Solutionare cauza pe un alt temei juridic decat cel cu care a fost investita de parte, respectiv art.998-999 Cod civil. Solutia instantei bazata pe lege speciala, OUG nr.105/1990 ce nu reglementeaza dreptul persoanei in cauza.

       S-au aplicat in mod gresit  dispozitiile din legea speciala in rezolvarea unei actiuni de drept comun, instanta selectandu-le doar pe acelea cu privire la termenul de formulare a cererii si neluand in seama temeiul juridic al actiunii  asa cum a fost indicat de reclamant.
      Plata de daune morale  de catre stat nu este un  drept prevazut, reglementat de aceasta lege, iar instanta a stabili ca temeiul juridic este de fapt aceasta lege speciala  in ansamblul sau, fara a preciza  exact dispozitia legala incidenta.  
      In mod constant  reclamantul  atat  prin actiunea introductiva, prin precizarea de la fila  28, prin cererea de apel a aratat si insistat ca nu intelege sa se judece in temeiul Decretului Legea 118/1990, OUG 105/1999(aprobat prin Legea 189/2000), nefiind aplicabile dispozitiile art.7 din Legea nr.554/2004, si si-a manifestat  vointa de a se judeca in temeiul art.998-999 Cod civil pe drept comun.
      Pronuntandu-se pe un  alt temei juridic, instanta a incalcat principiul disponibilitatii intrucat, potrivit art. 129 alin. 6 Cod procedura civila, in toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii.     
                                                                                                  
      Prin actiunea civila inregistrata pe rolul Tribunalului Gorj la data de 03.09.2010, reclamantul M. I. in contradictoriu cu paratul Statul Roman reprezentant prin MFP a solicitat instantei ca, prin sentinta ce se va pronunta sa fie obligat paratul la plata sumei de 520.000 RON despagubiri civile, reprezentand daune morale pentru suferintele psihice si relele tratamente la care au fost supusi tatal sau M.D si bunica sa M.I cu ocazia, deportarii pe motive etnice in Transnistria ( Bug) de catre regimul Antonescu in perioada 01.09.1942 - 01.07.1944.
A mai aratat reclamantul ca, perioada deportarii a durat 2 ani si in drept si-a intemeiat cererea pe prevederile art. 998-999 C.civil.
      Prin sentinta nr.429 din   6 decembrie 2010 pronuntata de Tribunalul Gorj, s-a respins actiunea, intrucat starea de fapt expusa de reclamant a fost reglementata prin Ordonanta nr.105/1999 modificata ulterior prin Legea 189/2000, Legea 586/2002 si Legea 323/2004, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de catre regimurile instaurate in Romania cu incepere de la 06.09.1940 pana la 06.03.1945, din motive etnice.
Reclamantul a sustinut ca solicita daune morale pentru suferintele cauzate tatalui sau si bunici sale care au fost deportati pentru motive etnice, de regimul de represiune al Guvernului Antonescu, astfel, ca temeiul juridic al actiunii acestuia il reprezinta normele speciale aratate mai sus si nu dispozitiile art.998-999 C.civ., mai ales ca aceste dispozitii privind raspunderea civila delictuala nu pot constitui temei pentru antrenarea raspunderii statului, raspunderea statului fiind o raspundere directa si limitata doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare reglementate in mod expres de lege.
Fata de cele retinute, tribunalul a constatat ca cererea formulata de reclamant este prescrisa, intrucat dispozitiile Legii 586/2002 prevad ca cererile formulate in temeiul art.7 alin. 2 din OG.105/1999 se depun pana la 31 decembrie 2002, termen care a fost prelungit ulterior prin art.II din Legea 323/2004 pana la data de 31.12.2006.
Ori, reclamantul a formulat cererea la data de 03.09.2010 peste termenul prevazut imperativ de art.7 alin. 2 din OG.105/1999 asa cum a fost prelungit ulterior.
Impotriva sentintei a declarat recurs reclamantul M.I., solicitand admiterea recursului, casarea hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, intrucat s-au solicitat daune morale  in temeiul art.998-999 Cod civil, iar instanta nu a retinut ca drepturile acordate autorilor sai in conformitate cu Decretul Lege nr.118/1990 sunt  total distincte de drepturile pretinse  pe cale actiunii civile de fata.  Temeiul juridic este cel al raspunderii civile delictuale.
Instanta in sedinta din 2.02.2011 a recalificat calea de atac exercitata impotriva sentintei civile ca fiind apel.
      S-a retinut ca, fata de obiectul cererii deduse judecatii, a carui valoare este de 520.000 lei, si de cauza actiunii, intemeiata pe dispozitiile art. 998-999 Cod civil, ca prezenta cale de atac a fost inregistrata gresit ca fiind recurs, aceasta fiind apel, avand in vedere dispozitiile art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedura civila, potrivit carora tribunalul judeca in prima instanta "procesele si cererile in materie civila al caror obiect are o valoare de peste 500.000 lei",  raportat la dispozitiile art. 3 alin. 1 pct. 2, potrivit carora curtile de apel judeca "ca instante de apel, apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunalul in prima instanta".
      S-au avut in vedere dispoz. art.282 alin.1 Cod pr.civila.
      Apelul este fondat.
        ORDONANTA Nr. 105 din 30 august 1999 a modificat si completat D.L. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri.
      La  articolul 1 alineatul 2, dupa litera a) s-a  introdus litera a1) cu urmatorul cuprins: Constituie vechime in munca si se ia in considerare la stabilirea pensiei si a celorlalte drepturi ce se acorda, in functie de vechimea in munca, timpul cat o persoana, dupa data de 6 martie 1945, pe motive politice:" a fost persecutata sau deportata de catre regimul instaurat in Romania cu incepere de la data de 14 septembrie 1940 pana la data de 23 august 1944 din motive etnice si rasiale;"
      Prin LEGEA Nr. 189 din 2 noiembrie 2000, s-a aprobat cu modificari Ordonanta 105/1999, titlul actului avand urmatorul cuprins:    "Ordonanta privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de catre regimurile instaurate in Romania cu incepere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 din motive etnice"
      Prin articolul unic devenit art. 1,  s-au stabilit categoriile de persoane care beneficiaza de prevederile acestei ordonante, iar prin art. 2-6 sunt reglementate drepturile de care beneficiaza aceste persoane: indemnizatii anuale, lunare, asistenta medicala si medicamente gratuite, transport local,  6 calatorii  anual pe calea ferata, tratament intr-o statiune balneo-climaterica, scutiri taxe, prioritate la instalarea unui post telefonic, acordarea gratuita a unui loc de veci.
Conform articolului 7 este stabilita procedura de urmat pentru stabilirea si plata drepturilor prevazute de ordonanta, autoritatea competenta si componenta acesteia,  termenul si locul depunerii cererilor,  modul de lucru, termenul de solutionare a cererilor, tipul de act emis in procedura respectiva,  calea de atac, termenul si instanta competenta  material.
      Reclamantul a formulat o actiune directa, chemand in judecata Statul Roman, actiune prin care a solicitat daune morale in cuantum de 520.000 lei, pentru suferintele  suportate de   tatal sau  M. D. si bunica sa M. I.,  ca urmare a deportarii acestora pe motive etnice, in Transnistria (Bug), in perioada  1 septembrie 1942 - 1  iulie 1944.
      Actiunea a fost intemeiata in drept, pe dispozitiile art. 998-999 Cod civil.
      Reclamantul s-a adresat instantei de drept comun, respectiv tribunalului,  avand in vedere cuantumul pretentiilor, conform art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedura civila.
      Reclamantul nu a solicitat direct instantei de judecata stabilirea vreunui drept din cele reglementate prin legea speciala si enumerate in precedent, prevazute la art. 2 - 6 din OG 105/1999 cu modificarile si completarile ulterioare. In acest caz ar fi fost discutabila admisibilitatea unei actiuni directe, indiferent de data depunerii,  care sa nu fi fost precedata de urmarea procedurii in fata Comisiei  infiintata la nivelul Casei judetene de Pensii, precum si competenta materiala a instantei, dupa caz.
      Reclamantul  prin actiunea introductiva de instanta, nu a chemat in judecata Casa judeteana de Pensii - Comisia si  nu a formulat o contestatie impotriva unei Hotarari emisa de Comisie in procedura  de stabilire si plata a drepturilor, procedura  declansata prin depunerea cererii de catre persoana indreptatita. In acest caz  se ridica problema competentei materiale in prima instanta a contenciosului administrativ, potrivit disp. art. 7 alin. 4 din OG 105/1999, instanta civila nefiind competenta.
      Or, in aceste conditii,  in mod gresit instanta civila  a socotit ca este investita cu  solutionarea unei cereri  in sensul la care se refera disp. art. 7 alin. 2 ce se formuleaza cel mai tarziu pana la data de 31.12.2006 - promovata in speta la data de 3.09.2010,  care in orice caz se depunea la Comisie iar nu la instanta de judecata, ( in termen sau nu - este un alt aspect). Aceasta concluzie se impune cu evidenta,  de vreme  reclamanta nu a solicitat: vechime in munca,  indemnizatii anuale, lunare, asistenta medicala si medicamente gratuite, transport,  6 calatorii  anual pe calea ferata, tratament intr-o statiune balneo-climaterica, scutiri taxe, prioritate la instalarea unui post telefonic, acordarea gratuita a unui loc de veci - ca drepturi prevazute in legea speciala.
       S-au aplicat in mod gresit  dispozitiile din legea speciala in rezolvarea unei actiuni de drept comun, instanta selectandu-le doar pe acelea cu privire la termenul de formulare a cererii si neluand in seama temeiul juridic al actiunii  asa cum a fost indicat de reclamant.
      Plata de daune morale  de catre stat nu este un  drept prevazut, reglementat de aceasta lege, iar instanta a stabili ca temeiul juridic este de fapt aceasta lege speciala  in ansamblul sau, fara a preciza  exact dispozitia legala incidenta.                                                                                                          
      Atata tip cat  dreptul la daune morale  nu este reglementat prin legea speciala, dincolo de  autoritatea competenta, de procedura de urmat  si de termene - dispozitii favorabile sau nu persoanei respective,  instanta investita cu  o actiune intemeiata pe dreptul comun ce nu are nicio competenta pe legea speciala,  va judeca  dupa  regulile de drept comun.
        Reclamantul nu a inteles prin descrierea acestei stari de fapt,- persecutare pe motive etnice, sa-si fundamenteze juridic cererea pe legea speciala, sa solicite drepturi din legea speciala ci, invocand situatia speciala in care s-a aflat impreuna cu familia sa, ca urmare a persecutiilor din motive etnice, persecutii recunoscute ca fiind reale inclusiv de regimul politic instaurat dupa 1990, a solicitat  obligarea statului  succesor,  la plata de daune morale pentru abuzurile suferite.
      In mod constant  reclamantul  atat  prin actiunea introductiva, prin precizarea de la fila  28, prin cererea de apel a aratat si insistat ca nu intelege sa se judece in temeiul Decretului Legea 118/1990, OUG 105/1999(aprobat prin Legea 189/2000), nefiind aplicabile dispozitiile art.7 din Legea nr.554/2004, si si-a manifestat  vointa de a se judeca in temeiul art.998-999 Cod civil pe drept comun.
      Pronuntandu-se pe un  alt temei juridic, instanta a incalcat principiul disponibilitatii intrucat, potrivit art. 129 alin. 6 Cod procedura civila, in toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii.
      Mai mult , analizand cauza  intr-un alt context ( obiect si temei), decat cel cu care a fost investita, instanta nu a cercetat fondul cauzei, nepronuntandu-se asupra lui.
      Prin urmare, singura concluzie care se poate trage este aceea ca instanta de drept comun, competenta material  potrivit art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedura civila,  investita cu o actiune de drept comun,  a aplicat in mod gresit reguli din legea speciala, fapt ce a condus  la neanalizarea si nepronuntarea asupra cererii introductive de instanta, avand in vedere obiectul acesteia si fundamentul  sau juridic,  asa cum au fost stabilite de parte,  in virtutea principiului disponibilitatii si a dreptului de acces la justitie - componenta a dreptului la un proces echitabil.
      Este incident cazul de desfiintare cu trimitere prev. de art. 297 alin. 1 teza I   Cod procedura civila, urmand a se admite apelul, a se desfiinta sentinta si a se trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante,  pentru a se pronunta asupra  cererii cu care a fost investita: actiune in despagubiri cu titlu de daune morale, intemeiata pe disp. art. 998-999 Cod civil.
      Fata de prioritatea in examinare a criticii expuse in precedent si de solutia care s-a impus, apare de prisos examinarea celorlalte motive si aparari  privind  natura personal nepatrimoniala a drepturilor pretinse si imprescriptibilitatea dreptului la actiune, imprejurari  ce nu au facut obiectul de analiza  in prima instanta.
      
5