Actiune privind obligarea unitatii detinatoare a unui imobil restituit fostilor proprietari conform art. 16 din legea 10/2001 de a repara prejudiciul suferit prin lipsa de folosinta a imobilului respinsa ca prematur introdusa. Drept de acces la insta...

     Sustinerea instantelor ca actiunea in pretentii este prematur introdusa deoarece dreptul reclamantilor de  a cere plata unei sume de bani  din partea paratei urmeaza a fi reglementat sub aspectul cuantumului chiriei prin hotarare de guvern, care nu a  fost inca adoptata intra in contradictie cu continutul dreptului de acces la justitie, infrangand principiul potrivit cu care acest drept trebuie sa aiba un caracter real si eficace, reprezentand, practic, o denegare de dreptate si  contravenind dispozitiilor art. 1  cod civil.
     Faptul ca guvernul nu a respectat obligatia de a emite o hotarare prin care sa stabileasca nivelul chiriei nu poate afecta dreptul de proprietate al persoanei indreptatite, care se vede obligata sa asigure o folosinta gratuita unitatilor detinatoare, ceea ce ar echivala cu o expropriere de fapt a bunului.Art. 16 din Legea 10/2001 rezulta ca el reprezinta o ingerinta proportionala a statului in dreptul de proprietate al persoanelor in favoarea carora s-a emis actul de restituire, caracterul proportional rezultand din durata limitata in timp a obligatiei proprietarului de a mentine  destinatia si afectatiunea bunului.A  admite ca proprietarul nu se poate bucura de celelalte atribute  conferite prin art. 480 c.civ. ar insemna  incalcarea principiului proportionalitatii, contravenind  dispozitiilor art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la CEDO.
La data de 19.12.2005 reclamantii MM.V.M., M.I.M. si M.M.E. au chemat in judecata pe parata Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Dolj solicitand sa se dispuna obligarea paratei de a incheia cu reclamantii contract de inchiriere asupra imobilului cladire si teren in suprafata de 1258 mp urmand sa se stabileasca si chiria lunara datorata de parata si sa se dispuna obligarea paratei la plata despagubirilor civile, reprezentand lipsa de folosinta a imobilului pentru perioada 2.08.2005 pana la incheierea contractului de inchiriere.
Parata  a solicitat respingerea actiunii ca prematur introdusa, deoarece drepturile reclamantilor vor fi stabilite prin hotarare de guvern, act normativ ce nu a fost adoptat, aparare impartasita de Judecatoria Craiova, care, prin sentinta civila 2406 din 29 martie 2006 a respins actiunea pentru acest motiv.
Impotriva acestei sentinte au formulat apel reclamantii criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate iar Tribunalul Dolj, prin decizia civila 1242/19 octombrie 2006 a respins apelul. 
     Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantii, motivand ca au fost gresit aplicate dispozitiile art 16 din legea 10/2001, art. 21 din Constitutie, art 6 alin 1 din Conventia europeana privind drepturile omului, intrucat instantele au refuzat sa judece procesul, sa aplice normele de drept existente, asa cum rezulta ele  din numeroase decizii ale curtii europene  de la Stasbourg.
Recursul  a fost apreciat ca fondat pentru urmatoarele considerente.
Accesul liber la justitie, cucerire si instrument al statului de drept, consecinta a ideii de preeminenta  a dreptului, presupune facultatea oricarei persoane de a  se adresa nestanjenit justitiei si obligatia corelativa a instantelor competente de a se pronunta asupra cererii respective.
Art. 21 din Constitutia Romaniei reglementeaza dreptul oricarei persoane de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor, libertatilor si intereselor sale legitime, iar  art. 6 din conventia europeana, ratificata de Romania prin legea 30/1994, protejeaza, cu valoare de principiu, dreptul de a sesiza un tribunal, drept pe care statele au obligatia de a-l  proteja.
Dreptul de acces la instanta trebuie sa fie un drept efectiv si eficace, aceasta insemnand ca  statul trebuie sa isi regleze astfel sistemele judiciare incat orice persoana sa isi poata satisface in mod real interesele in fata instantei, fara ca dreptul sa fie afectat de existenta unor obstacole sau impedimente de drept ori de fapt care ar pune in discutie chiar substanta dreptului.
     In hotararea pronuntata la 16 dec. 1992, cauza De Geouffre de la Pradelle contra Frantei, Curtea europeana  a drepturilor omului a statuat ca legislatia nationala trebuie sa asigure oricarei persoane o posibilitate clara si concreta de a contesta un act ce constituie o ingerinta in drepturile sale.
     Eficacitatea accesului liber la justitie lipseste, in primul rand, atunci cand unei persoane nu ii este permis sa isi aduca litigiul intr-o materie non penala in fata unui judecator, existand o denegare de justitie.Spre exemplu, dupa ce  Curtea Suprema de Justitie a Romaniei a stabilit prin decizia din 1 martie 1995 ca actiunile reclamantilor privitoare la revendicarea unor imobile nationalizate de statul comunist nu sunt de competenta instantelor judecatoresti , deoarece numai parlamentul putea sa se pronunte cu privire la legalitatea nationalizarii si modalitatile concrete de reparare a prejudiciilor, Curtea europeana a statuat intr-o serie impresionanta de hotarari, ce au debutat cu cauza Brumarescu contra Romaniei ca jurisprudenta instantelor  romanesti  care au respins actiunile in revendicarea imobilelor preluate de stat , contravine flagrant dreptului de acces la justitie.
     In speta de fata, instanta de fond si cea de apel au apreciat ca actiunea este prematur introdusa deoarece dreptul reclamantilor de  a cere plata unei sume de bani  din partea paratei urmeaza a fi reglementat sub aspectul cuantumului chiriei prin hotarare de guvern, care nu a  fost inca adoptata.
     Este evident ca o asemenea motivare intra in contradictie cu continutul dreptului de acces la justitie, infrangand principiul potrivit cu care acest drept trebuie sa aiba un caracter real si eficace, reprezentand, practic, o denegare de dreptate si  contravenind dispozitiilor art. 1  cod civil.
     Potrivit art. 16 din legea 10/2001, imobilele cu o anumita destinatie, ce raspunde unui interes public si care sunt expres mentionate in anexa 2 la lege,  ce au fost restituite fostilor proprietari, isi mentin destinatia existenta la data restituirii pentru o perioada de trei sau cinci  ani, dupa caz. Chiria ce urmeaza a fi platita pentru  ocuparea lor trebuia stabilita prin  hotarare de guvern.
     Din modul in care este reglementat art. 16 rezulta ca el reprezinta o ingerinta a statului in dreptul de proprietate al persoanelor in favoarea carora s-a emis actul de restituire, insa o asemenea ingerinta  respecta conditiile impuse de art 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia europeana in sensul ca ea este prevazuta de o lege, raspunde unui scop legitim ( acela al interesului public) si  masura luata de stat este proportionala cu scopul urmarit. Caracterul proportional rezulta din durata limitata in timp a obligatiei proprietarului de a mentine  destinatia si afectatiunea bunului, insa a admite ca proprietarul nu se poate bucura de celelalte atribute  conferite prin art. 480 c.civ. ar insemna  incalcarea principiului proportionalitatii.
     Faptul ca guvernul nu a respectat obligatia de a emite o hotarare prin care sa stabileasca nivelul chiriei nu poate afecta dreptul de proprietate al persoanei indreptatite, care se vede obligata sa asigure o folosinta gratuita unitatilor detinatoare, ceea ce ar echivala cu o expropriere de fapt a bunului.
     Prin ocuparea imobilului de catre parata  proprietarii sufera un prejudiciu deoarece nu au posibilitatea reala de a  folosi bunul lor, iar acest prejudiciu trebuie reparat in conditiile art. 998, 999 c.civ.
     Concluzia care se impune este aceea ca a caracteriza drept prematura actiunea proprietarilor care pretind repararea prejudiciului suferit prin lipsa de folosinta a imobilului, deoarece nivelul chiriei  urmeaza a fi stabilit prin  hotarare de guvern, reprezinta o incalcare a dreptului de acces la instanta pentru ca se neaga posibilitatea unei persoane de a supune atentiei instantei de judecata o  atingere adusa dreptului sau.
     Instantele anterioare au pronuntat hotarari nelegale, incalcand dispozitiile art. 1 c.civ., art. 21 Constitutie si art. 6  CEDO, art 1 din Protocolul aditional nr. 1 si au  negat unul din atributele dreptului de proprietate al reclamantilor asupra imobilului in litigiu, si anume acela  de a-i culege fructele.
     Reclamantii au solicitat  repararea prejudiciului suferit prin lipsa de folosinta a imobilului si au probat indeplinirea conditiilor cerute de art. 998, 999 c.civ. , astfel ca nimic nu impiedica solutionarea cererii pe fond.
     Cel de al doilea capat al actiunii a privit obligarea paratei la incheierea unui contract de inchiriere, cerere care  in mod gresit nu a fost examinata pe fond. Obligarea proprietarilor la mentinerea destinatiei imobilului pentru o perioada de 3 ani de la data emiterii dispozitiei de  restituire nu inseamna imposibilitatea incheierii unui contract de inchiriere, care sa ateste raporturile juridice create intre reclamanti si parati prin emiterea dispozitiei.
     Deoarece cauza a fost solutionata in temeiul unei exceptii iar cuantumul prejudiciului trebuie  dovedit separat, prin acte sau expertiza contabila, au fost considerate incidente prev. art 312 alin 5 c.p.c. care impun admiterea recursului, casarea  ambelor hotarari si trimiterea cauzei spre rejudecare la  prima instanta, Judecatoria Craiova.