InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Craiova

Divort cu minori. Incredintarea copiilor spre crestere si educare unuia dintre parinti. Nesepararea fratilor

(Decizie nr. 9 din data de 24.01.2007 pronuntata de Curtea de Apel Craiova)

Domeniu Minori | Dosare Curtea de Apel Craiova | Jurisprudenta Curtea de Apel Craiova

     Potrivit art. 6 lit. i din Lg. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, unul dintre principiile prin care se realizeaza respectarea si garantarea drepturilor acestuia este asigurarea stabilitatii si continuitatii in ingrijirea, cresterea si educarea copilului.
     Un alt principiu ce trebuie avut in vedere la incredintarea minorilor este acela al mentinerii fratilor impreuna. Acest principiu,  desi nu isi gaseste o reglementare legala in legislatia noastra decat in materia plasamentului (art. 60 alin. 3 lit. b din Lg. 272/2004) trebuie retinut si aplicat si in materia incredintarii minorilor unuia dintre parinti pentru identitate de ratiune.
    
     La data de 13.01.2005, reclamantul B.I., a chemat in judecata pe parata B.C.I., pentru ca prin hotararea ce va pronunta, sa dispuna desfacerea casatoriei, incheiate intre parti din vina exclusiva a paratei, incredintarea spre crestere si educare a minorului B.I.V., in varsta de 4 ani, reluarea de catre parata a numelui avut anterior casatoriei, obligarea paratei la plata unei pensii de intretinere catre minor.
     In motivarea cererii, reclamantul arata ca s-a casatorit cu parata in anul 2001, din casatoria partilor rezultand minorul mai sus mentionat, relatiile de casatorie deteriorandu-se ca urmare a faptului ca parata a parasit domiciliul conjugal mutandu-se la parintii acesteia pana in luna noiembrie 2002, dupa care a revenit in domiciliul comun, insa urmare a situatiei financiare grele a familiei, reclamantul a fost nevoit sa plece la munca in strainatate, in perioada cat el a fost plecat din tara, parata intrand in relatii extraconjugale cu un alt barbat, in urma carora s-a nascut minorul B.M.T.
     Cu privire la acest minor, reclamantul solicita a fi incredintat spre crestere si educare mamei.
     Prin sentinta civila nr. 7629 din 11.07.2005, pronuntata de  Judecatoria Craiova, a  fost admisa actiunea formulata, s-a dispus desfacerea casatoriei din vina exclusiva a paratei, aceasta reluandu-si numele purtat anterior casatoriei, s-a incredintat spre crestere si educare,  minorul BIV la tata,  iar minorul BMT, la mama.
     Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
     In motivare, apelanta a sustinut ca pe parcursul judecarii cauzei, inaintea primei instante nu a fost citata si nu a putut sa-si formuleze apararea. In precizarea motivelor de apel depusa la termenul din 25.11.2005, apelanta a aratat ca a fost citata cu ocazia judecarii cererii de divort, insa de fiecare data cand s-a prezentat cauza s-a amanat din diverse motive si, nefiind asistata de avocat, nu a fost in masura sa cunoasca cuprinsul dosarului si evolutia procesului incat, cu ocazia comunicarii hotararii a constatat ca situatia de fapt a fost gresit retinuta de prima instanta.
     Apelanta a mai sustinut ca instanta de fond nu a tinut seama de anchetele sociale efectuate in cauza, din care reiese clar faptul ca tatal minorilor este plecat in strainatate si parata si-a crescut singura copiii pana in prezent, in conditii mult mai bune decat cele ale reclamantului si ca la incredintarea minorilor trebuia sa se aiba in vedere interesul acestora.
     Aratand ca reluarea convietuirii nu mai este posibila, apelanta a solicitat ca desfacerea casatoriei sa se faca din vina exclusiva a reclamantului, incredintarea celor doi minori spre crestere si educare mamei si obligarea reclamantului la plata pensiei de intretinere catre cei doi minori.
     In cauza a formulat intampinare intimatul reclamant solicitand respingerea apelului si mentinerea hotararii primei instante.
     Prin decizia civila nr. 327 din 3 martie 2006, pronuntata de Tribunalul Dolj s-a respins apelul declarat de parata.
     Impotriva acestei decizii a formulat recurs parata in termen si motivat.
     S-a sustinut ca instanta a incredintat practic copilul unui tata permanent absent, in perioada in care acesta a fost plecat din tara minorul s-a atasat de mama ce ii asigura permanent cresterea si educarea. Astfel, s-a facut o aplicare gresita a legii in ce priveste aprecierea interesului minorilor.
     In vederea unei juste solutionari a cauzei s-a considerat util ascultarea autoritatilor tutelare de la domiciliile partilor prin intocmirea unor anchete sociale.
      Recursul este  fondat pentru urmatoarele considerente:
     Potrivit art. 2 alin. 1 si 3 din Legea 272/2004 orice act juridic emis sau, dupa caz, incheiat in domeniul respectarii si promovarii drepturilor copilului se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al acestuia. Principiul interesului superior al copilului va prevala in toate demersurile si deciziile care privesc copiii si in cauzele solutionate de instantele judecatoresti.
     Dezvoltand acest principiu in materia divortului art. 42 alin. 1 C.fam. arata ca instanta judecatoreasca va hotari, odata cu pronuntarea divortului, caruia dintre parinti vor fi incredintati copiii minori tinand seama de interesele acestora. Nerespectarea acestui principiu de catre instanta de judecata face ca hotararea astfel pronuntata sa fie afectata de nelegalitate in conditiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
     Revenind la analiza principiului interesului superior al minorului si respectarii acestuia in speta dedusa judecatii se retine ca hotararile instantelor de fond sunt pronuntate cu neobservarea acestui principiu legal.
     Potrivit art. 6 lit. i din Lg. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, unul dintre principiile prin care se realizeaza respectarea si garantarea drepturilor acestuia este asigurarea stabilitatii si continuitatii in ingrijirea, cresterea si educarea copilului.
     In speta, acest principiu opereaza in sensul concluziei ca ambii minori trebuiesc incredintati mamei in domiciliul careia se afla de la despartirea in fapt a sotilor si pana in prezent.
     Un alt principiu ce trebuie avut in vedere la incredintarea minorilor este acela al mentinerii fratilor impreuna. Acest principiu desi nu isi gaseste o reglementare legala in legislatia noastra decat in materia plasamentului (art. 60 alin. 3 lit. b din Lg. 272/2004) trebuie retinut si aplicat si in materia incredintarii minorilor unuia dintre parinti pentru identitate de ratiune.
     Asa cum s-a subliniat in doctrina si in practica judiciara, masura separarii minorilor frati trebuie sa fie adoptata numai in situatii exceptionale si pentru cauze temeinic justificate ce nu se regasesc in prezenta cauza.
     Pe de alta parte potrivit art. 30 (1), art. 31 (1) si art. 33 din Legea 272/2004 copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai. Ambii parinti sunt responsabili pentru cresterea copiilor lor. Copilul nu poate fi separat de parintii sai sau de unul dintre ei, impotriva vointei acestora, cu exceptia cazurilor expres si limitativ prevazute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare si numai daca acest lucru este impus de interesul superior al copilului.
     In speta, observandu-se ancheta sociala intocmita in recurs in cauza se retine ca tatal, caruia instantele de fond i-au incredintat cresterea si educarea minorului I.V. este plecata din tara, de aproape doi ani. Prin urmare, in situatia incredintarii acestui copil  tatalui, s-ar realiza o eludare faptica a principiilor stabilite in legislatia privind protectia minorului, delegandu-se faptic cresterea si educarea minorei in familia largita, desi aceasta poate fi crescuta in familia sa propriu zisa, de catre mama sa, care se ocupa de cresterea si educarea acestuia si in prezent.
     Concluzionand, se retine ca in mod gresit instantele de fond au incredintat cresterea si educarea minorul I.V. tatalui acestuia, desi aceasta este plecat din tara, iar ingrijirea minorului se realizeaza de catre mama acestuia, pronuntand astfel hotarari nelegale cu incalcarea dispozitiilor legale mai sus amintite, ceea ce atrage modificarea lor potrivit dispozitiilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
     In consecinta se va admite recursul formulat de parata, modificandu-se in tot decizia recurata si se va admite apelul formulat de aceasta schimbandu-se in parte sentinta pronuntata in cauza in sensul ca se va incredinta spre crestere si educare mamei si minorul I.V., nascut in anul 2001.
     Potrivit art. 86, 94 si 107 Codul familiei reclamantul urmeaza a fi obligat la pensie de intretinere in favoarea ambilor minori la nivelul venitului minim pe economie incepand cu data pronuntarii prezentei hotarari si pana la intervenirea unor cauze legale de modificare sau stingere a obligatiei de intretinere, dat fiind faptul ca minora se afla actualmente la bunica materna. Se vor mentine restul dispozitiilor sentintei.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Minori

Majorare pensie de intretinere. Venituri obtinute in strainatate - Sentinta civila nr. 159 din data de 21.02.2018
Stabilire program vizitare minor - Hotarare nr. 508 din data de 23.06.2017
Situatia legala a copilului. Stabilirea numelui copilului din casatorie, ai carui parinti nu au un nume de familie comun. - Decizie nr. speta 3 din data de 08.01.2008
Reducere contributie de intretinere minor stabilita prin conventie notariala - Decizie nr. 535 din data de 16.05.2016
Incetare masura de plasament - Sentinta civila nr. 41 din data de 07.03.2014
Exercitarea drepturilor parintesti. Stabilirea domiciliului minorului. Obligatia de plata a pensiei de intretinere - Decizie nr. 149 din data de 21.05.2012
Minori - Decizie nr. 193 din data de 22.03.2011
Situatia juridica minor - Decizie nr. 321 din data de 27.09.2010
Contributie de intretinere. Motiv de ordine publica. - Decizie nr. 122 din data de 18.02.2010
Minori - Decizie nr. 718 din data de 12.11.2009
Minori - Decizie nr. 41 din data de 15.02.2010
Minori - Decizie nr. 301 din data de 02.04.2009
Art.103 Cp.Revocarea masurii educative a libertatii supravegheate.Inadmisibilitatea cererii in situatia in care minorul a devenit major. - Decizie nr. 5 din data de 19.01.2009
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 1348 din data de 15.12.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 1201 din data de 12.11.2010
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1245 din data de 08.12.2010
Inregistrare tardiva a nasterii - Sentinta civila nr. 624 din data de 05.08.2010
Pensie intretinere/Majorare pensie - Sentinta civila nr. 317 din data de 05.05.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 174 din data de 24.03.2010
Stabilire pensie intretinere minori - incredintare minori - Sentinta civila nr. 172 din data de 18.03.2010