Uzucapiune. Posesia ceruta pentru a prescrie.

      Potrivit disp. art. 1847 Cod civil, ca sa se poata prescrie, se cere o posesiune  continua, neintrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar.
      Nu constituie o posesiune sub nume de proprietar, posesiunea exercitata asupra unui lucru al altuia, prin simpla ingaduinta a proprietarului sau, conform art. 1853 alin. 2 Cod civil.
      Dar, disp. alin. 2 ale art. 1853 nu pot fi interpretate  corect decat in logica si  prin intelegerea sensului dat de legiuitor  in mod specific,   precaritatii posesiei, potrivit alin. 1 al aceluiasi articol.
      Astfel,  actele exercitate asupra unui lucru al altuia  sub nume precar, adica in calitate de locatari, depozitari, uzufructuari, etc., sau asupra unui lucru comun, in puterea destinatiei legale a aceluia - nu constituie o posesiune sub nume de proprietar.
      Din aceste  dispozitii legale se  desprinde  concluzia potrivit careia  precaritatea, desi echivaleaza cu o lipsa a posesiei insesi, in conceptia Codului civil apare totusi ca un viciu absolut si perpetuu al posesiei, pentru ca persoanele enumerate in art. 1853 alin. 1 din Codul civil poseda pentru altul, astfel: locatarul pentru proprietar, depozitarul pentru depozitant, uzufructuarul pentru nudul proprietar.
      In acelasi fel, se pune problema si in ipoteza prev. de art. 1853 alin. 2 Cod civil, intrucat ingaduinta proprietarului face ca posesia exercitata  doar in fapt si cu aceasta ingaduinta,   sa fie   lipsita de "animus domini", adica de elementul intentional al posesiei.
      Or, cata vreme predarea bunului imobil  s-a  constituit in executarea  anticipata a unei obligatii contractuale (promisiune de  vanzare-cumparare, incheiata in urma cu 50 de ani) , nu se poate sustine cu temei ca posesia s-a exercitat cu  ingaduinta  la care se refera disp. art. 1853 alin. 2 Cod civil,  situatia juridica generata de  conventia partilor neavand un efect echivalent locatiunii, depozitului, uzufructului si, cu atat mai putin,  al simplei ingaduinte a proprietarilor.
      

            1.Prin sentinta civila nr.2497 din 16 martie 2011, pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu s-a respins actiunea in constatarea dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, motivandu-se in esenta, ca posesia exercitata de reclamanti nu a fost utila,  terenul fiind folosit cu ingaduinta proprietarilor.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii, sustinand  ca au exercitat o posesie utila,  pentru ca au stapanit imobilul sub nume de proprietar, solicitand anularea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare.
      2.Prin decizia  nr.6 din 17 ianuarie 2012, pronuntata de Tribunalul Dolj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de  reclamanti.
Pentru a decide astfel, instanta  de apel a retinut :
Potrivit antecontractului intitulat "dovada",  numitii IC si IV   au inteles sa instraineze numitilor TI si TA un teren cu lungimea de 40 m si latimea de 12 m, impreuna cu o casa si un sopru care se aflau pe acel teren, situat in comuna C, semnatarii actului convenind ca ulterior sa incheie actul autentic.
Din actele depuse la dosarul de fond  de reclamanti a rezultat ca atat vanzatorii, cat si cumparatorii au incetat din viata, ca promitentii vanzatori au incasat pretul si promitentii cumparatori au preluat bunurile ce sunt stapanite si in prezent de succesorii acestora si ca de la momentul incheierii actului autentic si pana in prezent nici cumparatorii si nici succesorii acestora nu au staruit pe langa vanzatori in vederea incheierii actului autentic.
Desi prin actiunea formulata reclamantii au solicitat sa se constate ca au dobandit prin uzucapiune suprafata de 480 mp si sa se dispuna intabularea dreptului de proprietate astfel dobandit in cartea funciara conform Legii 7/1996 din probele dosarului rezulta ca posesia exercitata de reclamant si autorii sai este cea prevazuta de art. 1853 alin. 2 C.civ., caracterizata de ingaduinta proprietarului si a succesorilor sai. Ingaduinta posesiunii rezulta din faptul ca la momentul incheierii promisiunii de vanzare cumparare vanzatorii au transmis posesiunea bunului, urmand ca restul atributelor dreptului de proprietate sa fie transmise cu ocazia incheierii actului autentic, asa cum s-a convenit la momentul incheierii promisiunii.
Fiind vorba despre o astfel de posesiune, instanta a constatat ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 1847 C.civ. pentru a constata intervenita uzucapiunea. 
3. Impotriva acestei decizii, in termene legal  au declarat  recurs reclamantii,  criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
      Criticile sunt in esenta urmatoarele :  in mod gresit s-a respins actiunea si apelul promovat in cauza fara analizarea criticilor formulate in calea de atac, fara administrarea probelor solicitate prin cererea de chemare in judecata si in apel, desi antecesorii si reclamantii au exercitat din anul 1962 o posesie continua, publica, utila, neintrerupta, sub nume de proprietar si neechivoca.  Motivarea este contradictorie, de vreme ce instanta retine ca posesia este una precara, desi  face vorbire de actul incheiat intre parti in baza caruia s-a transmis  posesiunea bunului si s-a platit pretul integral. Incheierea vanzarii in forma autentica nu s-a mai realizat din cauza neglijentei, a trecerii timpului a decesului  partilor contractante, dar in conditiile in care bunul s-a predat si pretul s-a platit, nu se poate sustine  decat faptul ca toate partile au avut in mod real reprezentarea acestei operatiuni juridice, fiind exclusa  "ingaduinta" atat de indelungata a proprietarilor, care timp de 50 de ani nu au tulburat posesia bunului. In drept  invoca disp. art. 1846 si 1847 Cod civil.
      Recursul este fondat  si s-a admis ca atare pentru urmatoarele considerente :
      Uzucapiunea reprezinta un mod originar de dobandire a proprietatii unui bun imobil, ca efect al exercitarii posesiunii utile asupra acelui bun un interval de timp determinat de lege.
      Pentru dobandirea dreptului de proprietate imobiliara prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum este reglementata in art. 1890 din Codul civil, este necesar sa fie indeplinite, cumulativ, doua conditii: posesia propriu-zisa sa fie utila, adica neviciata, si sa fie exercitata neintrerupt timp de 30 de ani, indiferent daca posesorul este de buna-credinta sau de rea-credinta.
      De asemenea, cel ce castiga cu buna credinta si printr-o justa cauza un nemiscator determinat, va prescrie proprietatea aceluia prin 10 ani, daca adevaratul proprietar locuieste in circumscriptia tribunalului judetean unde se afla nemiscatorul, si prin 20 de ani, daca locuieste afara din acea circumscriptie, conform disp. art. 1895 Cod civil.
      In cauza, s-a invocat  prescriptia  achizitiva de 30 de ani, avand in vedere   temeiul in drept aratat in cererea de chemare in judecata, respectiv disp. art. 1890 Cod civil aplicabil, posesia fiind  inceputa inainte de intrarea in vigoare a noului cod civil..
      In acelasi timp, s-a sustinut si s-a depus inscrisul probator in acest sens, ca intre antecesorii partilor s-a incheiat  o promisiune bilaterala de vanzare cumparare in anul 1962, iar obligatiile specifice unei vanzari perfecte, respectiv  plata pretului si predarea bunului, s-au indeplinit anticipat. Prin predarea bunului,  promitentii cumparatori  au  dobandit posesia asupra imobilului - obiect material al conventiei, desi actul autentic  necesar pentru transmiterea dreptului de proprietate nu s-a incheiat.
      Se ridica problema de a sti daca, in lipsa unei vanzari perfecte, ca urmare a neincheierii actului in forma autentica, promitentii cumparatori,  respectiv succesorii acestora prin jonctiunea posesiilor, au dobandit  dreptul de proprietate asupra bunului imobil in alt mod, respectiv prin uzucapiune (de 30 de ani sau de 10,20 de ani)..
      Or, prin cererea introductiva de instanta,  reclamantii tocmai aceasta imprejurare de fapt si de drept invoca, respectiv dobandirea  dreptului de proprietate prin uzucapiune.
      In aceasta privinta, Curtea constata ca  ipoteza de lucru a primei instante, validata in apel prin respingerea caii de atac, este gresita. Astfel, desi rationamentul este formal corect, concluzia bazata pe o asemenea ipoteza,  este gresita.
      In cazul de fata, posesia exercitata de-a lungul timpului,  de antecesori si de reclamanti, nu este una precara, fiind gresit interpretate si aplicate in speta disp. art. 1853  alin. 2 Cod civil (vechi) aplicabil, care definesc o posesie precara atunci cand este exercitata prin simpla ingaduinta a proprietarului  lucrului.
      Disp. alin. 2 ale art. 1853 nu pot fi interpretate  corect decat in logica si  prin intelegerea sensului dat de legiuitor  in mod specific,   precaritatii posesiei, potrivit alin. 1 al aceluiasi articol.
      Astfel,  actele exercitate asupra unui lucru al altuia  sub nume precar, adica in calitate de locatari, depozitari, uzufructuari, etc., sau asupra unui lucru comun, in puterea destinatiei legale a aceluia - nu constituie o posesiune sub nume de proprietar.
      Din aceste  dispozitii legale se  desprinde  concluzia potrivit careia  precaritatea, desi echivaleaza cu o lipsa a posesiei insesi, in conceptia Codului civil apare totusi ca un viciu absolut si perpetuu al posesiei, pentru ca persoanele enumerate in art. 1853 alin. 1 din Codul civil poseda pentru altul, astfel: locatarul pentru proprietar, depozitarul pentru depozitant, uzufructuarul pentru nudul proprietar.
      Dar, orice prescriptie este bazata pe faptul posesiunii, in conditiile art. 1846 Cod civil, iar ca sa se poata prescrie, posesiunea trebuie sa fie  continua, neintrerupta, publica si sub nume de proprietar, potrivit art. 1847 Cod civil, raportat la art. 1853, 1854 si  1863 Cod civil.
      Deci,  posesiunea juridica, adica cea aparata de lege ca manifestare exterioara a unui drept, consta atat in exercitarea in fapt a unor acte asupra bunului, cat si in posibilitatea de a exercita acele acte ca manifestare a pretentiunii existentei unui drept asupra bunului respectiv, fie sub forma dreptului de proprietate in intregul sau, fie sub forma unui atribut al acestuia.
      Exercitarea in fapt a unor acte asupra bunului, adica simpla detentiune, poate avea loc in numele detentorului insusi sau in numele altuia, in acest din urma caz beneficiile posesiunii juridice apartinand celui a carui pretentiune de drept se manifesta prin intermediul detentorului de fapt.
      In acelasi fel, se pune problema si in ipoteza prev. de art. 1853 alin. 2 Cod civil, intrucat ingaduinta proprietarului face ca posesia exercitata  doar in fapt si cu aceasta ingaduinta,   sa fie   lipsita de "animus domini", adica de elementul intentional al posesiei, ceea ce nu este cazul in speta.
      Cata vreme predarea bunului se constituie in executarea  anticipata a unei obligatii contractuale, nu se poate sustine cu temei ca aceasta este ingaduinta  la care se refera disp. art. 1853 alin. 2 Cod civil,  situatia juridica generata de  conventia partilor neavand un efect echivalent locatiunii, depozitului, uzufructului si, cu atat mai putin,  al simplei ingaduinte a proprietarilor.
      Asadar, in cazul de fata, detentia bunului aflat in posesia  antecesorilor reclamantilor si ulterior in posesia acestora,  imobil pentru care s-a eliberat si certificat de atestare fiscala, nu este viciata de precaritate in sensul  disp. art. 1853 alin. 2 Cod civil, asa cum gresit au retinut ambele instante.
      In consecinta, este incident cazul de recurs de modificare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, dar si de casare cu trimitere prev. de art.  312 alin. 5  teza I Cod procedura civila coroborat cu art. 297 alin. 1  teza II Cod procedura civila,  intrucat reclamantii au solicitat expres prin cererea de  apel,  anularea, respectiv  rejudecarea in prima instanta pentru a nu fi lipsiti de un grad de jurisdictie pe fond .
      In baza art. 312  alin. 1  teza I, alin. 2 teza II si 297 alin. 1 teza II Cod procedura civila, se va admite recursul, se vor casa  decizia si sentinta si se va trimite cauza  spre rejudecare o singura data,  Judecatoriei Tg Jiu care gresit a solutionat procesul fara cercetarea fondului.
      Fata de solutia de casare cu trimitere care s-a impus, apare de prisos  analizarea celorlalte critici care vizeaza fondul cauzei, acestea urmand a fi analizate in rejudecare, pentru o justa solutionare a pricinii in raport cu toate dispozitiile  legale care guverneaza  cumulativ dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, respectiv prescriptia achizitiva.
      
      
1