InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Craiova

Caracterul inadmisibil al unei contestatii in anulare fondata pe dispozitiile art. 317 alin.1 pct. 1 Cod pr. civ.,

(Decizie nr. 907 din data de 06.07.2010 pronuntata de Curtea de Apel Craiova)

Domeniu Contestatie in anulare | Dosare Curtea de Apel Craiova | Jurisprudenta Curtea de Apel Craiova



          Caracterul inadmisibil al unei contestatii in anulare  fondata pe dispozitiile art. 317 alin.1 pct. 1 Cod pr. civ., in situatia in care o parte nu a fost legal citata nici in prima instanta, nici in apel si nici in recurs, invocand aceasta neregularitate direct in calea de atac a contestatiei in anulare.
    
Prin cererea inregistrata sub nr. 24621/215/05.12.2008 la Judecatoria Craiova contestatoarea P.M. a formulat in contradictoriu cu intimatii H.M.L, P.P., P.M., P.C., P.G., P.B, P.A, G.M., P.L, P.M si P.A, contestatie in anulare impotriva sentintei civile nr. 20552/03.12.1999 din dosarul nr. 2058/1998 al Judecatoriei Craiova, solicitand, pe cale de consecinta, admiterea acesteia si fixarea termenului pentru rejudecarea in fond a dosarului de partaj succesoral.
In motivarea cererii, contestatoarea a sustinut, ca recent a aflat ca s-a pronuntat sentinta civila nr. 20552/03.12.1999 din dosarul nr. 2058/1998 al Judecatoriei Craiova, ramasa definitiva si irevocabila prin respingerea apelului ce forma obiectul dosarului nr. 3939/2000 al Tribunalului Dolj, cat si prin anularea, ca netimbrat, a recursului ce a format obiectul dosarului nr. 13050/civ/2000 al Curtii de Apel Craiova.
Contestatoarea a mai precizat ca, pe toata durata desfasurarii procesului de partaj, atat la fond, cat si in caile de atac, reclamanta, de atunci, H.M. L, cu rea-credinta a indicat ca adresa a contestatoarei,  adresa imobilului care facea obiectul partajului, respectiv Craiova, str. R. Rolland, nr. 6F, desi stia ca nu mai locuieste acolo, ci in com. Ghindeni (inca din anul 1994), contestatoarea nefiind prezenta la niciun termen  de judecata.
Prin intampinarea formulata la data de 13.01.2009, intimata H.M.L., a invocat exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Craiova, exceptia inadmisibilitatii cererii de contestatie in anulare si exceptia tardivitatii formularii acesteia.
      La termenul de judecata din data de 18.03.2009, instanta a respins exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Craiova, invocata de intimata prin intampinare, avand in vedere ca, in speta, contestatia in anulare este o cale de atac de retractare, iar competenta apartine instantei a carei hotarare se ataca, indiferent de motivul invocat, in conformitate cu dispozitiile art. 319 alin. 1 Cod pr civ., in cauza fiind atacata sentinta civila nr. 20552/1999 pronuntata de Judecatoria Craiova in dosarul nr. 2058/1998, astfel incat competenta de solutionare a prezentei cauze apartine acestei instante si a prorogat discutarea exceptiilor inadmisibilitatii cererii de contestatie in anulare si tardivitatii formularii acesteia .
      Prin sentinta civila nr.9713 din 10.06.2009 a Judecatoriei Craiova a fost respinsa cererea de contestatie in anulare formulata de contestatoarea P.M.
      Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut ca, in ceea ce priveste motivul de contestatie invocat de contestatoare, respectiv ca nu a fost citata pe toata durata desfasurarii procesului de partaj, atat la fond, cat si in caile de atac la domiciliul sau real din comuna Ghindeni, ci la adresa indicata cu rea credinta de catre reclamanta, astfel incat n-a fost prezenta la niciun termen de judecata, instanta a constatat  ca in ipoteza in care a fost neregulat indeplinita atat procedura de citare pentru termenul cand a avut loc judecata cat si procedura de comunicare a hotararii, contestatia in anulare este inadmisibila deoarece este deschisa, dupa caz calea apelului sau recursului.
      In cauza de fata ,contestatoarei fiindu-i comunicata hotararea la adresa la care a fost citata si la termenul de judecata la care a avut loc judecarea cererii de partaj, respectiv in  Craiova, str. R. Rolland, nr. 6F,  iar aceasta invoca neregulata citare a sa la aceasta adresa, afirmand ca domiciliul sau era la data judecarii cererii in comuna Ghindeni, judetul Dolj, instanta a apreciat ca este inadmisibila contestatia in anulare intrucat parata (contestatoare in acest dosar) P.M. are deschisa calea de atac a apelului impotriva sentintei civile nr. 20552/1999 pronuntata de Judecatoria Craiova in dosarul nr. 2058/1998, hotararea nefiindu-i legal comunicata potrivit sustinerilor sale astfel incat termenul de apel nefiind implinit avand in vedere ca acesta este de 15 zile de la comunicarea legala a hotararii, in apel parata avand posibilitatea sa faca dovada domiciliului sau de la data judecarii cererii de partaj de catre Judecatoria Craiova.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel contestatoarea P.M., criticand-o ca fiind nelegala si netemeinica.
In motivarea apelului s-a aratat ca in speta este vorba de o hotarare irevocabila, intrucat sentinta civila pe care a atacat-o cu contestatie in anulare a ramas irevocabila prin decizia civila din dosarul nr.13050/CIV/2000 al Curtii de Apel Craiova si motivele  prezentei contestatii in anulare nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, intrucat neregularitatea de citare s-a mentinut  si in aceste cai de atac.
  Astfel,  atata vreme cat si in caile de atac (apel, recurs) partea a fost citata nelegal, asa cum de la fond reclamanta H.M. indicase (desi  cunostea  ca P.M. nu mai locuia  la adresa  din Craiova, str. R.Rolland) motivele  de la pct.1 ale art.317 (1) mai pot fi invocate  doar  printr-o contestatie in anulare pentru a se asigura un proces echitabil asa cum obligatoriu se prevede in dispozitiile art.6 CEDO dar si pentru a i se asigura si dreptul la aparare, in sensul de a i se face toate apararile care se impun  in acest dosar de partaj succesoral.
      Prin decizia nr.87 din 24 februarie 2010, pronuntata de Tribunalul Dolj in dosarul nr.24621/215/2008, s-a respins apelul declarat de contestatoarea P.M.  impotriva sentintei civile nr. 9713 din 10 iunie 2009, pronuntata de Judecatoria Craiova, in dosarul nr. 24621/215/2008.
      Pentru a decide astfel, Tribunalul a retinut ca fiind inadmisibila contestatia in anulare formulata, potrivit art. 317 Cod pr. civ., intrucat necomunicarea hotararii catre toate partile din dosar conduce la concluzia ca hotararea nu a devenit irevocabila, nefiind expirat termenul de apel, tinand cont si de dispozitiile art. 284 alin.1 Cod pr.civ, astfel ca intr-un asemenea caz  partea are la indemana calea de atac ordinara a apelului, neexistand deci optiune intre apel si recurs, si contestatia in anulare.
      S-a constatat si ca parata P.M. a formulat apel impotriva sentintei civile nr. 20522/1999, apel care face obiectul dosarului nr. 15/ 215/2008 al  Tribunalului Dolj.
      Impotriva acestei decizii civile, in termen legal, a declarat recurs contestatoarea, criticand-o pentru nelegalitate, sustinand in esenta ca hotararea a fost pronuntata cu aplicarea gresita a dispozitiilor art. 317 Cod pr. civ.
      Astfel, instantele de fond au ignorat opinia jurisprudentei potrivit careia daca o parte nu a fost legal citata nici in prima instanta, nici in apel si recurs, si a invocat aceasta neregularitate direct in calea de atac a contestatiei in anulare, aceasta cale extraordinara de atac este admisibila. S-a aratat ca nu se poate retine cum ca contestatorul ar fi avut posibilitatea exercitarii apelului impotriva hotararii Judecatoriei, atata vreme cat aceasta nu i-a fost comunicata, pentru ca, din moment ce s-a uzat o data de aceasta cale de atac, s-ar ajunge ca o cale de atac sa fie judecata de doua ori, ceea ce ar putea conduce la pronuntarea de hotarari contradictorii. In plus, apelul si recursul declarate si solutionate impotriva sentintei a carei anulare se solicita se bucura de prezumtia de lucru judecat, ceea ce presupune ca sentinta Judecatoriei poate fi retractata doar prin intermediul cailor extraordinare de atac.
      Recursul este nefondat si se va respinge, in considerarea celor ce succed:
      In mod corect instantele de fond au apreciat asupra caracterului inadmisibil al contestatiei in anulare, fondata pe dispozitiile art. 317alin.1 pct.1 Cod pr. civ, in conditiile in care partea  care a invocat neregularitatea procedurii de citare pentru ziua cand s-a solutionat dosarul nr. 2058/1998 al Judecatoriei Craiova, finalizat cu pronuntarea sentintei civile nr. 20552/ 1999,  nu a epuizat caile de atac ale apelului si recursului, pe rolul Tribunalului Dolj fiind inregistrat dosarul nr. 15/215/2008 avand ca obiect apelul declarat de parata contestatoare impotriva sentintei civile mai sus mentionate.

2
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contestatie in anulare

Contestatie in anulare - Sentinta civila nr. 324 din data de 28.03.2011
contestatie in anulare.inculpat neaudiat in calea de atac - Decizie nr. 35 din data de 10.12.2008
Simetrie: conditii de autorizare functionare agent forta de munca - retragere autorizatie. - Sentinta civila nr. 56/F din data de 03.06.2015
Decizie de impunere emisa de Casa judeteana de Asigurari de Sanatate pentru stabilirea contributiei de asigurari de sanatate datorata ca urmare a producerii de venituri din profesia de avocat - Decizie nr. 24/R din data de 13.01.2015
Suspendare permis de conducere masura administrativa sau sanctiune contraventionala complementara in cazul prevazut de art. 103 alin 1 lit. c) din OUG nr. 195/2002. - Decizie nr. 381/R din data de 31.03.2014
Motivele si conditiile de admisibilitate ale contestatiei in anulare. Greselile instantei de recurs, care deschid calea contestatiei in anulare sunt greseli de fapt si nu greseli de judecata, de apreciere a probelor. - Decizie nr. 2190/R din data de 29.09.2014
I. Potrivit art. 318 alin. 1 Cod procedura civila: „Hotararile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale sau cand instanta, respingand recursul sau admitandu-l numai in parte, a omi - Decizie nr. 3410/R din data de 20.06.2013
Modalitatea de calcul prevazuta la art. 3 lit.z din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006 cu modificarile si completarile ulterioare este aplicabila tuturor termenelor prevazute de actul normativ care reglementeaza achizitiile publice. - Decizie nr. 957/R din data de 22.10.2010
conteststie la tabelul definitiv al creantelor debitoarei - Sentinta civila nr. 2601/sind din data de 12.12.2011
Contestatie impotriva tabeluluipreliminar al creantelor debitoarei SC.I.C. SRL - Sentinta civila nr. 623/sind din data de 01.04.2010
Contestatie in anulare. Admisibilitate. Notiunea de greseala materiala. - Decizie nr. 1019 din data de 28.06.2017
Contesta?ie in anulare. Alegerea de domiciliu dupa comunicarea hotararii. Neindeplinirea condi?iilor art. 317 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedura civila. - Decizie nr. 53 din data de 17.02.2016
Contestatie in anulare. Greseala materiala. - Decizie nr. 4554 din data de 19.11.2012
Contestatia in anulare speciala. Invocarea drept erori materiale a unor greseli de judecata. Inadmisibilitatea contestatiei. - Decizie nr. 790 din data de 28.04.2010
Contestatie in anulare pe temeiul art.317 alin.1 pct.1 Cod procedura civila. Completarea cadrului procesual cu o parte si pronuntarea asupra caii de atac la acelasi termen, fara citarea respectivei parti, desi nu era reprezentata si nici nu solicitas... - Decizie nr. 297 din data de 24.03.2010
Contestatie in anulare intemeiata pe dispozitiile art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod procedura civila - Decizie nr. 469 din data de 21.04.2008
Contestatie in anulare. Termen de exercitare - Decizie nr. 349 din data de 06.09.2007
Contestatie in anulare. Netimbrarea apelului si recursului - Decizie nr. 534 din data de 07.12.2007
Contestatie in anulare. Inadmisibilitatea recursului formulat impotriva deciziei irevocabile pronuntata in contestatie in anulare in raport cu disp. art.317, 318, 320 alin.3 si art.377 Cod procedura civila - Decizie nr. 99 din data de 17.08.2006
Contestatie in anulare. Calitate procesuala activa - Decizie nr. 2000 din data de 18.12.2006