InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Craiova

Indeplinirea procedurii prealabile. Conditii.

(Decizie nr. 155 din data de 20.10.2011 pronuntata de Curtea de Apel Craiova)

Domeniu Chemare in judecata (actiuni, cereri) | Dosare Curtea de Apel Craiova | Jurisprudenta Curtea de Apel Craiova

Prin sentinta nr. 2454/2011 din 26 mai 2011, pronuntata de Tribunalul Dolj, in dosarul nr. 7456/63/2011, s-a respins actiunea formulata de reclamantul B.I. impotriva paratei SC T. M.  SRL, ca prematur introdusa.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul.
Apelul este fondat, pentru urmatoarele motive:
In dosarul nr.12398/63/2009 al Tribunalului Dolj  s-a  inregistrat actiunea promovata de reclamanta SC P.  SRL  impotriva paratei SC T. M. SRL, avand ca obiect plata sumei de 663.468,74 lei reprezentand pretul partial al contractului nr.226 din 01.09.2006, pentru lucrarile de executie si instalatie aferente investitiei REPREZENTANTA SI SERVICE AUTO TOYOTA din comuna Pielesti, judetul Dolj.
In acest dosar, la data de 29.10.2010, B.I. a formulat cerere de interventie in interes propriu, prin care a solicitat obligarea paratei SC T.M. SRL  la plata sumei de 714.234,20 lei, reprezentand creanta izvorata din contractul de prestari servicii nr.226 din 01.01.2006 incheiat intre reclamanta si parata, conform facturilor nr.90/31.10.2007 si 91/31.10.2007. Intervenientul a sustinut ca este cesionarul creantei pretinse si a depus in acest sens contracte de cesiune de creanta incheiate. 
Tribunalul a  apreciat ca s-au stabilit deja obiectivele expertizei si acestea nu au acoperit pretentiile rezultate din factura nr.90/31.10.2007 astfel incat, prin incheierea pronuntata la data de 10.02.2011, a dispus disjungerea cererii de interventie in interes propriu avand ca obiect pretentiile rezultand din factura nr.90/31.10.2007 si a admis in principiu cererea de interventie referitoare la suma rezultata din factura nr.91/31.10.2007.
Curtea retine ca dispozitiile art.7205 Cod procedura civila, potrivit carora  daca paratul are pretentii impotriva reclamantului, derivand din acelasi raport juridic, poate face cerere reconventionala fara a fi necesara o alta incercare de conciliere, sunt de stricta interpretare.
Ca urmare, intervenientul in nume propriu care cheama in judecata pe parat pentru o creanta dobandita (in speta, prin cesiuni succesive) de la reclamant impotriva aceluiasi parat si in legatura cu acelasi raport juridic ramane supusa exigentelor prevazute de art. 7201 Cod procedura civila.
In ce priveste interpretarea acestor exigente insa, prima instanta a apreciat in mod gresit ca sanctiunea nerespectarii procedurii reglementate de art. 7201 Cod procedura civila are caracter absolut. Aceasta nulitate intervine doar daca paratul face proba vatamarii ce nu se poate inlatura, conform art.105 alin. 2 Cod procedura civila, deoarece scopul incercarii de conciliere prealabila este acela de a se stabili daca partile doresc sa rezolve litigiul pe cale amiabila sau sa apeleze la instanta judecatoreasca.
In speta, parata a fost notificata cu privire la obligatiile inscrise in facturile 90/2007 si nr.91/2007  de catre creditoarea initiala SC P. SRL inca de la data de 16.03.2008. In continutul acestei notificari s-au indicat facturile, contractul, precum si apararile invocate de catre cedenta. SC P. SRL a repetat invitatia la conciliere pentru data de 18.03.2008 si a intocmit procese verbale din care a rezultat ca debitoarea  nu s-a prezentat pentru a incerca rezolvarea amiabila a litigiului referitor la pretentiile bazate pe facturile nr.90 si 91.
Dimpotriva, SC T. M. SRL  a notificat catre SC P. SRL ca pozitia sa este de contestare integrala a continutului facturilor nr.90 si 91/2007 si ca, in realitate, calitatile partilor sunt inverse, in sensul ca SC P. SRL ii datoreaza suma de 423.159 euro incasata in plus, precum si penalitati de intarziere.
Totodata, Curtea retine ca  intervenientul BI a initiat o noua procedura de conciliere cu parata SC T.M.SRL la data de 28.10.2010, invitand-o in ziua de 17.11.2010, invitatie ramasa fara raspuns din partea intimatei.  Ca urmare, Curtea constata ca toate cerintele prevazute de art. 7201 Cod procedura civila s-au acoperit inainte ca instanta sa verifice admisibilitatea pe fond a cererii, la data de 10.02.2011.
     Totodata, Curtea retine ca parata nu a facut dovada vatamarii, respectiv a necunoasterii pretentiilor reclamantului (intervenient) ori a impiedicarii sale de a se apara dar, mai ales, nu si-a manifestat intentia de a rezolva litigiul pe cale amiabila, deoarece  nu a raspuns niciuneia dintre invitatiile la conciliere ce i-au fost adresate.
In aceste conditii, Curtea constata ca apararea intemeiata pe nerespectarea intocmai a procedurii prevazute de art. 7201  Cod procedura civila este formala si are drept unic scop paralizarea dreptului de creanta al apelantului BI prin prescriptie. In consecinta, prima instanta a apreciat in mod gresit ca actiunea disjunsa este prematur formulata.
Solutia este gresita si in raport de faptul ca prima instanta nu a aplicat aceeasi sanctiune si celuilalt capat de actiune al cererii de interventie, retinut spre solutionare in dosarul nr.12398/63/2009, avand ca obiect pretentiile formulate de catre intervenientul BI pe baza facturii nr.91 din 31.10.2007, petit solutionat pe fond prin sentinta nr. 1972/2011 din data de 31.03.2011.
Fata de considerentele expuse, Curtea constata ca prima instanta a solutionat in mod gresit procesul pe cale de exceptie, fara a intra in judecata fondului.
Intrucat actiunea ce formeaza obiectul prezentei cauze  a fost formulata inainte de modificarea Codului de procedura civila prin Legea nr.202/2010, intrata in vigoare la data de 25.11.2010, Curtea va face aplicarea dispozitiilor art.297 alin. 1 Cod procedura civila in forma avuta anterior modificarii, in sensul ca va admite apelul, va anula hotararea atacata si va trimite cauza spre rejudecare primei instante.
1
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Chemare in judecata (actiuni, cereri)

DISCRIMINARE SI HARTUIRE MORALA IN CADRUL DERULARII RAPORTURILOR DE MUNCA. DAUNE MORALE. NETEMEINICIA CERERII DE CHEMARE IN JUDECATA. - Sentinta civila nr. 1752/LM/2009 din data de 14.05.2009
Neindeplinirea procedurii prevazute de art. 720/1 Cod proc. civila atrage respingerea cererii ca inadmisibila. - Decizie nr. 77/R din data de 23.03.2006
Cerere pentru recunoasterea tranzactiei formulate pe cale principala - Decizie nr. 186 din data de 25.06.2015
Restituire bursa de studii ca urmare a pierderii calitatii de student - Sentinta civila nr. 612 din data de 10.12.2014
Actiune in contencios administrativ avand ca obiect cererea de contestare a unui fapt negativ. Inadmisibilitate. Respingere recurs reclamant - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Drepturi revolutionari - Decizie nr. 173/R din data de 02.03.2010
Cheltuieli de judecata. Momentul de la care se datoreaza in caz de renuntare la judecata. - Decizie nr. 316 din data de 07.04.2006
Motive de recurs invocate dupa expirarea termenului prevazut de art. 303(1) Cod procedura civila - Decizie nr. 201 din data de 08.03.2006
Apel declarat peste termen de mostenitorul paratului nelegal citat - Decizie nr. 217 din data de 10.03.2006
Repunerea in termenul de exercitare a cailor de atac - Decizie nr. 184 din data de 02.03.2006
Compensare bugetara-situatii de inadmisibilitate - Decizie nr. 775 din data de 12.10.2004
Anulare act - Sentinta civila nr. 3761 din data de 13.05.2010
Hotarare care sa tina loc de act autentiv - Sentinta civila nr. 4692 din data de 17.06.2010
Internare medicala - Hotarare nr. 182 din data de 23.05.2011
Autoritate de lucru judecat - Hotarare nr. 1543 din data de 29.06.2011
Prescriptia dreptului de a cere executarea silita - Hotarare nr. 1598 din data de 05.07.2011
Perceptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita - Hotarare nr. 1591 din data de 05.07.2011
Art. 248,215,292 CP cu aplicare Art. 33 lit A CP - Hotarare nr. 315 din data de 07.11.2011
Schimbare incadrare juridica - Hotarare nr. 3462 din data de 03.05.2011
Atribuire termen aferent DL 42/1990 - Hotarare nr. 2514 din data de 15.11.2011