Actiune confesorie. Cale de atac. Litigiul nefiind printre cele la care se refera art.282 ind.1 al.1 si 2 cod procedura civila ,hotararea este supusa apelului.

Prin cererea inregistrata  pe rolul Judecatoriei  Pitesti,  la data de 13.03.2009 , sub nr.2826/280/2009, reclamantii  T.F., T.Ghe. au chemat in judecata  pe paratii  R. B. M, si altii,  solicitand instantei  ca, prin hotararea ce se va pronunta,  sa fie obligati paratii  sa respecte servitutea de trecere  a terenului situat  in Pitesti, str. Smeurei nr.4, judet Arges, sa ridice eventualele obstacole si sa amenajeze drumul servitutii  de trecere, iar in caz contrar  sa fie autorizati reclamantii sa le faca pe cheltuiala paratilor, cu cheltuieli de judecata.
            In motivarea  actiunii, reclamantii au aratat ca au cumparat,  prin act autentic, incheiat la Notariatul de Stat al judetuluiArges cu nr.10657/13.04.1994, de la numita M. M. suprafata de 2.736 m.p.,  teren situat  in Pitesti, str. Trivale  nr.9, judet Arges , iar vanzatoarea  M. M., prin actul mentionat mai sus, a constituit  un drept de servitute de trecere cu piciorul si auto pentru o suprafata  de 4 m pe latura  dinspre nord, de iesire la strada Smeurei, pentru  proprietarii T. F.  si N. C.  Prin actul autentificat  sub nr.2865/08.11.1996  la BNP Parvu Emilia, aceiasi M. M. a vandut lui C.M. suprafata de 1158 m.p. din suprafata totala  de 1358 m.p. si o casa, bunuri imobile situate in Mun. Pitesti, str. Ion Antonescu  nr.4 Bis (fosta  strada  Smeurei ), iar la nord terenul cumparat  se invecineaza cu drumul  servitute, in acelasi act mentionandu-se  expres  ca se mentine  servitutea  de trecere  creata.
         Au sustinut  reclamantii ca, prin incheierea din data de 16.07.2003 (notar Parvu Emilia)  s-a  rectificat  eroarea materiala din contractul de vanzare cumparare  nr.2865/1996, in sensul ca s-au mentionat  alte vecinatati  pe care  le-ar fi  avut terenul la data cumpararii in anul 1996, rectificare  ce a avut loc  la 7 ani  de la varsta vanzarii.
         S-a mai aratat ca, la data de 24.12.1996,  s-a incheiat actul autentic nr.3433 denumit contract de schimb, prin care C.M.  si C.  V.,  pe de o parte,  si Biroul Notarial C.V., pe de alta parte,  au dat suprafata  de 300 m.p. teren biroului, iar biroul  a dat in schimb  200 m.p., ambele terenuri  fiind situat  in Mun. Pitesti , str. Ion  Antonescu nr.4, judetul Arges. C.M.  si C.V.  au intocmit  apoi un  Act  de dezmembrare a terenului intravilan situat in  str. Smeurei nr.4 bis judet Arges, in suprafata de 2.101,36 m.p. in doua parcele, prima in suprafata  de 1887 m.p. si a doua in suprafata  de 214 m.p. teren drum de trecere .          Astfel, au aratat ca numitii  C.M. si C.V.  au detasat prin schimb  si dezmembrare, servitutea de trecere in suprafata de  214 m.p teren,  de restul proprietatii lor, pentru ca apoi sa vanda paratului R.B.M., cu actul  autentificat  sub nr.1842/24.06.2005, ocazie cu care  partile contractante  au constatat stinsa  prin confuzie  servitutea  pe considerentul fals, ca R. M. a devenit proprietar atat  la fondului  dominant  cat si al fondului aservit.
           Servitutea a fost creata in indiviziune pentru T., C. si N.C., asa incat,  in aceasta situatie, nu a operat  stingerea servitutii prin confuziune.
          Actele  incheiate de parati  nu sunt opozabile  reclamantului, in ceea ce priveste  servitutea de trecere, reclamantii  nu pot folosi  trecerea stabilita initial prin servitute  din cauza  actiunii  paratilor, iar titlul pe care il au  le da dreptul  sa o foloseasca  si sa o apere.
          La 22 aprilie 2009, reclamantii si-au modificat actiunea  in sensul ca  inteleg sa cheme in  judecata, in calitate de parati pe C. M., C. V., N. C. si N. I., pentru ca, in principal, sa le fie opozabila hotararea pronuntata in acest proces, iar in subsidiar sa fie obligati sa respecte  servitutea de trecere  de iesire in str. Smeurei pentru parati si reclamanti  si sa  ridice eventualele obstacole.
         Judecatoria Pitesti, prin sentinta civila nr.2298/09 martie 2011, a admis in parte  cererea precizata formulata de reclamanti; a obligat paratii  sa respecte  servitutea de trecere  identificata  conform raportului de expertiza  intocmit de expert  Mandu Lidia; a obligat  paratii  sa ridice eventualele obstacole, iar in caz contrar a autorizat reclamantii sa efectueze aceste lucrari pe cheltuiala  paratilor; a respins celelalte  capete de cerere si a obligat  paratii la plata  catre  reclamanti a sumei de 2500 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.
          Pentru a pronunta  aceasta hotarare, prima  instanta a retinut ca, prin  actul de vanzare cumparare  autentificat sub nr.10657/13.04.1994, vanzatoarea  M. M.  a vandut  reclamantului T. F. suprafata de 2376 m.p. teren de constructie si agricol situat in Pitesti, str. Smeurei nr.4, constituindu-se un  drept de servitute de trecere  cu piciorul si auto  pe o portiune de teren  lat de 4 m  pe latura dinspre Nord pentru acces la si dinspre strada, pentru proprietatea  T. F., Covaliu si Nae Constantin.
         Limitele si dimensiunile terenului vandut si al servitutii au fost cuprinse in schita alaturata actului.
         Prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr.2865/8.11.1996, M. M.  a vandut paratului  Cirstoiu Marin suprafata de 1158 m.p.( din suprafata totala de 1358 m.p. situat in Pitesti, str. Ion Antonescu (fosta Smeurei) nr.4 Bis, din acest act  rezultand ca se mentine  servitutea de trecere  creata prin actul de schimb autentificat sub nr.22121 si transcris sub nr.7630/7731/8.09.1994, servitute ce a fost schimbata prin actul de mai sus  intrucat  a fost creata prin actul de vanzare cumparare  nr.2587/1972, in favoarea familiilor  Covaliu Nae si Tolea.
           Prin incheierea  din 16.07.2003  a BNP Pirvu Emilia,  s-a dispus indreptarea erorii materiale strecurata in contractul de vanzare cumparare nr.2865/1996, in sensul ca terenul  in suprafata de 1158 m.p.  are alte vecinatati, iar prin Actul Aditional autentificat sub nr.21/09.08.2004 la contractul  nr.2865/08.11.1996  s-a consemnat  ca suprafata  ce face obiectul  contractul de vanzare  cumparare sus mentionat, este de 1797 m.p. vecinatatile  terenului fiind cele inscrise  in contract  si in incheierea de rectificare, cu precizarea  ca suprafata vanduta a fost dintotdeauna invelita cu gard, iar la data vanzarii  aceasta nu a fost masurata, ambele parti intelegand  sa fie vanduta suprafata existenta in limitele ingradirii.
       Prin Actul  de dezmembrare autentificat sub nr.1730/15.06.2005, C.M. si C.V.  au dezmembrat imobilul  in suprafata de 2101,36 m.p. situat in intravilanul  Mun.Pitesti, str. Smeurei nr.4 bis, in doua corpuri de proprietate, respectiv  corpul de proprietate  nr.1 in suprafata de 1887 m.p. si corpul de proprietate nr.2 in suprafata  de 214 m.p.
       Prin  contractul de vanzare  cumparare autentificat  sub nr.1842/24.06.2005, C.M. si C.V. au vandut  lui R.B.M. suprafata  de 214 mp, teren cu destinatie  drum acces, situat in intravilanul  Mun. Pitesti, str. Smeurei, nr.4 bis.
         Prin contractul  de vanzare cumparare  autentificat sub nr.1622/24.04.2004 Covaliu Vladimir si Covaliu Victoria au vandut lui R.B.M., suprafata de 1122,51 m.p., curti-constructii, situat in intravilanul  Mun. Pitesti, str. Smeurei nr.4,judet Arges.
         S-a mentionat  in acest act ca accesul la terenul  cumparat se face  pe drumul  de servitute ce porneste din strada Smeurei pana la limita vestica a terenului cumparat, avand o latime de 4 m pe traseul delimitat pe documentatia  cadastrala, cumparatorul  neavand voie  sa blocheze  in vreun mod aceasta cale de acces.
        Anexat acestui  contract se afla  planul de amplasament  si delimitare a corpului  de proprietate  aflata la filele 144-146.
         In raportul  de expertiza, intocmit  de expert Mandu Lidia  aflat la filele 164-171, au fost transpuse in teren toate actele de proprietate  ale partilor, inclusiv ale autorilor  acestora, tinandu-se cont  si de schitele  cadastrale  aferente, fiind identificata servitutea  de trecere invocata de  reclamant.
         Din raportul de expertiza  in plansele  anexate s-a stabilit situatia actuala a terenurilor partilor, situatia initiala a  terenurilor  partilor  in proces  potrivit  actelor  de proprietate, a schitelor  si documentelor  cadastrale  si situatia actuala  a terenurilor partilor  in proces  potrivit  actelor de proprietate  si a servitutii de trecere filele 169-171.
         S-a mai retinut de instanta de fond ca  reclamantii  au dobandit prin contractul de vanzare cumparare  autentificat sub nr.10657/13.04.1994 un drept de servitute in favoarea  lui T.F., Covaliu si Nae Constantin, drept de servitute ce se mentine si pana in prezent, paratii avand obligatia la respectarea  acestui drept de servitute.
         Impotriva acestei sentinte, ca si impotriva incheierii din 3 martie 2010, au declarat apel paratii R. A. C.  si R. B. M.,  precum si paratii C.V. si C.M., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
        In motivele de apel,   apelantii  R.A.C. si R.B.M.  au sustinut ca incheierea de  sedinta din 3 martie 2010 este nelegala,  intrucat instanta a dispus  audierea martorilor reclamantilor  cu nesocotirea dispozitiilor art. 186  Cod pr. civ., in sensul ca acest martor a fost audiat, desi  nu s-au respectat dispoz. art. 170 si art. 186 al.2 Cod pr. civ., nedepunandu-se lista cu martori in termen de 5 zile de la incuviintare si nici nu s-a acoperit aceasta decadere  prin prezenta martorului  la termenul fixat pentru ascultarea sa.
         Pe fond, in mod eronat, prima instanta  a retinut ca exista un drum de trecere ce este prevazut  inclusiv in actele lor de proprietate, desi  atat actele lor de proprietate cat si  raportul de expertiza  evidentiaza un drum de trecere fara a fi vorba de un drum public care sa permita accesul oricarei persoane  sau de un drum afectat de o servitute de trecere  in favoarea reclamantilor. Ca, instanta  trebuia sa faca o analiza comparativa a actelor de proprietate ale partilor  si sa stabileasca  daca actele  de proprietate ale apelantilor  contin obligatia  de a respecta  un drum de trecere in  favoarea reclamantilor  si numai in aceasta situatie  sa aprecieze ca actiunea acestora este intemeiata. Trebuia sa verifice  daca reclamantii  au un drept de servitute  legal constituit si legal inscris in registrele de publicitate imobiliara, opozabil partilor  din acest dosar  pentru ca numai astfel  reclamantii  ar fi indreptatiti la o actiune confesorie, in  caz contrar  avand la indemana doar o actiune in stabilirea  unui drept de servitute  ce ar trebui respinsa  cu simpla motivare  ca reclamantii  au lotul  pentru care  solicita drept de trecere alipit de un lot  cu deschidere la strada Trivale  si cu alte posibilitati de acces la alte cai publice, mult mai scurte si mai putin pagubitoare.
         Au mai sustinut ca numai prin trecerea unui termen de 30 de ani  o servitute de trecere se poate stinge prin neuz,  apreciind ca servitutea de trecere  este una  necontinua si aparenta. Ca, servitutea de trecere  reclamata de familia Tolea  este una necontinua si neaparenta,  iar potrivit art. 623  din Codul civ., numai servitutile continue si aparente pot fi dobandite prin uzucapiune si numai  acestea nu se pierd prin neutilizare; per a contrario servitutile necontinue si neaparente  se pot pierde prin neutilizare, ori, in speta, incepand cu 8 noiembrie 1996 si pana  in momentul declansarii prezentului proces,  familia Cirstoiu si apoi apelantii au folosit terenul de 214 m.p. in mod  neintrerupt, pasnic si netulburat, posesia exercitata de ei  fiind insotita si de un act translativ de proprietate, fapt ce a condus la dobandirea  prin uzucapiune de la 10-20 ani .
        Apelantii C. V.  si C. M. au criticat si ei incheierea de sedinta din 3 martie 2010, sub acelasi aspect  al  nelegalitatii audierii martorului  propus de reclamanti, deoarece nu s-a depus  lista martorilor  in termen de 5 zile  de la incuviintare,  nedepunere sanctionata cu decaderea.
       Totodata, in motivele de apel au sustinut ca  au fost chemati in judecata  in principial pentru ca hotararea pronuntata sa le fie opozabila,  iar  in situatia  in care pretind  drepturi proprii sa fie obligati  sa respecte servitutea ca si ceilalti parati;  au  sustinut ca  principalul  acestuia nu putea fi primit  pentru ca nu era necesara chemarea lor in judecata pentru a le fi opozabila o hotararea pronuntata in litigiu dintre alte parti,  iar subsidiarul  nu putea fi primit  deoarece nu au pretins drepturi proprii suplimentare  fata de cele expuse  deja in actiunea introductiva, adica dreptul de proprietate asupra terenului pe care  in  prezent este amenajat drum de trecere.
        Au mai sustinut ca instanta  a facut o analiza a probelor administrate  retinand o stare de fapt care nu corespunde realitatii. Astfel, in actul autentificat  sub nr.2865/1996, prin care C. M. a cumparat de la M. M.,  s-a precizat  ca se mentine servitutea de trecere  creata in anul 1972  in favoarea numitilor Nae Covaliu si Tolea, insa  Tolea  nu a cumparat in anul 1972  si nu a avut un drept de servitute decat eventual in anul 1994. Cum in actul  prin care  Cirstoiu a cumparat  se mentine servitutea creata in anul 1972, este  clar ca nu este vorba de o servitute  in favoarea reclamantilor Tolea, cu atat mai mult cu cat servitutea constituita in anul 1972,  in favoarea proprietatilor  Nae si Covaliu avea  un traseu  care nu corespunde cu drumul actual.
         Au sustinut ca  in mod gresit instanta  a retinut ca servitutea de trecere, fiind un drept real  este opozabil tuturor  desi pentru a fi opozabil erga omnes trebuia transcris. Or, din certificatul de sarcini ce  a stat la baza actului lor de vanzare cumparare a rezultat ca terenul cumparat era  liber de sarcini, nefiind grevat de servitute in favoarea reclamantilor.
          Mai mult decat atat pentru  a  fi admisa o actiune confesorie,  reclamantii  trebuiau sa faca dovada  ca paratii i-au impiedicat sa-si exercite  dreptul, or, in speta, acestia nu au folosit niciodata drumul de servitute si nu au avut intentia de a trece  din moment  ce,  ingradindu-si proprietatea, nu au practicat o poarta de acces  din drumul de servitute pe terenul lor, de atunci, reclamantii pierzandu-si dreptul prin neuz.
           In sedinta publica din 07 septembrie 2011, prin incheiere interlocutorie calea de atac a fost calificata ca  fiind recurs, incheierea de mai sus  leaga partile  si instanta cu atat mai mult  cu cat Inalta Curte de Casatie si Justitie,  prin incheierea de stramutare  pronuntata in dosarul nr.7537/1/2011, a mentinut actele  Judecatoriei Pitesti. Prin aceeasi incheiere au fost  mentinute  actele Judecatoriei Pitesti (cele privind recalificarea).
           In sedinta publica din 21 decembrie 2011, urmare a incheierii  nr.7871/4.11.2011, pronuntata in dosar nr.7537/1/2011, de  Inalta Curte de Casatie si Justitie,  prin  care s-a admis cererea de stramutare  formulata de petentii  T. F. si T. Ghe.,  cauza a fost scoasa de pe rolul Tribunalului Arges si inaintata spre solutionare Tribunalului Mehedinti .
           S-a inregistrat la acest tribunal  sub nr.2826/280/2009.
Prin decizia civila nr. deciziei civile nr. 283/R din 06 martie 2012, pronuntata de Tribunalul Mehedinti, in dosarul nr. 2826/280/2009, s-au respins, ca nefondate, recursurile formulate de recurentii parati R.B.M., R.A.C. si recurentii parati  C. M. si C.V. impotriva incheierii din data de 03.03.2010 si impotriva  sentintei civile nr.2298/09.03.2011, pronuntata de Judecatoria Pitesti, in contradictoriu cu intimatii reclamantii T. F., T. Ghe. si intimatii parati N. C. si N. I..
       Au fost obligati recurentii la 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, catre intimatii T.F. si Gheorghita.
Pentru a pronunta astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:
          Potrivit art. 129 al.5 Cod pr. civ., judecatorii au indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor  si prin aplicarea corecta a legii, in scopul  pronuntarii unei hotarari temeinice si legale. Ei vor putea ordona  administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar daca partile  se impotrivesc .
         In speta, atat timp cat judecatorul fondului a apreciat  utila  solutionarii cauzei  administrarea probei  cu depozitia martorului  propus de reclamant  peste termenul  prevazut de lege, administrarea probei in conditiile de mai sus  nu este nelegala, fiind dispusa de judecator  in baza rolului activ prevazut de art. 129 al.5 Cod pr. civ., situatie  in care  criticile  privind incheierea de sedinta din 3 martie 2010 a  Judecatoriei Pitesti  nu pot fi primite.
        Cat priveste fondul cauzei, respectiv sentinta civila nr. 2298/2011 a Judecatoriei Pitesti, s-a apreciat, de asemenea, ca instanta de fond  a facut  o justa apreciere a probelor  pronuntand  o solutie temeinica si legala .
        Sub acest aspect, dispozitiile art. 620-643 din vechiul Cod civil ( aplicabil  raporturilor juridice deduse judecatii )  reglementeaza servitutile stabilite prin fapta omului, servitutii care, pornind de la luarea in considerare a intereselor proprietarilor  unor terenuri invecinate, au in vedere impunerea  unor sarcini normale,  in asa fel incat imobilele  sa poata fi folosite conform destinatiei lor.
       Unul dintre modurile de constituire a servitutilor de cea mai larga aplicatie practica il reprezinta constituirea acestora prin titlu, respectiv prin conventie  (cazul de speta)  sau prin testament.
         In cauza de fata, in mod corect, instanta de fond  a valorificat  actele depuse la dosar si expertiza efectuata in cauza,  apreciind ca prin contractul de vanzare cumparare, autentificat sub nr.10657/13 aprilie 1994  si schita anexa la acest contract  autoarea M. M.  a instrainat  reclamantului T. F., casatorit, o suprafata de  teren de 2376 m.p. teren  de constructie si agricol situat in Pitesti, str. Smeurei  nr.4  ,cu vecinii din act .
         Prin acelasi act,  s-a constituit  un  drept de servitute de trecere cu piciorul si auto pe o portiune de teren  lata de 4 m  pe latura dinspre nord, pentru acces  la si dinspre strada pentru proprietatea T. F, Covaliu si Nae Constantin.
         Din modul de  redactare a clauzei de mai sus, a rezultat  ca servitutea de trecere  a fost creata  pentru  folosinta  in indiviziune  a celor trei  beneficiari: Tolea, Covaliu si N. C.
          Ulterior, aceeasi autoare M. M.,  cu actul autentic  nr.2865/1996, a  vandut  paratului C. M.  suprafata de 1158 m.p.  din suprafata totala de 1358 m.p. si o casa  situate  in Pitesti, str. Ion Antonescu nr.4 bis ( fosta Smeurei).
          In acest contract este mentionata  servitutea de trecere  prin actul de schimb,  autentificat anterior cu servitutea de trecere de mai sus,  facandu-se mentiunea ca  aceasta servitute creata  in 1972  a fost schimbata  in favoarea C., Nae si T. .
          Dat fiind  principiul relativitatii  efectelor contractelor intre parti, in conditiile art. 969 Cod civ., este evident ca o data  instrainat  dreptul de servitute  reclamantilor T. F.,  prin contractul autentificat  sub nr.10657/13 aprilie 1994, autoarea  M. M. nu mai avea in patrimoniu  acest drept  pentru  a-l instraina ulterior cumparatorilor Cirstoiu.
         Tocmai de aceea,  s-a facut mentiunea  existentei servitutii anterioare  in contractul  autentificat sub nr.2865/1996 si orice incercare  ulterioara de modificare a realitatii  juridice de mai sus prin indreptarea erorii materiale  pronuntata la 16.07.2003,  cu privire la modificarea vecinatatilor  din contractul de vanzare cumparare nr.2865/1996 sau actul aditional nr.2690/2004 la acelasi contract, nu poate nesocoti instrainarea  anterioara a servitutii prin contractul autentic nr.10657/1994,  incheiat  cu reclamantii T .
        Mai mult decat atat, cumparatorul C. M., primind in patrimoniul o suprafata de teren  grevata  cu acelasi drept de servitute  in baza contractului de vanzare cumparare nr.9865/1996,  nu putea  instraina, in baza  aceleiasi  relativitati a efectelor contractelor, paratului R.B.M., prin contractul de vanzare  cumparare autentificat sub nr. 1842/24 iunie 2005   decat suprafata de teren,  asa cum  o avea in patrimoniu, grevata deci  de servitute.
        De altfel, in conventia  incheiata la 24.06.2005  intre C. M. si C. V.  si  R.B.M. pe de alta parte( fila 18 dosar fond), este mentionat  dreptul de servitute ce face obiectul prezentei cauze.
       Nu se poate sustine ca dreptul de servitute  nu a fost  transcris  in  Registrul de publicitate imobiliara  pentru a fi  opozabil  paratilor  de vreme ce vanzatoarea  care a instrainat  dreptul de servitute reclamantilor a fost aceeasi care a instrainat  acest drept paratilor  C., parati care  s-au obligat  la respectarea acestei servituti  prin contractul initial  incheiat  in anul 1996.
          La randul lor, avand calitatea de parti - cumparatori in acest contract  si mai departe  de vanzatori in contractul incheiat cu paratii R., pentru rationamentul de mai sus  ca nu puteau primi si ulterior instraina  mai mult decat  autoarea M. avea in patrimoniu in momentul incheierii contractului de vanzare cumparare, autentificat sub nr.2865/1996, nu pot  invoca  inopozabilitatea  contractului nr.10667/13 aprilie 1994  incheiat  de M. M. cu reclamantii T.,  pe motiv de inexistenta formalitatilor  de publicitate imobiliara - aspect ce nu poate fi invocat decat de terti.
         Mai mult  decat atat, asa cum s-a aratat mai sus,  prin contractul de vanzare cumparare  nr.10657/1994 , beneficiarii  dreptului de servitute  T. C. si N.C.  primeau in indiviziune acest drept de  servitute, avand deci calitatea de  parti in contractul de mai sus .
          Nu poate fi primit nici  motivul de recurs  privind stingerea dreptului de servitute prin neuz, in sensul ca de la data dobandirii prin contractul autentificat sub nr.10667/1994, reclamantii nu l-au exercitat.
         Este unanim acceptat in doctrina si practica judiciara ca stingerea servitutilor  poate  avea drept cauza  fie o cauza general comuna  tuturor drepturilor reale ( revocarea, rezolutiunea sau anularea titlului, expirarea termenului , etc.)  fie o cauza speciala  prev. de art. 636 -643 din Vechiul  Cod Civil, care se refera, printre altele la neuz si confuziune.
        Cat priveste stingerea servitutii prin neuz in conditiile art. 639 -640 din acelasi cod, acesta presupune  neintrebuintarea servitutii timp de 30 de ani, termen care in speta fiind vorba de o servitute necontinua, se calculeaza  de la data ultimului act de folosinta. Cum recurentii  sustin ca  reclamantii nu s-au folosit  de  dreptul de servitute din momentul dobandirii lui, s-a constatat ca pana la data introducerii actiunii termenul de uzucapiune de 30 de ani  prevazut de textul de mai sus  nu s-a indeplinit.
          Mai mult decat atat, fiind vorba de o reglementare speciala  a cauzelor  de stingere a dreptului de servitute  reglementare in care se prevede  expres  termenul de 30 de ani, nu se poate aplica prin analogie  dispozitiile privind uzucapiunea scurta de la 10 la 20 de ani,   asa cum sustin recurentii in motivele de recurs .
          Nu se poate sustine, de asemenea, drept cauza  de stingere a dreptului de servitute  nici confuziunea invocata de recurenti  si prev. de art. 638 din acelasi cod civil. Pentru a opera  confuziunea e necesara  reunirea  atat a fondului dominant cat si a fondului aservit in mana  unuia dintre proprietari  sau in mana unui tert, ceea ce nu e cazul in speta.
          Nici motivul  de recurs care se refera  la inexistenta  cererii de chemare in judecata  a paratilor  C., nu este fondat, de vreme ce  prin cererea de chemare in judecata, asa cum a fost modificata, acestia au fost chemati in judecata si pentru a fi obligati sa respecte servitutea de trecere in litigiu.
          Este evident  ca prin  actele  juridice de modificare a contractului de vanzare cumparare nr.2865/8 noiembrie 1996, incheiate cu vanzatoarea M. I. M.,   ca si prin actul de vanzare cumparare intocmit cu paratii R.B.M., acestia  au avut o conduita juridica de natura sa lezeze  exercitarea legitima a dreptului de servitute  de catre reclamanti, motiv pentru care  in mod corect instanta de fond a apreciat  interesul  reclamantilor  in chemarea in judecata  si a  paratilor C., care pentru motivele de mai sus,  au calitate  procesuala pasiva.
      Impotriva acestei decizii au declarat recurs paratii R. B. M., R. A. C. si C. M., C.V..
       Recurentii paratii R.B.M. si R.A.C. au sustinut ca, in mod gresit, prin incheierea de sedinta din 7 septembrie 2011, pronuntata de Tribunalul Arges, a fost calificata calea de atac drept recurs si nu apel, incheiere ce nu putea fi atacata decat o data cu fondul.
        Cu privire la admisibilitatea recursului, recurentii au sustinut ca actiunea reclamantilor este una confesorie , de valorificare a unui drept real, pretins existent in patrimoniul reclamantilor la data formularii cererii de chemare in judecata actiune confesorie in legatura cu care Inalta Curte de Casatie si Justitie, solutionand recursul in interesul legii si pronuntand decizia nr.32/2008, nu a inclus-o in cadrul actiunilor evaluabile in bani.
      Au mai aratat recurentii ca pretentiile reclamantilor au fost in legatura cu un bun in valoare de 180.000 lei( dupa pretuirea reclamantilor) la momentul formularii cererii de chemare in judecata, astfel ca in cauza nu au fost aplicabile dispozitiile art. 2821 Cod de procedura civila, deoarece valoarea reala a bunului la data formularii cererii depasea 100.000 lei.
        De asemenea, au mentionat ca nici pentru al doilea capat de cerere admis - obligarea la a ridica obstacolele existente pe suprafata de teren afectata de servitute, calea de atac nu putea fi decat apelul si nu recursul.
      Au sustinut astfel ca hotararea a fost data cu aplicarea gresita a legii, respectiv a dispozitiilor art. 2821  Cod de procedura civila.
      S-a mai aratat ca solutia tribunalului este gresita si in privinta calificarii caii de atac, deoarece, pe de o parte, aceasta este data de lege si nu stabilita de instantele de judecata, iar pe de alta parte, la momentul pronuntarii, valoarea pretentiilor depasea pragul de 100.000 lei.
      Considera recurentii ca instanta nu a fost alcatuita potrivit dispozitiilor legale si au invocat dispozitiile art. 304 punctul 1 din Codul de procedura civila, solicitand pentru aceste motive admiterea recursului, casarea hotararii si trimiterea cauzei la instanta de apel.
      In subsidiar, in situatia in care se va considera ca nu se impune trimiterea cauzei la instanta de apel, recurentii au solicitat sa se constate ca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate a recursului, sa se modifice hotararile celor doua instante, in sensul respingerii actiunii.
             In acest sens, au aratat ca cele doua instante, de fond si de apel, au considerat, in mod eronat, ca reclamantii intimati au un drept de servitute ce le este opozabil, in lipsa oricaror probe care sa stabileasca in mod cert acest fapt, deoarece reclamantii nu au dovedit existenta vreunei conventii de instituire a servitutii in favoarea proprietatii lor, care sa le fie, in mod legal, opozabila.
       Au mai aratat recurentii ca hotararea a fost data cu aplicarea gresita a legii, invocand dispozitiile art. 304 punctul 9 Cod de procedura civila; intrucat incheierea de sedinta din 3 martie 2010, prin care prima instanta a dispus audierea martorului reclamantilor este nelegala; au fost nesocotite dispozitiile art. 186 din Codul de procedura civila, respectiv a fost ascultat martorul propus de reclamanti, dupa ce acestia au nesocotit dispozitiile art. 170 si art. 186 alin. 2 - nu au depus lista cu martori in termen de 5 zile de la incuviintare si nici nu s-a acoperit aceasta decadere prin prezentarea martorului, potrivit art. 186 alin. 4, la termenul fixat pentru ascultarea sa; hotararea instantei de apel prin care a retinut ca nu opereaza decaderea in conditiile art. 170 din Codul de procedura civila este nelegala.
Au mai sustinut ca hotararea instantei de apel a fost data cu aplicarea gresita a dispozitiilor art. 623 din Codul civil si a dispozitiilor art. 1895 din Codul civil, intrucat instanta a considerat ca numai prin trecerea unui termen de 30 de ani o servitute de trecere se poate stinge prin neuz si ca servitutea de trecere pe care o pretind reclamantii este una necontinua si aparenta.
       Recurentii C. M. si  C.V., in motivarea recursului lor, au  criticat pentru nelegalitate si netemeinicie sentinta pronuntata si incheierea de sedinta din 07 septembrie 2011, pronuntata de Tribunalul Arges, prin care a fost calificata calea de atac exercitata ca fiind recurs si nu apel.
Prin concluziile depuse in sedinta de la termenul de judecata din 19.06.2012, intimatii reclamanti T. F. si T. Ghe. au invocat, exceptia inadmisibilitatii recursurilor pe fond respingerea acestora, cu cheltuieli de judecata.
      De asemenea, in sedinta publica de la acelasi termen de judecata - 19.06.2012, s-a invocat exceptia netimbrarii recursului declarat de paratii C. M. si  C.V..
     Curtea, examinand cu precadere exceptiile invocate, in conformitate cu art.137 alin.1 C.pr.civ., constata ca este intemeiata exceptia netimbrarii recursului de catre paratii C.M. si C.V.
      In acest sens, se retine ca in conformitate cu prevederile Legii 146/1997 cu modificarile ulterioare, actiunile si cererile introduse la instantele de judecata sunt supuse taxelor de timbru care, potrivit art.20 alin.1 din lege se platesc anticipat, neindeplinirea acestei obligatii fiind sanctionata cu anularea, potrivit art.20 alin.3 din Lg.146/1997.
      Cum la dosarul cauzei nu exista dovada achitarii  de catre recurentii parati a taxei de timbru in cuantum de 9,5 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru si 0,15 lei reprezentand timbru judiciar, desi acestia au fost citati cu mentiunea expresa a achitarii acestei taxe, Curtea  urmeaza anula ca netimbrat recursul declarat de cei doi parati.
      In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii recursului formulat de recurentii parati R.B.M. si R.A.C., Curtea constata ca aceasta este in stransa legatura cu motivele de recurs care vizeaza calificarea date caii de atac de catre Tribunalul Mehedinti, astfel incat urmeaza a fi analizata odata cu examinarea recursului.
      Examinand sentinta atacata, prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciaza ca recursul declarat de paratii R.B.M. si R.A.C. este fondat, avand in vedere urmatoarele considerente:
      Tribunalul Mehedinti a calificat gresit calea de atac exercitata in cauza impotriva sentintei civile nr.2298/09.03.2011 pronuntata de Judecatoria Pitesti, in raport de natura litigiului dedus judecatii.
      Astfel, se constata ca reclamantii au investit instanta de judecata cu o actiune confesorie, prin care au solicitat respectarea unei servituti de trecere despre care au sustinut ca a fost stabilita prin titlu si, de asemenea, cu o cerere avand ca obiect "obligatie de a face", constand in obligarea paratilor sa ridice eventualele obstacole si sa amenajeze drumul servitutii de trecere.
      Sub aspectul cailor de atac ce pot fi exercitate impotriva sentintei pronuntate de prima instanta, Curtea retine ca apelul este calea ordinara de drept comun, cauzele care sunt exceptate de la declararea apelului fiind expres si limitativ prevazute la art. 2821 C.pr.civ., potrivit caruia:
      "(1) Nu sunt supuse apelului hotararile judecatoresti date in prima instanta in cererile introduse pe cale principala privind pensii de intretinere, in litigiile al caror obiect are o valoare de pana la 100.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti, asupra actiunilor posesorii, actiunilor in evacuare, a celor referitoare la inregistrarile in registrele de stare civila si luarea masurilor asiguratorii, asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale si in alte cazuri prevazute de lege.
       (2) Hotararile instantelor judecatoresti prin care se solutioneaza plangerile impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate nu sunt supuse apelului, daca legea nu prevede altfel."
      Or, actiunea dedusa judecatii nu se incadreaza in niciuna dintre aceste situatii limitativ prevazute, actiunea confesorie in respectarea dreptului de servitute neavand natura unui litigiu evaluabil.
      In acest sens, se constata ca, la momentul sesizarii instantei (03.03.2009), actiunile avand ca obiect " servituti" nu erau enumerate printre cele evaluabile in bani prevazute la art.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ci dimpotriva erau prevazute in categoria actiunilor si cererilor neevaluabile in bani, la art.3 lit.j din lege - " actiuni posesorii si cereri care  au ca obiect servituti" .
      Chiar si in prezent,  actiunile avand ca obiect servituti, desi se timbreaza asemanator cererilor evaluabile in bani in conditiile art. 2 alin. (1) din Legea nr.146/1997 (la o valoare stabilita la 20% din valoarea bunului a carui posesie se solicita sau asupra caruia se solicita constituirea unei servituti ), continua sa-si pastreze natura juridica de actiuni neevaluabile in bani, fiind determinate ca atare la art.3 lit.j din lege.
      Imprejurarea ca, prin modificarea legislativa, a intervenit o schimbare in modul de calculare a taxei de timbru, in raport  de  valoarea bunului asupra caruia poarta servitutea, nu determina o schimbare a naturii juridice a actiunii din neevaluabila in evaluabila, atata timp cat legea continua sa o califice drept neevaluabila si nu exista nici un text de lege care sa-i dea o alta natura juridica.
      Mai mult, trebuie avut in vedere ca actiunea formulata are si un al doilea capat de cerere, in " obligatie de a face" care este, de asemenea, un petit neevaluabil in bani si care este supus apelului.
      Drept urmare, Curtea apreciaza ca prezentul litigiu, nefiind unul dintre cele la care se refera art. 2821 , alin.1 si 2  C.pr.civ., hotararea judecatoreasca prin care  Judecatoria Pitesti s-a pronuntat asupra actiunii reclamantilor este supusa apelului, astfel incat in mod gresit a fost calificata drept recurs calea de atac exercitata.
      In aceste conditii, calea de atac fiind apelul si nu recursul, aceasta trebuia solutionata in complet de doi judecatori si nu de trei, cu aplicarea dispozitiilor procedurale referitoare la judecata apelului, astfel incat este incident motivul de casare prevazut de art.304 pct.1 C.pr.civ., instanta care a pronuntat decizia nr.283/06.03.2012 nefiind alcatuita potrivit dispozitiilor legale.
      Cum acest motiv de nelegalitate referitor la nelegala compunere a completului de judecata, de altfel motiv de ordine publica, loveste in totalitate decizia atacata, neputandu-se retine ca pentru unele dintre parti calea de atac pe care o aveau la dispozitie era apelul, iar pentru altele recursul, Curtea retine ca se impune casarea in totalitate a sentintei atacate, inclusiv in privinta partilor care nu au declarat recurs sau al caror recurs a fost anulat.
      Totodata, fata de existenta acestui motiv de casare, devine inutila cercetarea celorlalte critici invocate in recurs.
      Pentru aceleasi motive expuse anterior, Curtea a apreciat ca este neintemeiata exceptia inadmisibilitatii prezentului recurs, in conditiile in care decizia nr.283/06.03.2012, pronuntata de Tribunalul Mehedinti trebuia sa fie o decizie data in apel, definitiva, dar suspusa in continuare recursului. Calea de atac impotriva hotararilor judecatoresti este prevazuta de lege, iar calificarea gresita a caii de atac de catre instanta care a exercitat controlul judiciar asupra hotararii pronuntate la prima instanta nu poate avea drept consecinta inlaturarea dreptului partii de a exercita toate mijloacele procesuale stabilite de lege pentru a obtine protectia dreptului sau, cu respectarea normelor de procedura specifice fiecarei cai de atac.
      In acest sens, Curtea a avut in vedere si considerentele deciziei nr.14/16.03.2009, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin care s-a respins recursul in interesul legii promovat de Procurorul General cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 299 raportate la prevederile art. 377 din Codul de procedura civila, cu motivarea ca nu exista o jurisprudenta unitara sub aspectul acestei probleme de drept, la momentul sesizarii Inaltei Curti, fiind invocata o singura hotarare judecatoreasca prin care a fost declarat ca inadmisibil recursul exercitat impotriva unei decizii pronuntate de o instanta in recurs, urmare recalificarii caii de atac exercitate de parte sau gresitei calificari a caii de atac.
     Avand in vedere aceste considerente, Curtea a apreciat ca recursul este admisibil si fondat, astfel incat il admite si in temeiul art.312 alin.3 si 5 C.pr.civ. rap. la art.304 pct.1 C.pr.civ., caseaza sentinta atacata si va trimite cauza la Tribunalul Mehedinti, spre judecarea apelului.