InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Craiova

Stabilirea gradului de handicap pentru copiii cu dizabilitati. Competenta. Proceduri. Control judiciar.

(Decizie nr. 1324 din data de 25.11.2010 pronuntata de Curtea de Apel Craiova)

Domeniu Minori | Dosare Curtea de Apel Craiova | Jurisprudenta Curtea de Apel Craiova

      Potrivit art. 6 lit. a si f din Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului,   respectarea si garantarea drepturilor copilului se realizeaza conform mai multor principii, dintre care  sunt de subliniat urmatoarele:  respectarea si promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului si  asigurarea unei ingrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare copil.
     De asemenea, in conformitate cu disp. art. 43  alin. 1 din lege,   copilul are dreptul de a se bucura de cea mai buna stare de sanatate pe care o poate atinge si de a beneficia de serviciile medicale si de recuperare necesare pentru asigurarea realizarii efective a acestui drept.
      In aceeasi ordine de idei, potrivit art. 46  alin. 1 si 2  din acelasi act normativ, copilul cu handicap are dreptul la ingrijire speciala, adaptata nevoilor sale, avand dreptul la educatie, recuperare, compensare, reabilitare si integrare, adaptate posibilitatilor proprii, in vederea dezvoltarii personalitatii sale.
      Conventia de la New York cu privire la drepturile copilului si Regulile standard privind egalizarea sanselor pentru persoanele cu handicap (Rezolutia ONU din 1993), mentioneaza cu claritate nevoia de participare sociala si de egalizare a sanselor pentru copiii si persoanele cu handicap, ca mijloace de promovare a drepturilor umane.
In atingerea acestui scop, masurile si serviciile de protectie speciala, de interventie si sprijin sunt variate si au ca finalitate, printre altele: reducerea sau minimalizarea unor consecinte invalidante ale afectiunilor sau bolilor si  ameliorarea conditiilor de viata individuala si sociala, pentru a asigura si a sprijini dezvoltarea maximala a potentialului copilului.

       Prin sentinta civila nr. 270 din 08 iulie 2010, pronuntata de Tribunalul Dolj, s-a respins contestatia formulata de  reclamanta S.M., reprezentant legal al minorului S.I.V.,  in contradictoriu cu intimata Consiliul Judetean Dolj - Comisia Pentru Protectia Copilului Dolj, avand ca obiect contestare hotarare  privind stabilirea gradului de handicap.
      Pentru a pronunta aceasta sentinta,  instanta de fond a retinut urmatoarele:
      Potrivit Anexei 1 din Ordinul MSF nr. 725/2002, gradul GRAV de handicap se poate acorda copiilor care au, in raport cu varsta, capacitatea de autoservire inca neformata sau pierduta, respectiv au un grad de dependenta ridicat fizic si psihic. In aceasta situatie autonomia persoanei este foarte scazuta din cauza limitarii severe in activitate, ceea ce conduce la restrictii multiple in participarea sociala a copilului. Drept urmare, copilul necesita ingrijire speciala si supraveghere permanenta din partea altei persoane.
In speta de fata, chiar daca prin raportul de expertiza medico-legala s-a stabilit ca minorul prezinta diagnosticul "Diabet zaharat tip 1 insulinodependent-Juvenil" si s-a apreciat ca acesta necesita ingrijire speciala si supraveghere permanenta din partea altei persoane, instanta a  constatat ca in acelasi raport s-a precizat ca minorul are capacitatea de autoservire formata corespunzator varstei si un grad de dependenta fizica si psihica specifice varstei. 
      Ori, pentru incadrarea in gradul de handicap grav era necesar ca minorul sa aiba capacitatea de autoservire inca neformata sau pierduta, nu una specifica varstei sau un grad de dependenta ridicat fizic si psihic, nu unul specific varstei.
      Ca atare, instanta a considerat ca nu se poate dispune incadrarea in gradul de handicap grav a minorului, asa cum s-a solicitat. Ca urmare a celor aratate mai sus, constatand astfel ca in mod corect minorul a fost incadrat ca persoana cu handicap ACCENTUAT, instanta a respins contestatia  ca neintemeiata.
      Impotriva acestei hotarari judecatoresti reclamanta  a declarat recurs in termen si  motivat.
      Criticile sunt in esenta urmatoarele: instanta de de fond nu a interpretat corect concluziile raportului de expertiza care se refera la capacitatea de autoservire a copilului, corespunzatoare varstei de 7 ani, fata de activitati zilnice normale, respectiv imbracatul, spalatul, joaca, mersul pe jos sau hranirea la masa. Fata de aceste activitati, medicul legist a apreciat ca minorul este dezvoltat corespunzator varstei si chiar reclamanta, in actiune a aratat ca acesta nu are deficiente psihice sau fizice care sa-l impiedice a se deplasa singur, in a se hrani singur, a se juca sau a reactiona normal la teama, pericole sau alti stimuli externi. Ceea ce trebuia sa urmareasca instanta era posibilitatea de autoservire si autocontrol a minorului in alimentatia specifica a acestuia ca si bolnav de diabet, in dozarea efortului fizic ( chiar si in joaca ) si, cel mai important controlul glicemic, controlul caloric al alimentelor consumate, autoservirea in luarea tratamentului injectabil ( dozarea si injectarea insulinei ) de 4 ori pe zi ( este nerecomandata injectarea singur, pana la 10 ani ).  Apreciaza ca instanta a analizat superficial aspectele de mai sus, desi in actiune a expus pe larg tot tabloul clinic al bolii copilului, evolutia sa, greutatile si riscurile pe care le infrunta, daca nu se administreaza corect tratamentul.
      A solicitat admiterea recursului, modificarea  sentintei, in sensul admiterii contestatiei asa cum a fost formulata.
      Recursul s-a admis ca  fondat, pentru considerentele ce se vor arata in continuare:
      Conform art. 2 alin. 3 din Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, principiul interesului superior al copilului va prevala in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, intreprinse de autoritatile publice si de organismele private autorizate, precum si in cauzele solutionate de instantele judecatoresti.
      Potrivit art. 6 lit. a si f din acelasi act normativ,   respectarea si garantarea drepturilor copilului se realizeaza conform mai multor principii, dintre care  sunt de subliniat urmatoarele:  respectarea si promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului si  asigurarea unei ingrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare copil.
     De asemenea, in conformitate cu disp. art. 43  alin. 1 din lege,   copilul are dreptul de a se bucura de cea mai buna stare de sanatate pe care o poate atinge si de a beneficia de serviciile medicale si de recuperare necesare pentru asigurarea realizarii efective a acestui drept.
      In aceeasi ordine de idei, potrivit art. 46  alin. 1 si 2  din lege, copilul cu handicap are dreptul la ingrijire speciala, adaptata nevoilor sale, avand dreptul la educatie, recuperare, compensare, reabilitare si integrare, adaptate posibilitatilor proprii, in vederea dezvoltarii personalitatii sale.
     Conventia de la New York cu privire la drepturile copilului si Regulile standard privind egalizarea sanselor pentru persoanele cu handicap (Rezolutia ONU din 1993), mentioneaza cu claritate nevoia de participare sociala si de egalizare a sanselor pentru copiii si persoanele cu handicap, ca mijloace de promovare a drepturilor umane.
Masurile si serviciile de protectie speciala, de interventie si sprijin sunt variate si au ca finalitate, printre altele: reducerea sau minimalizarea unor consecinte invalidante ale afectiunilor sau bolilor si  ameliorarea conditiilor de viata individuala si sociala pentru a asigura si a sprijini dezvoltarea maximala a potentialului copilului.
       La baza aprecierii severitatii handicapului (dizabilitatii) stau, in principal, criteriile generale enuntate in Ordinul MSF 725/2002, printre care si   posibilele limitari in activitate si restrictii in participarea sociala, ca efecte ale bolii sau ale deficientei.
      In orice caz, aplicarea combinata a criteriilor medicale si psihosociale se face diferentiat si adaptat particularitatilor de varsta ale copiilor in cauza, iar incadrarea in grade de handicap se face in raport cu intensitatea deficitului functional individual si prin corelare cu functionarea psihosociala corespunzatoare varstei.
    Deci, prezenta unei conditii de sanatate (boli, afectiuni etc.) este o premisa, dar aceasta nu conduce obligatoriu la handicap. Prin urmare, diagnosticul medical in sine nu este ca atare suficient pentru a fundamenta incadrarea intr-o categorie de handicap, el trebuie corelat cu evaluarea psihosociala. La evaluarea eventualului handicap, alaturi de stabilirea gradului de disfunctionalitate a organismului, se vor lua in considerare si factorii de mediu, inclusiv cei familiali, calitatea educatiei, masurile luate de familie, posibila neglijare, precum si factorii personali.
      In concluzie, la asimilarea pe grade de handicap se va tine seama ca nu boala in sine determina severitatea handicapului, ci gradul tulburarilor functionale determinate de acestea, in raport cu stadiul de evolutie, de complicatii in activitatea si participarea sociala, de factori personali. Deci, pentru aceeasi boala - ca premisa a identificarii si incadrarii - incadrarea in grade de handicap poate merge de la gradul usor la gradul grav.
      In cauza se ridica problema de a  identifica si  stabili severitatea dizabilitatii, respectiv aceea de a stabili  gradul de handicap al copilului: ACCENTUAT sau GRAV, pornind de la regulile enuntate in precedent, dar si de la regula  ca evaluarea si incadrarea intr-un grad de handicap nu este un scop in sine si ca  acestea  trebuie sa duca la cresterea calitatii vietii copilului, prin imbunatatirea ingrijirii, dar si interventii personalizate cu scop recuperator si de facilitare a integrarii sociale.
     Gradul grav de handicap se poate acorda copiilor care au, in raport cu varsta, capacitatea de autoservire inca neformata sau pierduta, respectiv au un grad de dependenta ridicat fizic si psihic. In aceasta situatie autonomia persoanei este foarte scazuta din cauza limitarii severe in activitate, ceea ce conduce la restrictii multiple in participarea sociala a copilului. Drept urmare, copilul necesita ingrijire speciala si supraveghere permanenta din partea altei persoane.
      Trei ani consecutiv, intre 4 si 7 ani ai copilulu S.I.V., diagnosticat cu diabet zaharat insulinodependent dezechilibrat, care necesita tratament strict supravegheat, a fost incadrat in gradul de handicap GRAV.  Odata cu implinirea varstei de 7 ani, Comisia pentru protectia  copilului  - C.J. Dolj a emis hotararea contestata, stabilind incadrarea in gradul ACCENTUAT, dar si ca  minorul nu mai necesita ingrijire speciala si supraveghere permanenta.
      Intr-adevar, potrivit disp. art. 2 alin. 1 lit. a si b din HOTARAREA Nr. 1.437/2004 privind organizarea si metodologia de functionare a comisiei pentru protectia copilului,  Comisia  are urmatoarele atributii principale: stabileste incadrarea copiilor cu dizabilitati intr-un grad de handicap si, dupa caz, orientarea scolara a acestora si  reevalueaza periodic hotararile privind masurile de protectie, precum si incadrarea in grad de handicap.
      In vederea exercitarii acestor atributii,  serviciul de evaluare complexa din cadrul Directiei intocmeste raportul de evaluare complexa si planul de recuperare a copilului cu dizabilitati si propune Comisiei incadrarea copilului intr-un grad de handicap si orientarea scolara/profesionala; aceste propuneri se fac in baza raportului de evaluare complexa si prin aplicarea criteriilor de incadrare intr-un grad de handicap, potrivit  art. 21 lit. d din acelasi act normativ.
      Potrivit art. 22  alin. 1 din HG 1437/2004,  Serviciul de evaluare complexa a copilului cuprinde cate un specialist din urmatoarele categorii profesionale: medic pediatru,  psiholog,  psihopedagog,  asistent social si  neuropsihiatru sau, dupa caz, neurolog pentru copii ori psihiatru pentru copii sau alt specialist, dupa caz.
      In cauza, in mod judicios  prima instanta a dispus efectuarea unui raport de expertiza medico-legala complexa,  acesta fiind realizat de 4 medici primari specialisti, din care trei sunt in specialitatea: Diabet, nutritie si boli metabolice, Pediatrie si  Psihiatrie pediatrica.  Concluziile acestui Raport sunt clare si fara  echivoc, in sensul ca  minorul in varsta de 7 ani necesita ingrijire speciala si supraveghere permanenta din partea altei persoane, avand in vedere  afectiunea de care sufera si varsta actuala.
      S-a retinut faptul ca acesta este insulino dependent si  necesita tratament continuu cu Insulina - 4 injectii/zi, in doze variabile, fiind recomandata dozarea glicemiei de cel putin 4 ori/zi inainte de administrarea insulinei si oricand la nevoie, pentru evitarea hipoglicemiilor severe. De asemenea, potrivit recomandarilor medicale, copilul mai urmeaza regim dietetic, dieta fiind repartizata in 6 mese, adaptandu-se permanent. Nu in ultimul rand, s-a recomandat supravegherea efortului fizic depus de copil, evitarea eforturilor mari si prelungite si monitorizarea atenta a glicemiilor in timpul efortului cu  ajustarea insulinei si adaptarea dietei.
      Or, chiar daca  minorul are capacitatea de autoservire formata corespunzator varstei si un grad de dependenta fizica si psihica specifice varstei  copilului sanatos, acestea se analizeaza si sunt relevante numai in raport cu activitatile  obisnuite si corespunzatoare acestei varste.  In  acelasi timp,  trebuie subliniat, copilul S.I.V. nu are discernamantul faptelor si consecintelor lor format.
      Prin urmare,  multitudinea, ritmul si complexitatea  operatiunilor medicale de dozare glicemie si administrare adecvata a insulinei, de dieta  si de monitorizare permanenta,  recomandate  si expuse in precedent, nu pot fi realizate  fara riscuri de copilul singur si nesupravegheat, nefiind specifice varstei, ci bolii de care sufera.
       Toate aceste cerinte medicale permanente conduc la dependenta, la  limitari  ale  autonomiei si la restrictii multiple in participarea sociala a copilului, fiind necesare  pentru prevenirea si eliminarea riscurilor multiple atat in mediul familial cat si in cel  extrafamilial,   ingrijirea speciala si supravegherea permanenta din partea altei persoane. Or, aceste cerinte sunt specifice gradului handicap GRAV, iar nu accentuat.
      Pentru aceleasi motive, dar per a contrario, s-au inlaturat apararile formulate de intimata parata prin intampinare, prin care se solicita mentinerea  gradului accentuat de handicap.
      Acestea sunt considerentele in baza carora, potrivit art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 teza I Cod procedura civila ,  fiind incident cazul de recurs de modificare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila,  s-a admis recursul,  s-a modificat in tot sentinta civila nr. 270 din 08 iulie 2010, pronuntata de Tribunalul Dolj, s-a admis contestatia formulata, s-a modificat in parte hotararea contestata emisa de Comisia pentru Protectia Copilului - Dolj, in sensul ca minorul  S.I.V. se incadreaza in gradul de handicap GRAV si necesita ingrijire speciala  si supraveghere permanenta. Se va mentine restul dispozitiilor hotararii contestate cu privire la emiterea Certificatului de handicap corespunzator noii incadrari.
      
             
5
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Minori

Majorare pensie de intretinere. Venituri obtinute in strainatate - Sentinta civila nr. 159 din data de 21.02.2018
Stabilire program vizitare minor - Hotarare nr. 508 din data de 23.06.2017
Situatia legala a copilului. Stabilirea numelui copilului din casatorie, ai carui parinti nu au un nume de familie comun. - Decizie nr. speta 3 din data de 08.01.2008
Reducere contributie de intretinere minor stabilita prin conventie notariala - Decizie nr. 535 din data de 16.05.2016
Incetare masura de plasament - Sentinta civila nr. 41 din data de 07.03.2014
Exercitarea drepturilor parintesti. Stabilirea domiciliului minorului. Obligatia de plata a pensiei de intretinere - Decizie nr. 149 din data de 21.05.2012
Minori - Decizie nr. 193 din data de 22.03.2011
Situatia juridica minor - Decizie nr. 321 din data de 27.09.2010
Contributie de intretinere. Motiv de ordine publica. - Decizie nr. 122 din data de 18.02.2010
Minori - Decizie nr. 718 din data de 12.11.2009
Minori - Decizie nr. 41 din data de 15.02.2010
Minori - Decizie nr. 301 din data de 02.04.2009
Art.103 Cp.Revocarea masurii educative a libertatii supravegheate.Inadmisibilitatea cererii in situatia in care minorul a devenit major. - Decizie nr. 5 din data de 19.01.2009
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 1348 din data de 15.12.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 1201 din data de 12.11.2010
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1245 din data de 08.12.2010
Inregistrare tardiva a nasterii - Sentinta civila nr. 624 din data de 05.08.2010
Pensie intretinere/Majorare pensie - Sentinta civila nr. 317 din data de 05.05.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 174 din data de 24.03.2010
Stabilire pensie intretinere minori - incredintare minori - Sentinta civila nr. 172 din data de 18.03.2010