Inadmisibilitatea actiunilor in acordarea de despagubiri banesti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, indreptate direct impotriva statulu...

      
      Articolul 1 din Protocolul nr. 1 aditional  la Conventia Europeana a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului,  nu poate fi interpretat ca restrangand libertatea statelor contractante de a alege conditiile in care accepta sa restituie bunurile pe care le-au preluat abuziv inainte ca ele sa ratifice Conventia.
      Legile fondului funciar asa cum au fost modificate si completate, precum si disp. Legii 247/2005,  nu aduc atingere dreptului de proprietate garantat si ocrotit de art. 44 din Constitutie intrucat proprietarii terenurilor preluate in mod abuziv de stat, in perioada 6 martie 1945  - 22 decembrie 1989, sau mostenitorii acestora pot obtine  efectiv restituirea in natura a acestor imobile sau pot beneficia de  masuri reparatorii prin echivalent.
      Pe de alta parte, faptul ca legile fondului funciar si Legea 247/2005  prevad obligativitatea parcurgerii unor proceduri administrative  nu conduce la privarea persoanelor indreptatite de dreptul de acces la justitie, intrucat impotriva deciziilor motivate emise in aceste proceduri,  legea deschide calea plangerii in instanta.
      In consecinta, persoana indreptatita are posibilitatea de a supune controlului judecatoresc toate  masurile  care se iau in cadrul procedurii legilor fondului funciar, inclusiv  in  cea specifica evaluarii, emiterii titlurilor de  despagubiri si plata/conversie, astfel ca nu pot fi primite sustinerile facute oral la interpelarea instantei de catre intimatii reclamanti,  in sensul ca  nu erau tinuti sa aiba in vedere prevederile acestui act normativ - legea 247/2005 -   in privinta  cererii  de despagubiri pentru teren.
      In orice caz, in ceea ce priveste procedura in fata autoritatilor centrale de stabilire si plata a despagubirilor finale,  titularii dreptului la despagubiri, au alte mijloace prevazute de lege si acces la justitie,  pentru  eficientizarea/accelerarea procedurii si punerea in executare a dreptului lor, iar nu formularea  unei alte actiuni in pretentii care sa se finalizeze cu o noua recunoastere si o  noua statuare asupra  aceluiasi drept la despagubiri.
      
      1. Prin sentinta civila nr.186 din 10 iunie 2010, pronuntata de Tribunalul Gorj, s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman, s-a admis in parte actiunea formulata de reclamanti,  fost obligat Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice la plata sumei de 1.375.500 lei despagubiri civile reprezentand echivalentul a 45,25 ha teren expropriat  de la autori in anul 1949, teren nerestituibil in natura, exploatat de o societate miniera.
      Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut urmatoarele:
      Reclamantii au invocat, ca si temei juridic al actiunii lor, Protocolul nr.1 aditional la CEDO si, in raport de faptul ca s-a stabilit in procedura prevazuta de legea speciala a fondului funciar, dreptul acestora la acordarea despagubirilor pentru terenurile ce nu pot fi restituite in natura, se considera ca reclamantii au o creanta patrimoniala care intra sub incidenta notiunii de bun in sensul articolului 1 din Protocolul nr.1 al Conventiei, iar nerestituirea imobilului pana in prezent, in absenta oricarei despagubiri, constituie o ingerinta in dreptul reclamantilor la respectarea bunurilor lor.
      Potrivit  art.1 alin. 3, titlul VII  din Legea nr.247/2005, despagubirile acordate in baza  legilor fondului funciarlegilor fondului funciar,  vor urma procedura si se vor supune dispozitiilor privind acordarea despagubirilor din aceasta lege, iar art.3 alin.1lit. h), titlul VII din Legea nr. 247/2005, prevede ca  titlurile de plata sunt certificate emise de Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, in numele si pe seama statului roman.
      Dincolo de acest argument s-a avut in vedere ineficacitatea mecanismului de reparatie stabilit prin  Titlul VII din Legea 247/2005 si stabilirea constanta de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in jurisprudenta sa, ca Fondul Proprietatea nu functioneaza in prezent intr-un mod susceptibil de a conduce la acordarea efectiva a despagubirilor, iar judecatorul national are posibilitatea de inlatura normele de legislatie interna care sunt ineficiente sau contrare Normelor Conventiei.
      Asadar, prima instanta a retinut ca se justifica pe deplin chemarea in judecata a Statului Roman, care nu si-a indeplinit obligatia pozitiva de a reactiona la timp si cu coerenta in ceea ce priveste problema de interes general, ce o constituie restituirea bunurilor ce au fost trecute in proprietatea sa, cu atat mai mult cu cat mecanismul de acordare a despagubirilor prin intermediul Fondul Proprietatea, nu se dovedeste in prezent functional.
      Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat apel paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor,  criticand-o pentru nelegalitate  sub aspectul respingerii exceptiei  lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman, prin Ministerul Finantelor Publice.
      S-a motivat astfel ca Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, nu poate sta in judecata decat in cazurile limitativ si expres prevazute de Legea nr.10/2001, respectiv art.28 alin.3 - cand unitatea detinatoare nu a fost identificata , ceea ce nu este cazul in speta, iar, pe de alta parte, in temeiul Legii nr.247/2005, Titlul VII, institutia implicata in acordarea de despagubiri, este Comisia Centrala pentru Acordarea Despagubirilor din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, astfel ca in mod eronat a fost chemat in judecata Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice.
      2. Prin decizia civila nr.422 din 25 noiembrie 2010, pronuntata de Curtea de Apel Craiova, s-a respins apelul declarat de paratul Ministerul Finantelor Publice impotriva sentintei civile nr.186 de la 10 iunie 2010, pronuntata de Tribunalul  Gorj in dosar nr. 633/95/2010.
      Pentru a se pronunta astfel, prin prisma criticilor ce vizeaza lipsa calitatii procesuale pasive a Statului Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, Curtea a constatat ca nu exista motive de nelegalitate a sentintei atacate, prima instanta stabilind in mod corect calitatea procesuala pasiva a Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice, in raportul juridic dedus judecatii.
      Astfel, in speta, prima instanta a fost investita cu o cerere de chemare in judecata a Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice si a Societatii Nationale a Lignitului Oltenia SA, avand ca obiect obligarea acestora la plata de despagubiri pentru terenul in suprafata de 45,25 ha., pentru care s-a recunoscut dreptul de proprietate in favoarea reclamantilor, in temeiul Legii 1/2000 si Legii 247/2005, insa - terenul fiind ocupat de SNLO si imposibil de restituit in natura - prin hotararile de validare emise de Comisia Judeteana de aplicare a legilor fondului funciar, s-a stabilit dreptul la despagubiri; temeiul juridic al actiunii, vizeaza dreptul de proprietate al reclamantilor, reglementat si garantat de art.480 C.civ., Constitutia Romaniei si Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
      Prin urmare, reclamantii pretind ca le-a fost incalcat un drept al lor, de catre stat, respectiv dreptul de proprietate si de respectare a bunurilor, prin neplata despagubirilor, la care insusi Statul Roman - prin legislatia emisa si organele sale - a stabilit ca sunt indreptatiti, si, cu toate acestea, nu si-a indeplinit obligatia de plata, prin luarea masurilor ce se impun, in acest sens.
      Ca atare, prin indicarea pretentiilor lor, precum si a imprejurarilor de fapt si de drept pe care se intemeiaza aceste pretentii, reclamantii au stabilit cadrul procesual al litigiului,  inclusiv cu privire la calitatea procesuala activa si pasiva a partilor, de reclamanti - care pretind ca le-a fost incalcat un drept - si de parat,  Statul Roman prin Ministerul Finantelor - despre care se afirma ca, desi l-a recunoscut, a  incalcat acel drept.
      In consecinta, reclamantii nu au chemat in judecata Statul Roman prin Ministerul de Finante, in temeiul Legii nr.10/2001, pentru plata de despagubiri pentru un imobil supus restituirii in temeiul acestei legi - cand Statul Roman prin Ministerul de Finante, are calitate procesuala pasiva numai in cazul in care unitatea detinatoare a imobilului nu a fost cunoscuta - asa incat, sustinerea apelantului, sub acest aspect, in motivarea criticii referitoare la lipsa calitatii sale procesuale pasive, in prezenta cauza, este nefondata.
       Impotriva acestei decizii a declarat recurs paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice Gorj.
      3. Prin decizia nr.7815 din 3 noiembrie 2011, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia civila in dosar nr.633/95/2010, s-a admis recursul, s-a casat decizia si s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante, spre rejudecarea apelului.
       Pentru a pronunta aceasta decizie, Inalta Curte a retinut urmatoarele:
      Instanta de apel a analizat, exclusiv din perspectiva dreptului comun, existenta in sarcina paratului chemat in judecata - Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice - a obligatiei de reparatie ai carei creditori sunt reclamantii, cu continutul pretins de acestia.
      Aceasta abordare ignora existenta unei reglementari speciale in materia dedusa judecatii.
      Insa, cat timp in aceasta materie a fost adoptata o lege speciala -  Legea  247/2005 - care prevede in ce conditii persoana indreptatita beneficiaza de masuri reparatorii prin echivalent constand in despagubiri pentru terenurile ce nu s-au putut restitui in natura in temeiul Legii 18/1991 si al Legii 1/2000, a ignora procedura reglementata de aceasta lege si a aplica dreptul comun, inseamna a incalca principiul specialia generalibus derogant, cu consecinta pronuntarii unei hotarari nelegale.
      Prin motivele de recurs, paratul Statul Roman a invocat lipsa sa de calitate procesuala pasiva, raportat la procedura speciala reglementata prin Legea 247/2005. O analiza a calitatii procesuale pasive a paratului din perspectiva normei speciale nu a fost realizata de instanta de apel care s-a marginit la cercetarea calitatii procesuale pasive a Statului Roman exclusiv din perspectiva dreptului comun.
      Verificarea acestei calitati prin raportare la conditiile legii speciale, omisso medio, direct in faza de judecata a recursului, in conditiile in care instanta de apel nu a efectuat la randul ei o analiza a acestor sustineri in cauza, ar insemna incalcarea drepturilor procesuale ale partilor.
      
       In rejudecare, analizand apelul in raport cu motivele invocate, cu dispozitiile  legale aplicabile,  dar si cu  exigentele art. 315 alin. 1 Cpc,  s-a admis ca  fondat, pentru considerentele ce se vor arata in continuare:
      
       In caz de casare, hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum si asupra necesitatii administrarii unor probe sunt obligatorii pentru judecatorii fondului, in conformitate cu art. 315  alin. 1 Cpc.
      In acest context, are prioritate in examinare critica privind  modul gresit de solutionare in prima instanta,  a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a statului roman  prin MFP, in raport cu argumentele aduse de apelant si de dezlegarile  date in acest sens de ICCJ prin decizia de casare.
      Intr-adevar, in raport cu dipozitiile unor  legi speciale reparatorii privind imobile preluate abuziv in perioada  15 martie 1945 -  22 dec. 1989, statul roman prin MFP, nu are calitate procesuala pasiva, decat in ipoteza prevazuta in  art. 28 alin. 3  din legea 10/2001, potrivit carora   in cazul in care unitatea detinatoare nu a fost identificata, persoana indreptatita poate chema in judecata statul, prin Ministerul Finantelor Publice, in termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevazut la alin. (1), daca nu a primit comunicarea din partea primariei, sau de la data comunicarii, solicitand restituirea in natura sau, dupa caz, masuri reparatorii prin echivalent in formele prevazute de prezenta lege.
      Dar, aceste dispozitii legale, se aplica  numai imobilelor care fac obiectul acestui act normativ cu caracter reparatoriu, in conditiile in care terenurile extravilane preluate abuziv  au fost exceptate de la aplicarea  acestei legi speciale - potrivit art. 8, facand obiectul legilor fondului funciar: Legea 18/1991 si Legea 1/2001, modificate si completate, inclusiv prin Legea 247/2005.
      Astfel, se ridica problema de a sti daca in raport cu aceste din urma legi speciale, statul roman prin MFP are calitate procesuala pasiva in cauza.
      Dar, pentru a raspunde corect la aceasta intrebare, este necesar a stabili  care este obiectul actiunii  , intrucat  numai in raport cu obiectul cererii se poate stabili  cu certitudine   daca  exista identitate  intre persoana chemata in judecata  si titularul obligatiei - element al  raportului juridic dedus judecatii, obligatie careia ii corespunde in mod corelativ dreptul  afirmat de reclamanti.
      In aceeasi ordine de idei, nu este suficient a   stabili corect cadrul procesual cu privire la obiect,  fiind necesar   pentru a determina admisibilitatea  actiunii,  sa se identifice   temeiul de drept invocat de parte,  caracterul de norma speciala sau de drept comun al  normei invocate si dupa caz, rezolvarea  cu prioritate  mai inainte de analiza pe fond, a concursului dintre legea  generala si legea speciala .
      Procedand in modul aratat, Curtea constata ca reclamantii solicita masuri reparatorii in echivalent banesc pentru  terenul ce a apartinut autorilor si care  a fost preluat abuziv de stat in  regimul anterior,  teren nerestituit si nerestituibil  in natura si pentru care nu s-au primit nici despagubiri stabilite in procedura legilor  speciale ale fondului funciar.
        Reclamantii nu au  invocat prin actiunea de fata urmarea vreunei proceduri  reglementate de aceste legi speciale,  deci nu au contestat  vreun act emis de vreo autoritate cu atributii  administrativ - jurisdictionale  ci, s-au  adresat direct instantei de drept comun  pentru  obligarea statului la despagubiri si obtinerea unui titlu executoriu in acest sens, invocand faptul ca procedurile urmate in temeiul legilor speciale au fost ineficiente, astfel ca nu au primit satifactie  sub acest aspect. In drept au invocat disp de drept comun: art. 480 Cciv. si art. 1 din Protocolul 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
      In aceste conditii,  aplicand regulile expuse in precedent,  se ridica intr-adevar problema daca este admisibila actiunea promovata pe dreptul comun, in situatia in care realizarea dreptului  este reglementata prin legi speciale care prevad proceduri, termene,  autoritati competente, deci un cadru procesual complet cu privire la obiect si parti.
      Instanta de apel  apreciaza ca  persoanele interesate pot solicita revendicarea sub orice forma a unor imobile preluate de catre stat,  sau echivalentul banesc atunci cand este imposibila restituirea, in temeiul  dreptului comun, cu exceptia cazului in care nu exista o lege speciala de reparatie.
            Or, in cazul terenurilor preluate abuziv de catre stat  inclusiv prin expropriere sau  ca urmare a reformei agrare din anii 1945-1949, o asemenea lege  speciala o reprezinta  chiar Legea nr.18/1991, Legea 169/1997 si legea 1/2000, care  reglementeaza exhaustiv toate cazurile si modalitatile de reparare a prejudiciului creat persoanelor ale caror bunuri au fost expropriate.
            Aceste legi au caracter special si, in consecinta, se aplica in mod prioritar fata de legea generala - Codul civil  si sunt incidente tuturor actiunilor introduse dupa intrarea lor in vigoare.
      Asadar, cata vreme legile fondului funciar  constituie  lege speciala reparatorie in cazul terenurilor  preluate abuziv de stat, precum si de imediata aplicare, deoarece intereseaza ordinea publica, iar Codul civil, are un caracter general fata de aceste legi speciale, inseamna ca dispozitiile art. 480 si urm. Codul civil si art. 1 Protocol 1 CEDO nu sunt aplicabile actiunilor avand ca obiect terenurile preluate de stat  abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 care au fost  introduse dupa intrarea in vigoare a legilor speciale.
      Deci , concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala.
       In  acest sens sunt si cele statuate  prin Decizia 33 din 9 iunie 2008 de Inalta Curte de Casatie si Justitie in Sectii Unite,  in recurs in interesul legii,  chiar daca se refera la revendicare, in sensul ca  potrivit principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea generala si legea speciala, se rezolva in favoarea celei din urma.
      In acelasi sens, s-a pronuntat Inalta Curte de Casatie si Justitie si  prin  Decizia nr. 27/2011 din 14/11/2011 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 120 din 17/02/2012 privind recursul in interesul legii ce a  format obiectul Dosarului nr. 28/2011
      Prin aceasta decizie s-a hotarat ca actiunile in acordarea de despagubiri banesti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, indreptate direct impotriva statului roman, intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si ale art. 13 din aceasta conventie, sunt inadmisibile.
      Or, potrivit art. 1 alin. 3 din Titlul VII -  Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv din Legea 247/2005, despagubirile acordate in baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, vor urma procedura si se vor supune dispozitiilor privind acordarea despagubirilor din aceasta lege.
      Astfel, prin decizia RIL amintita s-au statuat urmatoarele: "In ceea ce priveste cuantumul despagubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiza al instantei de contencios administrativ doar dupa ce despagubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrala de Stabilire a Despagubirilor.
      Cu privire la acest aspect trebuie subliniat ca parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibila cu limitarile acceptate de C.E.D.O. ale dreptului de acces la o instanta, aspect reamintit in hotararea-pilot pronuntata in recenta Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei (paragraful 115).
      Prin urmare, exigentele coerentei si certitudinii statuate de C.E.D.O. in jurisprudenta sa in ceea ce priveste adoptarea masurilor reparatorii pentru bunurile preluate in mod abuziv impun autoritatilor statale, inclusiv celor judiciare, sa respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea in natura sau aplicarea de masuri reparatorii"
       Dezlegarea  data problemelor de drept judecate in recursurile in interesul legii,  este obligatorie pentru instante, potrivit disp.  art.  329 alin. 3 Cpc - in vigoare la data formularii  actiunii, acestea regasindu-se de altfel, intr-o reglementare identica si in art. 330 ind. 7 alin. 3 Cpc - care se aplica actiunilor promovate dupa 25 noiembrie 2010, data intrarii in vigoare a Legii 202/2010 de modificare si completare a Cpc.
            Deci, promovarea actiunii de catre reclamanti in temeiul dreptului comun nu este admisibila fata de caracterul special al actelor normative aplicabile in materia restituirilor si a stabilirii de masuri reparatorii pentru terenurile preluate abuziv in perioada de referinta.
      Contrar celor aratate prin cerere si in apel in sedinta publica, aceasta solutie nu contravine prevederilor art. 20 alin.1 si 2 si art. 44 alin.3 din Constitutie, precum si dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale.
      Este adevarat ca in situatia in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala si Conventia Europeana a Drepturilor Omului aceasta din urma are prioritate, insa, in cauza de fata, nu exista astfel de neconcordante pentru a se obtine masuri reparatorii specifice  pentru  terenul  ce a apartinut autorilor si care a fost   expropriat in anul 1949.
      Pe de alta parte, Conventia nu  impune statelor contractante nicio obligatie specifica de reparare a  prejudiciilor cauzate inainte ca ele sa fi  ratificat Conventia.
      Articolul 1 din Protocolul nr. 1 aditional  la Conventie nu poate fi interpretat ca restrangand libertatea statelor contractante de a alege conditiile in care accepta sa restituie bunurile pe care le-au preluat abuziv inainte ca ele sa ratifice Conventia.
      Daca dispune de o mare libertate in aprecierea existentei unei probleme de interes public ce justifica anumite masuri, atunci cand se afla in joc o chestiune de interes national, autoritatile publice trebuie sa reactioneze in timp util, intr-o maniera corecta si cu cea mai mare coerenta.
      Cu alte cuvinte, chiar daca prin Conventie nu se impune statelor obligatia de a restitui bunurile preluate abuziv si cu atat mai putin de a dispune  de ele, atunci cand insa a fost adoptata o solutie de catre stat, in acest sens, ea trebuie  implementata cu o claritate si coerenta rezonabile, pentru a evita pe cat posibil insecuritatea juridica pentru subiectul de drept la care se refera masurile de aplicare a acestei solutii.
      Legile fondului funciar asa cum au fost modificate si completate, precum si disp. Legii 247/2005,  nu aduc atingere dreptului de proprietate garantat si ocrotit de art. 44 din Constitutie intrucat proprietarii terenurilor preluate in mod abuziv de stat, in perioada 6 martie 1945  - 22 decembrie 1989, sau mostenitorii acestora pot obtine  efectiv restituirea in natura a acestor imobile sau pot beneficia de  masuri reparatorii prin echivalent.
      Pe de alta parte, faptul ca legile fondului funciar si Legea 247/2005  prevad obligativitatea parcurgerii unor proceduri administrative  nu conduce la privarea persoanelor indreptatite de dreptul de acces la justitie, intrucat impotriva deciziilor motivate emise in aceste proceduri,  legea deschide calea plangerii in instanta.
      In consecinta, persoana indreptatita are posibilitatea de a supune controlului judecatoresc toate  masurile  care se iau in cadrul procedurii legilor fondului funciar, inclusiv  in  cea specifica evaluarii, emiterii titlurilor de  despagubiri si plata/conversie, astfel ca nu pot fi primite sustinerile facute oral la interpelarea instantei de catre intimatii reclamanti,  in sensul ca  nu erau tinuti sa aiba in vedere prevederile acestui act normativ - legea 247/2005 -   in privinta  cererii  de despagubiri pentru teren.
      In orice caz, in ceea ce priveste procedura in fata autoritatilor centrale de stabilire si plata a despagubirilor finale,  titularii dreptului la despagubiri, au alte mijloace prevazute de lege si acces la justitie,  pentru  eficientizarea/accelerarea procedurii si punerea in executare a dreptului lor, iar nu formularea  unei alte actiuni in pretentii care sa se finalizeze cu o noua recunoastere si o  noua statuare asupra  aceluiasi drept la despagubiri.
       Fata de solutia care s-a pronuntat, in legatura cu legea speciala aplicabila atunci cand intra in concurs cu legea generala, apare de prisos o analiza a  sustinerilor  referitoare la valabilitatea titlului statului  sau la legitimarea procesuala pasiva a persoanelor juridice chemate in judecata si,  cu atat mai putin,  pe fondul cauzei
      Astfel, examinarea valabilitatii titlului statului era permisa in contextul Legii nr. 213/1998, deoarece potrivit art. 6 alin. (2) din lege, bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie, care in acest caz asa cum s-a aratat in precedent,  fara a relua, sunt legile fondului funciar.
      Pentru aceleasi motive, dar per a contrario, au fost  respinse apararile  formulate de intimatii reclamanti, in intampinarea depusa in apel.
      In concluzie, sentinta atacata fiind data cu aplicarea gresita legii, apelul a fost admis  ca  fondat  si  in baza art. 296 cod procedura civila,  in limita a ceea ce s-a apelat, s-a  schimbat in parte sentinta, s-a respins ca inadmisibila actiunea promovata  impotriva Statului Roman prin M.F.P.
      
       
      
       1