Anulare act fraudulos incheiat cu intentia tuturor partilor de a frauda creditorii.

     Faptul ca la data incheierii actelor directorul general al debitorului avea calitatea de asociat fondator la societatea cumparatoare si ca ambele societati din actul juridic au acelasi cenzor face dovada ca tertul cumparator era la curent cu probabilitatea incetarii platilor de catre debitor si cu situatia economica degradata a acestuia. Aceste circumstante sunt suficiente pentru a dovedi intentia partilor de a frauda creditorii, vanzarea bunurilor fiind anulabila potrivit  art.61 alin.1 lit. c din Legea nr. 64/1995.
     Prin vanzarea bunurilor la pretul ramas in contabilitate, dupa scaderea amortizarilor si a uzurii, debitorul si-a marit starea de insolventa, fara a aduce un profit societatii, desi obtinerea unui profit este de esenta activitatii comerciale.
     Curtea de Apel Craiova. Sectia Comerciala.    
     SC C. E. SA Tg.Jiu, in calitate de lichidator al debitoarei SC T. SA Motru, a investit judecatorul-sindic cu o actiune in anularea vanzarilor, conform facturilor fiscale enumerate, incheiate intre debitoare si parata SC I. SA Motru. De asemenea, a solicitat restituirea bunurilor de catre cumparator si instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor ce fac obiectul vanzarilor.
     A motivat ca transferurile efectuate de debitoare nu au legatura cu activitatea  normala a societatii si nu au fost facute in scopul realizarii obiectului de activitate al acesteia ci in folosul asociatilor, inscrisurile a caror anulare se solicita fiind lovite de nulitate absoluta deoarece au o cauza ilicita data de scopul mediat al obligatiei, acela de a sustrage bunurile de la urmarirea creditorilor si de a dispune de acestea in cadrul altei societati.
     In drept, a invocat dispozitiile art.61 alin.1 lit. b si c si alin.2 din Legea 64/1995 si ale art.975 C.civ.
     Prin sentinta nr.866 din 22 septembrie 2005, pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul nr.256/F/2005, a fost admisa in parte actiunea formulata de   lichidator si au fost anulate o parte din vanzarile efectuate de debitoare catre parata. Au fost repuse partile in situatia anterioara, urmand ca tertul cumparator sa restituie bunurile  in natura sau contravaloarea lor si s-a dispus luarea masurii sechestrului asigurator asupra bunurilor ce fac obiectul vanzarilor anulate.
Impotriva sentintei a declarat recurs parata, solicitand modificarea hotararii, in sensul respingerii actiunii in anulare.
     Curtea constata ca recursul este nefondat.
     Astfel, din actele si lucrarile cauzei rezulta ca prin sentinta nr.504/F/04/18.11.2004, Tribunalul Gorj a deschis procedura prevazuta de Legea 64/1995 impotriva debitoarei SC T. SA Motru.
     Facturile fiscale depuse la dosar confirma ca la data de 3 ianuarie 2002 intimata a vandut recurentei bunuri in valoare totala de 446.687 lei RON.
     Probele cauzei, respectiv relatiile comunicate de Oficiile Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Gorj si Tribunalul Bucuresti releva ca unele dintre persoanele aflate in conducerea celor doua societati la data incheierii actelor a caror anulare se solicita  erau comune.
     Se retine ca instanta de fond a respins corect exceptia inadmisibilitatii actiunii, invocata de catre recurenta parata prin intampinarea depusa la dosar, inlaturand justificat sustinerea acesteia potrivit careia a achizitionat bunurile de la debitoare in perioada in care aceasta isi desfasura in mod normal activitatea.
     Art.63 din Legea nr. 64/1995 excepteaza intr-adevar de la aplicarea dispozitiilor art.61 din lege, transferurile cu caracter patrimonial efectuate de catre debitor in cursul desfasurarii normale a activitatii sale, insa, asa cum a retinut si judecatorul-sindic, aceste dispozitii legale nu sunt aplicabile, de vreme ce nu vanzarea, ci inchirierea acestor bunuri constituie obiectul de activitate al debitoarei.
     Activitatea normala (curenta) a debitorului trebuie inteleasa in sensul art.3 pct.14 din Legea nr. 85/2006, ca reprezentand acele fapte de comert si operatiuni financiare efectuate de catre debitor in cursul normal al comertului sau, cum ar fi: continuarea activitatilor contractate conform obiectului de activitate; efectuarea operatiunilor de incasari si plati aferente acestora; asigurarea finantarii capitalului de lucru in limite curente. Toate aceste operatiuni, care tin de activitatea normala a debitorului, trebuie sa fie de natura a nu prejudicia interesele creditorilor.
     Ori, instrainarea principalelor bunuri mobile din patrimoniul debitoarei, care contribuiau la realizarea obiectului principal de activitate al acesteia - transport rutier de marfuri, trafic intern si transporturi speciale; revizii si reparatii pentru parcul propriu de autovehicule si utilaje si in sistem service pentru terti; alte activitati de prestari servicii - a fost de natura a diminua activul societatii debitoare si de a prejudicia drepturile creditorilor prin intermediul fraudei.
     Instrainand aproape integral bunurile din patrimoniul sau, debitoarea a constientizat ca ii prejudiciaza pe creditori, ca dealtfel si cumparatoarea deoarece in structura actionariatului si conducerii recurentei se regaseau in perioada suspecta persoane din conducerea si actionariatul debitoarei.
     Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs, se retine ca intr-adevar actionarii intimatei debitoare se regasesc ca actionari ai recurentei, insa, asa cum rezulta chiar din considerentele hotararii, judecatorul a facut aceste constatari doar pentru a argumenta ca recurenta cumparatoare a avut cunostinta ca, prin incheierea actelor, debitorul si-a diminuat patrimoniul cu intentia de a frauda, deci a fost complice la frauda.
     Dispozitiile art.61 alin.2 lit. a-f din Legea nr. 64/1995 nu constituie motive de drept care au format convingerea instantei, actiunea in anulare fiind intemeiata in drept pe dispozitiile art.61 alin.1 lit. b si c din Legea 64/1995. Lichidatorul judiciar a urmarit, prin promovarea actiunii, sa anuleze constituirile sau transferurile catre recurenta realizate de catre debitoare prin operatiuni si acte incheiate in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii si sa asigure restituirea de catre aceasta a bunurilor transmise sau a contravalorii lor.
     Prin urmare, nu se impunea ca instanta sa respecte prevederile art.61 alin.2 din Legea 64/1995 referitoare la conditionarea anularii operatiunilor de incheierea acestora in anul anterior deschiderii procedurii, asa cum sustine recurenta.
     Faptul ca la data incheierii actelor directorul general al debitoarei, B.L., avea calitatea de asociat fondator al recurentei, iar B.L.V. avea calitatea de cenzor in ambele societati, face dovada ca recurenta era la curent cu probabilitatea incetarii platilor de catre debitoare, cu situatia economica degradata, precum si cu obligatiile catre creditorii bugetari.
     Cum aceste circumstante sunt suficiente pentru a dovedi intentia partilor de a frauda creditorii, instanta de fond a retinut in mod corect ca vanzarea bunurilor este anulabila, fiind aplicabile dispozitiile art.61 alin.1 lit. c din Legea 64/1995.
     Cat priveste pretul, prima instanta nu a avut in vedere doar dispozitiile art.1303 C.civ., ci si dispozitiile art.61, art.40 C.com. si art.205 alin.3 din Legea 31/1991, invocarea acestor dispozitii legale efectuandu-se pentru a justifica sustinerea potrivit careia prin vanzarea bunurilor la pretul ramas in contabilitate, dupa scaderea amortizarilor si a uzurii, debitorul si-a marit starea de insolventa, fara a aduce un profit societatii, desi obtinerea unui profit este de esenta activitatii comerciale.
     Fata de considerentele expuse mai sus, constatand ca hotararea recurata este temeinica si legala, urmeaza ca, potrivit dispozitiilor art.312 alin.1 C.pr.civ., sa se respinga recursul ca nefondat.