.
     Avand in vedere considerentele prezentate, Curtea constata ca recursul paratului Municipiul Bucuresti nu este fondat, neputandu-se retine in sarcina tribunalului incalcarea legii la dezlegarea criticilor vizand inadmisibilitatea actiunii.
     Pe cale de consecinta, nefiind incident motivul de modificare prevazut de art.304 pct.9 Cod  procedura civila, recursul paratului Municipiul Bucuresti va fi respins ca nefondat, conform art.312 alin.1 Cod  procedura civila.
     II. Cu privire la recursul paratilor Pascariu:
     1) Prima critica din acest recurs vizeaza nepronuntarea instantei de apel asupra inadmisibilitatii actiunii in revendicare formulata dupa aparitia Legii nr.10/2001, invocata ca motiv de ordine publica cu ocazia dezbaterilor asupra apelului.
     Sub aspectul incadrarii in drept, critica enuntata atrage incidenta art.304 pct.5 Cod  procedura civila, iar nu a art.304 pct.7 Cod  procedura civila, indicat gresit de recurenti, intrucat ceea ce ei imputa instantei anterioare nu este nemotivarea solutiei adoptate cu privire la motivul de ordine publica pe care l-au invocat in fata acesteia, ceea ce s-ar circumscrie uneia din ipotezele reglementate de art.304 pct.7 Cod  procedura civila, ci chiar nesolutionarea respectivului motiv, deci incalcarea de catre instanta a obligatiei sale procedurale de a se pronunta asupra tuturor cererilor si apararilor cu care a fost legal investita, ipoteza subsumata pct.5 al art.304: "cand, prin hotararea data, instanta a incalcat formele de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de la art.105 alin.2 Cod  procedura civila".
     Pe fond, critica nu poate fi primita, in sensul ca hotararea recurata nu poate fi anulata fata de neindeplinirea uneia din conditiile cumulative impuse in acest scop de art.105 alin.2 Cod  procedura civila.
     Potrivit textului enuntat, actele indeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea lor.
     In speta, "neobservarea formelor legale" imputata instantei de apel este incalcarea dispozitiilor art.129 alin. final prin nepronuntarea asupra motivului de ordine publica vizand inadmisibilitatea actiunii in revendicare formulata dupa aparitia Legii nr.10/2001.
     O asemenea greseala a fost, intr-adevar, savarsita de tribunal, care, prin hotararea pronuntata, a lasat nesolutionat motivul de ordine publica invocat de apelantii - parati Pascariu la termenul de dezbatere a apelului din 29.11.2005 si consemnat in incheierea de sedinta de la acea data (fila 34 verso dosar T.B. nr.3409/2005), fiind astfel evidenta vatamarea procesuala pe care ei au suferit-o prin neexaminarea motivului de ordine publica, atata timp cat prin respectivul motiv se tindea la paralizarea actiunii indreptate impotriva lor de catre reclamante.
     Sanctiunea anularii actului indeplinit cu neobservarea formelor legale este insa subordonata si conditiei ca vatamarea sa nu poata fi inlaturata decat prin anularea actului; astfel spus, sanctiunea anularii devine operanta numai in cazul inexistentei unui alt remediu procesual de inlaturare a vatamarii.
     In speta, un asemenea remediu exista, in sensul ca vatamarea suferita de recurentii - parati Pascariu prin neanalizarea motivului de ordine publica invocat de ei in apel poate fi inlaturata prin discutarea respectivului motiv in recurs, recurentii reluand si dezvoltand argumentele de inadmisibilitate invocate in apel in cadrul celui de-al doilea motiv de recurs.
     Pe cale de consecinta, nulitatea prevazuta de art.105 alin.2 Cod  procedura civila nu este operanta in cauza si, prin aceasta, nici motivul de casare prevazut de art.304 pct.5 Cod  procedura civila.
     2) Trecand la analiza pe fond a criticilor de inadmisibilitate formulate de recurenti prin cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea constata ca nu sunt intemeiate, cu consecinta inaplicabilitatii cazului de modificare prevazut de art.304 pct.9 Cod  procedura civila.
     Astfel, este adevarat ca dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001 persoanele indreptatite la restituire trebuie sa urmeze procedura administrativa prevazuta de aceasta lege speciala de reparatie, notificand persoana juridica detinatoare a imobilului in vederea restituirii acestuia in natura  - art.21 din Legea nr.10/2001 republicata.
     Aceasta procedura este insa conditionata de detinerea imobilului solicitat, la data intrarii in vigoare a Legii nr.10/2001, de una din persoanele juridice prevazute la alin.1 si 2 din art.20, ori, in speta, la data intrarii in vigoare a Legii nr.10/2001, si anume la 14.01.2001, imobilul revendicat de reclamante nu mai era detinut de una din persoanele juridice prevazute de lege, intrucat fusese anterior instrainat chiriasilor - recurenti Pascariu, respectiv la 30.09.1996, conform contractului de vanzare-cumparare nr.40590/30.09.1996 (fila 8 dosar T.B. nr.5851/2002).
     Ca atare, in absenta indeplinirii conditiei prevazute de art.20 din Legea nr.10/2001, reclamantele nu-si mai puteau realiza dreptul la restituirea in natura a apartamentului litigios in procedura administrativa reglementata de art.21 din aceeasi lege, deoarece respectivul apartament nu mai era detinut de stat la data intrarii in vigoare a Legii nr.10/2001, asa incat intr-o asemenea situatie nu se poate nega dreptul fostului proprietar sau al mostenitorilor acestuia la revendicarea pe cale judecatoreasca a bunului preluat abuziv de stat.
     Rezulta ca intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001, ca lege speciala de reparatie pentru imobilele preluate abuziv de stat in perioada comunista, constituie un fine de neprimire pentru actiunea in justitie avand ca obiect restituirea in natura a imobilelor ce intra sub incidenta Legii nr.10/2001, dar numai a acelora detinute inca de stat la data intrarii in vigoare a acestei legi.
     Pentru imobilele instrainate de stat pana la data intrarii in vigoare a Legii nr.10/2001, persoana indreptatita are deschisa si dupa intrarea in vigoare a acestei legi calea actiunii in revendicare la instanta judecatoreasca impotriva chiriasilor - cumparatori, actiune supusa dispozitiilor de drept material din legea speciala de reparatie; in cazul enuntat, care este si cel dedus judecatii, actiunea in revendicare promovata direct la instanta impotriva chiriasilor - cumparatori, dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001, este admisibila, constituind mijlocul procedural de valorificare a dreptului la restituirea in natura a bunului preluat abuziv de stat, cu respectarea prescriptiilor de drept substantial din legea speciala de reparatie, in al carei domeniu de reglementare intra respectivul bun.
     In consecinta, nu se poate imputa instantelor anterioare ca au solutionat pe fond actiunea in revendicare promovata dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001 de persoanele deposedate abuziv de stat impotriva actualilor detinatori ai imobilului, recurentii - parati Pascariu, care au dobandit prin cumparare de la stat in conditiile Legii nr.112/1995, deoarece Legea nr.10/2001 inchide calea actiunii directe in instanta numai pentru imobilele aflate in detentia statului la data intrarii sale in vigoare, dat fiindca numai pentru acestea legea speciala prescrie in mod imperativ calea procedurii administrative de restituire.
     3) Pentru a combate solutia de admitere a actiunii in revendicare indreptata impotriva lor, pronuntata la fond si mentinuta in apel, recurentii - parati Pascariu au invocat in recurs ca atata vreme cat actul lor de vanzare-cumparare incheiat in baza Legii nr.112/1995 nu a fost desfiintat era imposibila revendicarea.
     Dezvoltand acest motiv, recurentii au sustinut ca in solutionarea actiunii in revendicare indreptata impotriva lor, comparand titlurile opuse de parti, instanta trebuia sa dea preferinta titlului lor, intrucat acesta nu a fost desfiintat, fiind incheiat cu respectarea Legii nr.112/1995  si cu buna-credinta, spre deosebire de titlul reclamantelor, care a fost "teribil sifonat si apoi inlocuit cu titlul statului".
     Motivul in discutie a fost formulat pentru prima oara in recurs, omisso medio, nefacand si obiectul criticilor din apelul paratilor Pascariu.
     Astfel, prin nici unul din motivele de apel cuprinse in cererea de la filele 25-27 dosar C.A.B. nr.4379/2004 si completate prin cererea de la filele 44-47 din acelasi dosar, apelantii - parati Pascariu nu au invocat relatia de dependenta a solutiei pe cererea in revendicare fata de solutia pe cererea in constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare incheiat de ei cu statul in baza Legii nr.112/1995 cu implicatie directa in stabilirea preferabilitatii titlurilor partilor supuse compararii in actiunea in revendicare, asa cum au facut in recurs.
     In aceste conditii, fiind formulata omisso medio, critica in discutie nu poate fi analizata de instanta de recurs, avand in vedere principiul conform caruia recursul nu poate fi exercitat trecand peste apel, omisso medio, adica el nu poate sa priveasca alte aspecte decat cele care au fost valorificate pe calea apelului.
     4) In fine, recurentii - parati Pascariu au contestat si solutia de constatare a nevalabilitatii titlului statului, confirmata de instanta de apel.
     Critica nu este fondata, cu consecinta inaplicabilitatii in speta a cazului de modificare prevazut de art.304 pct. 9 Cod  procedura civila, intrucat aprecierile facute de tribunal relativ la valabilitatea titlului statului se circumscriu dispozitiilor legale incidente pe acest aspect, respectiv dispozitiilor art.6 alin.1 si 3 din Legea nr.213/1998.
     Norma legala enuntata da in competenta instantelor judecatoresti dreptul de a stabili valabilitatea titlului statului in functie de conformitatea lui cu Constitutia, tratatele internationale la care Romania era parte si legile in vigoare la data preluarii.
     Raportat la aceste criterii legale, titlul de preluare al statului asupra imobilului litigios, constand in Decretul nr.223/1974, nu s-a putut constitui in mod valabil, dupa cum corect au retinut instantele anterioare, stabilind ca Decretul nr.223/1974 contravine reglementarilor constitutionale si internationale in vigoare la data edictarii si aplicarii sale, respectiv Constitutiei de la 1965, care ocrotea dreptul de proprietate personala prin art.36 alin.1 si  Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, care prin art.17 recunostea dreptul oricarei persoane la proprietate, iar prin art.13 garanta dreptul la libera circulatie, drept infrant si el prin Decretul nr.223/1974, care conditiona pastrarea proprietatii particulare de mentinere de catre cetatenii romani a domiciliului in Romania.
     Faptul ca dispozitiile Decretului nr.223/1974 au fost aplicate intocmai la preluare nu constituie un argument in sensul legalitatii titlului statului, cum gresit au invocat recurentii - parati.
     Aceasta deoarece cele trei criterii de apreciere a valabilitatii titlului statului, prevazute de art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998 - conformitatea preluarii cu Constitutia, tratatele internationale si dispozitiile legale in vigoare la acea data - sunt cumulative, asa incat neindeplinirea chiar si numai a unuia dintre ele este suficienta pentru caracterizarea ca nevalabil a titlului statului.
     Un alt argument adus de recurentii - parati in sustinerea valabilitatii titlului statului consta in neatacarea de catre reclamantele a deciziei administrative de preluare, emise in aplicarea Decretului nr.223/1974, dupa procedura prevazuta de art.4 din Decretul nr.223/1974 sau aceea a Legii contenciosului administrativ nr.29/1990.
     Nici acest argument nu poate fi primit, fiind lipsit de relevanta pe aspectul stabilirii valabilitatii titlului statului, intrucat nu decizia administrativa, ci Decretul nr.223/1974 a reprezentat titlul de preluare al statului, asa incat, independent de atacarea sau nu in justitie a deciziei administrative dupa comunicarea acesteia, instanta este indreptatita in prezent sa verifice legalitatea preluarii operate in baza Decretului nr.223/1974, dupa criteriile impuse de art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998.
     Cat priveste faptul ca Decretul nr.223/1974 a fost mentionat in H.G. nr.11/1997 drept titlu al statului, nici acesta nu constituie un argument in sensul valabilitatii titlului de preluare, cum de asemenea gresit au invocat recurentii - parati Pascariu.
     Art.1 alin.2 din H.G. nr.11/1997 mentioneaza exemplificativ acte normative reprezentand titluri pentru stat, printre care si Decretul nr.223/1974, conditionat insa de respectarea, la preluarea imobilelor, a dispozitiilor acestora.
     Prin urmare, Decretul nr.223/1974 nu constituia prin el insusi titlu valabil de preluare nici inainte de intrarea in vigoare a Legii nr.213/1998; este adevarat ca pana la adoptarea acestei legi unicul criteriu de apreciere a valabilitatii titlului statului era cel prevazut de pct.1 alin.2 din H.G. nr.11/1997, respectiv verificarea daca preluarea s-a facut cu respectarea legilor si decretelor in vigoare la acea data, numai ca in speta instanta nu era tinuta de aceasta verificare restrictiva, din moment ce la momentul contestarii legalitatii titlului statului de catre reclamante, prin cererea dedusa judecatii in anul 2002, era in vigoare Legea nr.213/1998, care a adaugat criteriului prevazut de H.G. nr.11/1997 si pe acela al controlului constitutionalitatii si al conformitatii preluarii cu tratatele internationale la care Romania era parte, in raport de care titlul de preluare al statului pentru imobilul litigios este in mod cert nelegal, conform celor deja aratate.
     Avand in vedere considerentele prezentate, Curtea constata ca recursul paratilor Pascariu nu este fondat, urmand a-l respinge ca atare, conform art.312 alin.1 Cod  procedura civila.
     III. Cu privire la recursul reclamantelor:
     Acest recurs poarta exclusiv asupra solutiei de respingere pentru netemeinicie a cererii in constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare incheiat de stat cu chiriasii in baza Legii nr.112/1995.
     Relativ la solutia contestata in recursul reclamantelor, recurentii - parati Pascariu au invocat, in sedinta publica de la termenul de dezbatere a recursului, o aparare ce constituie un motiv de ordine publica, constand in prescriptia dreptului la actiunea in nulitatea contractului de vanzare-cumparare atacat in cauza, pe considerentul ca aceasta actiune a fost formulata la data de 16.08.2002, cu depasirea termenului de prescriptie prevazut de art.46 alin.5 din Legea nr.10/2001.
     Analizand cu prioritate apararea recurentilor - parati Pascariu, intemeiata pe un fine de neprimire a actiunii in nulitatea contractului, a carui admitere ar face inutila cercetarea criticilor de fond din recursul reclamantelor, Curtea retine urmatoarele:
     Este adevarat ca prin art.46 alin.5 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.109/2001 si O.U.G. nr.145/2001, s-a instituit un termen de prescriptie de 18 luni de la data intrarii in vigoare a Legii nr.10/2001 pentru actiunile in nulitatea actelor juridice de instrainare avand ca obiect imobile ce cad sub incidenta acestei legi, termen care s-a implinit la data de 14.08.2002 (avand in vedere ca Legea nr.10/2001 a intrat in vigoare la data de 14.01.2001), numai ca, in speta, actiunea in nulitatea contractului de vanzare-cumparare incheiat de stat cu chiriasii Pascariu a fost formulata de reclamante cu respectarea acestui termen de prescriptie.
     Se va avea in vedere in acest sens ca desi actiunea in nulitate a fost inregistrata la instanta la data de 16.08.2002, ea a fost expediata prin posta cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire in ultima zi a termenului de prescriptie prevazut de art.46 alin.5 din Legea nr.10/2001, respectiv la data de 14.08.2002, asa cum rezulta din stampila postei aplicata pe plicul cusut pe coperta dosarului nr.5851/2002 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a Civila, in care a fost inregistrata actiunea in nulitate.
     In drept sunt aplicabile dispozitiile art.104 Cod  procedura civila, potrivit carora actele de procedura trimise prin posta instantelor judecatoresti se socotesc indeplinite in termen daca au fost predate recomandat la oficiul postal inainte de implinirea lui.
     Pe cale de consecinta, Curtea va inlatura, pentru netemeinicie, apararea recurentilor - parati Pascariu relativa la prescriptia dreptului la actiunea in nulitatea contractului lor de vanzare-cumparare, urmand a proceda in continuare la cercetarea criticilor de fond din recursul reclamantilor.
     In primul rand, recurentele - reclamante au imputat tribunalului ca nu au anulat contractul de vanzare-cumparare atacat pe temeiul principiului anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial, din moment ce au retinut nevalabilitatea titlului de preluare al statului.
     Este adevarat ca unul din principiile efectelor nulitatii actului juridic civil este acela al anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial (resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis), numai ca acest principiu cunoaste si exceptii, respectiv cazuri in care, desi se anuleaza actul initial, actul subsecvent este mentinut.
     O astfel de exceptie o reprezinta cazul subdobanditorului de buna credinta si cu titlu oneros a unui imobil, situatie in care anularea titlului de proprietate al transmitatorului nu conduce la anularea actului tertului subdobanditor de buna credinta, solutie ce se justifica pe consideratiuni de echitate si utilitate sociala si care in materia imobilelor preluate de stat fara titlu isi gaseste consacrarea expresa in lege, respectiv in dispozitiile art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001.
     Desi in speta s-a constatat nulitatea titlului de proprietate al statului, actul subsecvent incheiat de acesta cu chiriasii nu putea fi anulat pe temeiul principiului anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial, intrucat instantele au retinut buna - credinta la contractare a tertilor subdobanditori, ceea ce se constituie intr-o exceptie de la principiul enuntat, respectiv cea prevazuta de art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001.
     Facand deci aplicarea art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001 in aprecierea legalitatii solutiei date la fond cererii in constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare incheiat de stat cu chiriasii, instanta de apel a pronuntat o hotarare cu aplicarea corecta a dispozitiilor legale in materie, ceea ce face inoperant cazul de modificare prevazut de art.304 pct.9 Cod  procedura civila.
     De asemenea, nu se poate imputa instantei de apel aplicarea gresita a dispozitiilor art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, in ceea ce priveste aprecierea bunei credinte la contractare, astfel ca nici din acest punct de vedere nu este operant cazul de modificare din art.304 pct.9 Cod  procedura civila.
     Faptul ca atat vanzatorul, cat si cumparatorii au cunoscut temeiul preluarii imobilului litigios de catre stat, respectiv Decretul nr.223/1974, nu demonstreaza reaua lor credinta la contractare, deoarece Decretul nr.223/1974 avea aparenta unui titlu legal de proprietate pentru stat la momentul incheierii actului atacat, de vreme ce pana atunci acest titlu nu fusese contestat de persoanele interesate, respectiv de recurentele -reclamante, intr-una din modalitatile prevazute de lege - cerere de restituire in natura formulata in procedura Legii nr.112/1995 sau revendicare la instanta de judecata.
     De asemenea, nici faptul ca prin contract vanzatorul nu i-a garantat pe cumparatori de evictiune nu demonstreaza reaua - credinta a contractantilor, din moment ce legea le recunoaste dreptul de a aduce, prin conventia lor, modificari ale intinderii raspunderii vanzatorului pentru evictiune, iar simplul fapt ca evictiunea ar fi putut decurge din admiterea unei actiuni in revendicare a fostului proprietar nu poate avea semnificatia cunoasterii pericolului evictiunii la momentul incheierii contractului.
     Fata de considerentele expuse, Curtea constata ca recursul reclamantelor nu este fondat, motiv pentru care il va respinge in baza art.312 alin.1 Cod  procedura civila.
     
     
     PENTRU ACESTE MOTIVE
     IN NUMELE LEGII
     DECIDE:
     
     
     Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurentii - parati MUNICIPIUL BUCURESTI PRIN PRIMARUL GENERAL, PASCARIU MIHAI DORIN si PASCARIU FRANCISCA DOLORES, precum si de recurentele - reclamante SIMIONESCU OPREA (OPRICA), SIMIONESCU ECATERINA si AVERBUH MIHAELA impotriva deciziei civile nr.890 A din 6.12.2005, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila in dosarul nr.3409/2005, in contradictoriu cu intimatul - parat MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE.
     IREVOCABILA.
     Pronuntata in sedinta publica azi,  12.09.2006.

   PRESEDINTE                        JUDECATOR                         JUDECATOR
MIHAELA CIOCEA                RALUCA MOGLAN                  MIRELA VISAN GREFIER
    MARIANA TROGMAER
- 15 -
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi)

Revendicare imobiliara - Decizie nr. 583 din data de 13.09.2017
Calificare actiune. Actiune in constatare sau actiune in realizare. Admisibilitatea actiunii in constatare in situatia in care partile au posibilitatea de a formula actiune realizarea dreptului - Sentinta civila nr. 272 din data de 16.03.2016
Revendicare imobiliara. Folosirea unui teren agricol fara titlu. Despagubiri - Sentinta civila nr. 296 din data de 08.04.2015
Revendicare unui imobil trecut in proprietatea statului. Actiune in revendicare inadmisibila - Decizie nr. 497 din data de 17.05.2012
Actiune in revendicare. Obligatia proprietarului de a permite traversarea terenului pentru cauza de utilitate publica. - Decizie nr. 466 din data de 14.05.2012
Revendicare imobiliara. Folosirea unui imobil fara titlu - Decizie nr. 539 din data de 14.11.2011
Restituire imobil preluat abuziv de catre stat - Decizie nr. 384 din data de 01.09.2011
Cerere de restituire a imobilelor trecute in proprietatea statului prin expropriere. - Decizie nr. 386 din data de 02.09.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 335 din data de 29.03.2011
Revendicare - Decizie nr. 6798 din data de 28.01.2011
Revendicare - Decizie nr. 4979 din data de 10.02.2011
Revendicare imobil in baza legii 10/2001 - Decizie nr. 401 din data de 28.10.2010
Revendicare - Decizie nr. 220 din data de 25.03.2010
Revendicare.Nulitatea absoluta a actelor juridice si operatiunilor de cf. - Decizie nr. 67 din data de 04.03.2010
Revendicare mobiliara - Sentinta civila nr. 307 din data de 26.01.2011
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 1311 din data de 19.10.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 115 din data de 17.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Legalitatea dispozitiei de recuperare a sumelor incasate necuvenit cu titlu de ajutor pentru combustibili solizi sau petrolieri, ca urmare a nedeclararii corecte a numarului membrilor de familie, veniturilor ori bunurilor detinute. - Decizie nr. 103/F din data de 16.01.2014